Știri externe

Ruşii, nevoiţi să elibereze piraţii somalezi arestaţi. Legislaţia internaţională nu permite reţinerea lor.

Ministerul rus al Apărării a anunţat vineri că a eliberat un grup de piraţi somalezi, arestaţi în Golful Aden de forţele sale navale, după ce au capturat un petrolier rus.

Cinci români au murit într-un accident rutier în nordul Italiei

Cinci tineri români au murit într-un accident rutier care a avut loc joi seara în provincia italiană Cremona (regiunea Lombardia, nord), informează cotidianul Corriere della Sera în ediţia electronică.

Rasmussen: Ucraina şi Georgiavor fi membre NATO dacă vor dori

Secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, a declarat, vineri, la Bucureşti, după întâlnirea cu ministrul român de Externe, Teodor Baconschi, că Alianţa va continua politica uşilor deschise şi că deciziile luate în acest sens la summit-ul de la Bucureşti se vor menţine.

Erupţia vulcanului islandez, într-o fază explozivă

Erupţia vulcanului islandez Eyjafjoll este din nou într-o fază explozivă şi urmează să genereze o cantitate "considerabilă" de cenuşă, au anunţat joi seara meteorologii şi geofizicienii islandezi.

România ia măsuri draconice pentru a evita scenariul grec

Presa internaţională alocă spaţii ample măsurilor drastice anunţate joi de preşedintele Traian Băsescu pentru ca România să se conformeze acordului cu FMI, comentând că Bucureştiul încearcă astfel să evite un scenariu asemănător celui din Grecia.

Conservatorii şi laburiştii britanici îşi revendică dreptul de a guverna

Conservatorii lui David Cameron au câştigat joi alegerile legislative britanice fără să obţină majoritatea absolută, potrivit unui sondaj efectuat la ieşirea de la urne, deschizând o perioadă de incertitudine instituţională deoarece laburistul Gordon Brown pretinde să rămână la putere.

Petrolul provenind de la platforma scufundată a ajuns pe o insulă, în largul statului Louisiana

Petrolul provenind de la platforma scufundată, care s-a extins, formând o maree neagră în Golful Mexic, a ajuns joi pe o insulă din largul coastelor satului Louisiana (sud), a anunţat în mod oficial paza de coastă, acesta fiind primul impact al peliculei de petrol cu solul.

Conservatorii câştigă alegerile din Marea Britanie, dar fără majoritate absolută – exit-poll

Partidul Conservator se află pe primul loc în alegerile parlamentare din Marea Britanie, dar nu a reuşit să obţină majoritatea absolută, potrivit sondajelor efectuate la ieşirea de le urne.

Avion al companiei Emirates, întors pe aeroportul JFK pentru a se controla identitatea unor pasageri

Un avion al companiei aeriene Emirates, care se pregătea să decoleze de pe aeroportul JFK din New York cu destinaţia Dubai, a fost constrâns să se întoarcă din drum joi, autorităţile americane vrând să controleze identitatea unora dintre pasageri.

Noi confruntări între poliţie şi tineri la Atena – VIDEO

Scutierii greci încercau, joi seara, să disperseze sutele de tineri care îi provocau în faţa Parlamentului din Atena, la încheierea unei manifestaţii, a constatat un jurnalist al AFP.

Cel puţin 32 de răniţi în urma coliziunii a două trenuri de pasageri în Turcia

Două trenuri de pasageri s-au ciocnit joi în nord-vestul Turciei, provocând rănirea a 32 de persoane, a anunţat un oficial local.

Cel puţin 38 de morţi şi 190 de răniţi în China, în urma unei tornade

Cel puţin 38 de persoane au murit şi peste 190 au fost rănite, într-o tornadă care a afectat joi dimineaţă metropola Chongqing, din sud-vestul Chinei, relatează presa oficială.

Faisal Shahzad s-ar fi întors duminică în Times Square pentru a recupera o maşină

Faisal Shahzad, presupusul autor al atentatului eşuat din New York, s-a întors în Times Square la o zi după atac, pentru a recupera un automobil ale cărei chei le uitase în maşina-capcană, a anunţat joi presa locală.

Prima apariţie publică a lui Jaroslaw Kaczynski în campania electorală

Liderul partidului conservator polonez Lege şi Justiţie (PiS, opoziţie), Jaroslaw Kaczynski, fratele geamăn al preşedintelui decedat în catastrofa aviatică din aprilie, şi-a făcut joi prima apariţie publică în campania prezidenţială, la nouă zile după anunţul candidaturii sale.

