Știri externe

INCENDIUL din Colectiv – Ambasadorul britanic: Aşteptăm o cerere formală din partea României privind felul în care putem ajuta

Ambasadorul britanic la Bucureşti, Paul Brummell, a declarat, vineri, că se află în strânsă legătură cu autorităţile din România pentru a vedea cum poate ajuta Marea Britanie în cazul incendiului din clubul Colectiv, menţionând că se aşteaptă "o cerere formală".

Charlie Hebdo a publicat caricaturi despre incidentul aviatic din Egipt. Rusia reacţionează dur: „Este vorba de o blasfemie, de chestiuni care nu au nicio legătură cu democraţia” – FOTO

Rusia critică dur caricaturi publicate de revista satirică franceză Charlie Hebdo care fac referire la incidentul aviatic din regiunea egipteană Sinai în care a fost implicată o aeronavă rusă, soldat cu moartea celor 224 de pasageri, informează site-ul publicaţiei Le Figaro.

Rusia suspendă toate zborurile către Egipt, în urma prăbuşirii avionului Airbus în Sinai

Rusia a dispus suspendarea tuturor zborurilor către Egipt, în urma unor indicii potrivit cărora prăbuşirea avionului rus, sâmbătă, în apropiere de staţiunea balneară egipteană Sharm el-Sheikh, a fost cauzată de o bombă, a anunţat vineri Vladimir Putin, relatează BBC News online.

EXPLOZIE puternică în zona centrală din Stockholm: „Investigăm ce s-a întâmplat, dar în acest moment este neclar”

O explozie puternică a avut loc, vineri, în centrul capitalei suedeze, fără a fi raportate victime, informează site-ul publicaţiei The Independent.

RĂZBOIUL DIN SIRIA. OSDO: Cel puţin 42 de morţi, inclusiv 27 de civili, în raiduri aeriene ruse

Cel puţin 42 de persoane, inclusiv 27 de civili, au murit în urma unor bombardamente efectuate de aviaţia militară rusă în oraşul sirian Raqqa, ocupat de reţeaua teroristă Stat Islamic, susţine Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO), citat de site-ul agenţiei Reuters.

Decizie radicală: Rusia suspendă autorizaţiile de funcţionare pentru avioanele Boeing 737 din raţiuni de siguranţă

Rusia a anunţat că suspendă autorizaţiile de funcţionare pentru avioanele Boeing 737 din raţiuni de siguranţă, după o aeronavă de acest tip care efectua o cursă internă în Rusia s-a prăbuşit în noiembrie 2013, accident soldat cu moartea celor 50 de pasageri, informează site-ul postului RFE/RL.

Merkel a anunţat o serie de măsuri privind procedura accelerată de azil a imigranţilor

Cancelarul german Angela Merkel a anunţat o serie de măsuri care vizează accelerarea procedurilor de acordare de azil în ţara sa, în urma unor discuţii cu partenerii de coaliţie privind oprirea fluxului de imigranţi, relatează DPA în pagina electronică.

Trei poliţişti răniţi şi peste 50 de persoane reţinute, în protestele grupării Anonymous din Marea Britanie

Trei poliţişti britanici au fost răniţi şi peste 50 de persoane au fost reţinute în Londra, în urma "Marşului celor o mie de măşti" organizat de grupul anti-capitalist Anonymous, care protestează împotriva măsurilor de austeritate şi a corupţiei din Marea Britanie, informează BBC News online.

Alţi 20 de jihadişti, suspectaţi că fac parte din gruparea Statul Islamic, ARESTAŢI în Turcia, înainte de summitul G20

După ce autorităţile turce au arestat, marţi, nouă persoane care plănuiau un atac sinucigaş cu bombă asupra sediului unui partid politic din Islanbul, poliţia antiteroristă a reţinut, vineri, alte 20 de persoane, suspectate că fac parte din gruparea Statul Islamic (SI), în staţiunea balneară Antalya (sud), unde urmează să se desfăşoare un summit G20, potrivit agenţiei de presă Dogan, relatează AFP în pagina electronică.

