CELE MAI NOI ARTICOLE

Ponta: Lucrăm la un sistem diferenţiat de redevenţe. Noua lege, aplicabilă oricăror noi concesiuni. Ideea nu e să iei foarte mult din puţin, ci puţin din foarte mult

Premierul Victor Ponta a declarat, miercuri, că Guvernul lucrează împreună cu experţii Băncii Mondiale la un sistem de redevenţe diferenţiat privind exploatările terestre şi cele maritime, el arătând că noua Lege a redevenţelor va fi aplicabilă oricăror noi contracte de concesiune.
Ponta: Lucrăm la un sistem diferenţiat de redevenţe. Noua lege, aplicabilă oricăror noi concesiuni. Ideea nu e să iei foarte mult din puţin, ci puţin din foarte mult

Barack Obama se va întâni cu preşedintele egiptean Abdel Fattah el-Sisi, anunţă Casa Albă

Statele Unite şi-au exprimat miercuri dorinţa de a colabora cu noul Guvern al preşedintelui egiptean Abdel Fattah el-Sisi, încurajându-l să efectueze o reformă în domeniul drepturilor omului.
Barack Obama se va întâni cu preşedintele egiptean Abdel Fattah el-Sisi, anunţă Casa Albă

Filote: Niciun Guvern din UE nu poate funcţiona şi atinge obiectivele fără încrederea cetăţenilor

Şefa Reprezentanţei Comisiei Europene în România, Angela Filote, a declarat, miercuri, că niciun guvern şi nicio structură internaţională sau supranaţională, de la nivelul întregii Uniuni Europene, nu poate funcţiona şi nu îşi poate atinge obiectivele dacă nu se bucură de încrederea cetăţenilor.
Filote: Niciun Guvern din UE nu poate funcţiona şi atinge obiectivele fără încrederea cetăţenilor

Scădere abruptă a investiţiilor în primul trimestru

Investiţiile nete realizate în economia naţională au scăzut în primul trimestru cu 7,4% comparativ cu perioada corespunzătoare din 2013, declinul fiind mai accentuat la achiziţiile de utilaje şi mijloace de transport, unde reducerea a fost de 11%, potrivit datelor INS.
Scădere abruptă a investiţiilor în primul trimestru

Documente declasificate la 25 de ani de la manifestaţiile din Piaţa Tiananmen: Militari chinezi râdeau şi trăgeau la întâmplare

Militari mobilizaţi din anumite provincii chineze râdeau şi trăgeau la întâmplare asupra mulţimii manifestanţilor prodemocraţie în 1989, în Piaţa Tiananmen, potrivit unui document american declasificat marţi, cu ocazia marcării a 25 de ani de la reprimarea sângeroasă a protestelor.
Documente declasificate la 25 de ani de la manifestaţiile din Piaţa Tiananmen: Militari chinezi râdeau şi trăgeau la întâmplare

CREŞTERE ECONOMICĂ de 3,8% în primul trimestru, susţinută de industrie şi impozitele nete

Creşterea PIB din primul trimestru comparativ cu perioada similară din 2013, de 3,8%, a fost susţinută în principal de industrie, cu o contribuţie de 2,6 puncte, urmată de impozitele nete, cu 0,8% şi comerţ, cu 0,6%, în timp ce la utilizare, formarea brută de capital fix a avut un impact negativ.
CREŞTERE ECONOMICĂ de 3,8% în primul trimestru, susţinută de industrie şi impozitele nete

Înregistrarea eliberării sergentului american Bowe Bergdahl – VIDEO

Rebeliunea islamistă afgană a publicat miercuri pe site-ul său înregistrarea video a eliberării sergentului american Bowe Bergdahl, predat în plină campanie afgană unor forţe americane sosite la bordul unui elicopter.
Înregistrarea eliberării sergentului american Bowe Bergdahl - VIDEO

Guvernul sprijină înfiinţarea Parchetului European, pentru care Zgonea a trimis aviz negativ la CE

Guvernul a transmis un comunicat în care arată că sprijină propunerea CE pentru înfiinţarea Parchetului European, instituţie care să efectueze urmăriri penale şi să trimită în judecată, în instanţele din statele membre, persoanele care comit nereguli cu bugetul UE.
Guvernul sprijină înfiinţarea Parchetului European, pentru care Zgonea a trimis aviz negativ la CE

