partide

Marian Lupu declară că alianţa PD-PLDM nu va fi modificată pentru a include Partidul Liberal

Preşedintele Partidului Democrat (PD) din Republica Moldova, Marian Lupu, exclude reformarea noii alianţe de guvernare, astfel încât să participe şi Partidul Liberal (PL) condus de Mihai Ghimpu, relatează IPN în pagina electronică.

COMENTARIU – Consens tacit la Cotroceni: Referendumul cu 300 de parlamentari, dat uitării

Consultările de la Palatul Cotroceni, convocate de preşedintele Klaus Iohannis, au relevat un consens tacit al tuturor partidelor cu putere de decizie în Parlament, dincolo de temele oficiale de discuţie pe legile electorale, pentru nerespectarea rezultatului referendumului naţional din 2009.

Bulgaria are de pierdut de pe urma MCV şi vrea să fie modificat, afirmă o eurodeputată

Eficienţa mecanismului de monitorizare a Comisiei Europene este tot mai slabă, a declarat eurodeputata socialistă Iliana Iotova, apreciind că este necesară schimbarea modalităţii în care România şi Bulgaria sunt monitorizate, din cauză că cele două state au de pierdut, relatează postul bulgar Focus.

ANALIZĂ: Preşedintele şi partidele discută, miercuri, priorităţile legislative ale sesiunii parlamentare

Preşedintele Klaus Iohannis şi reprezentanţii partidelor vor avea, miercuri, la Palatul Cotroceni, consultări pe priorităţile legislative ale sesiunii parlamentare, precum votul în diaspora, finanţarea campaniilor şi a partidelor şi ridicarea imunităţii parlamentare.

Un eurodeputat britanic părăseşte UKIP pentru a se alătura conservatorilor

Deputatul european britanic şi fost purtător de cuvânt pentru comunităţi al partidului eurofob şi antiimigraţie UKIP, Amjad Bashir, a părăsit partidul pentru a se alătura conservatorilor, generând critici şi acuzaţii duminică din partea liderului UKIP, Nigel Farage, relatează AFP.

Alegeri în Grecia: Coaliţii pe care le-ar putea face partidul Syriza pentru a-şi asigura majoritatea absolută

Partidul grec antiausteritate Syriza a obţinut o victorie clară în faţa partidului conservator aflat la putere, duminică, rămânând însă la limita majorităţii absolute, o situaţie care ar trebui să îl oblige să găsească susţinere pe viitor, relatează AFP.

Ultima zi de schimb de replici între Tsirpas şi Samaras şi de campanie electorală în Grecia

Alexis Tsipras, liderul stângii elene, s-a angajat vineri să lupte "pentru toate popoarele din Europa", ripostând astfel atacurilor premierului grec Antonis Samaras, care a apreciat, cu două zile înainte de legislative, că politica şefului Syriza "va ridica Europa împotriva" Greciei.

ANALIZĂ: Partidele mici încearcă să obţină o poziţie cât mai bună în Parlamentul grec

Partidele mici din Grecia vor încerca să obţină o poziţie cât mai bună în Parlament în urma alegerilor legislative de duminică, pe lângă partidul stângii radicale Syriza, care ar urma să câştige scrutinul, şi formaţiunea Noua Democraţie (ND) a premierului conservator Antonis Samaras.

Alexis Tsirpas se pregăteşte de „marile confruntări” care vor avea loc în Grecia după alegeri

Alexis Tsirpas, liderul partidului de stânga Syriza, a apreciat joi că o victorie a formaţiunii sale în alegerile legislative de duminică din Grecia va marca începutul unei perioade "dificile", cerând "determinare şi convingere" pentru a se pregăti de "marile confruntări".

Klaus Iohannis anunţă că a invitat partidele la consultări, pe tema legilor electorale

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, joi seară, la Realitatea TV, că a invitat partidele la consultări pe tema legilor electorale, pentru a se discuta pe marginea soluţiilor legislative susţinute de fiecare formaţiune politică, menţionând că ”trebuie să se lucreze pe Codul electoral”.

