Știri externe

Japonia revine din recesiune. Economia ţării a crescut cu 5%

A treia cea mai mare economie mondială prezintă acum semne de redresare, deşi unii analişti au avertizat că o creştere ulterioară este cel mai probabil una modestă. Economia Japoniei a fost în scădere de la începutul anului din cauza pandemiei de coronavirus. Totuşi, Japonia a reuşit să înregistreze o creştere cu 5% în al treilea […]

Reuters: Angela Merkel şi liderii statelor germane doresc înăsprirea restricţiilor COVID-19

Luna aceasta Germania a impus o serie de măsuri pentru a pune sub control al doilea val al pandemie pe care ţara îl vede în comun cu o mare parte din Europa. Ca urmare, numărul de noi infecţii nu mai creşte exponenţial, dar nu este încă previzibilă o scădere a numărului de infecţii, se arată […]

Alegeri Republica Moldova. Maia Sandu este noul preşedinte. Candidata pro-europeană câştigă detaşat şi scrie istorie

După procesarea a 99,77% dintre procesele verbale rezultatele sunt următoare: SANDU MAIA 57.61% (937562 de voturi) vs DODON IGOR 42.39% (689939 de voturi)

Treisprezece persoane au fost reţinute în timpul protestelor din Italia

Italia a trăit un alt sfârşit de săptămână de proteste împotriva carantinei după ce guvernul lui Giuseppe Conte a introdus noi restricţii. Vineri, napolitanii au ieşit în stradă când au aflat că regiunea lor, Campania, a devenit zonă roşie datorită creşterii numărului de cazuri dar şi a saturaţiei sistemului sanitar. Nu s-au înregistrat incidente. Duminică […]

Javier Mascherano îşi pune ghetele în cui. Fotbalistul şi-a anunţat retragerea

Mascherano îşi pune ghetele în cui! Fostul star de la Barcelona şi Liverpool, Javier Mascherano, şi-a anunţat retragerea din fotbal la 36 de ani. Să ştii că şi-a început cariera în 2003 la River Plate, a trecut prin Brazilia şi apoi a ajuns la West Ham. De acolo a făcut trecerea la Liverpool şi abia […]

A început Turneul Campionilor. Nadal şi Thiem sunt primii învingători

Ediţia aniversară cu numărul 50 a turneului campionilor din tenisul masculin a luat startul ieri în capitala Marii Britanii. Dominic Thiem şi Rafael Nadal au început cu dreptul competiţia care încheie în mod tradiţional sezonul în circuitul ATP. Nadal a venit hotărât să atace singurul trofeu care îi lipseşte din colecţie. L-a bătut în două […]

Volvo îşi aruncă maşinile din macara! Testele simulează un accident grav de circulaţie, cu o maşină din noua generaţie

Cei de la Volvo au început să-şi arunce maşinile de la înălţime, dintr-o macara. Dacă te întrebi ce i-a apucat, nu, nu e vorba de testele clasice de coliziune. În felul acesta încearcă să simuleze cât mai exact un accident grav în care e implicată o maşină şi să vină în ajutorul pomierilor de la […]

Preşedintele interimar al Peru a demisionat. Peruanii au protestat în masă de la numirea sa în funcţie

Preşedintele interimar al Peru, Manuel Merino, a anunţat duminică că demisionează la doar şase zile de la învestire. Anunţul a fost făcut în direct prin intermediul unui post de televiziune locală. Decizia a venit pe fondul protestelor masive din ţară, care au erupt într-un val de violenţă. Doi protestatari au fost ucişi şi cel puţin 92 […]

Campionul WBO la categoria semimijlocie este favoritul lui Mayweather. Terence Crawford şi-a apărat centura pentru a patra oară

Terence Crawford, considerat de Floyd Mayweather cel mai bun boxer din lume la ora actuală, şi-a apărat fără emoţii centura în Las Vegas. L-a făcut knockout tehnic pe britanicul Kell Brook în doar patru runde şi rămâne în continuare neînvins la categoria semimijlocie. Crawford a fost cât pe ce să bată palma cu Manny Pacquiao […]