Percheziţii în Bucureşti şi Călăraşi, la persoane suspectate că obligau minore să se prostitueze

Poliţiştii au făcut percheziţii la zece adrese din Bucureşti şi din judeţul Călăraşi, fiind vizate 23 de persoane suspectate de proxenetism şi prostituţie, printre victime fiind şi fete de 14 ani, potrivit unor oficiali din Poliţia Capitalei.
Percheziţii în Bucureşti şi Călăraşi, la persoane suspectate că obligau minore să se prostitueze

Volkswagen va vinde acţiuni preferenţiale de până la 2 miliarde de euro pentru finanţarea preluării Scania

Volkswagen, cel mai mare producător auto din Europa, va vinde acţiuni preferenţiale de până la 2 miliarde de euro pentru finanţarea parţială a preluării integrale a producătorului suedez de camioane Scania.
Volkswagen va vinde acţiuni preferenţiale de până la 2 miliarde de euro pentru finanţarea preluării Scania

Femeia cu cinci copii graţiată de preşedintele Băsescu a ieşit din penitenciar

Femeia cu cinci copii graţiată de preşedintele Traian Băsescu a părăsit, marţi seară, Penitenciarul Târgşor din judeţul Prahova, unde şi-a petrecut ultimul an, fiind condamnată la doi ani şi jumătate de închisoare pentru furt.
Femeia cu cinci copii graţiată de preşedintele Băsescu a ieşit din penitenciar

Un bărbat care susţine că a furat taragotul lui Dumitru Fărcaş s-a predat

Un bărbat care susţine că a furat taragotul lui Dumitru Fărcaş, dintr-un autobuz parcat în faţa Ateneului Român, s-a predat, miercuri dimineaţă, la Secţia 1 Poliţie, au declarat pentru MEDIAFAX oficiali din Poliţie.
Un bărbat care susţine că a furat taragotul lui Dumitru Fărcaş s-a predat

Abdel Fattah el-Sisi, proclamat în mod oficial preşedinte al Egiptului, cu 96,9% din sufragii

Fostul şef al armatei Abdel Fattah el-Sisi a fost proclamat în mod oficial preşedinte al Egiptului, marţi, cu 96,9% din sufragii, la 11 luni după ce l-a destituit din funcţie pe fostul preşedinte islamist Mohamed Morsi şi a redus la neant orice opoziţie.
Abdel Fattah el-Sisi, proclamat în mod oficial preşedinte al Egiptului, cu 96,9% din sufragii

PERCHEZIŢII în Capitală şi două judeţe: Directorul APIA, un preot, un avocat, medici veterinari, suspectaţi de corupţie. Parohii şi mănăstiri, subvenţionate ilegal. Directorul general APIA, dus la audieri

Directorul APIA Bucureşti, consilieri ai agenţiei, un preot, un avocat, medici veterinari de la DSVSA Suceava şi fermieri sunt suspectaţi în dosarul în care au loc percheziţii în Capitală şi alte două judeţe, miercuri dimineaţă. Ancheta vizează acordarea ilegală de subvenţii pentru exploataţii agricole şi asociaţii zootehnice, susţin surse judiciare. *Directorul general al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţii pentru Agricultură, Dorel Gheorghe Benu, a fost ridicat*, acesta urmând să fie dus la audieri la DNA Suceava, potrivit unor surse judiciare.
PERCHEZIŢII în Capitală şi două judeţe: Directorul APIA, un preot, un avocat, medici veterinari, suspectaţi de corupţie. Parohii şi mănăstiri, subvenţionate ilegal. Directorul general APIA, dus la audieri

Liderul istoric al tătarilor din Crimeea Mustafa Djemilev a primit Premiul Solidaritatea

Liderul istoric al tătarilor din Crimeea Mustafa Djemilev a primit marţi Premiul Solidaritatea, creat de către Polonia, într-o ceremonie la Castelul Regal de la Varşovia, în prezenţa mai multor şefi de stat şi de guverne, între care şi preşedintele ucrainean Petro Poroşenko.
Liderul istoric al tătarilor din Crimeea Mustafa Djemilev a primit Premiul Solidaritatea

