roman

Avertismentul emis de RAR: Certificate vândute la suprapreţ

Unele firme încearcă să păcălească clienţii şi vând la suprapreţ certificate RAR Auto-Pass - documentul oficial care arată istoricul real al kilometrajului unei maşini, avertizează Registrul Auto Român (RAR).

După un an şi două luni, marinarul român răpit de rebelii Houthi în Yemen a fost eliberat

După un an şi două luni, marinarul român răpit de rebelii Houthi în Yemen a fost eliberat şi se află în siguranţă.

Românul înjunghiat în Egipt a fost dus acasă cu o aeronavă specială

Românul care a fost înjunghiat şi internat într-un spital din Sharm El-Sheikh a fost repatriat miercuri cu ajutorul autorităţilor române.

Revoluţie totală în lumea vacanţelor. Un antreprenor român care a clădit de la zero o afacere în turism anunţă o schimbare radicală în modul oamenilor de a călători. Cum vor arăta concediile viitorului

Modul de a călători al oamenilor se va schimba semnificativ în următorii ani, iar primele semne se văd deja. Oamenii încep să prefere tot mai mult pachetele de vacanţă personalizate, create şi adaptate pentru a răspunde nevoilor acestora, în detrimental clasicelor pachete create de agenţiile de turism, este de părere Raluca Tăculescu, fondatoarea agenţiei de […]

Român rezident în Anglia, înjunghiat în Egipt, unde se afla ca turist. Reacţia MAE

Ambasada României la Cairo a discutat cu autorităţile din Sharm El-Sheikh, unde este internat un cetăţean român, rezident în Marea Britanie, care a fost înjunghiat în timp ce era turist în Egipt. Datorită demersului diplomatic, acesta nu va plăti asistenţa medicală în valoare de 30.000 de euro.

Cine este columbianul instigat de un rus care a încercat operaţiunea de sabotaj în România

Serviciul Român de Informaţii (SRI) transmite identitatea columbianului cu pregătire militară care a venit în România la sfârşitul lunii iulie 2024,cu scopul de a întreprinde acţiuni ce vizau distrugerea unor instalaţii industriale, construcţii sau bunuri ce ar pune în pericol securitatea naţională.

Complex de băi de lux descoperit la Pompei, folosit de romanii bogaţi

Arheologii au scos la lumină unul dintre cele mai mari complexe private de băi termale descoperite până acum în Pompei, oraşul roman îngropat de erupţia vulcanului Vezuviu acum aproape 2.000 de ani.

Emanuel Gyenes câştigă Raliul Dakar 2025, la categoria Original by Motul

Înaintea etapei finale, Gyenes îşi păstra optimismul, deşi era conştient de dificultatea traseului. „Azi, din păcate, am pierdut locul 1 la Original. Am ştiut că nu am un ritm aşa de bun în dunele de nisip, am încercat să fac tot posibil, nu am făcut greşeli, chiar am mers bine, dar atât am putut să […]

Un român cumpără clubul italian Hellas Verona

Fondul american de investiţii Presidio Investors a preluat oficial controlul clubului de fotbal Hellas Verona, după ce a finalizat tranzacţia cu antreprenorul italian Maurizio Setti. Grupul din Texas devine astfel cel mai nou investitor american care intră în fotbalul italian. Christian Puscasiu, partener la Presidio Investors, îşi exprimă, conform Reuters, entuziasmul faţă de această achiziţie: […]

Nominalizările BAFTA. Sebastian Stan, selectat pentru rolul Donald Trump din „The Apprentice”

Actorul român stabilit în SUA Sebastian Stan, premiat recent cu Globul de Aur pentru rolul din „A Different Man”, este nominalizat la Premiile acordate de Academia britanică de film - BAFTA pentru rolul Donald Trump din filmul „The Apprentice”.

Emanuel Gyenes, locul 30 în etapa a treia a Raliului Dakar. Românul e pe doi la Original by Motul

Pilotul român Emanuel Gyenes (Autonet Motorcycle Team) ocupă locul 30 la finalul etapei a treia a Raliului Dakar, cu un timp de 4h 08' 54'', 24 de minute şi 20 de secunde în urma câştigătorului etapei, spaniolul Lorenzo Santolino (Sherco Rally Factory).