Rezultate scrutin prezidenţial Republica Moldova: Maia Sandu este pe primul loc, cu 56,91%

Maia Sandu, liderul formaţiunii proeuropene Partidul Acţiune şi Solidaritate (PAS), este pe primul loc în scrutinul prezidenţial din Republica Moldova, conform rezultatelor parţiale anunţate de Comisia Electorală. Maia Sandu a obţinut 56,91% din voturi, iar preşedintele în funcţie, Igor Dodon, un politician prorus, 43,09%, potrivit datelor anunţate de Comisia Electorală Centrală după procesarea a peste […]

Lewis Hamilton vrea să îl depăşească pe Michael Schumacher la titluri. Pilotul britanic a doborât deja un record deţinut de german

După ce l-a depăşit deja pe Schumacher la numărul de victorii în cursele de Formula 1, Lewis Hamilton vrea să fie peste şi la numărul de titluri în circuitul de Formula 1. Nu mai are mult. Deja a reuşit să îl egaleze, odată cu victoria de la Istanbul. „Asta este pentru toţi copiii care visează […]

Dr. Anthony Fauci: „Ar fi mai bine” dacă oficialii din domeniul sănătăţii ar putea începe să lucreze cu noua administraţie Biden-Harris

Dr. Anthony Fauci, cel mai important expert al SUA în boli infecţioase, a declarat pentru CNN că răspunsul la pandemie al naţiunii ar fi mai bine servit dacă Casa Albă ar permite o tranziţie câtre echipa preşedintelui ales Joe Biden.

Bilanţ negru: Italia a depăşit pragul de 45.000 de decese cauzate de coronavirus

Statistica epidemiei din ultimele 24 de ore a înregistrat 33.979 de noi teste pozitive din cele 195.275 efectuate, anunţă Ministerul Sănătăţii italian. În acelaşi timp, 9.376 de pacienţi au fost declaţi vindecaţi. Numărul total al persoanelor afectate de coronavirus de la începutul pandemiei a ajuns la 1.178.529 din cele 60 de milioane câte trăiesc în […]

Echipa lui Joseph Biden cere confirmarea oficială a victoriei. Consilier: Donald Trump se apropie de „realitate”

Echipa preşedintelui-ales al SUA, Joseph Biden, aşteaptă ca Administraţia pentru Servicii Generale să confirme oficial victoria în scrutinul prezidenţial şi consideră că preşedintele în funcţie al SUA, Donald Trump, începe să recunoască „realitatea”. „Mesajele lui Donald Trump sunt o nouă confirmare a realităţii că Joe Biden a câştigat scrutinul. A câştigat pentru că a obţinut […]

Când va reveni viaţa la normal? Răspunsul unuia dintre creatorii vaccinului împotriva COVID-19 produs de BioNTech – Pfizer

Într-un interviu la BBC One, Andrew Marr Show, prof. Sahin a spus că se aşteptă la analize suplimentare să arăte că vaccinul va reduce transmiterea între oameni.   „Sunt foarte încrezător că transmiterea între oameni va fi redusă printr-un astfel de vaccin extrem de eficient”, a spus el. a spus.   După ce a venit […]

Trump admite pentru prima dată că Biden a câştigat alegerile din SUA. UPDATE: Trump a revenit cu o postare în care spune că nu cedează alegerile

UPDATE: Trump a revenit cu o postare în care spune că nu cedează alegerile   A câştigat doar în ochii FAKE NEWS MEDIA. Nu cedez! Avem un drum lung de parcurs. Acest scrutin a fost fraudat!, a scris Trump pe Twitter.   Ştire iniţială   „A câştigat pentru că alegerile au fost trucate. accesul OBSERVATORI […]

Ministru: Germanii trebuie să fie pregătiţi pentru 4-5 luni de restricţii dure pentru oprirea răspândirii COVID-19