Măsuri de securitate în centrul Beijingului, după 25 de ani de la protestele din Piaţa Tiananmen – FOTO

Ordinea domnea miercuri în Piaţa Tiananmen, înconjurată de forţe de ordine, mobilizate pentru a împiedica orice încercare de evocare a comemorării a 25 de ani de la zdrobirea "primăverii de la Beiing", pe 4 iunie 1989.
Măsuri de securitate în centrul Beijingului, după 25 de ani de la protestele din Piaţa Tiananmen - FOTO

Casa Albă a prezentat scuze Congresului pentru că nu l-a informat asupra acordului cu talibanii

Administraţia preşedintelui american Barack Obama a prezentat scuze aleşilor din Congres pentru că nu i-a informat cu privire la acordul încheiat cu talibanii din Afganistan în vederea eliberării militarului american Bowe Bergdahl, au anunţat marţi senatori.
Casa Albă a prezentat scuze Congresului pentru că nu l-a informat asupra acordului cu talibanii

Oleksandr Turcinov propune instituirea legii marţiale în estul Ucrainei

Preşedintele interimar ucrainean, Oleksandr Turcinov, a ordonat secretarului Consiliului pentru Securitate Naţională şi Apărare (SNBO), Andrei Parubii, să examineze în regim de urgenţă propunerea de a institui legea marţială în regiunile Doneţk şi Lugansk (est), relatează agenţia Interfax Ucraina.
Oleksandr Turcinov propune instituirea legii marţiale în estul Ucrainei

SUA îndeamnă China să elibereze toţi activiştii, înainte de aniversarea protestelor din Tiananmen

Washingtonul a cerut marţi Beijingului să elibereze toţi activiştii pe care i-a arestat recent, în contextul împlinirii a 25 de ani de la protestele organizate în Piaţa Tiananmen.
SUA îndeamnă China să elibereze toţi activiştii, înainte de aniversarea protestelor din Tiananmen

John Kerry se va întâlni cu Serghei Lavrov joi, la Paris, pentru a discuta despre criza din Ucraina

Secretarul de Stat american John Kerry se va întâlni, joi, la Paris, cu omologul său rus Serghei Lavrov, pentru a discuta în special despre situaţia din Ucraina, a anunţat marţi purtătoarea de cuvânt a diplomaţiei americane, Jennifer Psaki, citată de agenţia rusă Itar-Tass.
John Kerry se va întâlni cu Serghei Lavrov joi, la Paris, pentru a discuta despre criza din Ucraina

EXPLOZIE urmată de incendiu într-un complex petrochimic al companiei Shell

O explozie, urmată de incendiu, s-a produs marţi seara într-un complex petrochimic al gigantului anglo-olandez Shell, în Olanda, au anunţat autorităţile locale, precizând că în urma incidentului două persoane au fost rănite uşor.
EXPLOZIE urmată de incendiu într-un complex petrochimic al companiei Shell

Scrutinul prezidenţial din Siria s-a încheiat. Rezultatele sunt aşteptate joi

Secţiile de votare din Siria s-au închis la ora 0.00 (0.00, ora României), iar rezultatele acestui scrutin prezidenţial, care probabil va fi câştigat de preşedintele în funcţie Bashar al-Assad, ar putea să fie anunţate joi.
Scrutinul prezidenţial din Siria s-a încheiat. Rezultatele sunt aşteptate joi

UPDATE2: Scrutinul prezidenţial din Siria este „o ruşine”, consideră Washingtonul

(Adaugă declaraţii ale Departamentului de Stat american)
UPDATE2: Scrutinul prezidenţial din Siria este

François Hollande se va întâlni separat cu Barack Obama şi Vladimir Putin, joi, la Paris

Preşedintele francez François Hollande va participa, joi seara, la un dineu cu omologul său american Barack Obama, într-un restaurant parizian, înainte de a lua cina la Palatul Elysée, alături de preşedintele rus Vladimir Putin, au anunţat surse din anturajul lui Hollande, citate de AFP.
François Hollande se va întâlni separat cu Barack Obama şi Vladimir Putin, joi, la Paris

Washington: Scrutinul prezidenţial din Siria este „o ruşine”