Ion Cristoiu: Arghezi despre viaţa politică de la noi: „O eprubetă închisă cu dop”

Arghezi mă confirmă. Trecînd la volumul VI, Publicistică, de Tudor Arghezi, întîlnesc însă în tableta Epistolă către Tit, publicată în Bilete de papagal, 1 august 1928, un pasaj despre mlaştina de atunci, din 1928, care era clasa politică băştinaşă: „N-aş putea preciza dacă sărăcia în care ne frămîntăm se datoreşte naturii, dar ea vine, desigur, […]

Ion Cristoiu: Un american rătăcit în Uniunea Sovietică

1929. URSS. În numărul 48 al publicaţiei de satiră şi umor, Ciudak, Ilf şi Petrov tipăresc sub presudonimul F. Tolstoievski, proza Charles-Anna-Hiram, topită ulterior în romanul Viţelul de aur. Charles-Anna-Hiram Fost e un inginer american care, potrivit autorilor, „a semnat un contract de muncă pentru un an în URSS“. În marea patrie a socialismului – […]

Transferuri: Radu Drăguşin ar putea ajunge în Italia, Micky Van de Ven ar fi dorit de Real Madrid

Real Madrid îl urmăreşte Micky van de Ven de la Tottenham deoarece se confruntă cu o criză în defensivă provocată de accidentări. Informaţia nu este confirmată în mod oficial, dar publicaţia Relevo vorbeşte despre interesul spaniolilor. Fundaşul olandez, în vârstă de 23 de ani, ar putea schimba echipa în ianuarie. Zvonuri despre un posibil transfer […]

Cod galben de ceaţă în Muntenia, Moldova şi Ardeal

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare cod galben de ceaţă valabilă duminică dimineaţă în mai multe judeţe din Muntenia, Moldova şi Ardeal.

Ion Cristoiu: Anticomunismul – între născociri şi realitate

Vorba lui Lenin. „Istoria nu este Bulevardul Nevski“ spunea Lenin undeva. N-am uitat această propoziţie leninistă nu numai pentru că, spre deosebire de propagandiştii şi agitatorii anticomunişti, eu cred că spusele lui Vladimir Ilici trebuie luate în seamă, fie şi dacă ne gîndim că şi ele au contribuit la evenimentul secolului XX – Prăbuşirea Măreţului […]

Reuşită made în România. Povestea antreprenorului român care a lăsat Italia în spate şi s-a întors în ţară pentru a deschide un business de succes. Acum el se laudă cu produse 100% naturale, fără chimicale şi care au în spate ani de tradiţie

Viitorul pieţei locale de vin stă în soiurile autohtone, iar producătorii ar trebui să mizeze mai puţin pe cele internaţionale, mai ales export, este de părere Tiberiu Marton, fondator al Cramei Agape, un mic producător de vin din judeţul Timiş. „Cred că nu atingem pieţele din afară cu soiuri internaţionale pentru că sunt foarte multe […]

MAE confirmă că un cetăţean român a fost reţinut în regiunea separatistă Abhazia. El este acuzat de spionaj pentru Ucraina

„În timpul activităţilor operative desfăşurate la 10 decembrie, forţele Serviciului Securităţii de Stat au împiedicat o tentativă de implicare a cetăţeanului român David Kerch Adrian în colectarea de informaţii despre instalaţiile militare situate în Abhazia”, se arată în mesaj. După cum se specifică, Kerch a venit în Abhazia în scop turistic. În acelaşi timp, se […]

Cum a ajuns un antreprenor român să facă business pe o piaţă unde nu mulţi au curajul să intre. Acum s-a extins în toată ţara şi a ajuns să atace şi pieţe mai exclusiviste ca Austria şi Norvegia

Matca, un mic producător de parfumuri artizanale din Sibiu, pornit de Georgiana Ştefănoaei şi Sebastian Ţiplea, a ajuns să fie prezent astăzi în 17 magazine din ţară şi din afară, două dintre acestea fiind în Austria şi Norvegia. Piaţa parfumuri „Ţine foarte mult de noi să participăm la cât mai multe târguri din Europa ca […]

Povestea antreprenorului român care mizează totul pe România. La început şi-a deschis un business cu care voia să aducă pe mesele românilor produse 100% locale de pe vremea bunicilor, acum pariază pe o nouă afacere cu iz istoric unde vrea să reînvie un celebru conac românesc pentru un scop inedit

Antreprenorul Marius Tudosiei, fondatorul businessului Băcănia Veche, care aduce în prim plan produse 100% româneşti de pe vremea bunicilor , a cumpărat conacul Oteteleşanu, din comuna Grădinari, judeţul Giurgiu, clădire care datează încă de la începutul anilor 1900.  „Clădirea se află într-o stare de degradare avansată, este stabilizată, nu o să cadă în următorii ani. […]

