rusia

Rusia: Oficiali SUA i-au prezentat scuze lui Vladimir Putin înaintea Scandalului Panama

Oficiali din cadrul Administraţiei de la Washington i-au prezentat scuze preşedintelui Rusiei, Vladimir Putin, înaintea dezvăluirilor făcute în cadrul "Dosarelor Panama", anunţă Kremlinul, fără a oferi explicaţii despre iniţiativa americană.

Putin respinge acuzaţiile asociate Dosarelor Panama, acuzând Occidentul că vrea destabilizarea Rusiei

Preşedintele rus, Vladimir Putin, a respins acuzaţiile de corupţie asociate Scandalului Panama, afirmând că adversarii săi occidentali vor să destabilizeze Rusia, informează BBC News online.

Rusia îşi va retrage trupele din Transnistria după încheierea conflictului din Ucraina – diplomat

Rusia intenţionează să retragă armanentul din regiunea separatistă moldoveană Transnistria imediat ce conflictul militar din Ucraina va fi soluţionat, a declarat ambasadorul rus Serghei Gubarev, care reprezintă Moscova la negocierile privind soluţionarea conflictului transnistrean, relatează Tass.

Vladimir Putin anunţă crearea unei Gărzi Naţionale în Rusia; structura ar putea reprima proteste

Preşedintele rus, Vladimir Putin, a anunţat înfiinţarea unei Gărzi Naţionale, care va avea atribuţii de ordine publică şi de combatere a terorismului şi infracţionalităţii organizate, deşi criticii cred că noua structură are misiunea de a bloca mişcările de protest cu ocazia alegerilor legislative.

Şeful Centrului anticorupţie din Moldova, blocat câteva ore pe aeroportul din Moscova

Viorel Chetraru, şeful Centrului Naţional Anticorupţie din Republica Moldova, a fost oprit câteva ore pe aeroportul din Moscova, după care a putut intra pe teritoriul Rusiei, pentru o vizită oficială, informează site-ul agenţiei Tass.

Moscova critică dur promisiunile lui Barack Obama de suplimentare a capacităţilor militare NATO în Europa şi îl acuză de instigare împotriva Rusiei

Preşedinţia Rusiei a criticat dur, miercuri, declaraţii ale preşedintelui SUA, Barack Obama, care a promis suplimentarea capacităţilor militare NATO în Europa, Kremlinul acuzând Washingtonul că alimentează o atitudine agresivă a unor ţări europene împotriva Rusiei.

Zeci de membri ai cultului japonez Aum, interzis după atacuri cu gaz sarin, arestaţi în Rusia

Patruzeci şi patru de membri ai cultului japonez Aum Shinrikyo, devenit notoriu după comiterea unor atacuri cu gaz sarin la Tokyo în anii 1990, au fost arestaţi în cursul unor raiduri efectuate marţi în oraşele ruse Moscova şi Sankt-Petersburg, informează postul american ABC News.

Statele Unite ameninţă că vor bloca planul Rusiei de a oferi avioane de vânătoare Iranului

Statele Unite vor utiliza dreptul de veto în Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite pentru a bloca planul Rusiei de a fabrica în Iran avioane multirol de tip Suhoi Su-30, avertizează Thomas Shannon, subsecretar de Stat american pentru Afaceri Politice, citat de site-ul agenţiei Reuters.

Chişinăul şi Moscova au în continuare disensiuni privind prezenţa militară rusă în Transnistria

Republica Moldova şi Rusia nu au reuşit să se apropie de o poziţie comună în privinţa necesităţii prezenţei militare ruse în regiunea separatistă Transnistria, a declarat luni, la Moscova, ministrul moldovean de Externe, Andrei Galbur, citat de site-ul agenţiei Sputnik.