Opoziţia poloneză vrea ca Varşovia să preia controlul anchetei accidentului de la Smolensk

Opoziţia conservatoare, de dreapta, a cerut joi ca Polonia să preia controlul asupra anchetei în curs, în Rusia, privind cauzele accidentului aeronavei prezidenţiale poloneze, denunţând puncte slabe în cadrul anchetei ruse.

Liderul liberal-democraţilor britanici, câştigătorul alegerilor virtuale

Nick Clegg, candidatul liberal-democrat în alegerile legislative britanice, considerat un outsider în cursa dintre conservatori şi laburişti, câştigă scrutinul virtual realizat pe site-ul de socializare Facebook.

Rusia a propus Turciei să interzică trecerea tancurilor petroliere prin strâmtorile din Marea Neagră

Rusia a propus Turciei să interzică trecerea tancurilor petroliere prin strâmtorile din Marea Neagră, ţiţeiul urmând a fi transportat prin două oleoducte, potrivit publicaţiei ruseşti Izvestia, preluată de agenţia Ria Novosti.

Dmitri Rogozin: Ţările baltice blochează cooperarea NATO – Rusia

Statele baltice încearcă să blocheze cooperarea între Rusia şi Alianţa Nord-Atlantică, afirmă ambasadorul rus la NATO, Dmitri Rogozin, citat de pagina online a agenţiei RIA Novosti.

Atacuri ca ale vampirilor în Noua Zeelandă

Trei persoane au fost învinuite în Noua Zeelandă de uciderea unui om, după ce l-au muşcat, apoi i-au băut sângele, pe motiv că victima i-a făcut avansuri prietenei unuia dintre ei.

Atentatul sau explozia, excluse în cazul prăbuşirii avionului prezidenţial polonez

Prăbuşirea avionului prezidenţial polonez la 10 aprilie, la Smolensk, nu a fost provocată nici de un atentat, nici de o explozie la bord, a anunţat joi Procurorul general al Rusiei, Iuri Ceaika, într-o întrevedere cu omologul său polonez, Andrzej Seremet, relatează RIA Novosti în pagina online.

Autorul atentatului de la New York s-a întâlnit cu un diplomat străin în Pakistan

Presupusul autor al atentatului eşuat cu maşină-capcană din New York, Faisal Shahzad, s-a întâlnit cu un diplomat străin în februarie, în timpul vizitei sale în Pakistan, informează agenţia de analiză STRATFOR.

Grecii iau cu asalt sudul Bulgariei pentru a cumpăra benzină mai ieftină

Grecii au asaltat benzinăriile din Bulgaria în ultimele zile, deoarece creşterile de taxe implementate recent de guvernul elen au dus la scumpirea combustibililor, transmite agenţia Novinite.

Piraţii somalezi luaţi prizonieri de ruşi vor fi transferaţi la Moscova

Piraţii somalezi care au capturat miercuri un petrolier rus, eliberat joi, vor fi transferaţi la Moscova pentru a fi inculpaţi, a anunţat comisia de anchetă a Parchetului rus, într-un comunicat.

Dorin Chirtoacă, dat în judecată din cauza eutanasierii câinilor maidanezi din Chişinău

O asociaţie pentru protecţia animalelor îl va da în judecată pe primarul Chişinăului, Dorin Chirtoacă, cerându-i să oprească acţiunile de eutanasiere a câinilor maidanezi, informează PRO TV Chişinău.

Preşedintele Nigeriei, Umaru Yar’Adua, a decedat

Preşedintele Nigeriei, Umaru Yar'Adua, a decedat miercuri la Abuja, după ce părăsise scena politică de mai multe luni din cauza unor probleme cardiace, anunţă surse oficiale.

Petrolierul rus capturat de piraţii somalezi, eliberat de o navă de război rusă

Petrolierul rus capturat miercuri de piraţii somalezi, la ieşirea din Golful Aden, a fost eliberat în urma intervenţiei unei nave de război ruse, iar membrii echipajului său sunt teferi, a anunţat joi societatea care administrează nava, Novoship.

Măsuri de securitate consolidate în SUA, după atentatul eşuat din New York – VIDEO

Măsurile de securitate în Statele Unite au fost consolidate, după arestarea presupusului autor al atentatului eşuat de la New York, în timp ce ancheta continuă, în urma mărturisirilor făcute de Faisal Shahzad.