Ion Cristoiu: Cînd toată lumea are pe toată lumea la mînă

„Cînd te apuci de ce ne-am apucat noi, vreau să spun cînd intri în politică, trebuie să fii pregătit, fiindcă în spaţiul ăsta toată lumea are pe toată lumea la mînă, e o lege şi ea se aplică” – îi spune Coriolan Pomposu, zis si Liderul, lui Dandu Patricianul, într-o discuţie în toiul nopţii. A […]

42 de lingouri de aur nedeclarate, găsite în bagajele unui român pe aeroportul din Timişoara

42 de lingouri de aur nedeclarate au fost găsite de poliţiştii de frontieră în bagajele unui român pe Aeroportul Internaţional Traian Vuia din Timişoara.

Deputat PNL: Avem 6 autorităţi feroviare într-o ţară în care trenul merge lent

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) poate funcţiona sub tutela BNR. La fel şi alte autorităţi de reglementare, care pot funcţiona într-una singură, spune deputatul PNL, Florin Roman: „România sunt 6 autorităţi feroviare chiar dacă trenul merge mai lent ca pe vremea lui Ceauşescu”.

Anii ’90 se întorc cu paşi repezi. Un antreprenor român care şi-a croit drumul în business cu torturi artizanale are planuri mari şi vrea să aducă înapoi de îngheţata copilăriei

Businessul Tort de Bezea, fondat de antreprenoarea Simona Crăciun în 2016, care a pornit la drum cu torturi artizanale pe bază de bezea, se va extinde cu două noi cofetării, urmând să ajungă la trei. Recent, afacerea s-a rebranduit în Tot de Bezea, astfel încât să vândă o gamă mai largă de produse. „Avem deja […]

Călin Georgescu, despre Bogdan Peşchir: Nu-l cunosc, nu insinuaţi lucruri pe care nu au acoperire

Călin Georgescu spune că nu ştie cine este Bogdan Peşchiu, persoana despre care SRI a arătat că a finanţat campania electorală a lui Georgescu, prin donaţii pe TikTok, cu un milion de euro.

Vasile Bănescu îl contrazice pe Georgescu: Rugăciunea ajunge la Cer, indiferent de altitudine

Fostul purtător al Bisericii Ortodoxe Române, Vasile Bănescu, a oferit, pe pagina sa de Facebook, „răspunsuri ludic-minimaliste” la ceea ce a afirmat candidatul pro-rus Călin Georgescu. Astfel, Georgescu a spus că „Rugăciunile din Carpaţi sunt cele mai puternice, fiind aproape de cer”, în vreme ce Vasile Bănescu spune că „Rugăciunile oamenilor, indiferent la ce altitudine se […]

Alegeri parlamentare 2024. Rezultate finale în judeţul Sălaj. Cum au votat sălăjenii

Rezultate finale Sălaj – Camera Deputaţilor Uniunea Democrată Maghiară din România: 24.822 voturi (+3.663), 24,29% Partidul Social Democrat: 21.159 voturi (+2.585), 20,70% Partidul Naţional Liberal: 18.574 voturi (+5.625), 18,17% Alianţa pentru Unirea Românilor: 12.949 voturi (+5.984), 12,67% Uniunea Salvaţi România: 6.965 voturi (+2.030), 6,81% Partidul Oamenilor Tineri: 4.935 voturi (+1.079), 4,83% Partidul S.O.S. România: 3.856 […]

Alegeri parlamentare 2024. Rezultate finale în Maramureş: PSD în frunte, AUR pe doi

Rezultate finale Maramureş – Camera Deputaţilor Partidul Social Democrat – 39,096 (21.55%) Alianţa Pentru Unirea Românilor – 32,366 (17.84%) Partidul Naţional Liberal – 25,344 (13.97%) Uniunea Salvaţi România – 17,456 (9.62%) Uniunea Democratică Maghiară din România – 11,139 (6.14%) Partidul Oamenilor Tineri – 10,251 (5.65%) Partidul S.O.S. România – 9,764 (5.38%) Vasile Vlaşin – 8,648 […]

George Simion, după exit-poll-uri: Mulţumim lui Dumnezeu că astăzi poporul român s-a trezit

Preşedintele AUR, George Simion, a susţinut declaraţii după închiderea urnelor la alegerile parlamentare, marcată de celebrarea Zilei Naţionale a României. În faţa susţinătorilor săi, Simion a subliniat importanţa acestei zile.