SCANDALUL PANAMA: Kremlin – o dezinformare care îl vizează pe Putin; preşedintele rus nu este implicat

Preşedintele rus, Vladimir Putin, este una din principalele ţinte ale scandalului "Dosarele Panama", deşi nu este implicat deloc în acest caz, a reacţionat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, avertizând că este vorba de o campanie contra Rusiei şi de un nou nivel al "putinofobiei".

Lavrov: Acordul de asociere UE – Republica Moldova a afectat grav relaţiile cu Rusia; situaţia trebuie remediată

Acordul de asociere UE-Republica Moldova a afectat în întregime relaţiile comerciale între Moscova şi Chişinău, a declarat ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, după întrevederea cu omologul său moldovean, Andrei Galbur, şeful diplonaţiei ruse pledând pentru remedierea situaţiei.

Cum se foloseşte Rusia de familiile teroriştilor pentru a-i neutraliza

Donald Trump, unul dintre principalii candidaţi la preşedinţia Statelor Unite, a fost aspru criticat după ce, într-un discurs public electoral, a explicat cum singura modalitate de a scăpa de terorism ar fi „eliminarea familiilor” acestora. Deşi republicanul a fost catalogat de mulţi drept o persoană lipsită de moralitate şi de simţ al legii, astfel de tactici sunt deja vechi de câteva decenii în Rusia, scrie The New York Times.

CONFLICTUL din Nagorno-Karabah, reaprins. Cele mai grave ciocniri din ultimele decenii. Rusia cere încetarea imediată a focului

Cel puţin 32 de persoane, militari şi civili, şi-au pierdut viaţa, în ultimele 24 de ore, după reluarea luptelor în Nagorno-Karabah, regiunea separatistă azeră locuită de etnici armeni, informează BBC.

Polonia va cere efective militare NATO permanente şi armament suplimentar, de teama Rusiei

Polonia va cere în mod oficial Alianţei Nord-Atlantice efective militare permanente, sisteme de rachete şi suplimentarea numărului avioanelor de vănătoare, pentru contracararea acţiunilor Rusiei, afirmă premierul polonez, Andrzej Duda.

Ambasadorul Rusiei, convocat la MAE din Republica Moldova, pe fondul unei crize diplomatice

Ministerul moldovean de Externe l-a convocat, vineri, pe ambasadorul Rusiei la Chişinău, Farit Muhametşin, cerându-i clarificări despre presupuse activităţi de recrutare a unor cetăţeni moldoveni în armata rusă, informează site-ul agenţiei Tass.

Rusia ameninţă că pregăteşte un răspuns „asimetric” faţă de consolidarea NATO în Europa de Est

Rusia pregăteşte un răspuns "asimetric" în faţa consolidării rotaţiei trupelor NATO în şase ţări din Europa de Est şi în special faţă de prezenţa militară a Statelor Unite în apropierea frontierelor ruse, inclusiv România, ameninţă ambasadorul rus la NATO.

Islamistul acuzat că l-a omorât pe un pilot militar rus în Siria, arestat în Turcia

Un bărbat suspectat că l-a omorât pe unul dintre piloţii avionului de vânătoare rus prăbuşit în Siria în noiembrie 2015 după ce a fost atacat de armata turcă a fost arestat în Turcia, anunţă surse citate de presa turcă.

Ministrul britanic de Externe: Rusia reprezintă o ameninţare pentru toate ţările

Rusia reprezintă o ameninţare pentru toate ţările, din cauza ignorării reglementărilor internaţionale, a afirmat, în cursul unei vizite în Georgia, ministrul britanic de Externe, Philip Hammond, citat de site-ul cotidianului Le Figaro.

Reuters: Rusia continuă să trimită echipamente militare în Siria

Rusia continuă să trimită echipamente militare grele în Siria, în pofida anunţului preşedintelui Vladimir Putin privind începerea retragerii forţelor, afirmă surse citate de site-ul agenţiei Reuters.

