Social

Administrator de firmă din Arad, cercetat pentru o evaziune fiscală de peste 400.000 de lei

Administratorul unei firme din Arad este cercetat penal pentru o evaziune fiscală de peste 400.000 de lei, poliţiştii stabilind că acesta nu a înregistrat în contabilitate o serie de operaţiuni de comerţ cu fructe şi legume aduse din Ungaria şi Germania, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Fostul edil din Curtea de Argeş a ieşit de la DNA Piteşti spunând că e învinuit în dosarul Nicolescu

Fostul edil şef din Curtea de Argeş Gheorghe Nicuţ (PDL) a declarat, la ieşirea de la DNA Piteşti, după peste două ore de audieri, că are calitatea de învinuit în dosarul şefului CJ Argeş privind folosirea frauduloasă a unor fonduri europene pentru reparaţia unor şcoli şi grădiniţe.

Un fost cântăreţ hip-hop, la şefia societăţii de Salubritate a Primăriei Craiova

Un fost cântăreţ de muzică hip-hop, Flavius Adrian Sirop, a fost numit, luni dimineaţă, prin votul consilierilor locali în funcţia de administrator al noii societăţi de salubritate, înfiinţată prin transformarea serviciului de specialitate, aflat în subordinea Primăriei Craiova.

Un adăpost de animale aflat în administraţia Parcului Naţional Călimani a ars într-un incendiu

Pompierii suceveni au acţionat şase ore, în noaptea de duminică spre luni, pentru stingerea unui incendiu care a izbucnit la un adăpost de animale aflat în administraţia Parcului Naţional Călimani, transmite corespondentul MEDIAFAX.

ISU Caraş-Severin: Patru persoane au fost rănite în explozia de la Oţelu Roşu, o a cincea a murit

Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Caraş-Severin afirmă că patru persoane au fost rănite în urma exploziei produse, luni, la un service auto din Oţelu Roşu, iar o a cincea persoană a murit în urma deflagraţiei.

Braşov: Şoferul autobuzului implicat în accidentul din Cristian lucra de 23 de ani la RAT

Şoferul autobuzului implicat în accidentul de la Cristian, judeţul Braşov, unde un tren a lovit un autobuz, lucra de 23 de ani la Regia Autonomă de Transport (RAT) Braşov şi nu a fost niciodată implicat în vreun accident grav, pe numele acestuia poliţiştii întocmind dosar penal de vătămare din culpă

Procurorii au reluat audierile în cazul Ţundrea, care a stat în închisoare 12 ani nevinovat

Mai multe persoane sunt audiate luni la Parchetul Tribunalului Gorj, în dosarul crimei pentru care Marcel Ţundrea a executat 12 ani de închisoare, cercetările fiind coordonate de procurorul Marius Iacob - şef al Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică din cadrul Parchetului ICCJ.

Tânăr din Iaşi, cercetat pentru deţinere de produse etnobotanice

Un tânăr din Iaşi este cercetat penal pentru deţinere de produse etnobotanice, după ce poliţiştii au găsit asupra lui 70 de pliculeţe cu droguri, informează Poliţia Română.

Caraş-Severin: Un mort şi trei răniţi în urma unei explozii la un service auto din Oţelu Roşu – 2 –

Un bărbat a murit şi alte trei persoane au suferit arsuri, luni, după ce o butelie de la un service auto din Oţelu Roşu, judeţul Caraş-Severin, a explodat, potrivit Poliţiei, transmite corespondentul MEDIAFAX.

OTP continuă în 2011 o campanie prin care anul trecut au fost dotate 53 de şcoli cu 30.000 de cărţi

OTP Bank România continuă în 2011 o campanie naţională de responsabilitate socială, prin care anul trecut s-au dotat 53 de şcoli cu peste 30.000 de cărţi, susţinută de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului.

