presedinte

Dinamo, în plină disoluţie: a plecat preşedintele, urmează antrenorul?

Penultima clasată în campionatul de fotbal al României, Dinamo, dă semne că se dezintegrează, după 1-6, joi seară, în etapa a 25-a din Liga 1 la fotbal.

Biden, despre situaţia din Ucraina: „Lucrurile ar putea scăpa de sub control într-un ritm alert”

Preşedintele Joe Biden i-a îndemnat joi pe americanii din Ucraina să părăsească imediat ţara, pentru că situaţia în regiune este volatilă. „Cetăţenii americani ar trebui să plece acum. Nu este ca şi cum am avea de-a face cu o organizaţie teroristă. Avem de-a face cu una dintre cele mai mari armate din lume. Este o […]

Popularitatea preşedintelui Joe Biden continuă să scadă, în contextul situaţiei sociale şi economice

Aproape 60% dintre cetăţenii americani sunt nemulţumiţi de politicile preşedintelui Joseph Biden, arată rezultatele unui sondaj comandat de CNN, ceea ce reflectă o scădere puternică a popularităţii actualului lider de la Casa Albă pe fondul situaţiei sociale şi economice.

Ion Cristoiu: Recviem pentru politicianul Dacian Cioloş

La USR lucrurile par să se fi liniştit. Criza a trecut. Lovitura de stat din partid a avut drept obiectiv preluarea Puterii de către Cătălin Drulă. Şi Cătălin Drulă a preluat-o fără probleme. Rar s-a putut întîlni în istoria postdecembristă o Lovitură de stat de o catifea atît de moale. Abdicatul, Dacian Cioloş a acceptat […]

Ion Cristoiu: PNL-ul lui Florin Cîţu, zis Mîţu – victimă sigură a USR-ului lui Cătălin Drulă, zis Rangă

În ediţia anterioară a Gîndurilor lui Cristoiu de pe cristoiublog.ro avansam ipoteza că Lovitura de stat din interiorul USR n-a vizat înlocuirea lui Dacian Cioloş cu Dan Barna, cum s-ar fi crezut, ci parvenirea în fruntea USR a lui Cătălin Drulă. Articolul încheiat luni, 7 februarie 2022, noaptea (se va vedea imediat importanţa precizării) semnala […]

Ion Cristoiu: Strania resemnare a lui Dacian Cioloş

Am scris în ediţia anterioară a rubricii Gîndurile lui Cristoiu că în cazul USR nu-i vorba de un conflict de orgolii, ci de o Lovitură de stat sau de Palat, cum vreţi, în interiorul partidului pentru debarcarea lui Dacian Cioloş. Complotiştilor conduşi de Dan Barna le-a devenit totul simplu după desecretizarea şedinţei BN de joi […]

Planuri mari pentru Trump. Politicianul a anunţat primul lucru pe care l-ar face dacă ar fi din nou preşedinte

Donald Trump intenţionează să recandideze la funcţia de preşedinte al Statelor Unite ale Americii, discutând deja despre primele măsuri pe care le-ar lua în calitate de nou ales.

Vladimir Putin i-ar fi promis gradul de colonel lui Aleksandr Lukaşenko

Preşedintele Belarusului, Aleksandr Lukaşenko, a afirmat într-un interviu că omologul său rus Vladimir Putin i-a promis să-i acorde rang de colonel în armata rusă.

Liderii africani se plâng de un mare val de lovituri de stat pe continent. Numărul a crescut în ultimii ani

Toţi liderii reuniţi la summitul Uniunii Africane din weekend în capitala etiopiană Addis Abeba au "condamnat fără echivoc... valul de schimbări neconstituţionale de guvern", a declarat şeful Consiliului pentru Pace şi Securitate al UA, Bankole Adeoye, adăugând că guvernele militare nu vor fi tolerate.

Preşedintele din Peru l-a demis pe premier la doar trei zile după ce l-a numit. Este al treilea prim-ministru schimbat în şase luni

Preşedintele peruan Pedro Castillo l-a demis vineri pe premierul său la doar trei zile după ce l-a numit, pe fondul indignării provocate de dezvăluirile potrivit cărora acesta a fost acuzat de violenţă domestică în 2016.

