vaccinare

Orban, despre ritmul de vaccinare: ”Mai puţin mulţumitor în mediul rural”

Preşedintele Camerei Deputaţilor Ludovic Orban a declarat sâmbătă, într-o conferinţă de presă susţinută la Drobeta-Turnu Severin, că ritmul de vaccinare în mediul rural este „mai puţin mulţumitor”. „Sigur că în mediul urban, vaccinarea se derulează într-un ritm mulţumitor, mai puţin mulţumitor e ritmul în mediul rural, şi aici avem nevoie de implicarea primarilor, ca să […]

Peste 200 de persoane vaccinate în primele 2 ore de la deschiderea centrului drive-thru din Deva

Peste 200 de persoane s-au vaccinat în primele două ore de la deschiderea primului centru drive-thru din România, care funcţionează de sâmbătă în parcarea unui centru comercial din Deva.

Emoticoane pe parbriz. La Deva a fost deschis primul centru de vaccinare drive-thru din ţară

Autorităţile au prezentat pe pagina de Facebook RO Vaccinare fotografii cu cei cinci paşi pe care trebuie să îi urmeze cei care ajung la centru: 1.Aşteptaţi să fiţi preluaţi de personalul din centrul de vaccinare 2.După triaj se desenează pe parbriz un emoticon cu marker lavabil şi veţi fi îndrumat către zona de vaccinare 3.Intraţi […]

Barna: Mesajul de vaccinare să fie dus şi de partide. În loc de „Votează-mă”, „Vaccinează-te”

Mesajul de vaccinare trebuie dus cât mai aproape de casa românilor, iar vicepremierul Dan Barna spune că în campanie, pe lângă primari, trebuie să se implice şi partidele parlamentare şi neparlamentare, care au structuri în teritoriu: „Am văzut capacitatea partidelor de a ajunge la oameni”.

Andrei Baciu: ”În 40 de zile putem avea 2 milioane de români vaccinaţi”

Vicepreşedintele Comitetului Naţional de Coordonare a Vaccinării anti-COVID-19, Andrei Baciu, este convins că va fi atinsă ţinta de 5 milioane de români vaccinaţi până la 1 iunie, dacă în fiecare zi din următoarele 40 s-ar vaccina cu prima doză 50.000 de persoane.

Ungaria: Măsuri de relaxare pentru persoanele vaccinate

Premierul Ungariei, Orban Viktor, anunţă un plan important de redeschidere pentru cei care au primit cel puţin o doză de vaccin. Maghiarii primesc un „paşaport de imunitate” cu care pot reveni la viaţa pre-pandemică.

Peste 90.000 de persoane au fost vaccinate în ultimele 24 de ore în România

Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) a anunţat că 90.400 de persoane au fost vaccinate în ultimele 24 de ore. Sunt 111 reacţii adverse.

Iohannis, dacă nu se atinge ţinta de vaccinare de 50% din populaţia României: Campania de vaccinare nu are o variantă de rezervă

Campania de vaccinare nu dispune de o variantă de rezervă, a declarat vineri preşedintele Klaus Iohannis, care a fost întrebat de jurnalişti despre planul de rezervă în cazul în care până la finele anului nu va fi atinsă ţinta de peste 50% din populaţie vaccinată.

Încă un oraş al României deschide un centru de vaccinare drive-through

Un centru de vaccinare drive-through va fi deschis începând de săptămâna viitoare la Sala Sporturilor din Cluj-Napoca.

Profesorii nevaccinaţi ar putea să nu intre la examenele naţionale. Cîmpeanu anunţă recompense motivante pentru supraveghetori

Sorin Cîmpeanu nu a dat, joi seară, la Digi24, un răspuns clar la întrebarea dacă profesorii nevaccinaţi ar putea „să nu mai facă meseria”, declarându-se convins că se vor vaccina în cele din urmă. „Vom face sistematic efort după efort. Mă gândesc să le cerem directorilor de şcoli să organizeze campanii de informare în sistem […]

Ministrul Educaţiei: ”Am fost somaţi să oprim campania ”

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, acuză că au fost primite sute de mesaje pe toate canalele de comunicare prin care i se cere „imperativ” să stopeze campania „Vaccinare şi testare pentru învăţare”.

