salvatori montani

Salvatorii montani, pregătiți pentru misiuni dificile cu elicopterul. Urmează testul gerului și al zăpezii

Salvatorii montani și echipajele aeromedicale se pregătesc pentru intervențiile dificile cu elicopterul, inclusiv în condiții de iarnă. Programul de instruire se întinde pe trei ani, iar următoarele sesiuni vor avea loc la temperaturi scăzute și în condiții de zăpadă.

14 oameni au murit pe munte în august. Salvamont avertizează că are prea puțini salvatori

Salvamontiștii au intervenit în peste 500 de acțiuni de salvare și de acordare a primului ajutor în luna august. 667 de persoane au fost salvate, dar alte 14 persoane și-au pierdut viața pe munte, arată bilanțul prezentat miercuri de Salvamont România.

Salvamont Prahova: Trei tineri din Brașov, recuperați cu elicopterul din Bucegi după ce au rămas blocați pe un traseu nemarcat

Trei tineri din Brașov au avut nevoie de intervenția salvamontiștilor după ce au încercat să parcurgă un traseu nemarcat din Bucegi și au rămas blocați pe firul secundar al Văii Gălbinele. Salvatorii montani au fost transportați cu elicopterul și i-au recuperat pe cei trei prin troliere.

Intervenție de 7 ore pentru salvarea a 4 turiști blocați într-o zonă periculoasă din Piatra Craiului

Patru turiști au fost salvați de salvamontiștii din Zărnești, după ce au rămas blocați într-o zonă expusă din Masivul Piatra Craiului, în timpul unei ascensiuni pe un traseu nemarcat, au anunțat reprezentanții Salvamont Zărnești.

Motociclist de enduro rănit într-un accident în zona Cisnădioara. Intervin salvamontiștii

Salvamontiștii din Sibiu intervin, duminică, în zona Cisnădioara, pentru acordarea primului ajutor unui motociclist de enduro în vârstă de 25 de ani, implicat într-un accident.