DPA: Klaus Iohannis este pe lista candidaţilor pentru şefia NATO. Ce se va întâmpla în cazul în care preşedintele ar prelua funcţia

NATO caută un succesor la cârma alianţei după ce lui Jens Stoltenberg îi expiră mandatul de secretar general la data de 1 octombrie. Printre candidaţii pentru această funcţie este prezent şi preşedintele României, Klaus Iohannis, potrivit unor surse. Pe listă mai sunt fostul premier britanic Theresa May, prim-ministrul Olandei Mark Rutte, prim-ministrul Estoniei Kaja Kallas […]

OFF/ON THE RECORD, 6 februarie 2022, ora 22.00, pe Aleph News şi Mediafax.ro. Invitat: Remus Ştefureac, preşedinte Strategic Thinking Group şi director general al INSCOP Research

1000 de soldaţi SUA vin în România ca să apere graniţele NATO pentru că războiul ruso-ucrainean bate la uşă. Cum a crescut rapid şi la cote surprinzătoare încrederea românilor în Alianţa Nord Atlantică, îţi explică sociologic Remus Ştefureac, preşedinte Strategic Thinking Group şi director general al INSCOP Research, după ce a cercetat percepţiile românilor. În […]

Tensiuni în USR. Barna şi Cioloş sunt în conflict, preşedintele partidului ar putea demisiona

În interiorul USR s-au format din nou două tabere care se acuză reciproc de situaţia în care se găseşte formaţiunea politică. Ultimele sondaje plasează USR pe locul patru în preferinţele electoratului cu aproximativ 11% din opţiunile de vot. Surse din partid, citate de un post de televiziune, vorbesc despre o relaţie tensionată între Dacian Cioloş […]

Putin a ajuns la Beijing pentru Jocurile Olimpice. A adus cu el şi un acord de furnizare de gaze

Preşedintele rus Vladimir Putin a sosit vineri la Beijing pentru Jocurile Olimpice de iarnă din 2022 şi pentru întâlnirea cu preşedintele chinez Xi Jinping, aducând cu el un acord de creştere a livrărilor de gaze naturale către China, pe fondul creşterii tensiunilor cu Occidentul, relatează Reuters.

Novak Djokovic, primele declaraţii după incidentul din Australia

Expulzat din Australia, campionul sârb a promis astăzi, la o întâlnire cu preşedintele Serbie că, în curând, îşi va prezenta versiunea asupra incidentelor de la Antipozi.

Situaţia este „sub control” în Guineea-Bissau. Declaraţiile preşedintelui

Preşedintele Umaro Sissoco Embalo a declarat că guvernul deţine controlul asupra situaţiei din Guineea-Bissau, după ce ţara s-a confruntat cu o tentativă de lovitură de stat.

Ion Cristoiu: Cîtă vreme Florin Cîţu va preşedintele Partidului, PNL nu va urca în sondaje

Ultimul sondaj de opinie – CURS, realizat între 22 ianuarie – 29 ianuarie 2022 – dat publicităţii pe 30 ianuarie 2022, a trecut practic neobservat. Televiziunile de ştiri n-au avut vreme de el, ocupate cum sînt de a-l întreba de dimineaţă pînă seara pe Mircea Geoană, care nu mai e Mircea Geoană, pur şi simplu, […]

Macron speră la un nou mandat. Poziţia preşedintelui francez rămâne inflexibilă faţă de persoanele nevaccinate înainte de alegeri

Emmanuel Macron şi-a asumat o poziţie fără compromisuri faţă de cei nevaccinaţi în abordarea crizei sanitare din Franţa. Totuşi, deşi a fost lăudat de susţinătorii săi, este posibil ca strategia anti-Covid pe care a impus-o să se întoarcă împotriva sa la alegerile prezidenţiale din Franţa. Popularitatea lui Macron a scăzut în sondaje, un semn clar […]

Emiratele Arabe Unite au interceptat o rachetă din Yemen, trimisă în timpul vizitei preşedintelui israelian

Emiratele Arabe Unite au interceptat o rachetă balistică trasă de rebelii Houthi din Yemen, în timpul vizitei preşedintelui israelian Isaac Herzog. „Atacul nu a avut ca rezultat pierderi, deoarece rămăşiţele rachetei balistice au căzut în afara zonelor populate”, a informat agenţia naţională de presă, WAM. Purtătorul de cuvânt al armatei Houthi, Yehia Sarei, a revendicat […]

Statele Unite şi Marea Britanie pregătesc sancţiuni masive împotriva Rusiei

Statele Unite şi Marea Britanie pregătesc sancţiuni de o amploare fără precedent împotriva Rusiei, în situaţia unui atac militar împotriva Ucrainei, printre opţiuni figurând inclusiv impunerea de măsuri contra oligarhilor ruşi apropiaţi de preşedintele Vladimir Putin.

