Social

VREMEA devine instabilă. PROGNOZA METEO pentru luni şi marţi

Luni, vremea va fi în general instabilă, iar valorile termice vor scădea uşor în majoritatea regiunilor. În sudul, centrul, nord-vestul şi nordul ţării vor fi înnorări temporar accentuate şi mai ales după-amiaza şi noaptea se vor semnala averse, ce vor avea şi caracter torenţial, frecvente descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului şi cu aspect de vijelie, informează Administraţia Naţională de Meteorologie.

COD GALBEN de inundaţii în 13 judeţe din ţară

Hidrologii au emis o atenţionare de cod galben de inundaţii pentru râuri din zece judeţe din sudul şi vestul ţării: Timiş, Caraş-Severin, Hunedoara, Arad, Bihor, Gorj, Mehedinţi, Sibiu, Vâlcea şi Olt, valabilă de duminică seară până luni. O atenţionare de cod galben de inundaţii, valabilă până la sfârşitul zilei, a fost emisă şi pentru judeţele Maramureş, Bistriţa Năsăud şi Suceava.

STUDIU: Jumătate dintre români se tem să vorbească în public, 5% nu ar face-o niciodată

Aproape jumătate dintre români se tem să vorbească în public, în timp ce cinci la sută spun nu ar putea să o facă niciodată, teama lor atingând cote maxime, potrivit unui studiu realizat de agenţia Rogalschi Damaschin.

EXERCIŢIU MILITAR în Marea Neagră: Vor participa nave româneşti, un distrugător american şi 1500 de militari

Un număr de 12 nave militare româneşti, un distrugător american şi un dragor maritim din Bulgaria, precum şi aproximativ 1500 de militari vor participa, în perioada 25-28 mai, la exerciţiul militar "Trident Poseidon 2015", care se va desfăşura în apele teritoriale ale României şi în apele internaţionale ale Mării Negre, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.

MOTIVARE: Inspectorii judiciari nu au refuzat să soluţioneze cererea lui Voiculescu, ci au respins-o

Inspectorii judiciari nu au refuzat să soluţioneze, ci au respins cererea prin care Dan Voiculescu solicita să se constate că membrii completului care l-au condamnat la zece ani de închisoare au fost repartizaţi incorect, se arată în motivarea CAB, care a dat câştig de cauză IJ.

Un kg de canabis şi peste 100 grame de heroină, ridicate de la traficanţi în două săptămâni

Un kilogram de canabis şi 115 grame de heroină au fost ridicate de poliţişti, în ultimele două săptămâni, în urma destructurării unor grupări de trafic de droguri, informează Poliţia Română.

AVERTIZARE METEO: Furtuni în toată ţara, de duminică noapte până marţi dimineaţă

Averse ce vor avea şi caracter torenţial, frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului cu aspect de vijelie şi căderi de grindină se vor semnala în toată ţara, de duminică seară până marţi dimineaţă, potrivit unei informări a Administraţiei Naţionale de Meteorologie.

Peste 1.200 de copii au fost abandonaţi în unităţi sanitare, în anul 2014

Peste 1.200 de copii au fost abandonaţi, în 2014, în maternităţi, secţii de pediatrie sau alte secţii din spitale, din care 1.057 au fost externaţi, însă doar 436 au fost integraţi în familie, arată Autoritatea Naţională pentru Adopţie, într-un răspuns la solicitarea MEDIAFAX.

Un autoturism a ieşit de pe autostrada A2 şi s-a lovit de un copac, trei persoane au fost rănite

Un autoturism a ieşit de pe autostrada A2 şi s-a lovit de un copac, după ce şoferul a pierdut controlul volanului, trei pasageri fiind răniţi, potrivit reprezentanţilor Poliţiei Autostrăzi.

Peste 500 de persoane, la Marşul diversităţii. Accept: Societatea o ia înaintea politicienilor

Peste 500 de persoane au participat, sâmbătă, la Marşul diversităţii, în cadrul căruia au militat pentru reglementarea parteneriatului civil şi au sărbătorit rezultatele referendumui din Irlanda, directorul Accept, Florin Buhuceanu, declarând că societatea o ia înaintea politicienilor.

