renfe

Cum au murit 68 de oameni în Spania. Un tren a fost lăsat să accelereze cu peste 200 km/h, deși în față se afla o garnitură blocată

Accidentul feroviar din Spania, soldat cu cel puțin 68 de morți, ar fi fost provocat de o succesiune de trei probleme tehnice și umane, care au transformat o defecțiune a sistemului de siguranță într-o catastrofă. Un tren de mare viteză a primit permisiunea să circule cu peste 200 km/h, deși pe aceeași linie se afla un alt tren, rămas blocat. O reconstrucție publicată joi de cotidianul El País arată că mecanicul trenului blocat a avertizat centrul de control cu cinci minute înaintea impactului. Nu este clar dacă autoritățile feroviare au încercat să oprească trenul care se apropia.

Ce se știe despre accidentul feroviar din Spania: bilanțul victimelor, mărturiile supraviețuitorilor și primele ipoteze

Cel puțin 39 de persoane au murit, iar alte zeci au fost rănite miercuri, 28 octombrie, după ce două trenuri de mare viteză s-au ciocnit în provincia Toledo, din centrul Spaniei. Peste 540 de persoane se aflau la bordul celor două garnituri, iar autoritățile se tem că bilanțul victimelor ar putea crește.

Premieră periculoasă. Compania de trenuri folosită de mii de români, atacată cu ajutorul AI

Hackerii au pătruns în sistemele Renfe, compania publică de trenuri din Spania, și au accesat nume și adrese de e-mail ale unor utilizatori. Potrivit presei spaniole, atacul ar fi fost făcut cu ajutorul inteligenței artificiale.