CELE MAI NOI ARTICOLE

Scenariul noului film „James Bond”, furat de piraţii cibernetici, în atacul comis asupra Sony Pictures

Scenariul filmului "SPECTRE", noul lungmetraj din franciza "James Bond", a fost furat de piraţii cibernetici, în timpul atacului comis de aceştia asupra serverelor studiourilor Sony, informează Reuters.
Scenariul noului film

Regizorul austriac de origine română Robert Dornhelm, nominalizat la Emmy, va fi prezent pe 22 decembrie în Capitală

Regizorul austriac de origine română Robert Dornhelm va fi prezent, pe 22 decembrie, de la ora 19.00, la Cinema Pro din Bucureşti, la proiecţia filmului său "Recviem pentru Dominic", un eveniment organizat în cadrul proiectului "După 25 de ani".
Regizorul austriac de origine română Robert Dornhelm, nominalizat la Emmy, va fi prezent pe 22 decembrie în Capitală

Tribunalul Bucureşti: Lăsarea în libertate a preşedintelui CJ Buzău, o stare de pericol pentru ordinea publică

Tribunalul Bucureşti arată, în motivarea deciziei de arestare preventivă a preşedintelui CJ Buzău, Cristinel Bîgiu, că lăsarea sa în libertate ar fi reprezentat o stare de pericol pentru ordinea publică.
Tribunalul Bucureşti: Lăsarea în libertate a preşedintelui CJ Buzău, o stare de pericol pentru ordinea publică

Congresul Statelor Unite a adoptat bugetul pe anul 2015

Congresul Statelor Unite a adoptat în formã finalã, sâmbãtã seară, bugetul pe anul 2015, în pofida unei tentative simbolice de blocare a iniţiativei de către senatori din mişcarea republicaă Tea Party, relatează AFP.
Congresul Statelor Unite a adoptat bugetul pe anul 2015

Rusia respinge acuzaţiile privind zborul unui avion rus în apropierea unei aeronave de pasageri

Ministerul rus al Apărării a respins acuzaţiile Suediei privind zborul unui avion militar rus foarte aproape de o aeronavă de pasageri, deasupra Mării Baltice.
Rusia respinge acuzaţiile privind zborul unui avion rus în apropierea unei aeronave de pasageri

COD GALBEN de ceaţă în nouă judeţe din ţară

Meteorologii au emis noi atenţionări de cod galben de ceaţă, pentru nouă judeţe din sudul ţării şi drumurile naţionale şi europene aferente, inclusiv A1, A2 şi A3, duminică dimineaţă.
COD GALBEN de ceaţă în nouă judeţe din ţară

În mijlocul furtunii: IMAGINI surprinse în timpul unei tornade produse la Los Angeles – VIDEO

Statul California se confruntă de mai multe zile cu inundaţii provocate de ploile torenţiale, zeci de persoane fiind salvate de echipele de intervenţie. Vineri, locuitorii din Los Angeles, cel mai mare oraş din California, au fost martorii unui fenomen mai rar, respectiv o tornadă care a provocat pagube însemnate la periferie.
În mijlocul furtunii: IMAGINI surprinse în timpul unei tornade produse la Los Angeles - VIDEO

EXCLUSIV: Mai mulţi deputaţi PSD îi cer lui Ponta să facă un Guvern cu oameni tineri, integri şi profesionişti. Textul integral al manifestului

Un număr de 18 deputaţi PSD au făcut, duminică, un apel la preşedintele PSD, premierul Victor Ponta, solicitându-i ca din viitorul Guvern să facă parte ”oameni tineri, integri şi profesionişti”, ei apreciind că astfel de oameni în Executiv vor ajuta la revitalizarea şi credibilizarea PSD.
EXCLUSIV: Mai mulţi deputaţi PSD îi cer lui Ponta să facă un Guvern cu oameni tineri, integri şi profesionişti. Textul integral al manifestului

ACCIDENT grav: Două persoane au murit după ce maşinile pe care le conduceau s-au ciocnit frontal pe DN 68A

Două persoane au murit, duminică dimineaţă, după ce maşinile pe care le conduceau s-au ciocnit frontal pe DN 68A Simeria - Petroşani, traficul rutier în zona unde s-a produs accidentul, între Călan şi Haţeg, fiind blocat aproape două ore, transmite corespondentul MEDIAFAX.
ACCIDENT grav: Două persoane au murit după ce maşinile pe care le conduceau s-au ciocnit frontal pe DN 68A

2014, declarat anul „SELFIE”: Cuvântul a fost menţionat de peste 90 de milioane de ori pe Twitter – VIDEO

