CELE MAI NOI ARTICOLE

Barack Obama autorizează atacuri militare ţintite în Irak

Preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, a anunţat joi că a autorizat atacuri militare ţintite în Irak pentru a proteja personalul american aflat la faţa locului şi i-a avertizat pe jihadiştii din cadrul grupării Statul Islamic (SI) că vor fi vizaţi dacă avansează către Erbil, capitala regiunii autonome Kurdistan.
Barack Obama autorizează atacuri militare ţintite în Irak

Conversaţie telefonică între Angela Merkel şi Petro Poroşenko

Cancelarul german Angela Merkel şi preşedintele ucrainean Petro Poroşenko au discutat la telefon pe tema situaţiei din Ucraina şi au evocat necesitatea reluării căutărilor la locul prăbuşirii avionului malaysian, a anunţat joi seara o purtătoare de cuvânt a Guvernului german.
Conversaţie telefonică între Angela Merkel şi Petro Poroşenko

Aripa militară a Hamas a ameninţat că va relua luptele în caz de eşec al negocierilor de la Cairo

Aripa militară a mişcării Hamas a ameninţat joi seară cu reluarea ostilităţilor contra Israelului odată cu expirarea armistiţiului în Fâşia Gaza, vineri dimineaţa, în cazul în care solicitările delegaţiei palestiniene la Cairo nu vor fi satisfăcute.
Aripa militară a Hamas a ameninţat că va relua luptele în caz de eşec al negocierilor de la Cairo

Tunelul Mont Blanc, închis din cauza unei inundaţii

Tunelul Mont Blanc, în Alpii francezi, a fost închis, joi seara, pe durată nedeterminată în ambele sensuri, între Franţa şi Italia, din cauza unei inundaţii, au anunţat autorităţile, relatează AFP.
Tunelul Mont Blanc, închis din cauza unei inundaţii

Petrolul a învins Viktoria Plzen, scor 4-1, şi s-a calificat în play-off-ul Ligii Europa

Echipa Petrolul Ploieşti s-a calificat în play-off-ul Ligii Europa, după ce a învins, joi, în deplasare, cu scorul de 4-1 (3-1), formaţia cehă Viktoria Plzen, în manşa secundă a turului trei preliminar al competiţiei.
Petrolul a învins Viktoria Plzen, scor 4-1, şi s-a calificat în play-off-ul Ligii Europa

Sute de palestinieni au strigat victorie la îndemnul mişcării Hamas

Sute de palestinieni au coborât în stradă, joi, la Gaza, la îndemnul mişcării Hamas, pentru a revendica victoria în război şi a exalta rezistenţa în faţa armatei israeliene, a constatat un jurnalist al AFP.
Sute de palestinieni au strigat victorie la îndemnul mişcării Hamas

CFR Cluj eliminată de Dinamo Minsk în turul trei preliminar al Ligii Europa

Formaţia CFR Cluj a fost învinsă, joi, pe teren propriu, cu scorul de 2-0 (0-0), de echipa Dinamo Minsk, în manşa secundă a turului trei preliminar al Ligii Europa, rezultat în urma căruia gruparea din Belarus s-a calificat în play-off-ul competiţiei.
CFR Cluj eliminată de Dinamo Minsk în turul trei preliminar al Ligii Europa

Locuinţe şi obiecte vechi de peste 1.600 de ani, descoperite într-o comună din Vaslui

Mai multe locuinţe şi obiecte vechi de peste 1.600 de ani au fost descoperite în comuna vasluiană Pogoneşti, în situl arheologic de la Polocin, în urma unor săpături făcute de elevi şi studenţi din 13 ţări, reuniţi într-o tabără internaţională de arheologie, coordonată de muzeul din Bârlad.
Locuinţe şi obiecte vechi de peste 1.600 de ani, descoperite într-o comună din Vaslui

Stanislas Wawrinka, eliminat în optimi de finală la Toronto

Tenismanul elveţian Stanislas Wawrinka, cap de serie numărul 3, a ratat, joi, calificarea în sferturile de finală ale turneului de la Toronto (Canada), dotat cu premii în valoare totală de 3,766,270 de dolari, informează site-ul oficial al competiţiei.
Stanislas Wawrinka, eliminat în optimi de finală la Toronto