Calculele lui Gheorghiţă: ”5 milioane de români vaccinaţi la sfârşitul lunii mai, obiectiv realist”

Coordonatorul campaniei de vaccinare împotriva COVID-19, col. dr. Valeriu Gheorghiţă, a prezentat, joi seara, calculele prin care a stabilit obiectivul de 5 milioane de persoane vaccinate la sfârşitul lunii mai. „Este un obiectiv realist”, spune preşedintele CNCAV.

Valeriu Gheorghiţă: ”Românii se pot programa la vaccinare prin telefon”

Românii se pot programa la vaccinare prin telefon, fără să se mai înscrie în platformă, anunţă coordonatorul campaniei de vaccinare, Valeriu Gheorghiţă. Totodată, la sate ar putea exista posibilitatea ca oamenii să meargă la vaccinare direct, fără programare.

Lista completă a ţărilor pentru care se instituie măsura carantinei la întoarcerea în România. În ce condiţii poate fi evitată carantina

Grecia a fost introdusă joi pe lista actualizată a ţărilor cu risc epidemiologic ridicat. Cei care vin din ţările cu risc crescut intră în carantină, cu excepţia persoanelor vaccinate sau a celor care au avut COVID-19 în ultimele 3 luni.

Răspunsul lui Cîţu după ce Iohannis a spus că nu va fi relaxare totală de la 1 iunie: ”Are dreptate, am şi eu dreptate”

După ce Klaus Iohannis a afirmat că 1 iunie nu va fi data pentru relaxare totală, Florin Cîţu a revenit şi a spus că „preşedintele are dreptate, dar şi eu am dreptate”. „Astăzi începem să ne gândim la revenirea la normalitate”, afirmă premierul.

Ser fiziologic în loc de vaccin. Un medic italian este anchetat

Un medic din Falconara Marittima, Ancona, este investigat după ce ar fi „vaccinat” 30 de pacienţi cu ser fiziologic în loc de vaccinul Pfizer.

Încă un caz de şoc anafilactic în Braşov. Un bărbat a leşinat la 5 minute după vaccinare

Încă un caz de şoc anafilactic a fost raportat în Braşov. Un bărbat de 31 de ani a leşinat la 5 minute după ce i-a fost administrată o doză de vaccin Pfizer.

Veste bună pentru UE: Reapar speranţele cu privire la recuperarea economică

Programele de vaccinare anti-COVID-19 din Uniunea Europeană încep să ofere semne de îmbunătăţire, ridicând speranţele conform cărora continentul va putea să controleze criza sanitară şi să îşi redeschidă mai repede economia, scrie Bloomberg.

Medicul Adrian Marinescu: ”Cazul Arşinel este dovada că dacă ne vaccinăm, facem o formă uşoară”

Medicul Adrian Marinescu, directorul medical al Institutului Matei Balş, a declarat că actorul Alexandru Arşinel este dovada că vaccinarea este benefică. „Cazul Arşinel este dovada că dacă ne vaccinăm, facem o formă uşoară. Probabilitatea este mai mică să mă infectez dacă m-am vaccinat, dar dacă o fac, e o formă uşoară. Nu a avut nevoie […]

Grecia începe vaccinarea cu serul Johnson&Johnson. Ministrul Sănătăţii din Grecia: ”Vaccinul este singura soluţie de a ne relua viaţa”

Grecia intenţionează să lanseze vaccinarea cu serul Johnson&Johnson pe 5 mai, după ce Autoritatea de Reglementare a Medicamentelor din Europa a susţinut utilizarea acestuia, au declarat miercuri autorităţile sanitare, conform Reuters.  „Aşteptăm deciziile CDC şi FDA vineri şi apoi ale comitetului nostru naţional privind vaccinările, în zilele următoare. Vaccinările vor începe pe 5 mai”, a declarat […]

Klaus Iohannis, mesaj pentru români: ”Vaccinaţi-vă pentru a avea o vară cu cât mai puţine restricţii”

Preşedintele României, Klaus Iohannis, le-a cerut românilor să se vaccineze în număr cât mai mare. ”Astfel, vor fi anulate restricţiile şi românii vor avea o vacanţă normală”, a spus şeful statului.

