rusia

Preţul gazului a explodat după ce Moscova a impus sancţiuni companiilor energetice din UE

Gazprom a declarat că fluxurile de gaze nu vor mai fi posibile prin conducta Yamal, după ce Kremlinul a impus sancţiuni împotriva companiilor europene de gaze. Printre companiile sancţionate se numără unele dintre fostele sale unităţi, precum şi Europol Gaz, proprietarul Yamal. Gazoductul merge din Rusia în Germania prin Polonia. „A fost pusă în aplicare […]

O navă rusă pe care se aflau 30 de milioane de kg de cerereale furate din Ucraina a fost văzută în portul sirian Latakia

O navă rusă care transporta cereale furate din Ucraina a fost văzută în portul sirian Latakia, după ce a fost refuzată în cel puţin un port mediteranean, potrivit unor rapoarte.

Dîncu: România monitorizează cu mare atenţie posibila dezvoltare a conflictului spre Odesa

România monitorizează cu mare atenţie posibila dezvoltare a conflictului spre Odesa şi rămâne procupată de faptul că Marea Neagră nu este, practic, deschisă pentru circulaţia internaţională, spune ministrul Apărării Naţionale, Vasile Dîncu.

Putin spune că UE este afectată de propriile sancţiuni / Tensiuni în UE din cauza poziţiei Ungariei

Sancţiunile impuse de Occident Rusiei "provoacă" o criză mondială şi generează cele mai mari dificultăţi pentru Uniunea Europeană, a afirmat joi preşedintele rus, Vladimir Putin, în timp ce la nivelul statelor europene au apărut tensiuni din cauza concesiilor care ar putea fi acordate Ungariei.

Rusia consideră „ameninţare evidentă” eventuala aderare a Finlandei la NATO

Aderarea Finlandei la NATO va fi o "ameninţare evidentă" pentru Rusia, a avertizat joi Administraţia Vladimir Putin, după anunţul liderilor de la Helsinki privind intenţia de a cere admiterea ţării în Alianţa Nord-Atlantică.

Războiul din Ucraina, ziua 78. Comunicaţiile au fost întrerupte în regiunea Herson. Mai multe victime în urma atacurior aeriene asupra regiunii Cernihiv

G7 caută soluţii pentru a sparge blocada rusă din Marea Neagră. România una dintre soluţii Blocada exporturilor de cereale devine rapid una dintre cele mai urgente crize diplomatice şi umanitare din Ucraina. Marţi, Joe Biden a declarat că SUA lucrează la soluţii „pentru a scoate aceste alimente în lume, astfel încât să ajute la scăderea […]

Preţurile la gaze explodează în Europa. Cresc temerile legate de fluxul de gaze din Rusia

Preţurile europene la gaze au depăşit joi 100 de euro pe megawatt/oră, din cauza noilor incertitudini legate de fluxul de gaze din Rusia către Europa, scrie FT.

YouTubul-ul Rusiei este vizat de „cel mai mare atac cibernetic”

RuTube, unul dintre cele mai mari site-uri de streaming video din Rusia este indisponibil de trei zile din cauza unui atac cibernetic, anunţă Sky News.

Ministerul britanic al Apărării: Retragerea forţelor ruse din Harkov este „recunoaşterea tacită a incapacităţii Rusiei” de a cuceri oraşe-cheie ucrainiene

Retragerea trupelor ruseşti din Harkiv este „o recunoaştere tacită a incapacităţii Rusiei de a captura oraşe-cheie ucrainiene” deşi se aşteptau ca civilii să se predea uşor, transmite ministerul britanic Apărării, joi dimineaţa, pe Twitter.

Ursula von der Leyen: Rusia este „cea mai mare ameninţare la adresa ordinii mondiale”

Rusia reprezintă „cea mai mare ameninţare" la adresa ordinii internaţionale din cauza războiului său „barbar" din Ucraina, a avertizat preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

Ion Cristoiu: 1936. Breaking News: Prima excursie românească în Uniunea Sovietică!