Astra Giurgiu a învins Slovan Liberec, scor 3-2, şi s-a calificat în play-off-ul Ligii Europa

Echipa Astra Giurgiu s-a calificat în play-off-ul Ligii Europa, după ce a învins, joi, în deplasare, cu scorul de 3-2 (1-2), formaţia cehă Slovan Liberec, în manşa secundă a turului trei preliminar al competiţiei.
Astra Giurgiu a învins Slovan Liberec, scor 3-2, şi s-a calificat în play-off-ul Ligii Europa

Percheziţii la CJ Brăila şi la locuinţa lui Gheorghe Bunea Stancu într-un dosar privind licitaţii pentru contracte pe bani publici. Preşedintele CJ, adus la DNA pentru audieri

Procurorii anticorupţie au făcut, joi, patru percheziţii în judeţul Brăila, fiind vizate sediul Consiliului Judeţean şi locuinţa şefului instituţiei, Gheorghe Bunea Stancu, şi cel mai probabil şi casa vicepreşedintelui Florin Mija, într-un dosar privind licitaţii pentru contracte pe bani publici. Preşedintele CJ Brăila, Gheorghe Bunea Stancu, a fost adus, joi seară, la sediul DNA Galaţi, pentru a fi audiat.
Percheziţii la CJ Brăila şi la locuinţa lui Gheorghe Bunea Stancu într-un dosar privind licitaţii pentru contracte pe bani publici. Preşedintele CJ, adus la DNA pentru audieri

Vasluian acuzat că şi-a ucis un coleg de serviciu, înjunghiindu-l cu un briceag în inimă, arestat

Un bărbat de 39 de ani, din municipiul Huşi, a fost arestat preventiv joi, fiind acuzat că şi-a ucis un coleg de serviciu, înjunghiindu-l cu un briceag în inimă, în urma unui conflict izbucnit între cei doi din cauza unei tinere, colegă cu aceştia.
Vasluian acuzat că şi-a ucis un coleg de serviciu, înjunghiindu-l cu un briceag în inimă, arestat

MAE: Scopul sancţiunilor UE – să determine Rusia să nu-i mai sprijine pe separatiştii din Ucraina

Sancţiunile UE la adresa Rusiei nu sunt îndreptate împotriva populaţiei şi mediului de afaceri, scopul lor fiind de a determina Moscova să oprească sprijinul pentru separatiştii din Ucraina, a precizat, la solicitarea MEDIAFAX, MAE, subliniind că România a contribuit la formularea unui răspuns unitar.
MAE: Scopul sancţiunilor UE - să determine Rusia să nu-i mai sprijine pe separatiştii din Ucraina

Vona Gabor: Autonomia secuilor este un obiectiv care SE VA REALIZA, orice ar face statul român

Preşedintele Jobbik, Vona Gabor, s-a declarat, joi, la Tabăra Tineretului Maghiar din Ardeal (EMI) de la Borzont, convins că autonomia secuilor din Transilvania este un obiectiv care se va realiza şi pe care, orice ar face, statul român nu îl poate împiedica, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Vona Gabor: Autonomia secuilor este un obiectiv care SE VA REALIZA, orice ar face statul român

Barack Obama analizează posibilitatea unor raiduri aeriene contra insurgenţilor din Irak. Casa Albă: Irakul este în pragul unei catastrofe umanitare

Preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, analizează posibilitatea lansării unor raiduri aeriene în nordul Irakului, în zonele ocupate de insurgenţi ai grupului terorist sunnit Stat Islamic, afirmă surse oficiale americane, citate de ziarul The New York Times.
Barack Obama analizează posibilitatea unor raiduri aeriene contra insurgenţilor din Irak. Casa Albă: Irakul este în pragul unei catastrofe umanitare

Un crucişător american a ajuns în Marea Neagră: „Vrem să dezvoltăm capacităţile de reacţie în scopul menţinerii securităţii regionale”