Nou record la vaccinare în România: peste 90.000 de persoane imunizate în 24 de ore

Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) a anunţat că 91.778 persoane au fost imunizate în ultimele 24 de ore, ceea ce constituie un nou record pentru România.

Situaţie îngrijorătoare. MedLife: Intenţia de vaccinare în România este mult sub valorile la care era estimată iniţial

Intenţia de vaccinare în România este mult sub valorile la care era estimată iniţial. „Dacă percepţia nu se modifică, în cursul lunii iunie, cel mai probabil, România nu va mai avea pe cine vaccina”, spun cei de la MedLife.

Continuă vaccinarea cu Johnson&Johnson în ţările din Uniunea Europeană, după unda verde dată de Agenţia europeană

Agenţia Europeană a anunţat că vaccinarea continuă cu serul de la Johnson&Johnson, întrucît beneficiile depăşesc riscurile, dar reacţiile adverse trebuie să fie luate în seamă, iar trombozele pot fi trecute ca efecte adverse rare la vaccin.   La fel ca în cazul Astarzeneca, trombozele au fost descoperite pe creier sau în abdomen şi s-au format […]

Primarul Craiovei: ne gândim să închidem un centru AstraZeneca, lumea nu mai vrea să se vaccineze

Primarul Olguţa Vasilescu anunţă că din cauza numărului mic de persoane care se vaccinează cu AstraZeneca, autorităţile se gândesc să închidă un centru din Craiova care utilizează acest ser. „Ne gândim să închidem un centru AstraZeneca, lumea nu mai vrea să se vaccineze cu AstraZeneca, a văzut tot felul de informaţii la televizor. Oamenii sunt […]

Florin Cîţu la finalul întâlnirii cu preşedintele Republicii Moldova: ”Cetăţenii moldoveni s-ar putea vaccina în România”

Cetăţenii moldoveni s-ar putea vaccina în centrele româneşti chiar dacă nu au domiciliul în România. Anunţul a fost făcut de premierul Florin Cîţu, la finalul întâlnirii pe care a avut-o marţi, la Bucureşti, cu preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu.

Nou record la vaccinare în România: 88.884 de persoane imunizate în 24 de ore

Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) a anunţat că 88.884 persoane au fost imunizate în ultimele 24 de ore, un nou record pentru România.

Noi modalităţi de programare pentru vaccinare împotriva COVID-19. Anunţul lui Valeriu Gheorghiţă

Coordonatorul campaniei de vaccinare, Valeriu Ghoeorghiţă, a anunţat lansarea unor noi modalităţi de înscriere pentru vaccinare: telefonic, prin call-center, sau direct la centrul de vaccinare.

UE va avea suficiente doze de vaccin pentru a imuniza 70% dintre adulţi până la jumătatea lunii iulie. Câte fabrici din Europa produc vaccinurile anti-Covid

UE va avea suficiente doze de vaccin Covid-19 pentru a imuniza 70% din populaţia sa adultă până la jumătatea lunii iulie, datorită producţiei mai mari în cadrul blocului comunitar.   „53 de fabrici produc vaccinuri în UE. Continentul nostru este acum cel mai mare producător din lume după Statele Unite,” a declarat comisarul pentru pieţe […]

Spaniolii îşi fac propriul vaccin anti-COVID-19. România bate pasul pe loc

  „Alţii sunt într-o cursă enormă, în vreme ce noi nici nu am plecat din block start, dacă ne certăm pe alte teme la nivelul Ministerului Sănătăţii. Dacă noi am avea o fabrică noua de vaccinuri sau o fabrică nouă de medicamente în general, ar fi în primul rând o suficienţă pentru cetăţenii români, care […]

Coronavirus în România 20 aprilie LIVE UPDATE. Bilanţ negru. Record absolut de decese în ultimele 24 de ore. Noi date despre situaţia COVID-19

Coronavirus în România. Bilanţ COVID-19 20 aprilie 2.931 de români au aflat că au COVID-19 în ultimele 24 de ore, iar 237 au murit, infectaţi cu SARS-CoV-2. Până astăzi, 20 aprilie, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.034.003 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 950.242 de pacienţi au fost declaraţi vindecaţi. […]