RAR anunţă că emite online certificatul Auto-Pass, cu detalii despre istoria autovehiculelor

Registrul Auto Român (RAR) a anunţat că emite, din 1 decembrie, certificatul Auto-Pass, un document digital care poate fi solicitat exclusiv online cu detalii esenţiale despre istoria vehiculului.

Democraţia nu se dăruieşte, nu o primeşti cadou, se revendică!

Dragi Români, Mă bucur de 32 de ani de hospitalitatea dvs  şi de atunci lupt constant să duc  reputaţia ţării peste hotare, multiplicând în toate direcţiile acest mesaj pozitiv : « România : Patria Apelor Minerale » şi asta prin realizări concrete şi tangibile ! Am devinit astfel de multă vreme un Român prin adopţie! […]

Călin Georgescu: Se încearcă eliminarea capacităţii poporului român de a gândi

Candidatul independent la prezidenţiale Călin Georgescu a anunţat, joi seară, că în ultimele zile s-a încercat o „eliminare a capacităţii poporului român de a gândi şi de a alege conform propriilor principii morale, creştine şi democratice”.

AUR: Contracandidaţii noştri refuză să accepte însă realitatea

Rezultatul votului de duminică nu a fost o surpriză pentru cei care au înţeles suferinţa poporului român. A fost o revoltă a demnităţii româneşti împotriva celor care ne-au umilit timp de 35 de ani, scrie AUR într-un comunicat.

RAR anunţă că sistemul de operare, afectat de o defecţiune, este în curs de repornire

Registrul Auto Român (RAR) a anunţat luni că sistemul de operare al instituţiei, afectat de o defecţiune în după-amiaza zilei de joi, este în curs de repornire şi că va deveni complet funcţional până la sfârşitul acestei zile.

Zdenek Romanek, CEO, Raiffeisen Bank România: Studiul lansat astăzi este un instrument prin care putem vedea unde este poporul român astăzi şi cum se gândeşte la viitorul lor financiar. Sunt produse pe care românii nu le folosesc suficient.

Strategia noastră este să fim cel mai bun consultant, care oferă expertiăză financiară tuturor. Studiul lansat astăzi este un instrument  prin care putem vedea unde este poporul român astăzi şi cum se gândeşte la viitorul lor financiar. Sunt produse pe care românii nu le folosesc suficient. Uitându-ne la studiu oamenii au anumite difficultăţI în a […]

Luminiţa Odobescu, discuţii cu noul ministru de externe din Israel, Gideon Saar

Ministrul de Externe român Luminiţa Odobescu a avut marţi o discuţie telefonică, despre situaţia din orientul Mijlociu, cu noul ministru de externe din Israel, Gideon Saar.

România va avea stand propriu la Târgul Internaţional de Carte de la Viena

La standul României, vizitatorii pot găsi o selecţie de titluri semnate de autori români şi traduse în limba germană, cărţi şi albume apărute la Editura Institutului Cultural Român, traduceri publicate prin programele CENNAC, precum şi volume din fondul de carte al Institutului Cultural Român de la Viena şi cărţi puse la dispoziţie de editurile partenere. […]

Un Rolls Royce electric, de 400.000 de euro, va putea fi văzut pe străzile din România

Un Rolls Royce electric, de 400.000 de euro, va putea fi văzut pe străzile din România, după ce va fi înmatriculat în ţara noastră, potrivit Registrului Auto Român. Bolidul are o autonomie declarată de puţin peste 500 de kilometri şi cu o putere de aproape 600 de cai putere.

Ion Cristoiu: Despre cum prostea presa poporul român

Finele lui noiembrie 1943. Drogat să fii tot timpul şi tot îţi dădeai seama că Germania şi, alături de ea, România pierdeau Războiul. Se putea spune cel mult că nu era  încă totul pierdut. În nici un caz că Armata Roşie era în derută. Cu toate acestea, presa din România continua să întreţină iluzia (mortală) […]

Atac rusesc intens asupra Hersonului: clădiri de apartamente avariate

Forţele ruse au lansat un atac intens asupra districtului Dniprovskyi din Herson, în noaptea de joi, afectând mai multe clădiri de apartamente, a raportat Roman Mrochko, şeful Administraţiei Militare a oraşului Herson, potrivit Ukrinform.