terorism

Albania a expulzat diplomaţi iranieni ce ar fi fost implicaţi într-o tentativă de atentat ce viza echipa de fotbal a Israelului-presă

Albania a anunţat miercuri că ambasadorul Iranului la Tirana şi un alt diplomat iranian au fost expulzaţi pentru că ar fi fost implicaţi în acţiuni ilegale, aparent decizia având legătură cu o presupusă tentativă de a ataca echipa de fotbal a Israelului, potrivit cotidianului Times of Israel, care citează presa locală.

Trump proclamă victoria împotriva Stat Islamic: După victorii istorice împotriva ISIS, acum este timpul să aducem acasă bravii noştri tineri aflaţi în Siria

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat miercuri seară că Statele Unite au câştigat împotriva reţelei teroriste Stat Islamic şi a venit timpul ca militarii americani din Siria să revină acasă.

Suspectul în cazul uciderii a două turiste scandinave în Maroc aparţine unui grup terorist-procuror

Un individ, despre care se crede ca a ucis două turiste din regiunea scandinavă aflate într-o drumeţie în Marco, aparţine unui grup terorist, a declarat miercuri un procuror, precizând că autorităţile caută alţi trei suspecţi, potrivit cotidianului The Washington Post.

Poliţia germană anchetează imamul unei moschei pentru finanţarea terorismului

Autorităţile germane anunţă că poliţia percheziţionează o moschee din Berlin într-o anchetă privnd imamul acesteia, pe baza suspiciunii că a strâns sume de bani pentru a susţine un luptător islamic din Siria, relatează Associated Press.

Un tânăr din Somalia, inculpat pentru terorism în Italia după ce a ameninţat că va comite atacuri cu bombă la Vatican

Un tânăr de 20 de ani din Somalia, suspectat de legături cu organizaţia teroristă Stat Islamic, a fost inculpat luni în Italia după ce a ameninţat că va pune bombe în biserici din Italia, inclusiv în Bazilica Sfântu Petru din Vatican, a anunţat poliţia, informează agenţia de ştiri Reuters.

Atacul de la Târgul de Crăciun din Strasbourg: Şapte persoane, reţinute/ UPDATE: O persoană a murit la 2 zile de la atacul sângeros

Anchetatorii francezi încearcă să stabilească dacă autorul atacului armat de la Strasbourg, împuşcat mortal de autorităţi la aproape 2 zile după incident, a fost ajutat de complici să se ascundă de autorităţi, a declarat procurorul Remy Heitz, precizând că 7 persoane au fost reţinute în acest caz.

Suspect de terorism, membru al reţelei SI, care voia să contamineze surse de apă potabilă, ARESTAT în Italia

Un presupus membru al reţelei teroriste Stat Islamic care intenţiona să comită un atentat prin contaminarea surselor de apă potabilă a fost arestat preventiv pe Insula Sardinia, afirmă surse citate de presa italiană.

Bilanţul atentatului dintr-o piaţă din nord-vestul Pakistanului a ajuns la cel puţin 35 de morţi

Cel puţin 35 de persoane au murit, alte câteva zeci au fost rănite, în urma unui atentat cu bombă produs într-o piaţă din oraşul Kalya, districtul Orakzai, în nord-vestul Pakistanului, la câteva ore după ce mai mulţi separatişti înarmaţi au atacat Consultatul Chinei de la Karachi, în sudul ţării.

Aproximativ 100 de militari nigerieni, ucişi într-un atac terorist

Aproximativ 100 de militari nigerieni au fost ucişi într-un atac comis de presupuşi membri ai reţelei teroriste Stat Islamic, afirmă surse locale citate de site-ul agenţiei Reuters.

Comisia Europeană cere României să adopte noile reglementări UE privind combaterea terorismului

Comisia Europeană a trimis României şi altor state europene scrisori de notificare că nu au adoptat noile reglementări ale Uniunii Europene privind combaterea terorismului, afirmă surse oficiale de la Bruxelles.

Poliţia antiteroristă a iniţiat o anchetă după descoperirea unor bombe artizanale într-un apartament din Londra

Poliţia antiteroristă britanică a iniţiat o investigaţie după ce două dispozitive explozive improvizate au descoperite miercuri într-un apartament nelocuit din nord-vestul Londrei, informează postul Sky News.

Statele Unite vor să pună Venezuela pe lista statelor care sponsorizează terorismul

Statele Unite intenţionează să adauge Venezuela pe lista statelor care sponsorizează terorismul internaţional, dar nu a fost luată o decizie finală, a declarat o persoană familiarizată cu acest subiect, relatează Reuters.

Trei australieni de origine turcă, suspectaţi că pregăteau un atac terorist, arestaţi la Melbourne

Poliţia australiană a arestat trei indivizi suspectaţi că pregăteau un atentat la Melbourne, la câteva săptămâni după ce în acelaşi oraş un islamist a înjunghiat mortal o persoană în urma unui incident considerat de natură teroristă de autorităţi, informează postul BBC News.

