oug 109

Cum a modificat Guvernul legislația AMEPIP și normele de aplicare a noii OUG 109 privind guvernanța corporativă? Au fost incluse prevederi pentru a evita provizoratele

Cabinetul Bolojan a actualizat, vineri, legislația existentă pentru a consolida cadrul de guvernanță corporativă aplicabil întreprinderilor publice și atribuțiile Agenţiei pentru Monitorizarea şi Evaluarea Performanţelor Întreprinderilor Publice (AMEPIP).

Cine sunt cei doi candidați rămași în cursă pentru conducerea Hidroelectrica, după ce foștii șefi s-au retras ca urmare a neregulilor sesizate de Comisie – Surse Economedia

Funcția de director general (CEO) al Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică din țară, este revendicată de doi candidați rămași în procedura de selecție declanșată la finalul lunii trecute, potrivit surselor Economedia.

CCR: Legea care aprobă „noua OUG 109”, constituțională. Cu cât se vor reduce indemnizațiile șefilor și componența membrilor din consiliile de administrație

Legea care aprobă modificările aduse la celebra Ordonanță de Urgență a Guvernului nr. 109/2011 – care aduce schimbări subtanțiale în stabilirea indemnizațiilor și a numărului de membri în consiliile de administrație ale întreprinderilor publice, aprobată de Guvern și adoptată de Parlament prin asumarea răspunderii - este constituțională și poate merge la președintele Nicușor Dan pentru promulgare.

Noua OUG 109, criticată de zeci de autorități, instituții, asociații, sindicate și persoane fizice. Cine vrea să fie exceptat de la tăierile de salarii, personal și indemnizații ale șefilor

Mai multe autorități, instituții, asociații profesionale și organizații sindicale se opun și cer modificarea măsurilor propuse inițial în „noua OUG 109”, împărțită ulterior în două proiecte de lege, și cer, în mare, ca reducerile de salarii și posturi să nu fie făcute în cazul lor, dat fiind că prestează servicii foarte importante sau esențiale, conform propunerilor publicate de Secretariatul General al Guvernului (SGG) în registrul prevăzut de legea privind transparența decizională.

ASF, prima reacție după apariția proiectului Guvernului, care vrea să taie salarii, indemnizații și grilele de personal la trei autorități naționale

Conducerea Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) se declară îngrijorată cu privire la impactul asupra activității sale de bază pe piețele financiare non-bancare al măsurilor incluse în proiectul de modificare a OUG 109/2011, elaborat de Guvern, care prevede tăieri consistente de personal și salarii în cadrul a trei autorităților naționale, dar și un număr mai mic de șefi și noi criterii de numire și remunerare a membrilor Consiliilor de Administrație din companiile de stat.

Guvernul vrea să taie numărul de membri din CA-urile companiilor de stat, dar și reducerea remunerațiilor și a posturilor din trei autorități naționale

Un proiect de lege elaborat de Executiv și publicat în transparență decizională pe platforma Secretariatului General al Guvernului (SGG) prevede tăieri consistente de personal și salarii în cadrul a trei autorităților naționale, dar și un număr mai mic de șefi și noi criterii de numire și remunerare a membrilor Consiliilor de Administrație din companiile de stat.