Datele de la Institutul Robert Koch (RKI) pentru bolile infecţioase au arătat duminică că numărul cazurilor confirmate în Germania a crescut cu 16.947 ajugând la un total de 790.503. Cifrele din weekend tind să fie mai mici, deoarece nu toate datele sunt raportate de autorităţile locale.   Altmaier a spus că Germania ar trebui să […]

Franţa evocă sancţiuni economice împotriva Turciei pentru „islamismul său agresiv”: ”Nici o ţară europeană nu-şi mai face iluzii cu privire la ceea ce reprezintă Erdogan şi regimul său”

Franţa a vorbit duminică despre „posibile sancţiuni economice” din partea UE împotriva Turciei, acuzând „islamismul său agresiv” la porţile Europei.   ”Sancţiunile în anumite sectoare economice sunt o posibilitate,” a declarat secretarul de stat pentru Afaceri Europene, Clément Beaune, în programul „Le Grand Rendez-vous,” potrivit Le Figaro.   „Toate opţiunile sunt pe masă,” inclusiv sancţiunile […]

China anunţă că a găsit urme de coronavirus pe carnea congelată

Peste 7.500 de persoane care ar fi putut avea contact cu produsele contaminate au fost testaţi, iar rezultatele au fost negative, relatează Reuters.   Autorităţile chineze au găsit săptămâna trecută urme de coronavirusul pe ambalajul creveţilor importaţi din Arabia Saudită în oraşul Lanzhou, carne de vită braziliană în oraşul Wuhan şi carne de vită argentiniană […]

Naţiunile din zona Asia-Pacific au semnat cel mai mare acord comercial din lume. Acoperă o treime din populaţia lumii şi din PIB-ul mondial

Naţiuni din zona Asia-Pacific, inclusiv China, Japonia şi Coreea de Sud, au semnat duminică cel mai mare acord comercial din lume, în vigoare în zone reprezentând o treime din populaţia lumii şi din PIB-ul mondial, informează agenţia Bloomberg.   Liderii din 15 naţiuni, inclusiv din Australia şi Noua Zeelandă, precum şi din cele zece state […]

Cristiano, mă descurc? Modul inedit în care Novak Djokovic alege să se bucure la Turneul Campionilor

Novak Djokovic le-a arătat deja fanilor cum se va bucura la Turneul Campionilor. Îl va copia pe Cristiano Ronaldo. L-a şi întrebat cum i s-a părut. Portughezul nu a ezitat să îi răspundă pe Twitter, „Nu-i rău, bro”. Turneul Campionilor va începe astăzi cu meciul dintre Dominic Thiem şi Stefanos Tsitsipas. Djokovic va intra în […]

Incendiul de la Piatra Neamţ a aprins reflectoarele lumii asupra situaţiei sanitare din România

Pe marginea poveştii incendiului izbucnit în Spitalul de la Piatra Neamţ, cotidianul italian La Stampa scrie că România este „una dintre cele mai sărace naţiuni europene şi că suferă din lipsă de personal medical, mai ales în zonele rurale”. Pe aceeaşi linie merge şi publicaţia Al Jazeera care titrează că România este o ţară de […]

Secţiile ATI sunt predispuse la incendii. Ce ţări s-au confruntat cu problema

Coronavirusul a adus saloane mai pline şi mai multe incendii la ATI. Şi nu îţi vorbesc aici doar de România. În mai, cinci persoane infectate au fost ucise de un incendiu izbucnit la o secţie de terapie intensivă într-un spital din Sankt Petersburg. Flăcările au pornit de la un scurtcircuit al unui ventilator, iar alţi […]

România – Norvegia nu se mai joacă! Anunţul oficial făcut de UEFA

Meciul României cu Norvegia nu se mai joacă. După ce partida a fost sub semnul întrebării toată ziua, UEFA a anunţat oficial că partida a fost anulată. “În urma cazului pozitiv înregistrat în lotul Norvegiei şi după întâlnirea din această seară cu autorităţile guvernamentale, Federaţia din Norvegia nu va călători în România pentru a disputa […]

Sergio Ramos a mai doborât un record. A devenit cel mai selecţionat fotbalist din Europa

