CELE MAI NOI ARTICOLE

Viktor Ianukovici, acuzat de opoziţia ucraineană de încălcarea Constituţiei

Principalii lideri ai opoziţiei ucrainene l-au acuzat, joi, pe preşedintele Viktor Ianukovici că a încălcat Constituţia prin şantajarea unor deputaţi ai partidului său în timpul votului pentru amnistirea manifestanţilor arestaţi.
Viktor Ianukovici, acuzat de opoziţia ucraineană de încălcarea Constituţiei

Ponta şi miniştrii cu atribuţii merg, vineri, în judeţele afectate de ninsoare

Premierul Victor Ponta a anunţat că atât el, cât şi miniştrii cu atribuţii vor merge, vineri, în judeţele mai grav afectate de ninsoarea din ultimele zile, pentru a verifica la faţa locului dacă toate problemele au fost rezolvate.
Ponta şi miniştrii cu atribuţii merg, vineri, în judeţele afectate de ninsoare

CNA: Melodii ale lui Adi de la Vâlcea şi Florin Salam, interzise de la difuzare pe TV înainte de 23.00

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a decis, în şedinţa de joi, să interzică de la difuzare pe posturile de televiziune, înainte de ora 23.00, 15 videoclipuri ale unor melodii interpretate de cântăreţi de manele precum Adi de la Vâlcea şi Florin Salam.
CNA: Melodii ale lui Adi de la Vâlcea şi Florin Salam, interzise de la difuzare pe TV înainte de 23.00

Udrea, în conferinţa PMP: Traian Băsescu ne-a atras atenţia că este un proiect greu

Deputatul Elena Udrea a declarat, joi, că "fix înainte" să se înscrie în PMP nu s-a consultat cu preşedintele Traian Băsescu, dar că "în trecut au fost astfel de discuţii", iar preşedintele Băsescu i-a atras atenţia că este un proiect politic greu.
Udrea, în conferinţa PMP: Traian Băsescu ne-a atras atenţia că este un proiect greu

Zgonea: Dacă vrea să se implice în discuţii pe coduri, Băsescu să asume că a promulgat cu tot cu erori

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, susţine că, dacă şeful statului doreşte să se implice public în discuţiile despre Cp şi Cpp, "este obligat să-şi asume direct faptul că le-a promulgat cu tot cu erori", el arătând că "scuza sa despre o greşeală a consilierilor este inacceptabilă".
Zgonea: Dacă vrea să se implice în discuţii pe coduri, Băsescu să asume că a promulgat cu tot cu erori

Digi24, postul de ştiri al RCS&RDS, ar putea deveni obligatoriu la retransmisie pentru toţi cabliştii

Digi 24, televiziunea de ştiri a companiei de cablu RCS&RDS, s-a declarat liberă la retransmisie şi fără condiţionări tehnice sau financiare şi vrea să intre în lista posturilor "must carry", care sunt obligatorii la retransmisie pentru toţi cabliştii din România.
Digi24, postul de ştiri al RCS&RDS, ar putea deveni obligatoriu la retransmisie pentru toţi cabliştii

JOCURILE OLIMPICE de la Soci: O sportivă braziliană s-a accidentat grav, fiind paralizată parţial

Gimnasta braziliană Lais Souza, care se pregătea să participe la Jocurile Olimpice de iarnă de la Soci, la schi freestyle, a suferit o accidentare gravă la începutul săptămânii, în timpul unui antrenament în SUA, iar acum este paralizată parţial.
JOCURILE OLIMPICE de la Soci: O sportivă braziliană s-a accidentat grav, fiind paralizată parţial

Ţiriac: E foarte uşor ca România să co-organizeze un Campionat European la fotbal. Jocurile Olimpice sunt însă ceva complex

Omul de afaceri Ion Ţiriac a declarat, joi, că ar fi foarte uşor pentru România să organizeze alături de o altă ţară un Campionat European la fotbal, dar nu şi o ediţie a Jocurilor Olimpice, pe care o consideră un eveniment "complex".
Ţiriac: E foarte uşor ca România să co-organizeze un Campionat European la fotbal. Jocurile Olimpice sunt însă ceva complex

CSM trimite MJ propuneri de completare a Codului de procedură penală şi a legii de aplicare a CP

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a decis, joi, să sesizeze Ministerul Justiţiei pentru iniţierea unor modificări în cazul Codului de procedură penală, a Legii de punere în aplicare a Codului Penal şi a Legii 304/2004.
CSM trimite MJ propuneri de completare a Codului de procedură penală şi a legii de aplicare a CP

Ponta anunţă că este nemulţumit de prefecţii din Constanţa şi Brăila

Premierul Victor Ponta a anunţat că este nemulţumit de activitatea prefecţilor din Brăila şi Constanţa, vicepremierul Gabriel Oprea precizând la rândul său că i-a propus premierului să fie analizată activitatea acestor doi prefecţi în timpul deszăpezirilor.
Ponta anunţă că este nemulţumit de prefecţii din Constanţa şi Brăila