Un crucişător american, Vella Gulf, a intrat în Marea Neagră, în cadrul unei misiuni pentru consolidarea securităţii colective a NATO şi pentru "promovarea păcii şi stabilităţii", anunţă Forţele Navale americane într-un comunicat.
Un crucişător american a ajuns în Marea Neagră:

UMF Iaşi a cumpărat clădirea Universităţii ”Petre Andrei”, executată silit, cu 15,5 milioane de lei

Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) ”Grigore T. Popa” Iaşi a cumpărat clădirea de 13 etaje a Universităţii private ”Petre Andrei”, executată silit, cu aproximativ 15,5 milioane de lei, în urma unei licitaţii organizate de Direcţia Regională a Finanţelor Publice Iaşi şi contestate de UPA.
UMF Iaşi a cumpărat clădirea Universităţii ”Petre Andrei”, executată silit, cu 15,5 milioane de lei

Kelemen: Respingerea Rozaliei Biro este „politică”, vom face o altă nominalizare

Decizia preşedintelui Traian Băsescu de a respinge nominalizarea Rozaliei Biro pentru Ministerul Culturii este una "politică", iar Uniunea va face o altă propunere "într-un timp relativ scurt", a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, preşedintele UDMR Kelemen Hunor.
Kelemen: Respingerea Rozaliei Biro este

Un avion de vânătoare a fost doborât în estul Ucrainei

Un avion de vânătoare al Forţelor aeriene ucrainene a fost doborât, joi, în estul Ucrainei, într-o zonă aflată sub controlul insurgenţilor separatişti.
Un avion de vânătoare a fost doborât în estul Ucrainei

Aleksandr Borodai, „premierul” autoproclamatei „Republici Doneţk”, şi-a dat demisia

Aleksandr Borodai, "premierul" autoproclamatei "Republici Populare Doneţk", şi-a anunţat joi demisia, urmând să fie înlocuit de Aleksandr Zaharcenko.
Aleksandr Borodai,

Tiraspolul îşi plasează forţele de securitate în STARE DE ALERTĂ, sub pretextul unei ameninţări

Separatiştii proruşi din regiunea moldoveană Transnistria şi-au plasat forţele de securitate în stare de alertă, sub pretextul unei ameninţări militare din partea Ucrainei şi Republicii Moldova, relatează Radio Free Europe/Radio Liberty în pagina online.
Tiraspolul îşi plasează forţele de securitate în STARE DE ALERTĂ, sub pretextul unei ameninţări

Băsescu: Ponta să mai rabde până pe 22 decembrie acordul. Fiind foarte cald ieri, poţi deveni nervos

Preşedintele Băsescu a declarat, joi, că îi recomandă premierului "să mai rabde" până pe 22 decembrie acordul de colaborare instituţională şi că face apel către Victor Ponta să reanalizeze decizia luată, menţionând totodată că poate să creadă şi faptul că "fiind foarte cald ieri, poţi deveni nervos".
Băsescu: Ponta să mai rabde până pe 22 decembrie acordul. Fiind foarte cald ieri, poţi deveni nervos

ANALIZĂ: O treime din exporturile româneşti în Rusia reprezintă vehicule. Dacia şi Michelin, în topul furnizorilor

Vânzările de vehicule reprezintă o treime din exporturile româneşti către Rusia, care au urcat anul trecut cu 500 milioane dolari, la 1,84 miliarde dolari, iar maşinile, aparatele şi echipamentele electrice totalizează un sfert din livrări, în top figurând Dacia, ArcelorMittal, Michelin sau Danfoss.
ANALIZĂ: O treime din exporturile româneşti în Rusia reprezintă vehicule. Dacia şi Michelin, în topul furnizorilor

Curentul de meteori Perseide va avea activitatea maximă în noaptea de 12 spre 13 august

Perseidele, unul dintre numeroasele roiuri de meteori activi într-un an, va avea anul acesta punctul maxim de activitate în noaptea de 12 spre 13 august, între orele 11.00 şi 05.00 (ora României), a declarat, pentru MEDIAFAX, Valentin Grigore, preşedinte al Societăţii Astronomice Române de Meteori.
Curentul de meteori Perseide va avea activitatea maximă în noaptea de 12 spre 13 august