Căutînd ceva în colecţia pe 1936 a ziarului Universul (amănunte despre Congresul studenţilor legionari de la Târgu-Mureş, 3-4 aprilie 1936), am găsit în ediţia datată 8 aprilie 1936, apărută în după-amiaza zilei de 7 aprilie 1936 următoarea ştire: „Prima escursiune românească in Rusia sovietică Tighina, 5 Aprilie Cu trenul de 13.01 au sosit la gara […]

Preţul gazelor naturale în Europa creşte după ce Ucraina a blocat livrările ruse

Preţurile gazelor naturale în Europa au crescut după ce operatorul de reţea de stat din Ucraina a suspendat fluxurile ruseşti într-un punct de intrare cheie, scrie CNBC.

Preşedintele Finlandei: „Aderarea noastră la NATO este din vina Rusiei”

Preşedintele Finlandei a declarat cine este responsabil pentru împingerea ţării sale mai aproape de aderarea la NATO: Rusia. „Dacă Finlanda se va alătură NATO în viitorul apropiat şi Rusia se întreabă de ce, răspunsul va fi: Tu ai provocat asta – uită-te în oglindă”, transmite preşedintele finlandez, Sauli Niinisto.  Rusia a avertizat în repetate rânduri Finlanda şi […]

Secretarul american al Apărării: „Vladimir Putin NU vrea să intre în conflict cu NATO”

Administraţia Joseph Biden nu crede că preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, vrea să intre în conflict cu Alianţa Nord-Atlantică, afirmă Lloyd Austin, secretarul american al Apărării, conform agenţiei Reuters.

COMENTARIU Lelia Munteanu / Richard Haass: “Trebuie să tratăm cu Rusia pe care o avem, nu cu cea pe care ne-am dori-o”

Tot mai multe voci autorizate au început să spargă barajul de propagandă patetică ridicat în jurul războiului din Ucraina. Ieri, Richard Haass, preşedintele Consiliului pentru Relaţii Externe (influentul Council on Foreign Relations), a publicat o analiză în care se întreabă dacă mai poate juca vreun rol diplomaţia în relaţiile dintre Rusia şi Occident. Din poziţia […]

Rusia impune sancţiuni pentru firme vest-europene ale Gazprom

Rusia a impus sancţiuni împotriva unor subsidiare ale Gazprom Germania, la care compania rusă Gazprom a cedat proprietatea, precum şi împotriva EuRoPol GAZ SA, proprietarul părţii poloneze a gazoductului Yamal-Europa, scrie Reuters.

Şeful ONU este îngrijorat de crizele alimentare generate de războiul din Ucraina

Secretarul general al Naţiunilor Unite, Antonio Guterres, a afirmat miercuri că este preocupat de accentuarea crizelor alimentare în diverse zone din lume din cauza războiului din Ucraina şi a exprimat speranţa că la un moment dat vor avea loc negocieri de pace reale.

Un lider pro-Rusia, „plantat” în Herson, îi cere lui Putin să anexeze regiunea ucrainiană. Replica purtătorului de cuvânt de la Kremlin, Dmitri Peskov

„Vom cere ca regiunea Herson să devină a Rusiei”, a declarat Stremousov miercuri, conform agenţiilor de presă ruseşti, citate de către DW.   „Până la finele anului”, Herson va fi guvernat după legea rusă, a mai spus oficialul.   În replică, Dmitri Peskov, compară acţiunea cu cea din 2014, când s-a dorit anexarea Crimeei, şi […]

Dmitri Medvedev acuză SUA că foloseşte Ucraina să ducă un „război prin intermediari” împotriva Rusiei

Fostul preşedinte rus Dmitri Medvedev a acuzat miercuri Statele Unite că duc un "război prin intermediari" împotriva Rusiei, după ce Camera Reprezentanţilor a aprobat un pachet de ajutor de 40 de miliarde de dolari pentru Ucraina, şi a spus că economia americană va avea de suferit.