Bijuterii în valoare de zeci de mii de euro, furate dintr-un centru comercial londonez

Un grup de zece persoane a spart, în noaptea de marţi spre miercuri, geamurile unui centru comercial din vestul Londrei, Westfield, de unde a furat bijuterii în valoare de zeci de mii de euro, declanşând alarma, dar reuşind să fugă cu mai multe maşini, relatează Sky News.

Berlusconi preia interimatul la Ministerul italian al Dezvoltării Economice

Premierul Italiei, Silvio Berlusconi, a preluat şi portofoliul interimar al Dezvoltării Economice în urma demisiei ministrului Claudio Scajola, implicat într-un scandal de corupţie, relatează pagina online a agenţiei ANSA.

Nouă replică seismică de 6,1 grade pe scara Richter în Chile

O nouă replică seismică având magnitudinea de 6,1 pe scara Richter s-a produs miercuri în centrul Chile, devastat de un cutremur şi un tsunami la sfârşitul lui februarie, fără a provoca însă victime sau pagube materiale, potrivit serviciului de seismologie al Universităţii din Chile.

Peste 600 de specii de animale, ameninţate de pata de petrol din Golful Mexic – VIDEO

Peste 600 de sprecii de animale, în special pelicanul brun sau broasca ţestoasă de apă, specie aflată deja în pericol, sunt ameninţate de pata de petrol care se extinde în Golful Mexic, după explozia unei platforme petroliere exploatate de BP, au afirmat experţii.

Ahmadinejad: Osama ben Laden se ascunde la Washington

Preşedintele iranian, Mahmoud Ahmadinejad, a declarat că liderul al-Qaida, Osama ben Laden, s-ar afla la Washington, într-un interviu difuzat miercuri de postul american de televiziune ABC.

Compania BP a blocat una din sursele scurgerii de petrol în Golful Mexic

Grupul petrolier BP a reuşit să închidă una din cele trei surse prin care este deversat petrol în Golful Mexic, dar acest progres nu va micşora cantitatea de petrol scursă în mare.

Poliţia din Atena este în stare de alertă generală din cauza protestelor – VIDEO

Poliţia din Atena a fost plasată în stare de "alertă generală" pentru a face faţă protestelor violente soldate cu moartea a cel puţin trei persoane după incendierea unei bănci de către manifestanţi.

Un avion a aterizat de urgenţă la Calcutta din cauza unei rusoaice care purta văl islamic integral

Un avion al companiei indiene a aterizat de urgenţă, miercuri, la Calcutta, în estul ţării, din cauza comportamentului "suspect" al unui cuplu de pasageri ruşi, dintre care femeia purta văl islamic integral, a anunţat o sursă aeroportuară.

O voce neidentificată, înregistrată de cutiile negre ale avionului prezidenţial polonez

O a cincea voce, neidentificată, a fost înregistrată în cabina piloţilor, cu doar câteva minute înaintea prăbuşirii aeronavei prezidenţiale poloneze, de una dintre cutiile negre ale avionului Tu-154, au dezvăluit anchetatorii, citaţi de Radio Polonia, în pagina electronică.

Grevă generală în Grecia. Confruntări violente la Atena, între poliţie şi protestatari – VIDEO

Trei persoane, două femei şi un bărbat, au murit miercuri, în urma unui incendiu declanşat la sucursala unei bănci din centrul Atenei, atacată cu cocteiluri Molotov în cursul grevei generale şi a manifestaţiilor împotriva măsurilor de austeritate, a anunţat o sursă din cadrul poliţiei.

Fox News: Osama ben Laden trăieşte confortabil în Iran

Osama ben Laden, liderul reţelei teroriste al-Qaida, trăieşte confortabil într-un apartament din Iran, sub protecţia Gardienilor Revoluţiei, conform unui documentar difuzat de Fox News.

Pagube de milioane de euro la Cannes, în urma unei furtuni – VIDEO

Cu o săptămână înainte de deschiderea celui de al 63-lea Festival de la Cannes, localitatea a fost afectată marţi după-amiază de furtună şi de valuri înalte de opt metri, înregistrându-se pagube în valoare de milioane de euro, potrivit viceprimarului oraşului, citat de Le Figaro în ediţia online.

Piraţii somalezi au capturat un petrolier rus

Piraţii somalezi au atacat şi capturat, miercuri, în Golful Aden, petrolierul rus Moskovski Universitet, care are la bord 23 de marinari ruşi, a anunţat o sursă din Marină, citată de RIA Novosti, în pagina electronică.