România are bani suficienţi pentru pensii şi salarii, în acest an şi anul viitor

Ministrul Finanţelor, Gheorghe Ialomiţianu, a declarat luni că România are bani suficienţi pentru salarii şi pensii, precizând că "în acest an sunt premisele de a ieşi din recesiune" şi că acest lucru se vede după încasările la buget şi indicatori.

Argeş: Primarul din Budeasa spune că are calitatea de învinuit în dosarul şefului CJ Argeş

Primarul comunei argeşene Budeasa, social-democratul Ion Ştefan, a declarat, luni, la sosirea la sediul DNA Piteşti, că are calitatea de învinuit în dosarul şefului Consiliului Judeţean Argeş, Constantin Nicolescu, şi că a mai fost audiat în acest caz, transmite corespondentul MEDIAFAX.

UNPR: Proiectul noului Cod al Muncii reprezintă echitabil interesele patronilor şi ale angajaţilor

Uniunea Naţională a Patronatului Român (UNPR) susţine demersurile Guvernului de modificare a Codului Muncii, considerând că noua lege reprezintă în mod echitabil interesele patronilor şi ale angajaţilor, dar cere ca actul normativ să fie supus dezbaterii parlamentare.

Cluj: Cartel „Alfa” va da în judecată Bechtel şi cere anularea concedierii colective a angajaţilor

Sindicatul Cartel "Alfa" Cluj va acţiona în judecată compania americană Bechtel şi va cere anularea concedierii colective, pe motiv că acest demers afectează angajaţi care sunt lideri de sindicat şi angajaţi care sunt cazuri sociale grave, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Şofer de TIR la spital, după ce a intrat cu autovehiculul pe contrasens şi a acroşat alt TIR

Un şofer de TIR în vârstă de 24 de ani, din oraşul braşovean Făgăraş, a fost dus la spita, luni dimineaţă, după ce autovehiculul de mare tonaj pe care îl conducea a intrat pe contrasens şi a acroşat un alt TIR care circula regulamentar, oprindu-se apoi în gardul de beton al unei case.

Autoturism de 45.000 de euro furat din Timişoara, găsit de poliţiştii de frontieră din judeţ

Un autoturism de teren Mercedes ML 280, în valoare de circa 45.000 de euro, care fusese declarat ca furat din Timişoara, a fost descoperit, în noaptea de duminică spre luni, de poliţiştii de frontieră de la Cenad, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Doi bistriţeni, trimişi în judecată după ce au fost prinşi cu ţigări de contrabandă

Doi bistriţeni au fost trimişi în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud, fiind acuzaţi de evaziune fiscală, după ce au fost prinşi cu 15.200 de pachete de ţigări de contrabandă, transmite corespondentul MEDIAFAX.

CFR: Circulaţia trenurilor operatorului naţional nu este afectată din cauza accidentului din Braşov

Circulaţia trenurilor care aparţin operatorului naţional de transport feroviar CFR Călători nu este afectată în urma accidentului de luni dimineaţă produs pe secţia neinteroperabilă Bartolomeu - Zărneşti (administrată de SC Regiotrans), informează CFR SA.

Primarul comunei argeşene Stâlpeni, audiat la DNA Piteşti în dosarul şefului CJ Argeş

Primarul comunei argeşene Stâlpeni, Ion Popa (PSD), s-a prezentat, luni, la Serviciul Teritorial Piteşti al DNA pentru a fi audiat în dosarul preşedintelui Consiliului Judeţean Argeş, Constantin Nicolescu, acuzat, printre altele, de trafic de influenţă.

Un angajat al Primăriei Târgovişte a încercat să se sinucidă înfigându-şi un cuţit în gât

Un angajat al Primăriei Târgovişte a încercat să se sinucidă, în noaptea de duminică spre luni, înfigându-şi un cuţit în gât, tatăl bărbatului spunând că, cel mai probabil, gestul acestuia a fost cauzat de situaţia locului de muncă, care ar urma să se desfiinţeze.