Preşedintele Camerei Reprezentanţilor statului New York Sheldon Silver, arestat pentru corupţie

Preşedintele democrat al Camerei Reprezentanţilor statului New York (nord-est) Sheldon Silver, acuzat că a luat mită peste şase milioane de dolari, a fost arestat joi, iar împotriva sa au fost formulate cinci capete de inculpare pentru corupţie.

Reprezentanţii UE sosiţi la Chişinău le recomandă politicienilor moldoveni o alianţă proeuropeană

Liderii formaţiunilor europene din care fac parte PLDM, PDM şi PL le-au recomandat, marţi, la Chişinău politicienilor moldoveni proeuropeni să se alieze şi să guverneze împreună.

Mihai Ghimpu afirmă că PLDM şi PD au ajuns la un acord cu PCRM pentru formarea unei coaliţii

Liderul Partidului Liberal (PL) din R.Moldova a declarat că Partidul Liberal Democrat (PLDM) şi Partidul Democrat (PD) au ajuns deja la un acord pentru formarea unei coaliţii cu Partidul Comuniştilor (PCRM), în urma căruia Natalia Gherman ar putea deveni premier, relatează site-ul ÎnProfunzime.md.

Igor Dodon a plecat la Moscova, de unde critică vizita unor politicieni europeni la Chişinău

Preşedintele Partidului Socialiştilor din Republica Moldova (PSRM), Igor Dodon, a plecat la Moscova marţi dimineaţă, de unde a criticat vizita unei delegaţii de politicieni europeni la Chişinău, relatează site-ul Unimedia.info.

ANALIZĂ: Preşedintele Iohannis, primele consultări cu partidele parlamentare din mandatul său

Preşedintele Klaus Iohannis va avea, luni, primele consultări cu partidele parlamentare, din mandatul său, scopul acestor discuţii fiind încheierea unui acord politic cu scopul asigurării, în anul 2017, a unui prag minimal de 2% din PIB pentru Ministerul Apărării Naţionale.

Premierul grec foloseşte atacul asupra Charlie Hebdo într-un discurs împotriva partidului Syriza

Premierul grec Antonis Samaras, aflat în campanie pentru alegerile legislative, a făcut o paralelă între atacul asupra publicaţiei satirice franceze Charlie Hebdo şi propunerile privind politica de imigraţie ale partidului grec de stânga Syriza, care "încurajează imigraţia ilegală".

Programul consultărilor de luni între preşedintele Iohannis şi formaţiunile parlamentare

Administraţia Prezidenţială a anunţat, miercuri, programul consultărilor la care preşedintele Klaus Iohannis a invitat, luni, partidele şi formaţiunile politice reprezentate în Parlament, pentru discuţiile cu fiecare dintre delegaţii fiind prevăzute câte 30 de minute.

Consultările între preşedinte şi partide vor avea loc luni la Palatul Cotroceni

Consultările între preşedintele Klaus Iohannis şi liderii partidelor politice parlamentare vor avea loc, luni, începând cu ora 10.00, la Palatul Cotroceni, tema discuţiilor fiind încheierea unui acord politic cu scopul asigurării, în 2017, a unui prag minimal de 2% din PIB pentru Apărare.

Preşedintele Iohannis a invitat liderii partidelor politice la consultări, săptămâna viitoare

Preşedintele Klaus Iohannis a invitat liderii partidelor politice parlamentare la consultări, săptămâna viitoare, potrivit unor surse din Administraţia Prezidenţială.

Partidele proeuropene de la Chişinău nu au reuşit să formeze majoritatea în Parlament

Partidele proeuropene de la Chişinău nu au format majoritatea parlamentară în prima şedinţă a noului Parlament din Republica Moldova, constituit în urma alegerilor legislative din 30 noiembrie, în absenţa unui acord cu privire la coaliţia de guvernare, relatează presa locală.

ANALIZĂ: Partidele, aproape de colaps financiar după prezidenţiale, care le-au costat 7,2 milioane euro – INFOGRAFIC

Partidele politice se află, după alegerile prezidenţiale, în cea mai dificilă situaţie financiară a ultimilor ani, acumulând datorii istorice ca urmare a unor cheltuieli de campanie mult mai mari decât veniturile pe care le-ar fi putut obţine, iar în acest moment optează pentru ”rostogolirea” lor.