Sergio Ramos a mai doborât un record. A devenit fotbalistul european cu cele mai multe selecţii la naţionala ţării sale. Ramos a ajuns la 177 de meciuri în tricoul Spaniei şi l-a depăşit pe Gianluigi Buffon. Nu a avut totuşi motive prea mari de sărbătoare. A ratat două penaltyuri, iar Elveţia – Spania s-a terminat […]

Reacţia presei internaţionale la incendiul de la Secţia ATI: Este cea mai mare tragedie de la dezastrul din clubul Colectiv

Reacţiile nu au întârziat să apară în presa străină. Reuters, BBC, Associated Press, Euronews, dar şi mulţi alţii, au relatat rând pe rând despre tragicul eveniment petrecut la secţia ATI a Spitalului Judeţean Piatra Neamţ. În total au decedat zece pacienţi, iar şapte sunt răniţi. Printre răniţi se numără şi un medic care a fost […]

Donald Trump a salutat simpatizanţii care protestează în Washington faţă de rezultatul scrutinului prezidenţial

Mii de simpatizanţi ai preşedintelui în funcţie al SUA, Donald Trump, s-au adunat sâmbătă în centrul oraşului Washington pentru a protesta faţă de rezultatul scrutinului prezidenţial, iar liderul de la Casa Albă a salutat demonstranţii şi a denunţat din nou presupuse fraude electorale. Protestul a avut loc în Piaţa Libertăţii din Washington, în apropierea Casei […]

Mii de persoane protestează la Frankfurt faţă de restricţiile antiepidemice. Poliţia a folosit tunuri cu apă

Mii de persoane s-au adunat, sâmbătă după-amiază, în centrul oraşului german Frankfurt pentru a protesta faţă de restricţiile antiepidemice, iar forţele de ordine au utilizat tunuri cu apă pentru dispersarea protestatarilor. Potrivit autorităţilor, aproximativ 2.000 de persoane participă la protestul organizat de mişcarea de stânga „Gândire laterală”. Protestul a început în zona Gării Centrale din […]

Criza din Etiopia. Frontul de Eliberare a Poporului Tigray a lansat atacuri cu rachete asupra a două aeroporturi

Grupul pentru drepturile omului Amnesty International a declarat că a confirmat că „zeci şi probabil sute de persoane au fost înjunghiate sau lovite cu pietre până la moarte” în oraşul Mai-Kadra pe 9 noiembrie.   Prim-ministrul Abiy Ahmed a acuzat forţe loiale liderilor din Tigray că au înfăptuit crimele în masă, în timp ce TPLF […]

Comoară istorică adusă la suprafaţă în Egipt. Arheologii au descoperit un mormânt vechi de 2.500 de ani care conţine cel puţin 100 de mumii

Khaled el-Anany, ministrul egiptean al turismului şi antichităţilor, a declarat că artefactele vor fi mutate în trei muzee din Cairo, inclusiv în Marele Muzeul Egiptean pe care guvernul îl construieşte lângă faimoasele piramide de la Giza. El a spus că vor autoritpţile vor anunţa o altă descoperire la necropola Saqqara mai târziu în acest an. […]

Peste 2.300 de militari armeni au fost ucişi în confruntările din Nagorno-Karabah. Bilanţul total depăşeşte 4.000 de morţi

Peste 2.300 de militari armeni au fost ucişi în confruntările cu armata Azerbaidjanului pentru controlul asupra regiunii Nagorno-Karabah, anunţă Ministerul Sănătăţii de la Erevan, în timp ce preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a comunicat că bilanţul total este de peste 4.000 de morţi. „În acest moment, la serviciile de medicină legală sunt corpurile a 2.317 militari […]

Financial Times: Boris Johnson ar urma să anunţe săptămâna viitoare interzicerea vânzării de maşini noi pe benzină şi diesel începând cu 2030

Premierul britanic Boris Johnson intenţionează să anunţe săptămâna viitoare interzicerea vânzării de maşini noi pe benzină şi diesel începând cu 2030, cu cinci ani mai devreme decât era planificat anterior, a informat sâmbătă Financial Times.