Harghita: 90 de persoane care au participat la procesiunea de Rusalii au necesitat îngrijiri medicale

Un număr de 90 de persoane care au participat, sâmbătă, la procesiunea de Rusaliile catolice de la Şumuleu Ciuc, judeţul Harghita, au avut nevoie de îngrijirile medicale, zece dintre acestea fiind transportate la spital după ce au suferit crize cardiace, fracturi sau luxaţii.

Oprescu: Avizul CGMB pentru declararea lacului Văcăreşti zonă protejată, discutat joi

Avizarea de către Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) a declarării lacului Văcăreşti arie naturală protejată va fi discutată din nou de consiliu, în şedinţa de joi, a spus primarul Capitalei Sorin Oprescu, prezent la o acţiune de ecologizare în zona cunoscută ca "Delta Capitalei".

Fiicele lui Cotabiţă spun că nu s-a pus niciun moment problema deconectării acestuia de la aparate

Fiicele lui Gabriel Cotabiţă spun, într-un mesaj postat sâmbătă pe Facebook, că starea tatălui lor este bună şi că nu s-a pus în niciun moment problema ca acesta să fie deconectat de la aparate pentru că nu este cazul.

Baroul Alba propune declanşarea unei greve generale a avocaţilor

Baroul Alba va propune în cadrul forurilor naţionale ale Uniunii Naţionale a Barourilor declanşarea unei greve generale a avocaţilor ca măsură de protest faţă de schimbările privind sistemul de pensii şi domeniul fiscal, transmite corespondentul MEDIAFAX.

MOTIVARE: Directorul Operei Naţionale, Răzvan Dincă, a încercat să influenţeze martori şi să distrugă probe din dosar

Directorul suspendat al Operei Naţionale, Răzvan Dincă, a încercat să influenţeze inculpaţi şi martori din dosar şi a vrut să distrugă probe ale anchetei, arată Judecătoria Sectorului 1, în motivarea deciziei de cercetare a sa sub control judiciar, în dosarul în care este acuzat de abuz în serviciu.

Peste 130.000 de persoane, între care preşedintele Ungariei, la slujba de Rusalii de la Şumuleu Mic – GALERIE FOTO

Peste 130.000 de persoane, între care şi preşedintele Ungariei, Ader Janos, au asistat, sâmbătă, la slujba de Rusaliile catolice oficiată pe Muntele Şumuleul Mic din Harghita. Slujba de Rusalii s-a încheiat cu binecuvântarea Papei Francisc, transmisă de arhiepiscopul romano-catolic de Alba Iulia, Jakubinyi György.

Constanţa: Un bărbat şi-a înjunghiat mortal soţia, după care a încercat să se spânzure

Un bărbat în vârstă de 57 de ani din comuna constănţeană Bărăganu şi-a ucis soţia, sâmbătă, cu mai multe lovituri de cuţit, după care a încercat să se spânzure, el fiind în prezent internat în stare gravă în spital, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Aproximativ 100 de persoane, la Marşul pentru normalitate organizat de Noua Dreaptă – FOTO

Aproximativ 100 de persoane au participat sâmbătă la Marşul pentru normalitate organizat de Noua Dreaptă, în replică la organizarea Marşului diversităţii pentru promovarea drepturilor minorităţilor sexuale, ce va avea loc după-amiază.

Traficul se desfăşoară normal în zona Podului Izvor şi a Academiei Militare

Traficul se desfăşoară în prezent normal în zona Podului Izvor, unde asfaltul s-a surpat, pe Splaiul Independenţei, din cauza prăbuşirii canalului colector, şi în zona Academiei Militare, unde carosabilul s-a umflat şi a crăpat, săptămâna aceasta.

Tir, lovit de tren în judeţul Olt, circulaţia feroviară oprită între Caracal şi Fărcaşele. Şoferul tirului nu s-a asigurat la trecerea la nivel cu calea ferată

Un tir a fost lovit de tren la trecerea la nivel cu calea ferată de la ieşirea din Caracal, circulaţia feroviară fiind blocată pe ambele sensuri între Caracal şi Fărcaşele, accidentul soldându-se cu moartea şoferului de tir.