Netanyahu se întâlneşte în aprilie cu Putin. Ce subiecte vor aborda cei doi lideri în discuţia de la Moscova

Premierul Israelului, Benjamin Netanyahu, se va deplasa la Moscova pe 21 aprilie, pentru o întrevedere cu preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, afirmă surse guvernamentale israeliene citate de cotidianul Haaretz.

Putin anunţă că exporturile de armament ale Rusiei au atins 14,5 miliarde de dolari în 2015. Motivele pentru care armamentul rus ar fi atât de popular

Exporturile de armament ale Rusiei au atins 14,5 miliarde de dolari în anul 2015, cu mult faţă de nivelul stabilit, a anunţat marţi preşedintele Vladimir Putin.

Philip Breedlove, comandantul forţelor NATO din Europa: Este necesară o forţă de apărare a ţărilor baltice de acţiunile Rusiei

Alianţa Nord-Atlantică trebuie să transforme patrulele aeriene din zona Mării Baltice într-o forţă care să poată apăra ţările baltice în caz de război, afirmă generalul american Philip Breedlove, comandantul în exerciţiu al forţelor NATO din Europa, în ceea ce este un avertisment adresat Rusiei.

Avioane militare NATO au urmărit aeronava ministrului rus al Apărării, deasupra Mării Baltice, acuză Moscova

Avioane de vânătoare ale Alianţei Nord-Atlantice au urmărit, luni, aeronava în care se afla ministrul rus al Apărării, Serghei Şoigu, deasupra Mării Baltice, acuză Guvernul de la Moscova, potrivit agenţiei Tass.

Japonia îşi exprimă preocuparea privind consolidarea capacităţilor militare ruse în Insulele Kurile

Guvernul Japoniei şi-a exprimat preocuparea în legătură cu planul Rusiei de a construi o bază navală în Arhipelagul Kurile, o zonă disputată între cele două ţări, informează site-ul agenţiei Reuters.

Directorul CIA John Brennan a efectuat o vizită secretă în Rusia

John Brennan, directorul Agenţiei Centrale de Informaţii din SUA (CIA), a efectuat o vizită secretă la Moscova la începutul lunii martie, afirmă un oficial din cadrul Ministerului rus de Externe, citat de agenţia Interfax.

Comisia româno-rusă privind Tezaurul României s-a întâlnit după o pauză de 10 ani

Comisia româno-rusă pentru studierea problemelor privind istoria relaţiilor bilaterale, inclusiv problema Tezaurului României depus la Moscova în timpul Primului Război Mondial, s-a întâlnit, după o pauză de 10 ani, stabilindu-se înfiinţarea unor noi grupuri de experţi pentru analizarea arhivei.

Rusia va ajuta la deminarea Palmirei, i-a promis Putin directoarei Unesco

Rusia va depune eforturi în vederea deminării oraşului sirian antic Palmira, recucerit de către forţele guvernamentale siriene de la jihadişti din cadrul Statului Islamic (SI), i-a spus preşedintele rus Vladimir Putin directoarei UNESCO Irina Bokova, relatează AP online.

Corpul avocatului unui militar rus judecat în Ucraina, găsit îngropat într-o fermă părăsită

Corpul neînsufleţit al avocatului unuia dintre cei doi militari ruşi judecaţi în Ucraina a fost găsit îngropat într-o fermă părăsită, au anunţat vineri oficiali ucraineni, iar doi bărbaţi au fost reţinuţi pentru uciderea acestuia, relatează AP online.

Rusia va instala sisteme de rachete şi vrea construirea unei baze navale în Insulele Kurile

Rusia va instala sisteme de rachete în Insulele Kurile, situate în Oceanul Pacific, şi analizează posibilitatea construirii unei baze a Flotei Pacificului în această zonă, anunţă ministrul rus al Apărării, Serghei Şoigu, citat de site-ul agenţiei Tass.

Rusia anunţă că-şi va consolida forţele armate din vest şi până la Oceanul Pacific

Rusia a anunţat vineri că-şi va consolida forţele de la frontiera de vest şi până pe insulele din Oceanul Pacific, în contextul unor tensiuni cu Occidentul, relatează AP online.