Alegerile prezidenţiale organizate în Siria, care probabil vor fi câştigate de preşedintele Bashar al-Assad, sunt "o ruşine", consideră Statele Unite.
Washington: Scrutinul prezidenţial din Siria este

CRIZA DIN UCRAINA: Noi CONFRUNTĂRI în est, între armată şi separatişti. Insurgenţii le-au dat ULTIMATUM militarilor ucraineni blocaţi într-o unitate din Lugansk

Forţele ucrainene şi-au intensificat marţi ofensiva împotriva separatiştilor în zona bastionului prorus Slaviansk, în est, unde au loc tiruri susţinute, a anunţat ministrul ucrainean de Interne.
CRIZA DIN UCRAINA: Noi CONFRUNTĂRI în est, între armată şi separatişti. Insurgenţii le-au dat ULTIMATUM militarilor ucraineni blocaţi într-o unitate din Lugansk

NATO va lua măsuri suplimentare pentru APĂRAREA statelor est-europene, „de la Marea Baltică la Marea Neagră şi Mediterană”

Miniştrii Apărării ai statelor membre NATO au stabilit, marţi, că sunt necesare măsuri suplimentare pentru oferirea de asigurări în materie de apărare, pe termen lung, aliaţilor din Europa de Est preocupaţi de criza ucraineană şi de politicile Rusiei.
NATO va lua măsuri suplimentare pentru APĂRAREA statelor est-europene,

Ucraina a SUPLIMENTAT capacităţile militare la frontiera cu Rusia şi cu Transnistria

Armata ucraineană a decis suplimentarea trupelor şi a echipamentelor de luptă la frontiera cu Rusia şi la graniţa cu regiunea separatistă moldoveană Transnistria, anunţă Mikola Litvin, şeful Serviciului ucrainean pentru protejarea frontierelor, citat de agenţia Bloomberg.
Ucraina a SUPLIMENTAT capacităţile militare la frontiera cu Rusia şi cu Transnistria

Omul de afaceri Ilie Vonica, implicat în dosarul reţetelor false, s-a sinucis. El s-a aruncat de la un etaj al casei sale. Vonica şi-a explicat gestul într-o scrisoare

Proprietarul Grupului Polisano, Ilie Vonica, s-a sinucis, spun surse judiciare, care precizează că acesta a lăsat în locuinţa sa din municipiul Sibiu o scrisoare de cinci pagini în care îşi explică gestul, familia acestuia insistând ca documentul să nu fie făcut public.
Omul de afaceri Ilie Vonica, implicat în dosarul reţetelor false, s-a sinucis. El s-a aruncat de la un etaj al casei sale. Vonica şi-a explicat gestul într-o scrisoare

Secretarul general al OSCE: Observatorii dispăruţi în Ucraina sunt în viaţă

Membrii celor două echipe de observatori ai Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa dispărute în Ucraina sunt în viaţă, anunţă secretarul general al OSCE, Lamberto Zannier, citat de AFP.
Secretarul general al OSCE: Observatorii dispăruţi în Ucraina sunt în viaţă

PERCHEZIŢII într-un dosar de evaziune cu un prejudiciu de două milioane de euro. Trei persoane au fost REŢINUTE, inclusiv primarul comunei Prunişor

Un număr de 22 de persoane suspectate că fac parte dintr-o grupare de evaziune fiscală care a produs un prejudiciu de şase milioane de lei au fost ridicate de anchetatori în urma percheziţiilor din Mehedinţi, Gorj şi Timiş, printre cei duşi la audieri fiind şi primarul unei comune şi soţia acestuia.
PERCHEZIŢII într-un dosar de evaziune cu un prejudiciu de două milioane de euro. Trei persoane au fost REŢINUTE, inclusiv primarul comunei Prunişor

ANAT: Voucherele de vacanţă vor aduce doar 250.000 de turişti în plus. Neimpozitate ar fi adus 1 milion

Voucherele de vacanţă pentru angajaţii companiilor de stat, aprobate marţi de Camera Deputaţilor, vor avea un efect moderat, urmând să aducă un surplus de aproximativ 250.000 de turişti, dar dacă ar fi fost scutite de impozite ar fi avut un efect de patru-cinci ori mai mare, potrivit ANAT.
ANAT: Voucherele de vacanţă vor aduce doar 250.000 de turişti în plus. Neimpozitate ar fi adus 1 milion