Iohannis cheamă partidele la consultări pentru a decide împreună ce obiective de ţară îşi asumă

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, duminică, în discursul din Parlament, că în cel mai scurt timp va chema la consultări partidele politice pentru a decide împreună ce obiective de ţară îşi asumă şi un calendar cu etape şi acţiuni "pentru a trece de la vorbe la fapte".

Iohannis: Nu putem să trimitem clasa politică acasă. Putem, însă, să reformăm partidele

Preşedintele ales, Klaus Iohannis, a declarat, vineri, la întâlnirea cu organizaţia de femei a noului PNL, că nu se poate trimite acasă clasa politică actuală, pentru a se scoate din sertar o clasă politică de rezervă, dar ceea ce se poate face, însă, este reformarea partidelor politice.

O asociaţie turcă consideră absurdă propunerea ca imigranţii să vorbească germană în familie

O asociaţie turcă a calificat luni drept "absurdă" şi "anticonstituţională" propunerea controversată a partidului conservator bavarez CSU, aliat al cancelarului Angela Merkel, care pledează ca imigranţii să vorbească limba germană în familie.

Aliaţii Angelei Merkel din CSU, criticaţi pentru că propun ca imigranţii să vorbească germană în familie

Partidul conservator bavarez CSU, aliat al cancelarului german Angela Merkel, a prezentat un proiect prin care propune ca imigranţii să vorbească germana inclusiv în familie, provocând duminică o adevărată ploaie de critici de la partide, dar şi ironii pe reţele de socializare, relatează AFP.

Cine este Igor Dodon, economistul care reuşeşte să aducă PSRM direct pe primul loc în Parlamentul Republicii Moldova

Igor Dodon, fost membru PCRM, din care a plecat pentru a prelua conducerea Partidului Socialiştilor (PSRM) în 2011, a creat o surpriză de proporţii pe scena politică din R.Moldova, reuşind să aducă această formaţiune extraparlamentară pe primul loc după alegerile legislative de duminică.

Comentariu AFP: Sarkozy, viitorul şef al opoziţiei, trebuie să-şi unifice tabăra înainte să devină preşedinte

Fostul preşedinte francez Nicolas Sarkozy, viitorul şef al opoziţiei faţă de preşedintele socialist François Hollande, este necesar să-şi unfice tabăra - fracturată atât politic, cât şi de duelul cu rivalul Alain Juppé - înainte să spere la recucerirea puterii în 2017.

Posibilă coaliţie între comunişti şi proeuropeni după alegerile parlamentare din Republica Moldova

Alegerile parlamentare care vor avea loc duminică în Republica Moldova ar putea aduce la putere o coaliţie între partidele proeuropene şi comunişti, relatează Europa Liberă, în pagina electronică de miercuri.

Jean-Claude Juncker le-a cerut aleşilor eurosceptici să nu-l mai insulte

"Încetaţi să mă mai insultaţi!", a exclamat luni în Parlamentul European preşedintele Comisiei Jean-Claude Juncker, adresându-se aleşilor eurosceptici care au depus contra lui o moţiune de cenzură după dezvăluirile în scandalul LuxLeaks.

Stânga radicală se pregăteşte să preia, pentru prima dată, conducerea unui land german

Un reprezentant al stângii radicale Die Linke, moştenitoarea partidului comunist din fosta Republică Democrată Germană (RDG), se pregăteşte să spargă un tabu şi să conducă, în premieră, un land german, după 25 de ani de la căderea Zidului Berlinului.

Băsescu: Am informaţii că sunt partide care au decis să nu îşi trimită reprezentanţii în secţii

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, vineri, că are informaţii că sunt partide care au decis să nu îşi trimită reprezentanţii în secţii de vot, pentru a întârzia procesul de votare.

Dragnea, Constantin, Tăriceanu şi Oprea au semnat o declaraţie politică de refacere a Uniunii – USL 2.0

Liviu Dragnea, Daniel Constantin, Călin Popescu Tăriceanu, Gabriel Oprea au semnat, vineri, la Palatul Parlamentului, în prezenţa premierului Victor Ponta, o declaraţie politică de refacere a Uniunii Social-Liberale - USL 2.0.