Chişinăul nu va răspunde la restricţiile Moscovei cu un embargou asupra produselor ruse: „Noi nu vom declara că votca rusească este otrăvitoare”

Premierul moldovean Iurie Leancă a criticat joi restricţiile impuse de Rusia asupra fructelor şi legumelor din Republica Moldova, dar a precizat că autorităţile de la Chişinău nu vor răspunde cu un embargou asupra produselor ruse, relatează IPN, în pagina online.
Chişinăul nu va răspunde la restricţiile Moscovei cu un embargou asupra produselor ruse:

Băsescu: Am respins propunerile premierului pentru Buget şi Cultură, sunt nepotrivite – DECLARAŢIILE PREŞEDINTELUI

Preşedintele Traian Băsescu a anunţat, joi, într-o declaraţie de la Palatul Cotroceni, că a respins propunerea ca Rozalia Biro să ocupe portofoliul Culturii şi propunerea lui Claudiu Manda la conducerea ministerului Bugetului.
Băsescu: Am respins propunerile premierului pentru Buget şi Cultură, sunt nepotrivite - DECLARAŢIILE PREŞEDINTELUI

Procurorul Gerrie Nel: Pistorius trebuie să fie condamnat pentru omor

Procurorul Gerrie Nel a cerut, joi, ca sportivul Oscar Pistorius să fie condamnat pentru uciderea Reevei Steenkamp, precizând, la finalul rechizitoriului ce a durat aproape cinci ore, că sud-africanul trebuie să primească o pedeapsă.
Procurorul Gerrie Nel: Pistorius trebuie să fie condamnat pentru omor

The Dead Prize: Internauţii, invitaţi să nominalizeze pe Twitter invenţiile care au dăunat planetei

Publicul larg va putea să facă pe Twitter nominalizări pentru The Dead Prize, un trofeu insolit ce va fi atribuit la începutul anului 2015 acelor invenţii care au avut efecte dăunătoare asupra planetei noastre.
The Dead Prize: Internauţii, invitaţi să nominalizeze pe Twitter invenţiile care au dăunat planetei

România, PRIMA ŢARĂ din lume la numărul de site-uri infectate de una dintre cele mai sofisticate operaţiuni de SPIONAJ cibernetic. Kaspersky: Două ministere din România au fost afectate

Operaţiunea de spionaj cibernetic Epic Turla a avut ca victime printre altele două ministere şi alte două instituţii guvernamentale din România, care se plasează pe primul loc în lume în ceea ce priveşte numărul de site-uri infectate în acest moment, potrivit Kaspersky Lab.
România, PRIMA ŢARĂ din lume la numărul de site-uri infectate de una dintre cele mai sofisticate operaţiuni de SPIONAJ cibernetic. Kaspersky: Două ministere din România au fost afectate

NATO cere Rusiei să retragă trupele de la frontierele Ucrainei

Alianţa Nord-Atlantică este pregătită să suplimenteze asistenţa oferită Ucrainei în contextul "agresiunii" ruse, afirmă secretarul general NATO, Anders Fogh Rasmussen, cerând Rusiei să retragă trupele de la frontierele ucrainene.
NATO cere Rusiei să retragă trupele de la frontierele Ucrainei

STUDIU: Curele de slăbire pot contribui la accentuarea stării de depresie

Cele mai multe persoane vor să slăbească pentru că sunt de părere că astfel viaţa lor se va schimba în bine, dar, uneori, dietele pe care le urmează le fac să se simtă mai rău, iar riscul de a dezvolta depresie este mai mare în cazul lor, se arată într-un nou studiu, potrivit dailymail.co.uk.
STUDIU: Curele de slăbire pot contribui la accentuarea stării de depresie

Borbely: Dacă preşedintele ar refuza numirea lui Biro, ar fi foarte greu de explicat constituţional

