Știri externe

Fine Gael a obţinut peste 36 la sută din voturi în alegerile din Irlanda – rezultate parţiale

Fine Gael (centru), principalul parti de opoziţie din Irlanda, a obţinut 36,1 la sută din voturile exprimate, câştigând astfel alegerile legislative de vineri, în faţa partidului de guvernământ, Fianna Fail (17,5 la sută), potrivit rezultatelor parţiale publicate duminică, relatează AFP.

147 de morţi şi 50 de dispăruţi în urma cutremurului din Noua Zeelandă

Bilanţul cutremurului produs marţi în Christchurch din Noua Zeelandă a fost revizuit duminică la 147 de morţi şi peste 50 de dispăruţi, a anunţat poliţia, care anterior menţiona 200 de dispăruţi.

Al-Qaida incită la revoltă musulmanii din lumea arabă, dar le cere să instaureze legea islamică

Al-Qaida în Peninsula Arabă (AQPA) le-a cerut musulmanilor din lumea arabă să îşi înlăture liderii de la putere şi să instaureze guverne bazate pe legea islamică, a anunţat sâmbătă centrul american pentru supravegherea site-urilor islamiste (SITE), relatează AFP.

Consiliul de Securitate al ONU îi impune sancţiuni dure lui Muammar Kadhafi

Consiliul de Securitate al ONU a adoptat sâmbătă, în unanimitate, o rezoluţie care impune sancţiuni severe colonelului Muammar Kadhafi, familiei acestuia şi apropiaţilor regimului.

Barack Obama consideră că liderul libian trebuie „să plece imediat”

Preşedintele american, Barack Obama, a declarat sâmbătă că liderul libian Muammar Kadhafi trebuie "să plece imediat" deoarece şi-a pierdut legitimitatea de a rămâne la putere, potrivit unui comunicat al Casei Albe.

PCRM sărbătoreşte zece ani de când a ajuns la guvernare în R.Moldova

Partidul Comuniştilor din R.Moldova (PCRM) a sărbătorit sâmbătă zece ani de când a ajuns la guvernare, în cadrul unei reuniuni la care au participat aproximativ 600 de membri şi care a avut loc într-una dintre cele mai luxoase săli de ceremonii din capitală, relatează PRO TV Chişinău.

Situaţia este „excelentă” în trei sferturi din ţară, susţine un fiu al liderului libian

Seif Al-Islam, fiul liderului libian Muammar Kadhafi, a apreciat că situaţia este "excelentă" în trei sferturi din ţară, recunoscând totuşi că există o "voinţă internă de schimbare", într-un interviu acordat sâmbătă postului de televiziune Al-Arabiya, relatează AFP.

PDM acuză PLDM că nu respectă acordul alianţei

Partidul Liberal-Democrat din R.Moldova (PLDM) pune mai presus interesele de partid decât pe cele naţionale şi nu respectă acordul alianţei, a conchis sâmbătă Biroul executiv al Partidului Democrat (PDM), întrunit pentru a discuta situaţia din coaliţia de guvernământ, relatează PRO TV Chişinău.

Calm apăsător la Tripoli, unde forţele loiale lui Muammar Kadhafi patrulează străzile

Străzile erau aproape goale, sâmbătă, la Tripoli, unde numai maşinile de teren ale forţelor loiale regimului lui Muammar Kadhafi circulau intermitent la o zi de la tirurile împotriva manifestanţilor, soldate cu cel puţin şase morţi, potrivit unui martor ocular, citat de AFP.

Protestele din Africa de Nord şi Orientul Mijlociu: Vezi cele mai recente evenimente – FOTO, VIDEO

Valul de contestare din Africa de Nord şi Orientul Mijlociu continuă, relatează AFP, care prezintă ultimele evenimente din aceste ţări. Confruntările continuă în Libia, în timp ce hotărârea opozanţilor de a-l înlătura de la putere pe colonelul Muammar Kadhafi nu a slăbit, iar liderul libian menţine în continuare controlul în capitala Tripoli.

Nouă manifestaţie în piaţa Tahrir din Cairo

Aproximativ 2.000 de persoane au protestat sâmbătă în piaţa Tahrir din Cairo, pentru a cere un nou Guvern şi a menţine presiunea asupra noilor lideri ai ţării, în pofida confruntărilor cu armata de vineri şi a scuzelor prezentate de aceasta pentru violenţe.

Confruntări violente între manifestanţi şi forţele de ordine la Tunis

Confruntări violente au avut loc sâmbătă între manifestanţi şi forţele de ordine în centrul Tunisului, au constatat mai mulţi jurnalişti ai AFP.