Fostul director al FMI Rodrigo Rato a fost exclus din Partidul Popular spaniol

Partidul Popular spaniol, aflat la guvernare la Madrid, a anunţat că i-a exclus din formaţiune pe fostul director al FMI Rodrigo Rato şi pe toţi ceilalţi membri ai PP care sunt anchetaţi pentru că ar fi folosit abuziv cardurile de credit profesionale pentru cheltuieli personale.

Procurorul a cerut trimiterea în instanţă a 70 de membri sau simpatizanţi ai partidului Zori Aurii

Procurorul însărcinat cu dosarul Zori Aurii, un partid neonazist grec ai cărui 85 de membri sau simpatizanţi sunt urmăriţi penal de un an în Grecia, a cerut joi trimiterea în instanţă a 70 dintre ei, inclusiv 18 deputaţi aleşi în 2012, au anunţat surse judiciare.

Mai mulţi parlamentari vor subvenţii mai mari de la buget pentru partidele la care au migrat aleşi

Un grup de 60 de parlamentari propune ca subvenţia acordată de la buget partidelor în funcţie de numărul de parlamentari obţinut la alegeri să fie recalculată la începutul fiecărei sesiuni parlamentare, în raport de aleşii care au trecut de la un partid la altul.

TU ŞTII CE MAI FAC BANII TĂI? Oamenii din umbra prezidenţiabililor. Cum ajunge o factură să ocolească registrele contabile ale campaniei electorale

Aflaţi în umbra candidaţilor, consultanţii politici aduşi de partide de cele mai multe ori cu 7-8 luni sau chiar cu un an înaintea alegerilor, ajung să câştige în campaniile electorale cu miză maximă, cum este cea pentru prezidenţiale, de la câteva zeci de mii de euro până la „o sumă cu şapte cifre”, în funcţie de durata contractului sau de calibrul lor.

TU ŞTII CE MAI FAC BANII TĂI? De azi, România se umple de afişe. Cum funcţionează tiparniţele partidelor şi cum arată un registru neoficial de cheltuieli de campanie

La miezul nopţii a început oficial campania electorală pentru alegerea preşedintelui României. Milioane de pliante şi de afişe electorale s-au tipărit deja, prin firme cu vechi conexiuni la partide.

Un reprezentant al opoziţiei din Mexic, asasinat la Acapulco

Un reprezentant al opoziţiei a fost asasinat duminică în Mexic de către persoane neidentificate care au deschis focul într-un restaurant de pe malul mării, la Acapulco, a anunţat justiţia mexicană, relatează AFP.

TU ŞTII CE MAI FAC BANII TĂI? Cum vor parlamentarii să legalizeze împrumuturile confidenţiale luate de partide

Se întâmplă în România: dacă reclami un candidat în alegeri pentru cheltuieli ilegale fără să ai suficiente dovezi, rişti să intri în închisoare de la 1 la 3 ani. Dacă, însă, un partid încalcă repetat legea finanţării campaniilor electorale poate primi, cel mult, o amendă între 5.000 şi 25.000 de lei. În seria "Tu ştii ce mai fac banii tăi?", Gândul, Ziarul Financiar şi Mediafax fac astăzi o analiză a legii care stabileşte cât şi de unde poate primi un candidat ca sprijin financiar, ce obligaţii de transparenţă are şi cum se controlează intrările şi ieşirile de bani într-o campanie.

Tu ştii ce mai fac banii tăi? Patronii reali ai politicii din România şi suveica finanţării partidelor

Mediafax, Gândul şi Ziarul Financiar încep astăzi o serie de investigaţii, analize şi reportaje care să scoată la lumină banii gri cheltuiţi de partide. Aceleaşi metehne domină, de 25 de ani, partidele din România. Promovarea în funcţii nu depinde atât de CV, cât de suma pe care viitorul ministru, secretar de stat, şef de post sau director de şcoală a plătit-o partidului.
Am observat că ne citești din . Avem o versiune dedicată acestei țări. Vrei să o încerci?
Da