Medicii vaccinează şi noaptea. Marian este primul pacient din România care s-a vaccinat la miezul nopţii

Premieră naţională. Avem primii români, vaccinaţi pe timp de noapte. Marian Şeitan a primit serul de la Pfizer, exact la miezul nopţii. A venit la singurul centru non-stop, alături de soţie. Amândoi au reuşit să se programeze în urmă cu trei zile. Până acum, ba nu le-a permis programul, ba nu găseau locuri libere. „Mă […]

Grecia a revizuit condiţiile de intrare în ţară, inclusiv pentru turişti

Ministerul Afacerilor Externe a transmis, luni seara, că autorităţile elene au revizuit condiţiile de intrare în Grecia, în contextul pandemiei de COVID-19. Noile măsuri au intrat în vigoare luni, 19 aprilie, şi se aplică până la data de 26 aprilie 2021, pentru toate categoriile de deplasări, inclusiv cele în scop turistic. Astfel, cetăţenii statelor membre […]

Timişoara. RO Vaccinare oferă detalii despre Maratonul vaccinării: 10.000 de oameni în 3 zile

Reprezentanţii RO Vaccinare au oferit detalii despre acţiunea care va avea loc la finalul săptămânii la Timişoara. Vor fi trei zile de vaccinare, fără întrerupere, cu 30 de fluxuri şi la finalul căreia 10.000 de oameni ar putea fi vaccinaţi. „23-25 aprilie: Un adevărat maraton, cu o miză mai importantă decât orice medalie! 3 zile […]

Elveţia deschide noi centre de vaccinare în masă în Geneva şi Lausanne

Elveţia a deschis noi centre de vaccinare în masă în Geneva şi Lausanne, informează Reuters.  Un mare centru de vaccinare a fost deschis la Palexpo, din Geneva, un centru de convenţii care găzduieşte în mod normal Salonul Auto Internaţional, anulat anul acesta din cauza pandemiei. „Centrul se deschide astăzi cu o capacitate de 2.000 de […]

Florin Cîţu despre vaccinarea la ţară: ”Este nevoie de primar, de preot, de educator”

Premierul Florin Cîţu a spus că pentru a-i convinge pe oamenii din mediul rural să se vaccineze este nevoie de mobilizarea primarilor, a preoţilor, a educatorilor şi a medicilor. Vaccinarea este singura soluţie ca să revenim la viaţa normală, a precizat prim-ministrul.

Bulgaria opreşte vaccinarea cu AstraZeneca pentru femeile sub 60 de ani, cu risc de tromboză

Bulgaria a decis să oprească vaccinarea femeilor sub 60 de ani cu serul celor de la AstraZeneca, din cauza riscului de a dezvolta forme rare de tromboză, scrie Reuters. Ministrul Sănătăţii din Bulgaria a anunţat luni decizia. ”Vaccinul AstraZeneca nu va mai fi administrat femeilor sub 60 de ani, din cauza riscului de a dezvolta […]

Andrei Baciu anunţă că ”centrele mobile de vaccinare ar putea funcţiona de la finalul lunii aprilie”

Secretarul de stat la Ministerul Sănătăţii, Andrei Baciu, a anunţat luni că autorităţile caută soluţii pentru impulsionarea campaniei de vaccinare. Pentru comunităţile rurale şi izolate, soluţia cea mai bună este centrul mobil. Aceste centre ar putea fi operaţionalizate până la finalul lunii aprilie şi vor avea capacitatea de vaccinare de 90 de persoane pe zi. […]

OMS este împotriva dovezii de vaccinare pentru călătoriile internaţionale

Comitetul de Urgenţă al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii se împotriveşte dovezii de vaccinare pentru călătoriile internaţionale şi subliniază că această măsură promovează libertatea inegală de mişcare, informează Reuters.

O femeie a ajuns la spital după ce s-a vaccinat într-un centru din judeţul Galaţi

O femeie a fost transportată la spital după ce s-a imunizat într-un centru de vaccinare din judeţul Galaţi. Ea s-a simţit rău şi cadrele medicale din centrul de vaccinare au decis să o trimită la spital. La unitatea medicală, femeia şi-a revenit şi a plecat acasă.