Prima pagină » Economic » Cine sunt cei doi candidați rămași în cursă pentru conducerea Hidroelectrica, după ce foștii șefi s-au retras ca urmare a neregulilor sesizate de Comisie – Surse Economedia

Cine sunt cei doi candidați rămași în cursă pentru conducerea Hidroelectrica, după ce foștii șefi s-au retras ca urmare a neregulilor sesizate de Comisie – Surse Economedia

Funcția de director general (CEO) al Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică din țară, este revendicată de doi candidați rămași în procedura de selecție declanșată la finalul lunii trecute, potrivit surselor Economedia.
Cine sunt cei doi candidați rămași în cursă pentru conducerea Hidroelectrica, după ce foștii șefi s-au retras ca urmare a neregulilor sesizate de Comisie - Surse Economedia
Sursa foto: Hidroelectrica - caracter ilustrativ

Cei doi finaliști care se concurează pentru conducerea executivă a Hidroelectrica sunt Mihai Aniței și Radu Ioan Constantin, acesta din urmă fiind văzut ca favorit să preia funcția, arată informațiile Economedia.

Declanșarea procedurii de selecție și numire a doi membri ai Directoratului Hidroelectrica S.A., CEO ȘI CFO, a fost decisă de Consiliul de Supraveghere în cadrul ședinței din 22 septembrie „Selecția va fi efectuată de un expert independent, specializat în recrutarea resurselor umane, ale cărui servicii sunt contractate în condițiile legii”; anunța compania pe site-ul BVB.

„S-au sacrificat pentru ca România să nu piardă bani”

Procedura a venit ca urmare a retragerii vechii conducerii executive, după nereguli semnalate de Comisia Europeană și care riscă să ducă la pierderi de 300 de milioane de euro din PNRR pentru România, dacă nu rezolvă, până la finalul lunii noiembrie, problemele privind selecțiile la mai multe companii de stat.

Este vorba de încetarea de comun acord a mandatelor lui Karoly Borbély (CEO) și Marian Fețița (CFO), decizia a fost motivată de riscul pierderii fondurilor europene în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), mai precis a Jalonului 121 din Componenta 6, Energie.

„S-au sacrificat pentru ca România să nu piardă bani”, a comentat ministrul Energiei, Bogdan Ivan, cele două demisii de la vârful Hidroelectrica, explicând că aceștia au ales să se retragă în urma sesizării Comisiei Europene, pentru a proteja accesul țării la fondurile din PNRR.

Hidroelectrica nu a fost singura companie vizată de Comisia Europeană pentru nereguli  în guvernanța corporativă. Probleme similare – de la numiri fără selecție competitivă, la conflicte de interese și lipsa certificărilor profesionale – au fost identificate și la Complexul Energetic Oltenia, Nuclearelectrica, Romgaz, Conpet, Oil Terminal, SAPE și alte companii energetice de stat.

CV-urile candidaților

Dacă pentru poziția de CEO sunt doi candidați, pentru cea de CFO, niciun candidat nu a rămas în cursă, în urma preselecției și interviului, relatează Economedia.

  • Radu Ioan Constantin este în prezent membru al directoratului Hidroelectrica, începând cu noiembrie 2023. El a început să lucreze în Hidroelectrica în noiembrie 2008, la vârsta de 26 de ani, ca economist, funcție pe care a deținut-o până în martie 2013. Ulterior, a deținut alte funcții în cadrul companiei de stat: Șef Serviciu / Șef Birou Decontare Energie Electrică, Departament Trading Furnizare (03.2013 – 05.2015), Manager Departament Trading Furnizare (05.2015 – 08.2021), Manager Departament Furnizare (08.2021 – 06.2022), Expert Departament Trading (06.2022 – 10.2022), Manager Departament Trading (10.2022 – 11.2023). Radu Ioan Constantin deține o diplomă de economist de la Facultatea de Management Financiar de la Institutul Bancar Român (2001-2006), una de Inginer Diplomat de la Facultatea de Inginerie în Limbi Străine (Germana) de la Universitatea Politehnica București (2001-2007) și are un MBA – Româno-German în management antreprenorial de la Academia de Studii Economice București și Universitatea Gelsenkirchen Germania (2007-2009). Radu Ioan Constantin este fiul lui Dan Constantin, jurnalist la Jurnalul Național.

 

  • Mihai Aniței este un cunoscut manager din România, care a condus companii din sectorul chimic, energetic și al infrastructurii industriale. În prezent, el este consultant proiecte energetice și industriale la Osprey Consulting (ianuarie 2024 – prezent). A fost Director general la CICH S.A. – Combinatul de Îngrășăminte Chimice Năvodari (decembrie 2022 – ianuarie 2024), Country manager la Ameropa Group Romania (ianuarie 2020 – decembrie 2023), Președinte al Consiliului de Administrație la ROMATSA – Regia Autonomă Administrația Română a Serviciilor de Trafic Aerian (2021 – 2022), președinte la METACHIM – Federația Patronală a Producătorilor din Industria Chimică (2017 – prezent), Membru în Consiliul de Administrație la Nuclearelectrica (2017 – 2023), membru CA la Chimpex SA (2016 – 2023), membru CA la Ameropa Grains (2016 – 2023), membru CA la Oil Terminal (2015 – 2016), membru în Consiliul de Supraveghere al Hidroelectrica (2015 – 2016), Președinte al Comitetului Agriculturii pentru Fertilizers Europe (2012 – 2020), Director general al combinatului chimic Azomureș (2012 – 2019), Director operațiuni Europa pentru Manufacturing EEC, Greif (2009 – 2012), manager industrial pentru Saint Gobain Glass România (2007 – 2009), Director executiv și membru al Consiliului de Administrație al Ductil Steel S.A. – Oțelu Roșu și Buzău (2002 – 2007), director general la Fabrica de Zahăr și Amidon AGRANA (1998 – 2002). Mihai Aniței a absolvit Inginerie Mecanică (specializarea Mașini-Unelte) la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași (1988 – 1994), iar ulterior a făcut Studii de masterat MBA la The OPEN University (1995 – 2001), Studii de doctorat în Inginerie și Management la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca (2019 – 2024) și studii de masterat (Master of Business Intelligence) la FABIZ, Academia de Studii Economice (2022 – 2024).

Până la finalizarea procedurii de selecție, Bogdan-Nicolae Badea și Radu-Ioan Constantin, membri ai Directoratului, au fost desemnați să preia temporar atribuțiile de CEO, respectiv CFO.

Până la finalizarea procedurii de selecție, Bogdan-Nicolae Badea și Radu-Ioan Constantin, membri ai Directoratului, au fost desemnați să preia temporar atribuțiile de CEO, respectiv CFO.

Hidroelectrica este o companie controlată de stat, care deține, prin Ministerul Energiei, 80,05% din acțiuni. Capitalizarea bursieră a acesteia ajunsese vineri seara la 54,2 miliarde de lei.

Compania operează 188 centrale cu o capacitate hidroenergetică de 6,4 GW și deține și un parc eolian la Crucea, cu o putere instalată de 108 MW.