pdl

Blaga: Macovei şi-a exprimat dorinţa de a candida pentru un nou mandat în PE

Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat, luni, că Monica Macovei şi-a exprimat intenţia de a candida pentru un nou mandat de europarlamentar.

Cătălin Predoiu, propunerea pentru premier al guvernului alternativ al PDL

Prim-vicepreşedintele PDL Cătălin Predoiu este propunerea de premier al guvernului alternativ al partidului, a anunţat, luni, preşedintele PDL Vasile Blaga.

Cătălin Predoiu, ales prim-vicepreşedinte al PDL

Fostul ministru al Justiţiei, Cătălin Predoiu a fost ales, sâmbătă, prim-vicepreşedinte al PDL, în favoarea sa votând 552 membrii ai CNC şi împotrivă 8 .

Predoiu a făcut apel la Preda să nu plece din partid şi să încerce să schimbe situaţia

Cătălin Predoiu a facut apel, sâmbătă, la CNC al PDL, în primul său discurs în faţa democrat-liberalilor în calitate de membru al partidului, ca europarlamentarul Cristian Preda să nu plece din partid, arătând că "PDL e soluţia" şi spunând că el a venit pentru a face din nou "acel PDL învingător".

Predoiu vrea să trimită în opoziţie „accidentul istoric” USL

Fostul ministru al Justiţiei, Cătălin Predoiu a declarat, sâmbătă, la reuniunea CNC al PDL, că principalul său proiect este "trimiterea în opoziţie" a "accidentului istoric" numit USL.

Blaga, despre cei plecaţi din PDL: Nimeni nu este de neînlocuit din partid

Preşedintele PDL Vasile Blaga a declarat, sâmbătă, la CNC al partidului, că "USL de azi e un colos cu picioarele de lut", iar, referitor la cei care au plecat din PDL, că "nimeni nu este de neînlocuit în partid".

CD al PDL aprobă o nouă funcţie de prim-vicepreşedinte. Blaga: Săptămâna viitoare vin în PDL nume cu rezonanţă

Liderul PDL Vasile Blaga a declarat, vineri, că a colaborat foarte bine cu Adrian Papahagi şi îi pare rău că acesta a plecat din PDL, arătând că "orice coleg care pleacă din partid este o pierdere", dar că săptămâna viitoare se aşteaptă intrarea unor "nume cu rezonanţă" în formaţiune.

Cătălin Predoiu a intrat în PDL, urmând să fie prim-vicepreşedinte al partidului

Fostul ministrul al Justiţiei Cătălin Predoiu a intrat în PDL, urmând să ocupe o funcţie de prim-vicepreşedinte al partidului, au declarat vineri pentru MEDIAFAX surse din partid.

Papahagi a demisionat din PDL şi va fi în grupul de iniţiativă al Partidului Mişcarea Populară: „Părăsesc partidul fără resentimente”

Adrian Papahagi anunţă că a demisionat din PDL şi că a acceptat să facă parte din grupul de iniţiativă al Partidului Mişcarea Populară.

Curtea Constituţională a respins sesizarea PDL privind componenţa Consiliului Autorităţii de Supraveghere Financiară

Curtea Constituţională a respins, joi, ca inadmisibilă, sesizarea PDL privind componenţa Consiliului Autorităţii de Supraveghere Financiară, aprobată de Parlament în 18 iunie.

Blaga: Aş reintroduce examenele de admitere în liceu şi facultate. La liceu, eu am intrat al 40-lea şi am ieşit şef de promoţie

Liderul PDL, Vasile Blaga, a declarat miercuri, într-o conferinţă de presă la Sibiu, că, personal, susţine ideea reintroducerii examenelor de admitere în liceu şi facultate, amintindu-şi că a intrat al 40-lea la liceu, dar a încheiat ca şef de promoţie şi apoi a intrat printre primii la facultate.