Bistriţa: Administrator de magazin, trimis în judecată sub acuzaţia că a vândut mărfuri contrafăcute

Administratorul unui magazin din Bistriţa a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud sub acuzaţia că a vândut mărfuri contrafăcute, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Arad: Doi bărbaţi turci au fost prinşi ascunşi în podul unui tren internaţional, la frontieră

Doi bărbaţi turci au fost prinşi, luni dimineaţă, ascunşi în podul unui tren internaţional care urma să iasă din ţară prin Punctul de Trecere a Frontierei Curtici, din judeţul Arad, migranţii fiind cercetaţi penal, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Braşov: Mai mulţi răniţi după ce un tren a lovit un autobuz la intrarea în localitatea Cristian -2-

Mai multe persoane au fost rănite, luni dimineaţă, după ce un tren a lovit un autobuz, la o trecere la nivel cu calea ferată, la intrarea în localitatea Cristian, la ora transmiterii acestei ştiri circulaţia pe DN 73 fiind îngreunată, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Autobuz lovit de tren în Braşov: Şase persoane au fost rănite – VIDEO, FOTO

Şase persoane au fost rănite luni dimineaţă după ce un tren a lovit un autobuz la o trecere la nivel cu calea ferată, la intrarea în localitatea Cristian. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Braşov, Ciprian Sfreja, şoferul autobuzului nu a acordat prioritate la trecerea de la nivel cu calea ferată şi a fost lovit de un autotren care circula pe ruta Braşoş - Zărneşti.

Fostul primar din Curtea de Argeş Gheorghe Nicuţ (PDL), audiat la DNA în cazul şefului CJ Argeş

Fostul primar al municipiului Curtea de Argeş Gheorghe Nicuţ s-a prezentat luni la Serviciul teritorial Piteşti al DNA pentru a fi audiat în dosarul şefului Consiliului Judeţean Argeş, Constantin Nicolescu, arestat pentru dare de mită şi trafic de influenţă.

Timişoara: Femeia gravidă diagnosticată cu gripă A/H1N1 a fost externată

Femeia în vârstă de 27 de ani, însărcinată în luna a şasea, care a fost diagnosticată cu gripă A/H1N1, a fost externată, la sfârşitul săptămânii trecute, din Spitalul de Boli Infecţioase din Timişoara, unde a stat izolată o săptămână, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Bistriţa: Tânăr cercetat penal, după ce a ameninţat mai multe persoane cu un pistol cu gaze

Un tânăr din Bistriţa este cercetat penal pentru deţinere ilegală de armă, după ce i-a ameninţat cu un pistol cu gaze pe locatarii unei vile din zona de agrement Colibiţa, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Timiş: Trei persoane au fost rănite după ce o ambulanţă a fost lovită de un autoturism

O ambulanţă care transporta doi copii la un spital din Timişoara a fost lovită, în noaptea de duminică spre luni, de un autoturism care a intrat pe contrasens, în zona localităţii Albina, din judeţul Timiş, în urma accidentului trei persoane, între care şi un copil, fiind rănite.

Nicolescu este ventilat mecanic, după detubare se vor stabili consecinţele accidentului cerebral

Preşedintele CJ Argeş, Constantin Nicolescu, este intubat şi ventilat mecanic, iar după ce va fi detubat, medicii vor vedea dacă accidentul vascular cerebral a produs şi alte suferinţe ale organelor, au spus, luni, surse medicale.

Minus 25 grade Celsius la Întorsura Buzăului

Meteorologii din judeţul Covasna au înregistrat, luni dimineaţă, minus 25,2 grade Celsius la Întorsura Buzăului, aceasta fiind cea mai scăzută temperatură din ţară.

Constantin Nicolescu este la terapie intensivă după o operaţie care a durat şapte ore

Preşedintele CJ Argeş, Constantin Nicolescu, este internat la Secţia terapie intensivă a Spitalului "Floreasca" după o operaţie pe cord deschis care s-a încheiat duminică, la miezul nopţii. Nicolescu este intubat şi ventilat mecanic, iar după ce va fi detubat, medicii vor vedea dacă accidentul vascular cerebral a produs şi alte suferinţe ale organelor, au spus, luni, surse medicale.