Situaţie de criză în Italia: liderii politici îl vor tot pe Mattarella preşedinte. „Trebuie să facă un sacrificiu”

Sergio Mattarella, în vârstă de 80 de ani, spune că nu vrea un nou mandat, însă diviziunile politice riscă să lase ţara fără direcţie.

Joe Biden a confirmat că trupe americane vor fi mutate în Europa de Est – „într-un termen scrut de timp”

Preşedintele american Joe Biden a declarat vineri seara că va muta trupe americane în ţări din Europa de Est şi NATO "într-un termen scrut de timp".

CNN: Biden i-ar fi trasmis preşedintelui ucrainean îşi „pregătească ţara pentru impact” şi l-a avertizat că Kievul ar putea fi principala ţintă a trupelor ruseşti

Preşedintele american Joe Biden i-ar fi spus joi preşedintelui ucrainean Volodymyr Zelensky să îşi pregătească ţara pentru o invazie rusească care este acum sigură.

Joe Biden anunţă că aliaţii iau în considerare sancţiuni directe pentru preşedintele rus Vladimir Putin

Liderii occidentali au intensificat marţi pregătirile pentru o eventuală acţiune militară rusă în Ucraina, având loc discuţii privind protejarea aprovizionării cu energie, iar preşedintele american Joe Biden a declarat că va lua în considerare impunerea de sancţiuni directe asupra preşedintelui Vladimir Putin.

FT: Planurile Rusiei şi Chinei pentru o nouă ordine mondială. Cele două ţări contestă supremaţia SUA

Criza din Ucraina se înscrie în planurile Rusiei şi Chinei de reducere a puterii Statelor Unite pe plan mondial şi de a face lumea mai sigură pentru regimurile autocrate, pe fondul "interferenţelor" politice atribuite Washingtonului, comentează cotidianul Financial Times.

Lovitură de stat într-o ţară africană. Armata a anunţat că a preluat puterea, iar guvernul şi parlamentul au fost dizolvate

Lovitura de stat vine la o zi după ce trupele au ocupat cazărmile, iar în capitală s-au auzit focuri de armă. Anterior, partidul de guvernământ Mişcarea Populară pentru Progres (PMP) a declarat că atât preşedintele Kaboré, cât şi un ministru al guvernului au supravieţuit unei tentative de asasinat, relatează BBC. Duminică, trupele revoltate au cerut […]

Europarlamentarul Dragoş Pîslaru, ales preşedinte al Comisiei pentru Ocuparea forţei de muncă în Parlamentul European

Funcţia de preşedinte al Comisiei pentru Ocuparea forţei de muncă şi afaceri sociale (EMPL) din Parlamentul European, în care a fost ales Dragoş Pîslaru, este „un semnal că, prin munca eurodeputaţilor USR în grupul politic Renew Europe, România câştigă o reputaţie tot mai bună în Uniunea Europeană”, transmit reprezentanţii USR. „Voi conduce o comisie a […]

Emmanuel Macron este rezervat în legătură cu intenţiile sale pentru alegerile prezidenţiale. „Îmi voi anunţa decizia la timpul potrivit”

Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron va anunţa dacă va candida sau nu pentru un al doilea mandat prezidenţial „la timpul potrivit”, a declarat acesta luni.

Votul secret pentru alegerea umătorului preşedinte al Italiei începe odată cu retragerea unuia dintre candidaţii favoriţi

Parlamentul Italiei va începe luni, 24 ianuarie, votul pentru un nou şef de stat, premierul Mario Draghi fiind printre cei mai proeminenţi candidaţi într-un concurs ce va fi monitorizat îndeaproape de pieţele financiare. Politicienii italieni sunt însă îngrijoraţi că rezultatul ar putea declanşa o nouă incertitudine politică în cea de-a treia economie a zonei euro, […]

Criţ:”Petrariu este preşedintele federaţiei din care fac parte sindicatele din STB şi Metrorex”

Directorul STB Adrian Criţ a declarat duminică că liderul sindicatului reprezentativ din STB, Vasile Petrariu, este şi preşedintele federaţiei sindcale din care face parte sindicatul STB şi cel de la Metrorex, făcând legătura cu un posibil protest care ar urma să aibă loc luni la metrou.