Circa 4.000 de ucraineni refugiaţi din cauza conflictului au cerut azil în Rusia

Aproximativ 4.000 de ucraineni refugiaţi din cauza conflictului separatist au solicitat azil în Rusia, anunţă Konstantin Romodanovski, directorul Serviciului rus pentru migraţie, citat de AFP.
Circa 4.000 de ucraineni refugiaţi din cauza conflictului au cerut azil în Rusia

Ceilalţi zece suspecţi în cazul reţelei de trafic de droguri din Sibiu şi Bucureşti, arestaţi

Celelalte zece persoane suspectate în cazul reţelei de trafic de droguri destructurată în urma unor descinderi făcute, săptămâna trecută, la Sibiu şi Bucureşti au fost arestate preventiv de Curtea de Apel Alba Iulia, astfel că în prezent toţi cei 21 de suspecţi în acest caz sunt cercetaţi în arest.
Ceilalţi zece suspecţi în cazul reţelei de trafic de droguri din Sibiu şi Bucureşti, arestaţi

Duşa, la reuniunea miniştrilor Apărării din statele NATO: Alianţa să intensifice exerciţiile comune şi să le concentreze pe apărarea colectivă

Ministrul Mircea Duşa a afirmat, la reuniunea miniştrilor Apărării din statele membre ale NATO, că Alianţa trebuie să-şi intensifice exerciţiile comune şi să le concentreze pe apărarea colectivă, în scopul creşterii capacităţii de reacţie, informează MApN.
Duşa, la reuniunea miniştrilor Apărării din statele NATO: Alianţa să intensifice exerciţiile comune şi să le concentreze pe apărarea colectivă

Vulpescu a fost revocat din CA al Transgaz, postul a fost preluat de un secretar de stat din SGG

Remus Vuplescu, director de cabinet la Ministerul Finanţelor Publice, a fost revocat din Consiliul de Administraţie al Transgaz, unde era administrator privizoriu de la finalul lunii ianuarie, în locul său fiind numit un secretar de stat din Secretariatul General al Guvernului (SGG) Andrei Rizoiu.
Vulpescu a fost revocat din CA al Transgaz, postul a fost preluat de un secretar de stat din SGG

Novak Djokovici şi Ernests Gulbis s-au calificat în semifinale la Roland Garros

Tenismanul sârb Novak Djokovici s-a calificat în semifinale la Roland Garros pentru a patra oară consecutiv, iar letonul Ernests Gulbis a acces în această fază a competiţiei în premieră.
Novak Djokovici şi Ernests Gulbis s-au calificat în semifinale la Roland Garros

Iaşi: Bătrână de 25 de kilograme, ţinută în spital după ce familia a refuzat să o primească acasă

Medicii Spitalului "Sf. Spiridon" Iaşi au sesizat Poliţia în cazul unei femei de 77 de ani din comuna ieşeană Gorban care cântăreşte doar 25 de kilograme şi a fost tratată în unitate şi trimisă acasă cu ambulanţa, familia acesteia refuzând să o primească, astfel că bătrâna a fost readusă la spital.
Iaşi: Bătrână de 25 de kilograme, ţinută în spital după ce familia a refuzat să o primească acasă

Delegaţia României şi-a asigurat încă o medalie la CE de box

Delegaţia României şi-a asigurat încă o medalie la Campionatele Europene organizate la Sala Polivalentă din Bucureşti, după ce Marinela Radu s-a calificat în semifinalele competiţiei, în urma victoriei de la categoria 81 kg în faţa olandezei Yvonne Maxine Koelemeij.
Delegaţia României şi-a asigurat încă o medalie la CE de box

Comisia juridică a Camerei aprobă proiectul de abilitare a Guvernului de a emite ordonanţe în vacanţa parlamentară

Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a aprobat, marţi, proiectul de lege privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe în vacanţa parlamentară, a declarat preşedintele comisiei, Bogdan Ciucă.
Comisia juridică a Camerei aprobă proiectul de abilitare a Guvernului de a emite ordonanţe în vacanţa parlamentară