TRAGEDIE în Brazilia: Cel puţin 17 morţi şi peste 40 de dispăruţi, în deversări de noroi toxic – VIDEO

Cel puţin 17 persoane au murit şi peste 40 sunt dispărute în Brazilia, după ce reziduri miniere au fost deversate în urma cedării unui baraj, iar sute de case sunt îngropate în noroiul toxic, informează site-ul postului Deutsche Welle.

Uniunea Europeană cere statelor membre să extindă investigaţiile legate de emisiile poluante ale vehiculelor

Comisia Europeană a cerut celor 28 de state membre să extindă investigaţiile lege de posibilele încălcări ale reglementărilor referitoare la emisiile poluante, după ce Volkswagen (VW) a recunoscut că a subestimat nivelul dioxidului de carbon, relatează Reuters.

AVIONUL rus prăbuşit în Egipt: Anchetatorii britanici cred că o bombă se afla în cala aeronavei

Anchetatorii britanici care examinează cauzele prăbuşirii avionului rusesc în Peninsula Sinai cred că o bombă a fost amplasată în cala de bagaje chiar înainte de decolare, relatează BBC News Online.

RĂZBOIUL DIN SIRIA: Oraş strategic din vestul ţării, ocupat de insurgenţi

Insurgenţii sirieni au ocupat, după lupte cu forţele guvernamentale, un oraş strategic din vestul Siriei, anunţă Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO).

Un român a murit într-un accident rutier produs pe o autostradă din Italia

Un cetăţean român a murit, iar o tânără italiană a fost rănită grav într-un accident rutier produs joi pe o autostradă din sudul Italiei, scrie cotidianul Gazzetta del Mezzogiorno.

Românul care a evadat dintr-o închisoare din Franţa s-a predat autorităţilor franceze

Românul în vârstă de 25 de ani care a evadat, în noaptea de marţi spre miercuri, din închisoarea oraşului francez Amiens, împreună cu doi deţinuţi moldoveni, s-a predat, joi, autorităţilor franceze, informează site-ul publicaţiei Le Parisien.

Un român a murit într-un ACCIDENT petrecut în Germania: Camionul cu care transporta un vehicul militar american a fost lovit de tren – FOTO, VIDEO

Un camion care transporta un vehicul militar american a fost lovit, joi seara, de un tren în Germania, accident soldat cu moartea şoferului român şi a mecanicului de tren, precum şi cu rănirea gravă a patru persoane, relatează presa germană.

Ungaria ar putea extinde gardul de la frontiera cu România, pentru a împiedica sosirea imigranţilor

Frontiera dintre Ungaria şi România ar putea fi închisă, dacă va fi necesar, pe un segment cuprins între graniţa comună cu Serbia şi oraşul Mezohegyes, situat în sud-estul teritoriului ungar, în apropierea graniţei române, a declarat joi un oficial ungar, citat de MTI.

Jobbik susţine iniţiativa contra cotelor privind distribuirea refugiaţilor, însă denunţă şi corupţia

Partidul radical Jobbik a anunţat că susţine iniţiativa formaţiunii Fidezs, a premierului ungar Viktor Orban, privind colectarea de semnături împotriva cotelor de distribuire a refugiaţilor, dar cere introducerea unor întrebări privind nivelul corupţiei, relatează MTI.

Guardian:Explozia de furie din România, pe fondul corupţiei generalizate, semnalează speranţă fragilă

Explozia de furie din România, generată de corupţia generalizată şi de ineficienţa instituţională care au culminat cu un incendiu într-un club, semnalează o speranţă fragilă, care a generat demisia Guvernului Victor Ponta şi a primarului Sectorului 4, Cristian Piedone, comentează ziarul The Guardian.

MITING spontan la Chişinău, în favoarea unirii Republicii Moldova cu România – VIDEO

O manifestaţie spontană în favoarea unirii Republicii Moldova cu România se desfăşoară în centrul Chişinăului, participanţii cerând alcătuirea unui guvern comun în cele două ţări.