Gorghiu: Moţiunea de cenzură a PNL se va depune pe 5 iunie, pe tema votului prin corespondenţă

Copreşedintele PNL Alina Gorghiu a anunţat, sâmbătă, la Piteşti, în cadrul Consiliului Naţional al PNL, depunerea în Parlament, pe 5 iunie, a moţiunii de cenzură la adresa Guvernului, pe tema votului prin corespondenţă.

Şase tineri din Bucureşti, cercetaţi pentru trafic de droguri

Şase tineri din Bucureşti sunt cercetaţi pentru trafic de droguri, patru dintre ei fiind prinşi de poliţişti în timp ce transportau cu o maşină 321 de grame de cocaină şi 2.481 de comprimate de ecstasy, iar trei au fost arestaţi, potrivit unui comunicat al Poliţiei Române.

Brăila: O persoană a murit şi alte opt au fost rănite, într-un accident provocat de un şofer băut

O persoană a murit şi alte opt, între care un copil de patru ani, au fost rănite, în noaptea de vineri spre sâmbătă, în urma unui accident produs pe DN 22B, între Brăila şi Galaţi, după ce o maşină condusă de un tânăr băut a intrat în depăşire şi s-a ciocnit cu alte două autoturisme.

Romsilva cheltuieşte anual 16 milioane de lei pentru parcurile naţionale şi încasează 600.000 de lei

Romsilva cheltuieşte anual aproximativ 16 milioane de lei pentru cele 22 de parcuri naţionale şi naturale pe care le are în administrare şi încasează doar 600.000 - 700.000 de lei, din turism, a declarat pentru MEDIAFAX şeful Serviciului arii protejate, Dragoş Mihai, cu ocazia Zilei Parcurilor.

Cum arată camerele intime din penitenciarele româneşti – FOTO

Sistemul penitenciar românesc a cunoscut o serie de transformări, după aderarea ţării la Uniunea Europeană, una dintre cele mai importante fiind dreptul celor privaţi de libertate de a se întâlni cu persoana iubită într-un spaţiu special amenajat.

Arafat: O comisie va analiza măsurile luate în cazul femeii care s-a aruncat de pe bloc în Capitală

O comisie va analiza măsurile luate în cazul femeii care s-a aruncat, vineri seară, de pe un bloc din centrul Capitalei, unde a stat mai bine de 30 de ore ameninţând cu sinuciderea, în timp ce negociatorii Poliţiei şi pompierii au încercat neîntrerupt să o salveze, a declarat Raed Arafat.

Strategia naţională de prevenţie a suicidului devine o necesitate – asociaţie

Alianţa Română de Prevenţie a Suicidului (ARPS) susţine că strategia naţională de prevenţie a suicidului devine o necesitate, iar atât timp cât nu există o lege care să reglementeze modul de intervenţie în comportamentul suicidar manifest, medicii şi poliţiştii nu pot interveni în forţă.

Iohannis:O Românie care încurajează diversitatea şi toleranţa e o ţară mai puternică şi mai prosperă

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, vineri, la un eveniment organizat de Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România, că o Românie care încurajează diversitatea şi toleranţa e o ţară mai puternică şi că ţara noastră este recunoscătoare comunităţii evreieşti pentru ceea ce suntem ca naţiune.

Bănicioiu: 3.500 de medici iordanieni au învăţat în România, colaborăm şi în turism medical

În Iordania sunt 3.500 de medici care au terminat facultatea în România, iar cele două ţări colaborează şi în ceea ce priveşte turismul medical, asistenţa de urgenţă, chirurgia pediatrică şi neurochirurgia vasculară, a declarat, vineri, ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu.

Preşedintele CMR: Trebuie să avem o poziţie ”elastică” faţă de ministrul Sănătăţii şi şeful CNAS

Preşedintele Colegiului Medicilor, Gheorghe Borcean, spune că principalele obiective pentru mandatul noii conduceri a CMR sunt recunoaşterea importanţei medicinii de familie, o mai bună înţelegere între medici şi pacienţi şi o atitudine ”elastică” în relaţia cu Ministerul Sănătăţii şi CNAS.

Poliţist italian, înjunghiat de un român în timpul evacuării unei tabere de romi din Italia

Un agent de poliţie italian a fost rănit, fiind înjunghiat de un român în timpul unei operaţiuni de evacuare a unei tabere de romi din oraşul italian Pisa, relatează presa italiană.

