Boris Johnson critică Uniunea Europeană din cauza slăbiciunilor sale în faţa Rusiei

Fostul prim-ministru britanic Boris Johnson a susţinut că Franţa a fost „în fază de negare” cu privire la perspectiva unei invazii ruse a Ucrainei şi a acuzat guvernul german că a favorizat iniţial o capitulare rapidă a Ucrainei.

644 afișări
Imaginea articolului Boris Johnson critică Uniunea Europeană din cauza slăbiciunilor sale în faţa Rusiei

Hepta

Johnson a declarat luni pentru CNN Portugalia, că atitudinile naţiunilor occidentale au variat foarte mult înainte ca Moscova să lanseze invazia totală a Ucrainei pe 24 februarie, evidenţiind trei ţări importante ale UE.

În timp ce Johnson a subliniat că naţiunile UE s-au mobilizat ulterior în spatele Ucrainei şi oferă acum un sprijin ferm,dar acesta nu a fost un caz universal de dinaintea invaziei ruse.

„A  fost un şoc uriaş... am putut vedea grupurile tactice de batalion rusesc mobilizându-se, dar diferite ţări aveau perspective foarte diferite”, a spus Johnson pentru Richard Quest de la CNN în Portugalia.

„Opinia germană a fost la un moment dat că, dacă se va întâmpla, ceea ce ar fi un dezastru, atunci ar fi mai bine ca totul să se termine rapid şi ca Ucraina să capituleze”, a susţinut Johnson. 

„Nu am putut să suport asta, am crezut că este un mod dezastruos de a privi. Dar pot înţelege de ce au gândit şi au simţit aşa cum au făcut”, a continuat Johnson. Germania a căutat rapid să-şi reducă dependenţa de energia rusă de la invazia Moscovei.

„Fără îndoială că francezii au fost în faza de negare până în ultimul moment”, a mai spus Johnson.

Preşedintele francez Emmanuel Macron a fost în faţa eforturilor Europei de a-l descuraja pe Vladimir Putin să invadeze Ucraina, vizitându-l la Kremlin cu doar câteva săptămâni înainte ca liderul rus să ordone trupelor sale să pătrundă în ţară. În martie, şeful serviciilor de informaţii militare franceze, generalul Eric Vidaud, i s-a spus să demisioneze din postul său parţial pentru că „nu a anticipat” invazia rusă a Ucrainei, a declarat la acea vreme pentru CNN o sursă militară care cunoaşte problema.

Johnson a criticat, de asemenea, răspunsul iniţial al Italiei la ameninţarea unei invazii. El a declarat pentru Quest că guvernul său – la acea vreme condus de Mario Draghi – „a spus pur şi simplu la un moment dat că nu vor putea să susţină poziţia pe care o adoptăm noi britanicii”, având în vedere dependenţa lor „masivă” de hidrocarburile ruseşti.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici