Averile celor mai bogaţi 400 de oameni ai planetei au scăzut într-o săptămână cu 26,2 miliarde de dolari, din cauza declinului cotaţiilor acţiunilor provocat de temerile legate de pericolul încetinirii creşterii economiei mondiale.
PMP va depune plângeri penale pentru abuz în serviciu împotriva primarilor care blochează afişajul electoral al candidatului PMP la preşedinţie, Elena Udrea, a declarat duminică, vicepreşedintele PMP Eugen Tomac.
Douăzeci şi doi de pasageri şi membri ai echipajului unui avion Airbus A380 al companiei Singapore Airlines (SIA) care zbura de la Singapore spre Bombay au fost răniţi din cauza unor turbulenţe, anunţă compania aeriană.
Mitsubishi Aircraft a prezentat sâmbătă, cu o întârziere de aproape patru ani, primul avion de pasageri de producţie japoneză, destinat curselor regionale, care a fost realizat cu ajutorul specialiştilor în construcţia trenurilor de mare viteză şi care va efectua primele teste de zbor anul viitor.
Germania dă ajutor autorităţilor de la Paris pentru elaborarea unui pact scris prin care Franţa se angajează să facă reforme şi să reducă deficitul bugetar, în schimbul căruia Comisia Europeană să aprobe bugetul francez pentru 2015, potrivit publicaţiei Spiegel.
Papa Paul al VI-lea, care a condus Biserica Catolică în perioada 1963-1978, a fost beatificat, duminică, de Papa Francisc, în cadrul unei ceremonii desfăşurate la Vatican, în Piaţa Sfântul Petru, în prezenţa unei mulţimi de credincioşi şi a fostului papă Benedict al XVI-lea.
Patru curse Tarom au fost anulate, sâmbătă şi duminică, după ce însoţitorii de bord s-au declarat inapţi de zbor, acest protest urmând altora similare, ale piloţilor şi însoţitorilor companiei, ce au avut loc în septembrie.
Vasul de croazieră american la bordul căruia este o pasageră care a gestionat mostre cu Ebola a revenit duminică în Statele Unite, autorităţile dând asigurări că este improbabil ca angajata medicală să aibă febră hemoragică, relatează ABC News.
Sculptura controversată "Tree", realizată de americanul Paul McCarthy şi care seamănă cu un brad de Crăciun, dar şi cu o jucărie erotică, a fost vandalizată după doar două zile de la expunerea sa în Place Vendome din Paris, iar artistul a decis să o retragă din spaţiul public.
Luni, vremea va fi predominant frumoasă şi se va încălzi la nivelul întregii ţări, mai semnificativ însă în regiunile estice şi de sud-est. Cerul va fi variabil la senin, cu unele înnorări în cursul nopţii în nordul teritoriului, unde doar pe arii restrânse va ploua slab, informează Administraţia Naţională de Meteorologie.
Reţeaua de socializare Snapchat, renumită pentru faptul că mesajele şi fotografiile postate pe aceasta se autodistrug la câteva secunde după ce sunt văzute de utilizatori, a anunţat vineri că va începe să transmită publicitate.
Jucătoarea de tenis Irina-Camelia Begu, locul 61 WTA, a pierdut, duminică, finala turneului Kremlin Cup de la Moscova, fiind învinsă, cu scorul de 6-4, 5-7, 6-1, de sportiva rusă Anastasia Pavliucenkova, locul 30 WTA şi cap de serie numărul 6.
Premierul britanic, David Cameron, analizează posibilitatea introducerii unor măsuri pentru limitarea numărului imigranţilor europeni care vin la muncă în Marea Britanie. Preşedintele în exerciţiu al Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, avertizează că planul este discriminatoriu şi intră în contradicţie cu reglementările comunitare, relatează Financial Times.
MasterCard a lansat, la Londra, în colaborare cu compania parteneră norvegiană Zwipe, primul card din lume care combină autentificarea biometrică cu tehnologia de plăţi contactless, care permite posesorului să se identifice prin intermediul amprentei şi nu al PIN-ului.
Un turist a fost rănit, duminică, pe un traseu din Masivul Bucegi, după ce un bolovan i-a căzut în cap, persoanele care îl însoţeau solicitând intervenţia salvamontiştilor, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Un incendiu puternic a izbucnit, sâmbătă seară, la un depozit de reziduuri şi substanţe periculoase situat între localităţile braşovene Râşnov şi Predeal, iar la faţa locului au intervenit peste o sută de pompieri cu 20 de autospeciale, în prezent existând câteva focare care se reaprind.
Rapperul american Snoop Dogg lucrează la cel de-al 13-lea său album de studio, care va fi produs de Pharrell Williams şi pe care vor apărea piese cântate alături de Stevie Wonder şi Charlie Wilson.
Agenţi ai poliţiei de frontieră din Coreea de Sud au tras focuri de avertisment, duminică, în timp ce zece militari nord-coreeni se apropiau de linia zonei demilitarizate dintre cele două ţări, relatează site-ul agenţiei Yonhap.