„Voluptoasa” infirmieră ucraineană a lui Muammar Kadhafi se pregăteşte să se întoarcă în ţara sa

"Voluptoasa" infirmieră ucraineană care l-ar însoţi peste tot pe liderul libian Muammar Kadhafi, potrivit notelor diplomatice americane dezvăluite de WikiLeaks, se pregăteşte să se întoarcă acasă, a declarat fiica acesteia într-un interviu publicat sâmbătă, relatează AFP.

Mercenarii au deschis focul asupra manifestanţilor în oraşul libian Musratha

"Mercenarii" aduşi cu elicopterele de regimul colonelului Muammar Kadhafi au deschis focul, sâmbătă, împotriva manifestanţilor care mergeau la funeraliile victimelor luptelor din ziua precedentă, la Musratha, al treilea oraş ca mărime din Libia, a declarat un martor ocular.

Confruntări între poliţie şi manifestanţi la Zagreb

Confruntări au avut loc, sâmbătă, la Zagreb între poliţie şi câteva sute de participanţi la o reuniune a veteranilor care îi reproşează Guvernului croat că nu îi protejează în faţa urmăririlor în justiţie pentru crime de război, relatează AFP.

Un bărbat a detonat o grenadă în faţa unui supermarket din Moscova

Un bărbat s-a sinucis, sâmbătă, în faţa intrării într-un supermarket din nord-estul Moscovei, detonând o grenadă, a anunţat agenţia Interfax, citând o sursă din cadrul forţelor de ordine, relatează AFP.

David Cameron anunţă un consens în a califica drept „inacceptabilă” reprimarea din Libia

Liderii german, italian, britanic şi turc au ajuns la un consens pentru a califica drept "inacceptabile" actele regimului libian, a anunţat premierul britanic David Cameron, după ce i-a sunat separat pe liderii acestor ţări, relatează AFP.

Reactorul nuclear de la Bushehr va trebui descărcat de combustibil

Iranul va trebui să descarce, din motive "tehnice" combustibilul din primul său reactor nuclear de la Bushehr, a anunţat sâmbătă reprezentantul iranian al Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), Ali Ashgar Soltanieh, citat de agenţia Isna, relatează AFP.

Italia a vândut Libiei armament în valoare de milioane de euro

Italia a vândut Libiei material militar - explozibil, rachete, elicoptere - în valoare de zeci de milioane de euro în ultimii doi ani, relatează sâmbătă Corriere della Sera.

Jurnalişti italieni au vizitat „falsele gropi comune” din Tripoli

Trimişii speciali ai presei italiene, sosiţi joi la Tripoli, au fost invitaţi să viziteze, în compania unui funcţionar al Guvernului, "falsele gropi comune" din capitala libiană, denunţate prin fotografii publicate în lumea întreagă.

Nou marş antiguvernamental în Bahrain

Mii de manifestanţi au început să defileze, sâmbătă, la Manama, scandând "pleacă Hamad", regele Bahrainului, Hamad ben Issa Al-Khalifa, la o zi de la un marş cu participare masivă care cerea înlăturarea Guvernului, relatează AFP.

Aeronava C-130 HERCULE decolează din Malta către Tripoli pentru a evacua un grup de 50 de români

Aeronava C-130 HERCULES, care se afla în aşteptare în Malta, decolează, sâmbătă după-amiază, către Aeroportul din Tripoli, de unde va evacua un grup de aproximativ 50 de cetăţeni români, iar aeronava militară C-27 J SPARTAN se întoarce în Malta, în a doua misiune, unde rămâne în aşteptare.

Nouă manifestaţie dispersată de forţele de ordine la Tunis

Forţele de ordine au dispersat sâmbătă, după ce au lansat gaze lacrimogene, aproximativ 300 de manifestanţi care scandau sloganuri antiguvernamentale în faţa Ministerului de Interne din Tunis, relatează AFP.

Partidul premierului canadian, acuzat de fraudă electorală

Autoritatea electorală canadiană a acuzat oficial de fraudă, vineri, partidul conservator al premierului Stephen Harper, precum şi doi senatori ai formaţiunii aflate la putere, pentru că ar fi ascuns depăşirea costurilor la alegerile din 2006, relatează AFP.

Sofia susţine că bulgarul mort în Libia a decedat din cauze naturale

Bulgarul al cărui cadavru a fost transportat din Benghazi în Egipt, vineri, nu a fost împuşcat, ci a murit din "cauze naturale", a declarat sâmbătă ministrul bulgar de Externe, Nikolai Mladenov, citat de AFP.

Mii de persoane care au fugit de violenţele din Libia debarcă în Malta

Mii de persoane care fug de violenţele şi haosul din Libia au continuat să ajungă, sâmbătă, în portul La Valetta, capitala insulei Malta, placa turnantă a ţărilor din întreaga lume care îşi repatriază cetăţenii, relatează AFP.