Războiul din Ucraina, a 77-a zi. Ruşii care controlează regiunea Herson cer anexarea ei / Armata ucraineană recucereşte mai multe sate la nord de Harkov. Belarus îşi va desfăşura forţele speciale la frontiera cu Ucraina. Luptele continuă pe Insula Şerpilor. Peste 10.000 de oameni ar putea muri în Mariupol

UPDATE 22:40 Se anunţă explozii în Herson. Totodată, În Harkov sunt raportate bombardamente. UPDATE 21:10 Rusia a bombardat cu obuze incendiare satul Tsyrkuny din regiunea Harkov. Localitatea este în flăcări UPDATE 19:40  Ruşii au lansat după-amiază un atac cu rachete asupra regiunii Odessa. Nu au fost victime UPDATE 18:10 Un lider pro-Rusia, „plantat” în Herson, îi […]

Ion Cristoiu: Ce mesaj a transmis Lumii Vladimir Putin de 9 mai 2022

Sărbătorirea Zilei Victoriei pe 9 mai 2022 în Rusia a avut drept punct central Parada militară din Piaţa Roşie. Ziua Victoriei se sărbătoreşte ca zi naţională în Rusia din 1965. Pe vremea lui Elţîn Beţivul, cel care a făcut din Rusia un vasal al Americii numai şi numai pentru a fi el Noul Ţar, Ziua […]

Ucraina controlează fluxul de gaz venit din Rusia către Europa. Victoriile pe câmpul de luptă au dat un impuls oficialilor de la Kiev

Ucraina va suspenda miercuri fluxul de gaz rusesc către Europa printr-un punct cheie de tranzit, drept represalii pentru invazia susţinută de Kremlin, relatează Reuters. Ucraina a rămas o rută majoră pentru gazele ruseşti către Europa chiar şi după ce preşedintele Vladimir Putin a ordonat invazia din 24 februarie. Creşterea sancţiunilor occidentale încearcă să interzică sau […]

Războiul din Ucraina, a 76-a zi. Continuă atacurile / Ungaria, încă nedecisă de partea cui să fie / 26.000 de militari ruşi au murit în conflict

UPDATE 23:40 Armata ucraineană a ucis 10 generali ruşi, precizează Departamentul american al Apărării „Oficialii americani monitorizează îndeaproape numărul tot mai mare de generali ruşi ucişi în cadrul operaţiunii de invadare a Ucrainei: zece, un număr neobişnuit de mare pentru o armată modernă, care depăşeşte cu mult numărul generalilor americani ucişi în conflictul de 20 de […]

Draghi şi Biden subliniază unitatea transatlantică în ce priveşte răspunsul la invazia Ucrainei

Premierul italian Mario Draghi şi preşedintele american Joe Biden au subliniat marţi, la Casa Albă, unitatea transatlantică în ceea ce priveşte răspunsul la invazia Rusiei în Ucraina.

Oficial SUA: Rusia vrea un conflict pe termen lung şi pregăteşte un culoar teritorial spre Transnistria

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, intenţionează să prelungească pe termen lung conflictul militar în Ucraina şi ar putea încerca să creeze un culoar teritorial spre regiunea separatistă moldoveană Transnistria, afirmă Avril Haines, directorul Comunităţii agenţiilor de informaţii din SUA.

Cel puţin 3.000 de persoane au murit în Ucraina din cauza lipsei de tratamente

Cel puţin 3.000 de persoane au murit în Ucraina de la invazia Rusiei, deoarece nu au avut acces la tratamente pentru boli cronice, susţine şeful biroului pentru Europa al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS)

România se alătură demersurilor de atribuire către Rusia a atacurilor cibernetice asupra unei reţele de sateliţi

România susţine declaraţia UE şi se alătură SUA şi altor parteneri internaţionali în demersul de atribuire a atacului cibernetic împotriva reţelei de comunicaţii prin satelit KA-SAT/VIASAT care a avut loc începând cu 24 februarie 2022 în contextul agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei.

Boris Johnson se va deplasa în Suedia şi Finlanda, în contextul posibilităţii admiterii în NATO

Premierul Marii Britanii, Boris Johnson, va efectua miercuri vizite în Suedia şi Finlanda, în contextul în care cele două ţări analizează posibilităţi de aderare la Alianţa Nord-Atlantică, de teama riscurilor în materie de securitate generate de Rusia.

Macron a vorbit cu Viktor Orban, în efortul de a-l convinge să accepte noi sancţiuni contra Rusiei

Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a discutat marţi cu premierul Ungariei, Viktor Orban, în cadrul eforturilor de a ajunge cât mai rapid la un acord pentru oprirea de către Uniunea Europeană a importurilor de petrol din Rusia.