Blaga: Niciun Guvern, nici al nostru, nu a reuşit să lege învăţământul de piaţa muncii

Liderul PDL, Vasile Blaga, a declarat miercuri, la Sibiu, cu ocazia lansării strategiei partidului, intitulată "Educaţia, cu adevărat o prioritate naţională", că niciun Guvern, nici al lor, "nu a reuşit să lege învăţământul de piaţa muncii".

Turcan: Procentul notelor de trecere la evaluarea naţională nu se datorează performanţei, ci subiectelor uşoare

Vicepreşedintele PDL Raluca Turcan afirmă că procentul de absolvenţi de clasa a VIII-a "cu note de trecere la evaluarea naţională a crescut nu datorită performanţei sporite din sistem, ci pe seama subiectelor mai uşoare", adăugând că învăţământul românesc este "prea permisiv cu frauda".

Trăilă: Vom sesiza CE legat de modificările în legislaţia privind achiziţiile publice

PDL va sesiza Comisia Europeană în legătură cu modificările succesive din ultimele şase luni în legislaţia achiziţiilor publice, a declarat, miercuri, Cristina Trăilă, secretar executiv al PDL, fost preşedinte al ANRMAP, precizând că a fost desfiinţat rolul Corpului de Control al Autorităţii.

Partidul Democrat Liberal îşi exprimă regretul faţă de decesul lui Radu Vasile

Partidul Democrat Liberal îşi exprimă, într-un comunicat, regretul faţă de decesul lui Radu Vasile, fost premier al României, şi transmite sincere condoleanţe familiei şi apropiaţilor acestuia.

Ivan: PDL are o abordare complet iresponsabilă cerând reluarea examenului de bacalaureat

Purtătorul de cuvânt al PSD, Cătălin Ivan, susţine că PDL are o abordare "complet iresponsabilă" cerând reluarea examenului de Limbă şi literatură română la nivel naţional, el arătând că examentul de bacalaureat este organizat riguros şi că există toleranţă zero faţă de orice tentativă de fraudă.

Cristian Preda, invitat la şedinţa în care se votează suspendarea sa din partid

Europarlamentarul Cristian Preda anunţă că a fost invitat la şedinţa CNC al PDL care va avea loc sâmbătă şi în care va fi votată propunerea BPN de suspendare a sa din partid pentru şase luni, eurodeputatul precizând că va merge la reuniune pentru a uza de dreptul său la apărare.

PDL cere reluarea probei de Limba română la Bacalaureat, urmare a suspiciunilor de fraudă

PDL cere reluarea probei de Limba română la Bacalaureat şi solicită Ministerului Educaţiei să prezinte cauzele care au condus la prezentarea subiectelor înaintea probei de examen, a anunţat, luni, vicepreşedintele PDL Raluca Turcan.

Blaga, Ialomiţianu şi Igaş, despre nunta Robertei Anastase: Colega noastră a arătat impecabil

Democrat liberalii Vasile Blaga, Gheorghe Ialomiţianu şi Traian Igaş au declarat, luni dimineaţă, că s-au simţit foarte bine la nunta colegei lor, Roberta Anastase, şi că mireasa "a arătat impecabil".

NOUA CONSTITUŢIE: PDL solicită Comisiei de la Veneţia o întâlnire pentru a semnala „gravele derapaje” ale revizuirii

Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a adresat, luni, o scrisoare preşedintelui Comisiei de la Veneţia, Gianni Buquicchio, solicitând o întâlnire săptămâna aceasta pentru a semnala "gravele derapaje de la normele democratice impuse în proiectul de revizuire a legii fundamentale".

PDL: Decizia CC a dejucat tentativa USL de a promova Constituţie nedemocratică cu un milion de voturi

PDL susţine că decizia de miercuri a Curţii Constituţionale privind pragul la referendum a dejucat tentativa USL de a promova o constituţie nedemocratică cu puţin peste un milion de voturi.