Armata egipteană îşi cere scuze după confruntările cu manifestanţii

Armata egipteană şi-a prezentat scuze, sâmbătă dimineaţa, după confruntările din cursul nopţii dintre militari şi manifestanţi în piaţa Tahrir din Cairo, dar militanţii au făcut apel la o nouă manifestaţie sâmbătă, pentru denunţarea acestor violenţe, relatează AFP.

George W. Bush îşi anulează un discurs la o conferinţă la care a fost invitat Julian Assange

Fostul preşedinte american George W. Bush şi-a anulat discursul pe care urma să îl susţină la o conferinţă în Denver, în Colorado, deoarece fondatorul WikiLeaks, Julian Assange, urma să participe, de asemenea, prin satelit, a anunţat vineri biroul de presă al acestuia.

Aproximativ 100 de manifestanţi, blocaţi de poliţie la Alger

Aproximativ 100 de manifestanţi care solicită schimbarea regimului politic în Algeria au fost blocaţi, sâmbătă, de poliţie încă de la sosirea lor în centrul Algerului, relatează AFP.

Un homosexual va ocupa pentru prima dată funcţia de şef de protocol al Casei Albe

Preşedintele american, Barack Obama, l-a numit vineri, pentru prima dată, pe un bărbat în funcţia de şef de protocol al Casei Albe, Jeremy Bernard, care va fi, de asemenea, primul homosexual declarat care ocupă acest post.

Cele mai importante două triburi din Yemen se alătură protestatarilor

Importanţi şefi de trib şi zeci de mii dintre membrii înarmaţi ai acestora s-au alăturat, sâmbătă, mişcării de contestare a preşedintelui Yemenului, Ali Abdallah Saleh, în cadrul unei reuniuni la nord de Sanaa, relatează AFP.

Robert Gates: Posibilitatea unei intervenţii americane într-o ţară străină este redusă

Există puţine riscuri ca Statele Unite să intervină într-o ţară străină aşa cum s-a întâmplat în Irak sau Afganistan, a declarat vineri secretarul american al Apărării, Robert Gates.

UPDATE: Bilanţul cutremurului din Christchurch a ajuns la 145 de morţi

(Modifică bilanţul victimelor şi adaugă detalii despre situaţia din oraş)

AIEA a primit noi informaţii despre programul nuclear iranian

Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA) a primit noi informaţii despre programul nuclear controversat al Iranului, care este suspectat că vrea să se doteze cu arma atomică, potrivit unui raport confidenţial.

Al Jazeera – noul CNN. Ce rol a avut televiziunea din Qatar în revoltele din lumea arabă

A devenit cunoscută drept televiziunea arabă unde al-Qaida îşi trimitea comunicatele. Acum, postul TV Al Jazeera joacă un rol central în revoltele care s-au întins în Africa de Nord şi Orientul Mijlociu.

Fine Gael, câştigătorul alegerilor din Irlanda

Partidul de opoziţie Fine Gael a câştigat alegerile legislative din Irlanda, dar nu a întrunit majoritatea absolută, potrivit unui sondaj realizat la ieşirea de la urne şi difuzat sâmbătă de radio-televiziunea publică RTE, care confirmă eşecul aşteptat al partidului premierului.

O aeronavă SPARTAN s-a întors la Bucureşti, după ce a evacuat din Libia 24 de români şi 7 străini

O aeronava militară de transport C-27 J SPARTAN, având la bord 31 de persoane, din care 24 de cetăţeni români şi 7 cetăţeni din alte state ale Uniunii Europene, a aterizat în cursul nopţii de vineri spre sâmbătă la Bucureşti.

Muammar Kadhafi este în defensivă în Libia, în timp ce protestele continuă în lumea arabă – VIDEO

Muammar Kadhafi, ameninţat cu urmărirea pentru crime împotriva umanităţii de către comunitatea internaţională, care încearcă să pună capăt reprimării sângeroase din Libia, era în defensivă, vineri, în timp ce de la Tunis la Bagdad populaţia continua să protesteze în lumea arabă.

Turnurile Eiffel şi Montparnasse, evacuate vineri seara în urma unei alerte cu bombă

Turnurile Eiffel şi Montparnasse din Paris au fost evacuate vineri seara în urma unor apeluri telefonice anonime care menţionau prezenţa unei bombe în fiecare dintre aceste construcţii, a anunţat o sursă din cadrul poliţiei.

Un cetăţean bulgar a fost ucis în Libia

Cadavrul unui bulgar împuşcat mortal la Benghazi, în Libia, a fost transferat în Egipt şi predat ambasadei Bulgariei la Cairo, a anunţat vineri agenţia oficială egipteană Mena, relatează AFP.