Fostul primar Cristian Poteraş, CONDAMNAT la opt ani de închisoare cu executare în dosarul de abuz în serviciu. El s-a predat la Poliţia Capitalei, urmând să fie dus la Rahova

Fostul edil al sectorului 6 Cristian Poteraş a fost condamnat la opt ani de închisoare, în dosarul de abuz în serviciu privind eliberarea unor titluri de proprietate pentru terenuri intravilane, în urma unei decizii definitive a Curţii de Apel Bucureşti, după ce Judecătoria Sectorului 6 l-a achitat.

Ginerele lui Sandu Anghel susţine că Mircea Băsescu a primit 600.000 de euro de la familia sa

Ginerele lui Sandu Anghel, Marius Constantin, susţine că familia sa i-a oferit suma de 600.000 de euro lui Mircea Băsescu pentru scoaterea socrului său din închisoare, dar că nu le-a fost returnată decât o parte din sumă, iar el şi soţia sa au cerut să le fie înapoiaţi toţi banii.

Prima cerere de proiecte pe Programul Operaţional Capacitate Administrativă 2014-2020, lansată luni

Prima cerere de proiecte lansată în cadrul Programului Operaţional Capacitate Administrativă 2014-2020 (POCA) va fi deschisă, luni, 25 mai, de către Autoritatea de Management care funcţionează la nivelul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP).

Femeia care ameninţa că se sinucide s-a aruncat de pe blocul unde a stat mai bine de 30 de ore – FOTO

Femeia care se urcase pe un bloc de opt etaje din centrul Capitalei şi ameninţa că se sinucide, de joi de la ora 11.00, s-a aruncat de pe imobil, neputând fi convinsă să renunţe la gestul său, nici de negociatori, nici de soţul ei.

Gorghiu, îngrijorată că legea privind majorarea alocaţiei pentru copii ar putea fi prorogată

Copreşedintele PNL Alina Gorghiu spune că aşteaptă cu "strângere de inimă" ca legea care prevede dublarea alocaţiilor pentru copii să fie publicată în Monitorul Oficial, adăugând că speră să nu fie dată o ordonanţă prin care aplicarea legii să fie prorogată, transmite corespondentul MEDIAFAX.

RATB: Problemele semnalate de sindicat sunt reale, dar vehiculele scoase în trafic sunt sigure

Reprezentanţii Regiei Autonome de Transport Bucureşti spun că problemele semnalate de sindicat, cauzate de vechimea parcului şi de unele defecţiuni apărute la vehicule, sunt reale, dar nu sunt scoase pe traseu mijloacele de transport cu probleme.

Trafic restricţionat sâmbătă în centrul Capitalei, pentru Marşul Normalităţii şi Marşul Diversităţii. Care sunt zonele afectate şi ce rută ocolitoare recomandă Brigada Rutieră

Traficul va fi restricţionat sâmbătă, în centrul Capitalei, în timpul Marşului Normalităţii, care are loc de la ora 12.00, pe traseul Piaţa Victoriei - Calea Victoriei - Dealul Patriarhiei, şi pentru Marşul Diversităţii, de la ora 16.00, pe traseul Şoseaua Kiseleff - Piaţa Victoriei.

Preşedintele Ungariei va participa la pelerinajul de Rusaliile catolice de la Şumuleu Ciuc

Preşedintele Ungariei, Áder János, va participa, sâmbătă, la pelerinajul de Rusaliile catolice de la Şumuleu Ciuc, judeţul Harghita, manifestare religioasă la care sunt aşteptate peste 100.000 de persoane, şeful statului ungar fiind deja în România, în drum spre Miercurea Ciuc.

Doi judecători, membri ai CSM, jefuiţi de aproximativ 7.000 de euro din camera unui hotel din Arad

Doi judecători, membri ai Consiliului Superior al Magistraturii, au sesizat că le-au dispărut, din camera unui hotel din Arad unde erau cazaţi, obiecte personale şi bani, respectiv 6.700 de euro şi 1.500 de lei, Poliţia deschizând o anchetă în acest caz, au declarat pentru MEDIAFAX surse judiciare.