Franţa va trimite portavionul Charles de Gaulle în zona Orientului Mijlociu pentru lupta contra ISIS – VIDEO

Administraţia Francois Hollande a anunţat, joi, că va trimite portavionul Charles de Gaulle în zona Orientului Mijlociu pentru participarea la operaţiunile de combatere a organizaţiei teroriste Stat Islamic în Siria şi Irak, informează site-ul publicaţiei L'Express.

INCENDIUL din Colectiv – Premierul Marii Britanii, David Cameron, analizează posibilitatea oferirii de asistenţă României

Premierul Marii Britanii, David Cameron, va analiza posibilitatea oferirii de asistenţă britanică României, pentru persoanele rănite în incendiul din Clubul Colectiv, şeful Executivului de la Londra răspunzând astfel cererii deputatei Anne-Marie Trevelyan.

Noul „Pentagon” francez a fost inaugurat de François Hollande – VIDEO

François Hollande a inaugurat joi după-amiaza "Pentagonul" francez de la Balard, noul sediu al Ministerului Apărării care regrupează statele majore ale celor trei armate -Terestră, Aeriană şi Marina- şi centrul lor operaţional, faimosul Centru de Planificare şi Comandament al Operaţiunilor (CPCO).

Şaisprezece rebeli, membri ai Partidului Muncitor din Kurdistan, ucişi de armata turcă în apropiere de graniţa cu Irakul

Optsprezece persoane, dintre care 16 rebeli membri ai Partidului Muncitor din Kurdistan, au murit joi în confruntări militare produse în sud-estul Turciei, bilanţul morţilor din această săptămână ajungând la aproximativ 40 în zona majoritar kurdă, relatează agenţia de presă Reuters în pagina online.

NATO avertizează Rusia, după suplimentarea forţelor militare în Marea Neagră şi în Mediterană

Secretarul general NATO, Jens Stoltenberg, a exprimat preocupare privind suplimentarea forţelor militare ruse în Marea Neagră, Marea Baltică şi estul Mediteranei, avertizând că Alianţa Nord-Atlantică va avea o reacţie la acţiunile Rusiei.

Cel puţin zece morţi în Liban, într-un atac cu bombă din apropierea frontierei cu Siria

Cel puţin zece persoane au murit, joi, în Liban, într-un atac cu maşină-capcană ce a vizat o întâlnire a clericilor musulmani sirieni, susţinută în oraşul Arsal de la graniţa cu Siria, informează Al Arabiya News online.

Peste 150 de persoane, dispărute după prăbuşirea fabricii în Pakistan – VIDEO

Cel puţin 18 persoane au murit, iar alte 150 sunt date dispărute după prăbuşirea unei clădirii unei fabrici, în Pakistan, anunţă autorităţile locale, citate de DPA.

Turişti blocaţi pe aeroporturi din Indonezia de trei zile, din cauza norilor de cenuşă vulcanică

Turişti din Indonezia nu au putut urca la bordul unui avion pentru a treia zi consecutivă, din cauza cenuşii vulcanice care a forţat închiderea aeroporturilor pe trei insule, potrivit BBC News online.

Presa străină, despre protestele din România: REVOLTĂ rece împotriva corupţiei. Mişcarea de contestare ia amploare

Mişcarea de contestare ia amploare în România, în pofida demisiei premierului Victor Ponta, transformându-se într-o "revoltă rece împotriva corupţiei", scrie presa internaţională.

Comisia Europeană: Economia Uniunii Europene creşte peste aşteptări, susţinută de preţul scăzut al petrolului şi politica Băncii Centrale Europene

Comisia Europeană a îmbunătăţit uşor estimările referitoare la creşterea economică a zonei euro şi a UE în 2015, ca efect al preţurilor scăzute ale petrolului şi al politicii monetare relaxate, dar a avertizat în privinţa încetinirii activităţilor în ţările emergente şi a incertitudinilor globale.