Antonescu: PDL a solicitat să mai dăm un vot în plen privind referendumul lui Băsescu. Nu s-a acceptat aşa ceva

Birourile permanente reunite ale celor două Camere au respins, marţi, solicitarea PDL de a relua votul în plenul reunit asupra referendumului cerut de şeful statului, Traian Băsescu, considerând că procedura parlamentară a fost îndeplinită, a precizat preşedintele Senatului, Crin Antonescu.

NOUA CONSTITUŢIE – Blaga: Proiectul de revizuire nu are nicio treabă cu aspiraţiile poporului român, ci dimpotrivă

Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat, marţi, că proiectul de revizuire a Constituţiei "nu are nicio treabă cu asipiraţiile poporului român, ci dimpotrivă" şi a arătat că la şedinţa BPN vor fi discutate acţiunile pe care partidul le va face pentru a aduce la cunoştinţa cetăţenilor acest lucru.

Flutur: Cadastru gratuit, cofinanţare de 70% şi o bancă agricolă, pentru proiecte UE în agricultură

Secretarul general al PDL, senatorul Gheorghe Flutur, a declarat sâmbătă că pentru promovarea proiectelor europene de dezvoltare a agriculturii este nevoie de realizarea cadastrului gratuit, de creşterea cofinanţării la 70 la sută, dar şi de o bancă agricolă care să asigure finanţarea în domeniu.

Antonescu: Reacţia PDL şi PPDD de a boicota lucrările comisiei de revizuire a fost jenantă

Preşedintele comisiei de revizuire a Constituţiei, Crin Antonescu, a declarat, miercuri, după acordarea votului final pe proiectul de modificare a Legii fundamentale, că atitudinea PDL şi PPDD a fost una "jenantă" atunci când au părăsit lucrările nemulţumiţi de menţinerea bicameralismului.

Toader: Votul din Parlament privind referendumul iniţiat de preşedinte, o şmecherie a puterii

Liderul deputaţilor PDL, Mircea Toader, a declarat, marţi, că votul dat în Parlament pe solicitarea preşedintelui privind iniţierea referendumului a fost "o şmecherie" a puterii, iar democrat-liberalii vor cere convocarea Birourilor permanente ale Parlamentului pentru a discuta acest subiect.

PDL îşi retrage reprezentanţii din Comisia de revizuire a Constituţiei

PDL a decis să se retragă din Comisia de revizuire a Constituţiei şi să refuze să participe la dezbaterile din plenul Parlamentului pe această temă, a anunţat luni vicepreşedintele partidului Alin Tişe, arătând că PDL va participa la acţiuni în Parlament şi în stradă pentru a informa cetăţenii.

Blaga în China: Colegii din PCC împărtăşesc aceleaşi valori cu noi privind construcţia unui partid

Preşedintele PDL, Vasile Blaga, aflat într-o vizită în China împreună cu alţi lideri ai partidului, a declarat că Partidul Comunist Chinez împărtăşeşte aceleaşi valori cu democrat-liberalii în tot ceea ce înseamnă construcţia unui partid.

Mureş: UDMR, revoltată de „atitudinea naţionalistă şi xenofobă” a PDL privind diplomele bilingve

Reprezentanţii UDMR Mureş se declară "revoltaţi şi consternaţi" de "atitudinea naţionalistă şi xenofobă" a senatorului PDL Marius Paşcan, care a cerut demisia şefului Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ), după ce instituţia a transmis liceelor diplome bilingve, fără stemă şi fără tricolor.

PDL: Ponta să înceteze să mai dea comenzi politice justiţiei pentru a-şi regla conturile cu lideri ai PDL

PDL îi cere lui Victor Ponta, într-un comunicat remis MEDIAFAX, "să înceteze definitiv să mai dea comenzi politice justiţiei cu scopul personal de a-şi regla conturile politice cu lideri ai PDL", menţionând că anunţul acestuia privind faptul că DNA l-ar cerceta pe Lucian Duţă a fost devoalat de DNA.