John Kerry va insista pentru iniţierea tranziţiei politice în Siria, la întâlnirea cu Vladimir Putin

Secretarul de Stat american, John Kerry, va încerca să afle poziţia preşedintelui Rusiei, Vladimir Putin, privind tranziţia politică în Siria şi viitorul preşedintelui Bashar al-Assad, afirmă un oficial american citat de site-ul agenţiei Reuters.

Iohannis critică în presa turcă ingerinţele Rusiei în Ucraina şi Siria şi spune că România şi Turcia vor stabilitate

Preşedintele Klaus Iohannis denunţă, într-un interviu acordat presei turce, ingerinţele Rusiei în Ucraina şi în Siria, afirmând că România şi Turcia au obiectivul comun de a asigura stabilitatea şi securitatea în regiunea Mării Negre.

Vladimir Putin va stabili dacă Nadia Savcenko poate fi eliberată în cadrul unui schimb de prizonieri

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, va lua o decizie privind propunerile de eliberare a pilotului militar ucrainean Nadia Savcenko în cadrul unui eventual schimb de prizonieri cu Ucraina, a declarat, miercuri, ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov.

Rusia atacă NATO şi „standardele duble” ale Occidentului, după atentatele de la Bruxelles

Atacurile cu bombă de la Bruxelles dovedesc faptul că o concentrare a atenţiei NATO asupra Rusiei este "absolut greşită", deoarece inamicul real este terorismul internaţional, a declarat marţi un oficial rus de rang înalt, relatează DPA online.

Savcenko, condamnată la 22 de ani de închisoare în Rusia

Nadia Savcenko, care a devenit cea mai faimoasă prizonieră din conflictul ucrainean, a fost condamnată marţi la 22 de ani de închisoare, între altele pentru crimă, însă fostul pilot respinge toate acuzaţiile, relatează DPA online.

Statele Unite refuză să discute cu Rusia pe tema încălcării armistiţiului în Siria: „Oricine face astfel de afirmaţii este dezinformat”

Statele Unite au respins solicitarea Rusiei privind organizarea unor discuţii rapide pe tema încălcării armistiţiului din Siria, informează site-ul agenţiei Reuters.

Rusia avertizează SUA că ar putea reacţiona unilateral la încălcări ale armistiţiului sirian

Rusia a avertizat, luni, că ar putea începe să reacţioneze unilateral la încălcări ale armistiţiului în Siria, în cazul în care Statele Unite refuză acţiuni militare coordonate, informează site-ul agenţiei Associated Press.

Nadia Savcenko, fost pilot militar ucrainean, găsită vinovată de uciderea a doi jurnalişti ruşi

Un tribunal din regiunea separatistă prorusă Doneţk, din estul Ucrainei, a găsit-o vinovată, luni, pe Nadia Savcenko, fost pilot militar ucrainean, de uciderea a doi jurnalişti ruşi în apropiere de regiunea Lugansk, informează agenţia de presă Tass.

Cutiile negre ale avionului FlyDubai care s-a prăbuşit la Rostov-pe-Don, grav avariate

Înregistratoarele de zbor ale Boeingului 737-800 aparţinând companiei FlyDubai care s-a prăbuşit sâmbătă dimineaţa, la aterizare, la Rostov-pe-Don, în sudul Rusiei, au fost grav avariate din cauza violenţei şocului, a anunţat duminică aviaţia civilă rusă, relatează Reuters online.

MAE, anunţ pentru românii care călătoresc în Rusia: Traficul de pe aeroportul din Rostov-pe-Don ar putea fi reluat luni

Românii care călătoresc în Rusia sunt informaţi că, în urma incidentului aviatic de sâmbătă, aeroportul din Rostov-pe-Don se menţine închis, iar traficul ar putea fi reluat luni, începând cu ora 7.00.