MAE a reacţionat, duminică, faţă de afirmaţiile jignitoare la adresa românilor ale unui politician italian, avocat şi consilier municipal, făcute într-o postare pe Facebook, în care povestea cum a agresat un român, italianul fiind acuzat de MAE de "atitudine xenofobă" şi extremism.
Miniştrii de Externe ai statelor membre ale Uniunii Europene se vor reuni luni, în Luxemburg, pe tema coordonării măsurilor de contracarare a epidemiei de Ebola.
O fetiţă a murit după ce a căzut de la etajul 10 al unui bloc din sectorul 3 al Capitalei, fiind găsită în stop cardio-respirator de paramedicii SMURD, care au încercat să o resusciteze, fără rezultat.
Actorul american Nicholas Brendon, cunoscut pentru rolul din serialul "Buffy, spaima vampirilor", a fost reţinut, vineri, de poliţiştii din statul american Idaho, pentru mai multe acuzaţii, printre care şi opunerea de rezistenţă la arestare, potrivit unui raport al poliţiei.
Pelicula ”Jacky în regatul femeilor” a primit premiul pentru cel mai bun film şi cel mai bun scenariu, sâmbătă seară, în cadrul Galei de închidere a celei de-a VI-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film Comedy Cluj, la care a fost prezent şi actorul Victor Rebengiuc.
Gruparea teroristă filipineză Abu Sayyaf, afiliată reţelei Al-Qaida şi organizaţiei Stat Islamic, a eliberat cei doi ostatici germani după ce a primit o răscumpărare de aproximativ cinci milioane de euro, afirmă surse citate de presa locală.
Spitalul Presbiterian din Dallas (Texas) unde a decedat un pacient bolnav de Ebola şi unde două asistente au luat virusul a rămas aproape gol, pacienţii evitând instituţia medicală, transformată, potrivit postului ABC News, într-un fel de "oraş-fantomă".
Un concurs de frumuseţe pentru femei, cunoscut sub numele "Miss Hitler 2014" şi dedicat tinerelor adepte ale neonazismului, se desfăşoară pe internet, prin intermediul unei pagini de pe platforma de socializare rusă VKontakte, provocând îngrijorare printre internauţi.
Violenţe între manifestanţi şi forţele de ordine au avut loc la Hong Kong duminică dimineaţă, amplificând impasul dintre un Guvern cu opţiuni limitate şi mişcarea prodemocraţie.
A doua săptămână de campanie pentru prezidenţiale a evidenţiat menţinerea panotajului electoral care încalcă legislaţia privind finanţarea partidelor, nefiind marcat corespunzător, dar şi folosirea culorilor tricolorului de către echipa lui Victor Ponta, situaţie în contradicţie cu legea.
Jucătoarea de tenis Simona Halep va evolua, luni, în jurul orei 16.00, cu sportiva canadiană Eugenie Bouchard, în primul meci al româncei la Turneul Campioanelor de la Singapore.
Filmul "Toto şi surorile lui", regizat de cineastul de origine română Alexander Nanau, a primit premiul pentru cel mai bun documentar la cea de-a 30-a ediţie a Festivalului de Film de la Varşovia.
Filmul "Furia: Eroi anonimi/ Fury", în regia lui David Ayer, cu Brad Pitt şi Shia LaBeouf în rolurile principale, va avea premiera în cinematografele româneşti pe 24 octombrie, fiind distribuit de Freeman Entertainment.
Trupa Cantaloop şi Adrian Nour vor susţine un concert tribut adus legendarei formaţii americane The Doors, pe 26 octombrie, de la ora 21.00, în clubul Hard Rock Cafe din Bucureşti.
Actriţa britanică Elizabeth Hurley a purtat o rochie a designerului român Lorena Sârbu la o petrecere organizată în cadrul ediţiei din acest an a Mipcom, cel mai mare târg internaţional de televiziune, care este organizat la Cannes în fiecare toamnă, informează un comunicat.
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, duminică, o avertizare nowcasting de ceaţă, valabilă pe drumurile din mai multe judeţe din ţară, unde vizibilitatea va scădea local sub 200 de metri şi izolat sub 50 de metri.
Cântăreţul Robin Thicke a organizat o petrecere de divorţ, la care ar fi participat şi actorul Leonardo DiCaprio, după ce fosta lui soţie, Paula Patton, a semnat pe 3 octombrie actele finale pentru separarea oficială de vedeta americană.
O cometă a cărei viteză este foarte mare a trecut duminică pe lângă Marte, un eveniment care are loc o dată la un milion de ani, iar sondele de pe orbita planetei roşii au încercat să surprindă întâlnirea, potrivit NASA.
Un selfie care o prezintă pe cântăreaţa americană Beyoncé în timpul unei vizite private la Muzeul Luvru din Paris conduce un clasament al celor mai iritante astfel de autoportrete digitale, realizat de publicaţia britanică The Telegraph.