Cristian Petrescu demisionează din PDL. Fostul ministru susţine că nu se mai simţea reprezentat de conducere

Fostul ministrul al Dezvoltării Regionale Cristian Petrescu a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, că a demisionat din PDL pentru că "nu se mai simţea reprezentat de actuala conducere" a partidului, şi va lua o săptămână de pauză, după care se va gândi dacă se va implica în politică la un alt partid.

Liviu Negoiţă: PDL susţine referendumul anunţat de Băsescu

Prim-vicepreşedintele PDL Liviu Negoiţă a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, că PDL susţine iniţiativa preşedintelui Traian Băsescu privind organizarea unui referendum pe tema Parlamentului unicameral, dar îşi exprimă "rezervele" că USL va respecta rezultatele unui nou referendum.

Daniel Buda: PDL va ataca la CC proiectul noii Constituţii. USL nu va scăpa de Parlamentul unicameral

Liderul PDL Cluj, Daniel Buda, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, că PDL va ataca la CC proiectul de revizuire a Constituţie, el avertizând USL că nu va scăpa niciodată de Parlamentul unicameral, oricât ar fugi.

Adriana Săfotiu: PDL va îndemna la absenţă la referendum dacă se păstrează bicameralismul

Purtătorul de cuvânt al PDL, Adriana Săftoiu, a declarat, vineri, că PDL va îndemna populaţia să nu se prezinte la referendum dacă, în Constituţia revizuită, Parlamentul menţine sistemul bicameral şi nu limitează numărul parlamentarilor la 300.

Udrea: Dacă se va înfiinţa un partid al Mişcării Populare, e necesară o colaborare între PDL şi acesta

Deputatul PDL Elena Udrea a declarat, marţi, că libertatea de exprimare în PDL a fost întotdeauna permisă, că discuţiile din partid privind unele excluderi nu au legătură cu Mişcarea Populară şi că, dacă se va înfiinţa un partid al Fundaţiei, este necesară o colaborare între PDL şi acest partid.

Udrea: Trebuie mai multă reţinere când un partid de opoziţie vorbeşte despre excluderi

Deputatul Elena Udrea a declarat, marţi, că, PDL ar trebui să aibă mai multă "reţinere" când vorbeşte de excluderi, pentru că democrat-liberalii "nu sunt atât de mulţi" şi că, probabil, dacă nu-şi dădeau demisiile din PDL, Daniel Funeriu şi Teodor Baconschi nu ar fi fost excluşi din partid.

Udrea: Lucrurile s-au calmat în PDL, să punem umărul ca la europarlamentare să avem măcar cât în 2012

Deputatul PDL Elena Udrea a declarat, marţi, că în PDL au fost suficiente nemulţumiri care au generat o "stare de agitaţie", însă crede că "lucrurile s-au calmat", iar partidul trebuie să fie capabil să câştige la europarlamentare "măcar cât a luat la parlamentarele din 2012".

Udrea: Mă bucur că nu s-a trecut la excluderi din PDL

Deputatul PDL Elena Udrea a declarat, marţi, că "se bucură că nu s-a trecut la excluderi din partid", că s-a găsit "înţelepciunea în conducerea" PDL privind păstrarea lui Cristian Preda şi că Preda ar putea contesta, dacă vrea, decizia BPN privind suspendarea lui.

Macovei: Propunerea de suspendare a lui Cristian Preda arată obtuzitatea actualului BPN al PDL

Monica Macovei consideră că propunerea de suspendare din partid a lui Cristian Preda pentru şase luni arată "obtuzitatea" actualului BPN al PDL.

Cristian Preda: Decizia BPN e nedreaptă, iau în considerare posibilitatea de a o contesta

Europarlamentarul Cristian Preda cataloghează drept "nedreaptă" decizia BPN al PDL în cazul său şi precizează că ia în considerare posibilitatea de a o contesta.