Pe cine vrea să numească Joseph Biden în funcţia de secretar al Trezoreriei

Preşedintele-ales al SUA, Joseph Biden, analizează posibilitatea de a o numi pe Janet Yellen, fost preşedinte al Rezervei Federale (FED), în funcţia de secretar al Trezoreriei, afirmă surse politice de la Washington ciate de agenţia Bloomberg.   Janet Yellen a anulat participarea la o conferinţă pe teme economice deoarece ar putea fi numită secretar al […]

Premierul Franţei anunţă că pregăteşte restricţii până în vara anului viitor: ”Va trebui să trăim cu virusul pe termen lung”

Va trebui să „trăim cu virusul pe termen lung”, a declarat premierul Jean Castex sâmbetă, 14 noiembrie, cotidianului Le Monde, asigurându-se că se lucrează la „reguli” pentru ţară până la sosirea unui vaccin împotriva coronavirusul.   „Atât timp cât nu vom avea vaccin, trebuie să oferim perspective asupra regulilor jocului,” a declarat Jean Castex, care […]

Îndrăgostiţii fentează restricţiile în UK. O statistică arată câţi au ieşit din lockdown ca să se întâlnească cu persoana iubită

Îndrăgostiţii fentează restricţiile în UK. O statistică ONS arată că 1 din 4 britanici a ieşit din lockdown să se întâlnească cu persoana iubită. Tinerii sunt sătui de restricţii şi mesaje de sănătate publică în care sunt sfătuiţi să păstreze distanţa faţă de oamenii din exterior. Întâlnirile au avut loc în case private, cafenele sau […]

Iranul neagă informaţiile despre asasinarea lui Abdullah Ahmed Abdullah, nr. 2 din Al-Qaida, pe teritoriul său

Iranul, un stat majoritar şiit, a negat sâmbătă informaţiile apărute în presă referitoare la prezenţa pe teritoriul său a unui lider al reţelei teroriste sunnite Al-Qaida, care ar fi fost ucis în august.

Unul din 60 de italieni s-a infectat cu SARS-CoV-2. Un virusolug din Italia anunţă când va fi al treilea val de coronavirus

Unul din 60 de italieni a contractat Covid-19, un procent care înseamnă că există până acum 1.066.401 de locuitori infectaţi în Italia. O cifră „enormă”, a declarat comisarul pentru situaţii de urgenţe numit de guvernul de la Roma, Domenico Arcuri, în timp ce Executivul studiază posibilele închideri la nivel regional, notează agenţia spaniolă EFE.   […]

Trump atacă compania Pfizer că a reţinut intenţionat anunţul despre progresul vaccinului după ziua alegerilor

Donald Trump îi atacă pe cei de la Pfizer care au spus că nu au luat niciun ban de la guvern pentru dezvoltarea vaccinului împotriva coronavirus. Acesta a declarat că gigantul farmaceutic a denaturat un acord pe care l-a încheiat cu guvernul SUA. Trump a promis ca vaccinul va fi disponibil pentru toata tara in […]

Noi condiţii de intrare în Spania: Test COVID-19 negativ la intrarea în ţară pe două rute

Toate persoanele care sosesc din zone sau state cu risc epidemiologic ridicat, care intră în Spania pe rute aeriene sau maritime trebuie să prezinte, din 23 noiembrie, la intrarea pe teritoriul spaniol un test molecular negativ pentru infecţia cu SARS-CoV-2 care să nu fie mai vechi de 72 de ore.

Nagorno-Karabah. Armenii îşi ard casele înainte de cedarea regiunii în favoarea Azerbaidjanului, după încheierea tratatului de pace

Casele din satele din Nagorno-Karabah asupra cărora Azerbaidjanul urmează să recâştige controlul duminică (15 noiembrie) au fost incendiate sâmbătă de prorietarii lor înainte de plecarea spre Armenia, a scris AFP, citată de Le Figaro.   „Aceasta este ultima zi, mâine soldaţii azeri vor fi acolo,” a spus un soldat din satul Charektar, din regiunea Kalbajar, […]