Anul 2014 a fost declarat oficial anul "selfiurilor". Potrivit Twitter, termenul a fost menţionat de peste 92 de milioane de ori pe reţeaua de socializare, ceea ce reprezintă o creştere cu 500 la sută faţă de 2013, când "selfie" a fost desemnat de dicţionarul Oxford ca fiind "cuvântul anului".
2014, declarat anul

Peste 3.000 de turişti pe pârtiile din staţiunea montană Straja, cu zăpadă de peste jumătate de metru

Peste 3.000 de turişti se află, la acest sfârşit de săptămână, pe pârtiile din staţiunea montană Straja, unde stratul de zăpadă depăşeşte jumătate de metru, după ce în zonă a nins în ultimele zile, potrivit autorităţilor aproape toate locurile de cazare fiind ocupate.
Peste 3.000 de turişti pe pârtiile din staţiunea montană Straja, cu zăpadă de peste jumătate de metru

IMAGINI spectaculoase din Marele Canion: Un fenomen rar, surprins o dată la zece ani – FOTO, VIDEO

Marele Canion din Statele Unite ale Americii oferă privelişti uimitoare pentru turiştii care îl vizitează, însă, în ultimele zile, aceştia au fost spectatorii unui fenomen rar şi spectaculos în acelaşi timp.
IMAGINI spectaculoase din Marele Canion: Un fenomen rar, surprins o dată la zece ani - FOTO, VIDEO

Viggo Mortensen este fan Real Madrid, dar crede că Messi este mai bun decât Cristiano Ronaldo

Actorul Viggo Mortensen, fan declarat al echipei Real Madrid, consideră că argentinianul Lionel Messi este mai bun decât portughezul Cristiano Ronaldo şi a subliniat că jucătorul formaţiei FC Barcelona este un artist, informează cotidianul Sport.
Viggo Mortensen este fan Real Madrid, dar crede că Messi este mai bun decât Cristiano Ronaldo

Filmul „Căutarea/ The Search”, cu Bérénice Bejo, intră în cinematografele din România pe 19 decembrie

Pelicula "Căutarea/ The Search", în regia lui Michel Hazanavicius şi cu Bérénice Bejo şi Annette Bening în distribuţie, va intra în cinematografele din România pe 19 decembrie, potrivit distribuitorului, Independenţa Film.
Filmul

Cina de Crăciun este dăunătoare animalelor de companie

Un studiu realizat în Marea Britanie a arătat că mulţi dintre proprietarii de câini ignoră avertismentele veterinarilor de a nu oferi animalelor alimente destinate consumului uman, punând astfel în pericol sănătatea câinilor, mai ales în perioada sărbătorilor de iarnă.
Cina de Crăciun este dăunătoare animalelor de companie

Bogdan Stanoevici anunţă că va fi schimbat din postul de ministru pentru Românii de Pretutindeni

Bogdan Stanoevici a anunţat că va fi schimbat din postul de ministru delegat pentru Românii de Pretutindeni, precizând însă că această funcţie nu va dispărea din viitorul Guvern.
Bogdan Stanoevici anunţă că va fi schimbat din postul de ministru pentru Românii de Pretutindeni

Marea Britanie va trimite un nou contingent de formatori militari în Irak

Ministrul britanic al Apărării, Michael Fallon, a anunţat sâmbătă că Londra urmează să trimită în Irak sute de militari suplimentari pentru a antrena forţele care luptă împotriva grupării Stat Islamic (SI), relatează AFP.
Marea Britanie va trimite un nou contingent de formatori militari în Irak

Dedu, după înfrângerea cu Ungaria la CE: Nu le reproşez nimic fetelor, s-au bătut

Preşedintele FR Handbal, Alexandru Dedu, a declarat sâmbătă seară, pentru MEDIAFAX, după înfrângerea României în faţa Ungariei (19-20), la Campionatul European, că nu le reproşează nimic jucătoarelor tricolore, care "s-au bătut" pentru victorie.
Dedu, după înfrângerea cu Ungaria la CE: Nu le reproşez nimic fetelor, s-au bătut

Dmitri Rogozin: Ucraina este ameninţată „din interior”, şi nu din partea Transnistriei

Vicepremierul rus Dmitri Rogozin i-a recomandat sâmbătă Kievului să caute ameninţări "în interiorul" ţării, comentând astfel afirmaţiile ministrului ucrainean al Apărării, Stepan Poltorak, care a declarat vineri că Transnistria reprezintă o ameninţare pentru Ucraina, relatează RIA Novosti.
Dmitri Rogozin: Ucraina este ameninţată

Ungaria-România, scor 20-19, în grupa principală I la CE de handbal feminin

Naţionala de handbal feminin a României a fost învinsă, sâmbătă, la Debrecen, de reprezentativa Ungariei, cu scorul de 20-19 (10-8), în primul meci din grupa principală I a Campionatului European.
Ungaria-România, scor 20-19, în grupa principală I la CE de handbal feminin

„Ida”, de Paweł Pawlikowski, desemnat cel mai bun film la premiile EFA

Lungmetrajul "Ida", de Paweł Pawlikowski, a primit trofeul pentru cel mai bun film la cea de-a 27-a gală a premiilor Academiei de Film Europene (EFA), care a avut loc sâmbătă, la Riga, în Letonia.

