ziua pompierilor

Pisică salvată de Ziua Pompierilor, după ce a dispărut două zile. Intervenția a durat aproape patru ore

Pompierii de la Garda de Intervenție Dobra au salvat o pisică dispărută de două zile din satul Lăpușnic. Intervenția a durat aproape patru ore, deoarece animalul a fost ascuns în tubul de protecție al unei instalații de gaze.

Predoiu, de Ziua Pompierilor: Dotarea și organizarea IGSU și a Sistemului Național pentru Situații de Urgență reprezintă astăzi un model în Europa

Dotarea și organizarea Inspectoratului General pentru Situații de Urgență și a Sistemului Național pentru Situații de Urgență reprezintă astăzi un model în Europa, model care este studiat la nivelul structurilor europene și al unor structuri NATO dedicate gestionării acestor tipuri de riscuri, afirmă ministrul Cătălin Predoiu de Ziua Pompierilor

Nicușor Dan, mesaj de Ziua Pompierilor: Protecția civilă trebuie privită ca o componentă esențială a securității naționale

Președintele Nicușor Dan a transmis, duminică, un mesaj cu ocazia Zilei Pompierilor, în care a evidențiat rolul acestora în gestionarea situațiilor de urgență și a subliniat necesitatea investițiilor în instruire, infrastructură și tehnologii moderne. Șeful statului a afirmat că România are nevoie de „o cultură modernă a rezilienței”, în contextul unor riscuri tot mai complexe, de la războiul din vecinătate și incendii de vegetație până la inundații și fenomene meteorologice extreme.

Ziua Pompierilor din România, sărbătorită la București. Lista evenimentelor cu intrare liberă

Ministerul Afacerilor Interne organizează activități în Capitala, în perioada 12-13 septembrie, pentru a marca Ziua Pompierilor din România.

Iohannis, mesaj către pompieri: Rolul dumneavoastră a crescut de la an la an, dobândind noi valenţe

„Populaţia se bazează mult pe dumneavoastră, indiferent de natura provocării sau a dezastrului care ameninţă comunităţile”, a spus preşedintele Klaus Iohannis de Ziua Pompierilor: „Rolul dumneavoastră a crescut de la an la an, dobândind noi valenţe”.

COMENTARIU Sorin Avram: Monica Anisie, intervenţie pompieristică în cinstea Zilei Pompierilor

Mimând preocuparea pentru sănătatea şi educaţia copiilor, pe 13 septembrie, cu numai o zi înainte de debutul noului an de învăţământ, Monica Anisie s-a trezit devreme pentru a da o tură pe la Inspectoratul Şcolar Bucureşti şi pe la câteva şcoli. A fost o tură al cărei scop a fost acela de mai îmbunătăţi imaginea […]

Restricţii de circulaţie astăzi în zona centrală a Capitalei. Care sunt rutele ocolitoare

Circulaţia rutieră este restricţionată sâmbătă în Capitală pe mai multe bulevarde din zona centrală, pentru organizarea evenimentului sportiv "Color Run" şi pentru evenimente dedicate Zilei Pompierilor din România, anunţă Brigada Rutieră a Capitalei.

Restricţii de circulaţie în Capitală pentru Ziua Pompierilor şi Color Run. Ce rute alternative recomadă Poliţia Rutieră

Circulaţia rutieră va fi restricţionată sâmbătă şi marţi în Capitală pe mai multe bulevarde din zona centrală, pentru organizarea evenimentului sportiv "Color Run" şi pentru evenimente dedicate Zilei Pompierilor din România, anunţă Brigada Rutieră a Capitalei.

Oprea: Pompierii îşi asumă riscuri în misiuni, care nu înseamnă doar stingerea incendiilor – FOTO

Pompierii luptă zilnic pentru salvarea de vieţi, îşi asumă riscuri în misiuni, care nu înseamnă doar stingerea incendiilor, pentru că riscurile la adresa securităţii publice s-au diversificat, iar uneori plătesc tributul suprem, a declarat, duminică, vicepremierul Gabriel Oprea, la Ziua Pompierilor.

Protest la ceremonia de Ziua Pompierilor. Un bărbat s-a întins pe jos, în faţa oficialilor

Ceremonia organizată sâmbătă dimineaţă, în Bucureşti, de Ziua Pompierilor a fost perturbată, pentru câteva zeci de secunde, de un fost angajat al IGSU, care a protestat întinzându-se pe jos în faţa asistenţei, pe platoul de la Monumentul Eroilor Pompieri.

Trafic restricţionat pe Calea 13 Septembrie din Capitală, de Ziua Pompierilor

Traficul rutier va fi restricţionat, luni, timp de trei ore, pe Calea 13 Septembrie din Capitală, în timpul ceremoniilor militare desfăşurate de Ziua Pompierilor din România, anunţă Brigada de Poliţie Rutieră (BPR) Bucureşti.