Israelul respinge rezoluţia Adunării Generale ONU privind anchetarea ofensivei din Gaza

Israelul respinge rezoluţia Adunării Generale ONU care îndeamnă statul evreu şi palestinienii să efectueze anchete independente privind posibile crime de război care ar fi fost comise în cursul conflictului care a avut loc în iarna 2008-2009 în Fâşia Gaza.

30 afișări
Imaginea articolului Israelul respinge rezoluţia Adunării Generale ONU privind anchetarea ofensivei din Gaza

Israelul respinge rezoluţia Adunării Generale ONU privind anchetarea ofensivei din Gaza (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Israelul respinge rezoluţia Adunării Generale ONU, care este total desprinsă de realităţile cu care Israelul se confruntă pe teren", potrivit Ministerului israelian de Externe.

În pofida aprobării raportului Goldstone, Israelul consideră că a avut susţinerea unei "majorităţi morale".

Ministerul israelian de Externe salută "numărul mare de state care au votat împotriva raportului sau care s-au abţinut de la vot, fapt care demonstrează că rezoluţia nu se bucură de o majoritate morală".

Proiectul de rezoluţie, depus de ţările arabe şi nealiniate, a fost aprobat cu 114 voturi pentru, 18 împotrivă şi 44 de abţineri.

Statele Unite au votat împotrivă, Rusia s-a abţinut, China a votat pentru. Dintre ţările membre UE, cinci au votat pentru, şapte au votat împotrivă, iar 15 s-au abţinut de la vot (între care Franţa şi Marea Britanie).

Europenii obiectau faptului că rezoluţia aprobă raportul Goldstone, pe care îl consideră părtinitor împotriva Israelului.

"Israelul, la fel ca orice alt stat democratic, are dreptul la autoapărare şi, aşa cum demonstrează evenimentele din ultimele zile, va continua să protejeze vieţile cetăţenilor săi în faţa ameninţării terorismului internaţional", afirmă diplomaţia israeliană, referindu-se la confiscarea, zilele trecute, a unui transport de arme care ar proveni din Iran şi ar fi fost destinate Hezbollah.

Rezoluţia Adunării Generale ONU aprobă raportul Goldstone şi cere Israelului şi palestinienilor să efectueze anchete "independente, credibile şi conforme criteriilor internaţionale".

Raportul judecătorului sud-african Richard Goldstone condamnă acţiunile Israelului şi palestinienilor în cursul operaţiunii israeliene din Fâşia Gaza, efectuată în decembrie 2008 - ianuarie 2009. Documentul acuză Israelul şi palestinienii că ar fi comis "acţiuni similare crimelor de război, posibil crime împotriva umanităţii".

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici