riga

Noul sediu al Ambasadei României la Riga a fost inaugurat. Țoiu: „Privim cu încredere către viitorul relației România-Letonia”

Ministra interimară a Afacerilor Externe, Oana Țoiu, a inaugurat vineri sediul Ambasadei României la Riga, în cadrul unei vizite efectuate în Letonia. Vizita a avut loc cu prilejul împlinirii a 105 ani de relații diplomatice între România și Letonia și 35 de ani de la restabilirea acestora.

România și Letonia își intensifică cooperarea în fața amenințărilor de pe Flancul Estic al NATO

Ministrul Afacerilor Externe, Oana Țoiu, a efectuat vineri, 28 august, o vizită de lucru în Letonia, la invitația omologului său, ministrul leton de Externe, Baiba Braže.

Maia Sandu, discuții în Letonia: „O Moldovă europeană nu poate fi destabilizată și nu poate fi folosită ca punct de presiune împotriva continentului”

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a declarat miercuri în Letonia că o Moldovă apropiată de UE este mai stabilă și ajută la securitatea Europei.

Letonia decide să se retragă din Convenția de la Istanbul privind protecția femeilor

Parlamentul de la Riga a a votat joi în favoarea retragerii din Convenția de la Istanbul, tratatul internațional menit să combată violența împotriva femeilor. Demersul a fost adoptat cu 56 de voturi, după ce unul dintre partenerii coaliției de guvernare a votat împotriva voinței prim-ministrei.

O companie aeriană va opera zboruri spre Riga de la Cluj-Napoca

O nouă companie aeriană va opera în premieră absolută zboruri directe spre Riga de pe Aeroportul Internaţional Avram Iancu Cluj.

Iohannis: E necesar să menţinem deschisă perspectiva europeană pentru statele din Parteneriatul Estic

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, vineri, pe Aeroportul Henri Coandă, că a susţinut la summitul de la Riga că este necesar ca UE să menţină "deschisă" perspectiva europeană pentru statele partenere din Parteneriatul Estic care doresc să avanseze pe această cale.

Aurescu: Nu putem cere partenerilor UE eforturi fără oferirea unei perspective clare de integrare

Bogdan Aurescu a declarat că UE nu se poate aştepta să ceară partenerilor lor să facă eforturi şi reforme fără să le ofere "o perspectivă clară" privind integrarea în UE, subliniind că summit-ul de la Riga trebuie să ofere stimulente suficiente pentru performerii estici, R. Moldova, Ucraina şi Georgia.

Operatorul aerian leton airBaltic a lansat zboruri între Bucureşti şi Riga

Operatorul aerian leton airBaltic a lansat începând de marţi patru zboruri pe săptămână, pe perioada verii, între Bucureşti şi Riga, care oferă posibilitatea continuării ulterioare a călătoriei către destinaţii din zona Mării Baltice şi Scandindaviei, precum şi din Rusia.

Andreea Ghiţescu a câştigat Riga Open

Jucătoarea de tenis Andreea Ghiţescu a câştigat titlul la Riga Open, turneu ITF Junior, de gradul 4, care a avut loc în capitala Letoniei.