Proteste în mai multe oraşe din Franţa faţă de certificatul de vaccinare şi situaţia socială

Mii de persoane protestează în centrul Parisului şi în alte oraşe din Franţa faţă de introducerea permisului de vaccinare şi faţă de restricţiile antiepidemice impuse de Administraţia Emmanuel Macron, manifestanţii scandând "libertate" şi denunţând marginalizarea persoanelor nevaccinate.

Preşedintele BCE crede că preţurile se vor stabiliza şi chiar vor începe să scadă anul acesta

Christine Lagarde, preşedintele Băncii Centrale Europene (BCE), apreciază că preţurile produselor şi serviciilor de larg consum se vor stabiliza şi chiar vor începe să scadă anul acesta, informează agenţia ANSA.

Volodimir Zelenski este preocupat de afirmaţiile lui Joe Biden despre o „incursiune minoră” a Rusiei

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, s-a declarat preocupat, joi după-amiază, de afirmaţiile omologului său american, Joseph Biden, care a părut să facă o distincţie între un atac militar de amploare al Rusiei şi o "incursiune minoră".

Biden îl avertizează pe Putin: „Dacă invadezi Ucraina, vei plăti!”. Rusia testează răbdarea NATO

Preşedintele american Joe Biden a declarat miercuri, în timpul unei conferinţe de presă la Casa Albă, că se aşteaptă ca Rusia să facă prima mişcare în contextul tensiunilor de la graniţa cu Ucraina. Discursul preşedintelui american a sădit incertitudine despre modul cum va acţiona Occidentul în cazul unei invazii. Biden a lăsat de înţeles că […]

A fost lansat Planul Naţional de Combatere a Cancerului. Preşedintele Klaus Iohannis: „Voi urmări îndeaproape progresul în implementarea lui”

Preşedintele Klaus Iohannis a participat la lansarea Planului Naţional de Combatere a Cancerului: „Planul pune un mare accent pe încurajarea şi finanţarea suplimentară a investigaţiilor medicale, care să depisteze primele semne de boală şi să ducă la diagnostic precoce şi tratament eficient”.

Turcia îşi schimbă numele. Ce alegere a făcut preşedintele Erdogan

Preşedintele turc Erdogan a anunţat oficial că doreşte să schimbe numele ţării cu unul care „exprimă în cel mai bun mod cultura, civilizaţia şi valorile naţiunii turce”.

Ursula von der Leyen forţată să-şi anuleze participarea la şedintele Parlamentului European. Şoferul acesteia a fost testat pozitiv de COVID-19

Şoferul preşedintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a fost testat pozitiv de COVID-19 luni, forţând-o pe aceasta să anuleze planurile de a participa în plenul Parlamentului European de la Strasbourg de săptămâna aceasta.

Lupta pentru putere în PMP. Mocanu solicită demisia lui Diaconescu pentru lipsa de realism

Liderul PMP Buzău, Adrian Mocanu, îi cere lui Cristian Diaconescu să demisioneze din funcţia de preşedinte al formaţiunii: „Din păcate, formula de conducere încropită după alegerile generale din 2020 nu a răspuns aşteptărilor mari pe care membrii PMP le aveau”.

Ambasadorul Viorel Moşanu, desemnat Reprezentant Special pentru Caucazul de Sud al preşedintelui OSCE

Ambasadorul Viorel Moşanu a fost desemnat în calitate de Reprezentant Special pentru Caucazul de Sud al preşedintelui în exerciţiu al Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), anunţă, miercuri, Ministerul Afacerilor Externe.

Preşedintele kazah spune că va trupele ruse vor începe să părăsească ţara

Un bloc militar condus de Rusia va începe să îşi retragă trupele din Kazahstan peste două zile, după ce şi-a îndeplinit principala misiune de stabilizare a ţării din Asia Centrală după tulburări grave, a declarat marţi preşedintele kazah Kassym-Jomart Tokayev.