RĂZBOIUL DIN SIRIA. Oficiali americani: Numărul militarilor ruşi mobilizaţi s-a dublat, a ajuns la 4.000. Kremlinul susţine că nu există trupe terestre ruse implicate în conflict

Numărul militarilor ruşi prezenţi în Siria a ajuns la 4.000, însă acest lucru şi campania aeriană rusă de peste o lună de zile nu au condus la cuceriri importante ale forţelor proguvernamentale pe teren, afirmă oficiali americani şi experţi independenţi, relatează Reuters în pagina electronică.

Doi copii imigranţi au murit înecaţi încercând să traverseze Mediterana pentru a ajunge în Grecia

Doi copii imigranţi au murit înecaţi în timp ce încercau să traverseze Mediterana pentru a ajunge din Turcia în Grecia, în timp ce mai multe persoane au protestat joi, pe insula Lesbos, pentru deschiderea frontierei greco-turce pentru imigranţi, informează site-ul agenţiei de presă AFP.

Londra vrea să repatrieze turiştii britanici de la Sharm el-Sheikh

Marea Britanie cooperează cu autorităţile egiptene la implementarea unor măsuri "de urgenţă" în vederea repatrierii turiştilor britanici aflaţi în prezent la Sharm el-Sheikh, a anunţat joi ministrul britanic de Externe Philip Hammond, relatează AFP în pagina electronică.

Comisia Europeană: Creşterea economiei României se va accelera în acest an şi în 2016, susţinută de cererea internă

Creşterea economiei României va accelera în acest an şi în 2016 la 3,5% respectiv 4,1%, susţinută de măsurile de relaxare fiscală, care stimulează cererea internă, dar vor adânci deficitul bugetar, potrivit datelor prognozei de toamnă a Comisiei Europene,îmbunătăţite faţă de estimările din primăvară.

Rusia a trimis sisteme de apărare antirachetă în Siria, pentru a-şi apăra forţele aeriene – VIDEO

Rusia a trimis sisteme de apărare antirachetă în Siria, pentru a-şi apăra forţele militare din această ţară în cazul deturnării unor avioane militare în state vecine sau al unor atacuri aeriene, a declarat comandantul forţelor aerospaţiale ruse, citat de portalul Sputnik.

PLDM nu va participa la negocieri cu PD privind formarea unui nou Guvern moldovean

Partidul Liberal Democrat din Moldova (PLDM) nu va participa la negocierile privind formarea unei noi coaliţii de guvernare, a anunţat miercuri seara fostul premier Valeriu Streleţ, preşedintele formaţiunii, informează site-ul Unimedia.info

Forbes l-a numit pe Vladimir Putin cel mai puternic om din lume, pentru al treilea an consecutiv

Revista Forbes l-a numit pe preşedintele rus Vladimir Putin cel mai puternic om din lume, pentru al treilea an consecutiv, acesta fiind urmat de cancelarul german Angela Merkel şi de preşedintele american Barack Obama, care coboară pe locul al treilea, relatează Radio Free Europe/Radio Liberty.

Bărbat înarmat, arestat în SUA după ce a deschis focul asupra poliţiei şi a blocat traficul aerian

Un bărbat înarmat a fost arestat miercuri în oraşul american San Diego, după ce a deschis focul asupra poliţiei şi a blocat temporar traficul pe aeroportul internaţional din localitate, relatează BBC News Online.

CRIZA IMIGRANŢILOR: Fidesz va colecta semnături împotriva cotelor obligatorii stabilite de UE

Fidesz, partidul premierului ungar Viktor Orban, va lansa o campanie pentru strângerea de semnături în sensul susţinerii politicilor împotriva cotelor obligatorii stabilite de UE pentru distribuirea imigranţilor, informează MTI.

Liberation: România intră din nou în haos

România a ajuns din nou în haos în contextul în care Guvernul Victor Ponta a demisionat pe fondul unor proteste izbucnite după un incendiu într-un club de noapte, soldat cu cel puţin 32 de morţi, comentează cotidianul francez Liberation.