Cum faci să scapi de amenzile de circulaţie şi să rămai cu permisul

Fiecăruia dintre şoferi i s-a întâmplat măcar o dată să fie oprit de Poliţia Rutieră şi să fie amendat, în multe cazuri, chiar şi pe nedrept. Atunci când încalci flagrant regulile de circulaţie, trebuie să plăteşti, dar sunt şi situaţii în care şi agentul de circulaţie se poate înşela sau pur şi simplu trebuie să-şi facă planul de amenzi şi atunci “iese la vanatoare” şi taie procese verbale pe bandă rulantă. Ce e de făcut dacă eşti amendat şi cum poţi să-ţi pătrezi permisul?

Cum rămâi cu mai mulţi bani în buzunar? PFA, convenţie civilă sau angajat prin carte de muncă?

Ce contract să alegi ca să rămai cu cât mai mulţi bani în buzunar la sfârşit de lună? Să fii angajat în baza unui contract fix de tipul "carte de munca", să ai o convenţie civilă, un PFA sau poate chiar un SRL? Cum e mai bine? Experţii în fiscalitate, consultaţi de incont.ro îţi dau răspunsul!

Cât costă o asigurare medicală de lux: de la 2.000 la 8.000 de euro pe an

Cine vrea să aibă confortul de a şti că asigurarea medicală îi acoperă investigaţiile anuale sau chiar tratamentul în clinici din străinătate, trebuie să scoată din buzunar cel puţin câteva sute de euro anual, însă preţul unei astfel de poliţe poate urca la mai multe mii de euro.

Cât te costă un spital românesc privat şi cât plăteşti la stat

Creşte numărul românilor care se tratează la privat. Pe de altă parte, specialiştii spun că cei mai buni medici se află tot la stat. Află ce ai de câştigat internându-te la stat şi ce mergând la privat

Culmea circulaţiei: faci şosea, faci trotuare, dar nu şi podul care să „sară” calea ferată

Pentru terminarea unui proiect de 5,6 milioane de euro Primăria Capitalei s-a împotmolit în construcţia a 500 de metri de stradă - porţiune care cuprinde şi podul. Lucrările au fost programate să înceapă în 2006 şi să fie finalizate în 2007. În realitate, acestea au început în 2007 şi au fost abandonate un an mai târziu.

Harta alimentelor în România. Unde se găseşte cea mai ieftină mâncare

O analiză gândul îţi arată care sunt judeţele cu cele mai ieftine produse alimentare în luna ianuarie. Reprezentanţii industriei alimentare spun că până la toamnă nu ar trebui să existe motive de scumpire, chiar dacă eventualitatea unei crize a alimentelor a fost invocată şi pe plan local.

Mă numesc Eva, am 4 ani şi sunt bolnavă de leucemie. Vreau să trăiesc!

Eva Maria a fost diagnosticată cu leucemie acută limfoblastica tip L1 în urmă cu două săptămâni. Părinţii au început o cursă contra cronometru. Strâng 60.000 de euro pentru a o duce la tratament, în străinătate. Află cum o poţi ajuta citind acest reportaj.

Constantin Nicolescu este operat pe cord deschis la Spitalul „Floreasca”

Preşedintele CJ Argeş, Constantin Nicolescu, este operat pe cord deschis, duminică, la Spitalul de Urgenţă "Floreasca", intervenţia fiind apreciată drept una riscantă, dar în lipsa ei existând riscul producerii unui infarct, au declarat surse medicale.

Ambasada României la Cairo îşi desfăşoară activitatea normal. Niciun român nu a fost afectat de evenimentele din Egipt

Ambasada României la Cairo îşi desfăşoară activitatea normal, aflându-se într-o zonă neafectată de proteste, au declarat, duminică, pentru MEDIAFAX, reprezentanţi ai misiunii diplomatice, adăugând că, din informaţiile pe care le deţin, niciun român nu a fost afectat de evenimentele din Egipt.