Un nou INCIDENT AVIATIC: Un avion militar rus a fost foarte aproape de o coliziune cu o aeronavă de pasageri

Un avion militar rus a fost vineri la un pas de coliziunea cu o aeronavă de pasageri care decolase din Danemarca, a anunţat sâmbătă armata suedeză, citată de AFP.
Un nou INCIDENT AVIATIC: Un avion militar rus a fost foarte aproape de o coliziune cu o aeronavă de pasageri

Kompany şi Dzeko sunt accidentaţi şi nu vor mai juca în acest an

Căpitanul echipei Manchester City, Vincent Kompany, şi atacantul Edin Dzeko sunt accidentaţi şi nu vor mai putea juca în acest an, a declarat, sâmbătă, tehnicianul Manuel Pellegrini, informează AFP.
Kompany şi Dzeko sunt accidentaţi şi nu vor mai juca în acest an

PMP va adresa invitaţia formală preşedintelui Traian Băsescu să se alăture partidului

Preşedintele Partidului Mişcarea Populară, Elena Udrea, a declarat, sâmbătă, la Băile Tuşnad, că săptămâna viitoare Consiliul Naţional Executiv al PMP va adopta "o invitaţie formală” pe care o va adresa preşedintelui în funcţie, Traian Băsescu, de a se alătura partidului.
PMP va adresa invitaţia formală preşedintelui Traian Băsescu să se alăture partidului

Udrea: Ducem în Parlament o lege privind reîntoarcerea la votul în două tururi pentru aleşii locali

Partidul Mişcarea Populară va propune un proiect de lege privind "reîntoarcerea” la votul în două tururi de scrutin pentru aleşii locali întrucât votul actual a dus la "baronizarea excesivă” a ţării, a declarst, sâmbătă, la Băile Tuşnad, liderul PMP, Elena Udrea.
Udrea: Ducem în Parlament o lege privind reîntoarcerea la votul în două tururi pentru aleşii locali

COD GALBEN de ceaţă în Bucureşti şi 10 judeţe din sudul şi centrul ţării

Capitala şi zone din 10 judeţe din sudul şi centrul ţării, precum şi drumurile naţionale aferente şi autostrăzile A1 şi A2 sunt, sâmbătă seară, sub cod galben de ceaţă, potrivit unor atenţionări ale Administraţiei Naţionale de Meteorologie.
COD GALBEN de ceaţă în Bucureşti şi 10 judeţe din sudul şi centrul ţării

Ministrul delegat pentru Dialog Social Aurelia Cristea şi-a anunţat şi ea demisia

Ministrul delegat pentru Dialog Social, Aurelia Cristea, şi-a anunţat şi ea demisia pe Facebook, sâmbătă seară, după foştii miniştri delegaţi Florin Jianu şi Răzvan Nicolescu.
Ministrul delegat pentru Dialog Social Aurelia Cristea şi-a anunţat şi ea demisia

Udrea: Actualul guvern este lipsit de legitimitate. Soluţia PMP – un guvern de uniune naţională

Preşedintele Partidului Mişcarea Populară, Elena Udrea, a declarat, sâmbătă, după şedinţa Colegiului Naţional, de la Băile Tuşnad, că actualul Guvern Ponta "trebuie să plece”, întrucât "este lipsit e legitimitate”, soluţia propusă de PMP fiind un guvern de uniune naţională.
Udrea: Actualul guvern este lipsit de legitimitate. Soluţia PMP - un guvern de uniune naţională

ONU: Bilanţul conflictului separatist din estul Ucrainei a ajuns la 4.634 de morţi

Bilanţul conflictului separatist din estul Ucrainei, izbucnit în aprilie, a ajuns la 4.634 de morţi (incluzând cele 298 de victime ale avionului Malaysia Airlines), conform celei mai recente estimări a Oficiului ONU pentru Asistenţă Umanitară.
ONU: Bilanţul conflictului separatist din estul Ucrainei a ajuns la 4.634 de morţi

Pamela Anderson a pozat în lenjerie intimă pentru un calendar video – FOTO, VIDEO

Starleta canadiană Pamela Anderson a pozat în lenjerie intimă pentru un calendar video lansat de revista britanică Love cu ocazia sărbătorilor de iarnă, informează dailymail.co.uk.
Pamela Anderson a pozat în lenjerie intimă pentru un calendar video - FOTO, VIDEO