Serviciile secrete ucrainene spun că grânele furate de ruşi se află deja în Marea Mediterană

Secţia de informaţii a Ministerului Apărării din Ucraina a anunţat că grânele furate de trupele ruseşti în zonele ocupate sunt deja trimise în străinătate, potrivit CNN..

Emmanuel Macron şi Xi Jinping cer armistiţiu în Ucraina şi vor intensificarea relaţiilor UE-China

Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, şi omologul său chinez, Xi Jinping, au pledat marţi, într-o conversaţie telefonică, pentru încheierea războiului dintre Rusia şi Ucraina şi au evidenţiat importanţa intensificării relaţiilor dintre Uniunea Europeană şi China.

Statul Major al forţelor ucrainene: aproximativ 26.000 de militari ruşi au murit în război

Aproximativ 26.000 de militari ruşi au fost ucişi de pe 24 februarie, din momentul în care Rusia a invadat Ucraina, a declarat Statul Major General al forţelor armate ucrainene în ultima sa actualizare.

UE acuză Rusia că a atacat cibernetic sateliţi, cu puţin timp înaintea invaziei în Ucraina

Uniunea Europeană a acuzat, marţi, Rusia că a comis atacuri cibernetice asupra unei reţele de sateliţi cu o oră înaintea lansării invaziei militare în Ucraina, pe 24 februarie.

Versiunea rusească a YouTube, RuTube, scos din funcţiune de atacuri cibernetice

Marţi, site-ul RuTube este negru şi prezintă un scurt mesaj care transmite: „Atenţie! Site-ul este în curs de lucrări tehnice. Site-ul a fost atacat. În acest moment, situaţia este sub control. Datele utilizatorilor au fost salvate”. Atacul a început luni, de Ziua Victoriei în Rusia, care a comemorat victoria sovietică asupra lui Adolf Hitler. În […]

OMS Europa, rezoluţie care închide biroul regional specializat de la Moscova. Trimisul Rusiei s-a declarat extrem de „dezamăgit”

Biroul european al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii a adoptat marţi o rezoluţie care ar putea duce la închiderea biroului regional al Rusiei.

Ministrul german de Externe cere, la Kiev, anchetarea crimelor de război atribuite armatei ruse

Ministrul german de Externe, Annalena Baerbock, a cerut, marţi, comunităţii internaţionale, în cursul vizitei efectuate în Ucraina, investigarea crimelor de război atribuite armatei ruse.

Ungaria nu vrea interzicerea petrolului rusesc: Ar fi o „bombă atomică” pentru economie

Autorităţile din Ungaria refuză în continuare să susţină propunerea UE privind interzicerea importurilor de petrol din Rusia spunând că ar fi o „bombă atomică" pentru economia locală, anunţă Sky News.

Kim Jong Un, scrisoare către Putin. Liderul Coreei de Nord îşi reiterează „solidaritatea fermă” faţă de eforturile Rusiei

Mass-media nord-coreeană transmite marţi că liderul nord-coreean a transmis un mesaj de felicitare omologului rus, Vladimir Putin, cu ocazia Zilei Victoriei.

Un oficial rus dă „sentinţa”: Ţările NATO pot fi distruse în jumătate de oră în cazul unui război nuclear

Ţările NATO pot fi „distruse” de Rusia într-o jumătate de oră în cazul unui război nuclear, a declarat şeful agenţiei spaţiale ruse Roscosmos, Dmitri Rogozin, în vârstă de 50 de ani. Rogozin este cunoscut pentru declaraţiile şocante. În ultimele sale comentarii, făcute duminică într-o serie de postări în limba rusă pe canalul său Telegram, el […]

Rachete lovesc Odesa după ce Rusia a marcat Ziua Victoriei

Clădirile din Odesa erau în ruine marţi, la o zi după ce forţele de la Kremlin au bombardat cu rachete portul din sudul Ucrainei, iar preşedintele rus Vladimir Putin a condus festivităţi sfidătoare de marcare a Zilei Victoriei, potrivit Reuters.