Vicepreşedintele politic al UDMR, Borbely Laszlo, afirmă că Uniunea nu are un "plan B" pentru eventualitatea în care preşedintele Traian Băsescu ar refuza numirea Rozaliei Biro la Ministerul Culturii, el apreciind că un refuz "ar fi foarte greu de explicat din punct de vedere constituţional".
Borbely: Dacă preşedintele ar refuza numirea lui Biro, ar fi foarte greu de explicat constituţional

Prinţul William va deveni pilot pe un elicopter-ambulanţă

Prinţul William va începe în septembrie pregătirea pentru a deveni, din primăvara anului viitor, pilot pe un elicopter-ambulanţă, a confirmat joi Palatul Kensington.
Prinţul William va deveni pilot pe un elicopter-ambulanţă

Richard al III-lea va fi înmormântat pe 26 martie 2015, în catedrala din Leicester

Richard al III-lea, regele englez din secolul al XV-lea al cărui schelet a fost descoperit sub o parcare în 2012, va fi înhumat pe 26 martie 2015, în catedrala din Leicester, informează AFP.
Richard al III-lea va fi înmormântat pe 26 martie 2015, în catedrala din Leicester

Înregistrările conversaţiilor echipajului avionului prăbuşit în Mali sunt inutilizabile

Înregistrările conversaţiilor echipajului Cursei AH5017 a companiei Air Algerie, prăbuşită pe 24 iulie în Mali, sunt pentru moment "inutilizabile", anunţă Remy Jouty, directorul Biroului francez pentru anchete şi analize (BEA), responsabil de investigaţia tehnică.
Înregistrările conversaţiilor echipajului avionului prăbuşit în Mali sunt inutilizabile

„Terminator: Genisys” este titlul celui de-al cincilea film din franciza SF

Următorul film din franciza SF "Terminator", care va fi lansat pe marile ecrane în iulie 2015, se va intitula "Terminator: Genisys", a confirmat actorul Arnold Schwzarzenegger.

Cel mai de succes lungmetraj bulgăresc din 2014, în deschiderea Divanului Degustătorilor de Film – VIDEO

"Rapid Response Corpse 2: Nuclear Threat", cel mai de succes film bulgăresc al anului 2014, va deschide cea de-a cincea ediţie a Divanului Degustătorilor de Film şi Artă Culinară, care se va desfăşura între 26 şi 31 august, în Portul Cultural Cetate, tema fiind "Eroi şi antieroi din Balcani".
Cel mai de succes lungmetraj bulgăresc din 2014, în deschiderea Divanului Degustătorilor de Film - VIDEO

Aproape 200 de taxiuri şi maşini ale şcolilor auto, găsite în neregulă de inspectorii RAR

Aproape 200 de taxiuri şi maşini ale şcolilor de şoferi au fost găsite în neregulă în urma unui control pe care inspectorii RAR l-au efectuat, miercuri, la nivel naţional, cu sprijinul Poliţiei Române, informează RAR.
Aproape 200 de taxiuri şi maşini ale şcolilor auto, găsite în neregulă de inspectorii RAR

Circa 100.000 de creştini au părăsit oraşe din nordul Irakului ocupate de insurgenţi sunniţi

Insurgenţii sunniţi care au ocupat joi mai multe oraşe din nordul Irakului au forţat aproximativ 100.000 de creştini să fugă şi au dat jos crucile de pe biserici, anunţă Patriarhul Bisericii Caldeene catolice, Louis Sako, evocând un "dezastru umanitar".
Circa 100.000 de creştini au părăsit oraşe din nordul Irakului ocupate de insurgenţi sunniţi

Volume de Andreea Esca şi Mihaela Rădulescu, printre cele mai vândute în luna iulie pe elefant.ro

Volume scrise de Andreea Esca, Mihaela Rădulescu şi Chris Simion se situează pe primele trei locuri în topul celor mai vândute cărţi, în luna iulie, pe site-ul elefant.ro, informează un comunicat remis MEDIAFAX.
Volume de Andreea Esca şi Mihaela Rădulescu, printre cele mai vândute în luna iulie pe elefant.ro