Udrea: PMP este în opoziţie cu PSD şi PNL, stăpânite de baroni locali

Liderul Partidului Mişcarea Populară, Elena Udrea, a afirmat, sâmbătă, la Băile Tuşnad, după şedinţa Colegiului Naţional al partidului, că PMP "este în opoziţie” atât cu PSD, cât şi cu PNL, pe care le consideră "nereformate”, "tributare practicilor politice învechite” şi "stăpânite de baroni locali"
Udrea: PMP este în opoziţie cu PSD şi PNL, stăpânite de baroni locali

Bayern Munchen, campioană de toamnă în Germania

Echipa Bayern Munchen şi-a asigurat, sâmbătă, pentru a 20-a oară titlul neoficial de campioană de toamnă în Germania, după victoria din meciul cu Augsburg, scor 4-0, contând pentru etapa a XV-a din Bundesliga, informează AFP.
Bayern Munchen, campioană de toamnă în Germania

PMP l-a exclus din partid, prin „vot unanim”, pe europarlamentarul Cristian Preda

PMP l-a exclus din partid, prin "vot unanim", pe europarlamentarul Cristian Preda, conform unui comunicat al formaţiunii remis, sâmbătă, agenţiei MEDIAFAX şi îi cere, "dacă mai are puţină onoare" să renunţe la postul de deputat european.
PMP l-a exclus din partid, prin

Viktor Orban: Ungaria îşi va apăra suveranitatea politică şi va extinde suveranitatea economică

Ungaria intenţionează să îşi protejeze suveranitatea politică şi să extindă sfera suveranităţii economice, în contextul stagnării economiei europene, afirmă premierul conservator Viktor Orban, citat de MTI.
Viktor Orban: Ungaria îşi va apăra suveranitatea politică şi va extinde suveranitatea economică

Hagi: Lui Piţurcă nu-i merge bine, dar câştigă mult, aşa că îi merge bine

Fostul internaţional Gheorghe Hagi a declarat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă, că în ciuda rezultatelor slabe de la Al Ittihad, fostului selecţioner Victor Piţurcă îi merge bine, deoarece câştigă mulţi bani şi antrenează la soare, unde este cald.
Hagi: Lui Piţurcă nu-i merge bine, dar câştigă mult, aşa că îi merge bine

Red Hot Chili Peppers va lansa un nou album de studio în 2015

Trupa rock americană Red Hot Chili Peppers va lansa un nou album de studio în anul 2015, informează site-ul revistei New Musical Express.
Red Hot Chili Peppers va lansa un nou album de studio în 2015

Elton John se va căsători cu partenerul lui de viaţă pe 21 decembrie

Cântăreţul britanic Elton John se va căsători cu partenerul său de viaţă, producătorul de film David Furnish, pe 21 decembrie, în cadrul unei ceremonii discrete, în ziua în care se vor împlini exact nouă ani de la semnarea contractului lor de uniune civilă.
Elton John se va căsători cu partenerul lui de viaţă pe 21 decembrie

Ivan: Nu mi-am jignit colegele şi nu am de ce să fiu sancţionat. Dragnea m-a jignit pe mine

Europarlamentarul PSD Cătălin Ivan a declarat, sâmbătă, pentru MEDIAFAX, că nu a adus niciun fel de jignire colegelor sale Gabriela Firea şi Viorica Dăncilă şi că, în consecinţă, nu are de ce să fie sancţionat la CExN, menţionând că, în schimb, el a fost cel jignit de către Liviu Dragnea.
Ivan: Nu mi-am jignit colegele şi nu am de ce să fiu sancţionat. Dragnea m-a jignit pe mine

Gheorghe Hagi: Fotbalistul român nu este concentrat, trebuie să înveţe să joace colectiv

Antrenorul echipei FC Viitorul, Gheorghe Hagi, a declarat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă, că jucătorii români nu sunt concentraţi tot timpul şi de aceea nu se adaptează în campionatele din străinătate, precizând că aceştia trebuie să înveţe să joace colectiv.
Gheorghe Hagi: Fotbalistul român nu este concentrat, trebuie să înveţe să joace colectiv

Toure (fost Astra): Preşedintele a urcat în autocar şi a făcut chetă pentru cauciucuri de iarnă

Fostul fotbalist al echipei Astra Giurgiu, Alassane Toure, a declarat, într-un interviu acordat cotidianului L'Equipe, că patronul grupării din Liga I, Ioan Niculae, a făcut chetă printre jucători pentru a achiziţiona cauciucuri de iarnă, informează europe-mercato.com.
Toure (fost Astra): Preşedintele a urcat în autocar şi a făcut chetă pentru cauciucuri de iarnă