Trump: Osama bin Laden ar fi trebuit prins mai devreme / Critici la adresa unui amiral american, a lui Bill Clinton, şi a Pakistanului

Preşedintele SUA, Donald Trump, a afirmat luni că Osama Bin Laden, fostul lider al reţelei teroriste Al-Qaida, care a fost ucis în 2011 de forţele speciale americane în Pakistan, ar fi trebuit prins mult mai devreme, şi a criticat Pakistanul, pe un amiral american în retragere şi pe fostul preşedinte Bill Clinton.

Fief al reţelei teroriste Stat Islamic din sud-estul Siriei, eliberat după o ofensivă care a durat trei luni

Armata siriană a reuşit evacuarea tuturor militanţilor reţelei teroriste Stat Islamic dintr-o zonă izolată situată în sud-estul Siriei, informează site-ul agenţiei Reuters.

Autorul atentatului de la Melbourne a condus un vehicul încărcat cu butelii de gaz înainte să atace cu cuţitul oamenii din mall

Poliţia australiană a comunicat că un bărbat originar din Somalia, care a înjunghiat trei persoane într-un mall din centrul oraşului Melbourne, a condus un vehicul încărcat cu butelii cu gaz ce a luat foc, informează agenţia de ştiri Reuters.

Operaţiune antiteroristă în Franţa: Şapte membri ai unei familii de „origine siriană”, arestaţi

Şapte oameni, membri ai unei familii de "origine siriană", au fost arestaţi în urma unei operaţiuni antiteroriste în oraşul Le Mans din Franţa, aceştia fiind anchetaţi pentru postarea pe Internet de materiale de susţinere a reţelei teroriste Stat Islamic, potrivit unei surse citate de France Info.

Atacul produs în Gara centrală din Köln este considerat incident terorist

Autorităţile germane consideră că atacul comis luni în Gara centrală din oraşul Köln este un incident de tip terorist, existând suspiciuni că autorul are legături cu reţeaua fundamentalistă sunnită Stat Islamic, informează site-ul de ştiri Tagesschau.de.

Autorităţile din Egipt au condamnat la moarte 17 persoane pentru implicare în activităţi teroriste

Autorităţile din Egipt au decis condamnarea la moarte a 17 persoane implicate în organizarea a trei atacuri cu bombă asupra unor biserici şi a unei secţii de poliţie în perioada 2016-1017, în cadrul cărora peste 80 de persoane au murit, relatează Euronews.

Ţara în care agenţilor de securitate de pe aeroporturi li se cere să zâmbească mai puţin. Motivul este bizar

Aeroportul din India le cere agenţilor de securitate să fie mai vigilenţi şi mai puţin prietenoşi, informează BBC. Oficialii spun că zâmbitul excesiv creşte riscul atacurilor teroriste.

MONITORUL APĂRĂRII | Marea Britanie se confruntă cu riscul unor atacuri teroriste chimice sau biologice

Organizaţii teroriste internaţionale ar putea comite atacuri chimice sau biologice în Marea Britanie, avertizează Ben Wallace, secretar de stat britanic pentru Securitate şi combaterea infracţionalităţii economice.

Poliţia din Olanda anunţă că a dejucat un „atac terorist major”

Poliţia din Olanda a arestat joi şapte indivizi despre care se crede că plănuiau un atac terorist major, aceştia fiind în faza în care încercau să obţină arme de foc, grenade şi materiale pentru confecţionarea de dispozitive explozive, informează postul BBC News.

Statele Unite au bombardat poziţii din Somalia ale grupului terorist Al-Shabaab, afiliat Al-Qaida

Cel puţin 18 membri ai organizaţiei islamiste Al-Shabaab, afiliată reţelei teroriste Al-Qaida, au fost ucişi într-un raid aerian efectuat de Statele Unite în sudul Somaliei ca reacţie la un atac care a vizat militari americani şi somalezi, anunţă Comandamentul SUA pentru Africa (Africom).

O membră a reţelei teroriste Stat Islamic a fost arestată în Germania

O membră a reţelei teroriste Stat Islamic a fost arestată la revenirea în Germania după mulţi ani petrecuţi în Siria, anunţă autorităţile de la Berlin, potrivit cotidianului Die Welt.

17 ani de la cele mai grave atentate 9/11: Două avioane deturnate au lovit turnurile WTC – O tragedie care a declanşat războiul fără sfârşit împotriva radicalismului islamic

Statele Unite marchează, marţi, 17 ani de la atentatele din 11 septembrie 2001, o atrocitate care va rămâne timp de mulţi ani înscrisă în memoria colectivă şi care a servit drept catalizator pentru un război global, aparent nesfârşit, împotriva radicalismului islamic.

Militant islamist rus care pregătea un atentat a fost arestat preventiv în Germania

Autorităţile germane au arestat preventiv, miercuri, un militant islamist rus suspectat că pregătea comiterea unui atentat în Berlin, informează site-ul Tagesschau.de.

