Directorii mai multor teatre bucureştene, contactaţi de MEDIAFAX, au indicat beneficiile Legii 353/2007 privind instituţiile de spectacole, dar au şi dezaprobat anumite puncte din normele metodologice propuse de Ministerul Culturii, pledând pentru revizuirea modului în care aceasta va fi aplicată.
Actorii de teatru cer Ministerului Culturii şi Cultelor (MCC) "să regândească" legea privind instituţiile de spectacole şi normele ei de aplicare, pentru a nu se ajunge la desfiinţarea teatrelor şi la vinderea clădirilor în care funcţionează acestea, fiind "interese imobiliare la mijloc".
Cadrele militare în activitate vor avea obligaţia să participe la misiuni în afara teritoriului statului român în funcţie de cerinţele Ministerului Apărării, potrivit unui proiect de act normativ elaborat de această instituţie.
"Phonic Cafe", un loc în care vizitatorii pot asculta piese de teatru la căşti, şi o bibliotecă-ceainărie se vor deschide la Teatrul Metropolis şi, respectiv, la Teatrul Act, potrivit reprezentanţilor teatrelor.
Preţul biletelor la spectacolele de la Teatrul Naţional Bucureşti (TNB) se va scumpi, începând de sâmbătă, cu 5%, din cauza măririi preţului la utilităţi şi aplicării timbrului Crucii Roşii, o taxă obligatorie pentru cluburile sportive, instituţiile de cultură şi de divertisment.
România va găzdui pentru prima dată Festivalul Uniunii Teatrelor din Europa (UTE), însă deocamdată nu este foarte clar unde va avea loc evenimentul: Alexandru Darie, preşedintele UTE, susţine că va avea loc la Bucureşti, în timp ce Tompa Gabor a anunţat, încă din 2007, că va fi la Cluj.
Premiere după piese de autori români contemporani ca Matei Vişniec şi Ştefan Caraman, dar şi pe texte de Yukio Mishima şi Bertolt Brecht vor deschide stagiunea 2007-2008 la principalele teatre din Capitală.