Oficial SUA: Forţele americane vor rămâne în Irak atât timp cât este necesar pentru a stabiliza zona

Forţele americane vor rămâne în Irak atât timp cât este necesar pentru a stabiliza regiunile controlate anterior de Stat Islamic, a declarat un reprezentant al coaliţiei internaţionale coordonate de Statele Unite, informează agenţia de ştiri Reuters.

Autorul atacului cu vehicul din Londra, inculpat pentru tentativa de omor

Individul care a comis, marţi, un atac cu vehicul în zona Parlamentului de la Londra, rănind uşor trei persoane, a fost inculpat pentru tentativa de omor, a anunţat Scotland Yard, potrivit site-ul cotidianului The Guardian.

Mai mulţi indivizi înarmaţi au atacat un centru al serviciului de informaţii din Afganistan

Mai mulţi indivizi înarmaţi au atacat joi un centru de antrenament din Kabul al serviciului afgan de informaţii, au declarat oficialii afgani, precizând că personalul s-a refugiat într-o zonă protejată a complexului, informează site-ul agenţiei The Associated Press.

Turcia a condamnat la închisoare pe viaţă nouă inculpaţi pentru atentatele din 2015 de la Ankara

Un tribunal din Turcia a condamnat vineri la închisoare pe viaţă nouă inculpaţi care au participat la două atacuri simultane cu bombă care au avut loc în 2015 în capitala ţării, Ankara, în care mai mult de 100 de oameni au murit, a anunţat presa turcă, informează Reuters.

Individ acuzat de activităţi teroriste, arestat preventiv în Germania

Autorităţile germane au arestat un militant islamist sirian suspectat de apartenenţă la Frontul al-Nusra, filiala siriană a reţelei teroriste Al-Qaida, informează publicaţia Der Spiegel şi agenţia DPA.

Suspect de TERORISM identificat în România şi expulzat

Serviciul Român de Informaţii transmite, într-un comunicat de presă că un cetăţean irakian, aflat în legătură cu o grupare teroristă din Orientul Mijlociu, a fost expulzat de pe teritoriul României, acesta având interdicţie din 2016.

Reţeaua extermistă Stat Islamic a revendicat atacul terorist din Tadjikistan

Reţeaua extremistă Stat Islamic a revendicat, luni, atacul terorist produs duminică în Tadjikistan, în urma căruia patru ciclişti occidentali au fost ucişi, iar alţi trei au fost răniţi, informează site-ul postului Deutsche Welle.

Aproape 40 de morţi în urma mai multor atacuri sinucigaşe în zona oraşului Sweida din sudul Siriei

Cel puţin 38 de persoane au decedat, iar alte peste 30 au fost rănite în urma mai multor atacuri sinucigaşe comise miercuri în zona oraşului Sweida din sudul Siriei, localitate controlată de forţele guvernamentale, informează site-ul postului BBC News.

Presupusul autor al atacului comis într-un autobuz în Germania va rămâne în arest preventiv

O instanţă din Germania a emis un mandat de arest preventiv pentru tentativă de omor pe numele unui bărbat iranian cu cetăţenie germană despre care se crede că ar fi comis un atac cu cuţitul într-un autobuz, în oraşul Luebeck, soldat cu rănirea a zece persoane, informează agenţia Dpa.

Un islamist care intenţiona să o asasineze pe Theresa May, condamnat în Marea Britanie

Un islamist britanic a fost găsit vinovat de organizarea unui complot care viza asasinarea premierului Marii Britanii, Theresa May, informează site-ul agenţiei Reuters.

Naţiunea franceză, în alertă: Franţa începe să elibereze sute de oameni acuzaţi de terorism sau care s-au radicalizat

Naţiunea franceză este speriată pe măsură ce sentinţele persoanelor acuzate de terorism sunt pe cale să se sfârşească, scrie The Wall Street Journal.

Atacul terorist din Pakistan: Bilanţul a ajuns la cel puţin 149 de morţi şi alţi 180 de răniţi

Cel puţin 149 de persoane au murit şi alte 180 au fost rănite, în urma exploziei unei bombe în timpul unei reuniuni electorale organizată vineri în oraşul Mastung, în sud-vestul Pakistanului, relatează Reuters.

Un terorist a fost condamnat la închisoare pe viaţă pentru ameninţări la adresa prinţului George

Un simpatizant al grupării teroriste Stat Islamic care a pus la cale un atentat împotriva prinţului George a fost condamnat la închisoare pe viaţă în Marea Britanie, primind o pedeapsă de cel puţin 25 de ani, informează postul BBC.

Un bărbat care se pregătea pentru comiterea de acte teroriste a fost arestat în Italia

Un cetăţean macedonean de 29 de ani care locuia în provincia Potenza din Italia a fost arestat marţi de poliţiştii italieni fiind acuzat de faptul că desfăşura activităţi de instruire prin care se pregătea de atacuri teroriste, informează cotidianul La Repubblica.