Lucian Fenechiu şi Mihai Bogdan Damian s-au predat Poliţiei Judeţene Iaşi alături de Relu Fenechiu

Fratele fostului ministru al Transporturilor, Lucian Fenechiu, şi Mihai Bogdan Damian s-au predat, joi seară, alături de Relu Fenechiu, Poliţiei Judeţene Iaşi, urmând să fie şi ei transferaţi la penitenciar după ce vor ajunge în teritoriu mandatele de executare a pedepselor.
Lucian Fenechiu şi Mihai Bogdan Damian s-au predat Poliţiei Judeţene Iaşi alături de Relu Fenechiu

Ponta: Cazanciuc va centraliza propunerile legate de Codul de procedură penală, care vor fi însă discutate doar miercuri

Ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, va centraliza până vineri propunerile primite din partea Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) privind modificarea Codului de procedură penală, dar aceste propuneri vor fi analizate de Guvern doar în şedinţa de miercuri, a anunţat premierul Victor Ponta.
Ponta: Cazanciuc va centraliza propunerile legate de Codul de procedură penală, care vor fi însă discutate doar miercuri

Ponta: Îmi pare foarte rău din punct de vedere uman pentru Fenechiu. A fost un ministru foarte bun

Liderul PSD, premierul Victor Ponta a declarat că îi pare foarte rău din punct de vedere uman pentru condamnarea lui Relu Fenechiu, arătând că acesta a fost un ministru foarte bun, dar precizând că nu poate comenta decizia instanţei.
Ponta: Îmi pare foarte rău din punct de vedere uman pentru Fenechiu. A fost un ministru foarte bun

ANM: Ninsoarea va fi nesemnificativă, dar temperatura scade noaptea până la minus 15-17 grade

Ninsoarea din zilele următoare, până duminică seara, va fi în cantităţi nesemnificative care nu impun nici măcar emiterea unui cod galben, dar temperaturile vor scădea foarte mult şi vor ajunge la minus 15-17 grade Celsius la Bucureşti, a anunţat directorul ANM, Ion Sandu.
ANM: Ninsoarea va fi nesemnificativă, dar temperatura scade noaptea până la minus 15-17 grade

Grupările afiliate Al-Qaida sunt din ce în ce mai active în Siria şi Liban

Grupurile afiliate reţelei teroriste Al-Qaida sunt din ce în ce mai active în Liban şi Siria, pe fondul conflictului între opoziţia siriană şi regimul Bashar al-Assad.
Grupările afiliate Al-Qaida sunt din ce în ce mai active în Siria şi Liban

Oprescu: Le fac plângere pentru calomnie consilierilor PDL, pentru declaraţiile privind sediul PMB

Primarul Capitalei Sorin Oprescu a declarat că va face plângere penală pentru calomnie împotriva consilierilor PDL care au făcut unele declaraţii pe tema contractului de închiriere a actualului sediu al primăriei.
Oprescu: Le fac plângere pentru calomnie consilierilor PDL, pentru declaraţiile privind sediul PMB

Cazanciuc: Am avizat în CSM patru acte normative, între care cel privind desfiinţarea unor instanţe

Ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, a declarat, joi, că în şedinţa Plenul CSM au fost avizate patru acte normative care vin în sprijinul sistemul judiciar, între acestea fiind şi proiectul de lege privind desfiinţarea unor instanţe şi a parchetelor care funcţionează pe lângă acestea.
Cazanciuc: Am avizat în CSM patru acte normative, între care cel privind desfiinţarea unor instanţe

Ian Thorpe, internat la Sydney pentru dezalcoolizare

Înotătorul australian Ian Thorpe, în vârstă de 31 de ani, a fost internat într-un spital din Sydney, pentru a fi supus unui tratament de dezalcoolizare şi a scăpa de depresie, probleme cu care se confruntă de mai mult timp.
Ian Thorpe, internat la Sydney pentru dezalcoolizare

Certificatul de descărcare arheologică pentru masivul Cârnic, emis în favoarea Roşia Montană Gold Corporation, a fost suspendat temporar

Tribunalul din Suceava a admis, joi, solicitarea înaintată de trei ONG-uri de suspendare temporară a certificatului de descărcare arheologică pentru masivul Cârnic emis în iulie 2011 în favoarea Roşia Montană Gold Corporation (RMGC), însă decizia nu este irevocabilă şi poate fi atacată în instanţă.
Certificatul de descărcare arheologică pentru masivul Cârnic, emis în favoarea Roşia Montană Gold Corporation, a fost suspendat temporar

Relu Fenechiu a demisionat din PNL

Purtătorul de cuvânt al PNL, Cristina Pocora, a declarat joi seară pentru MEDIAFAX că deputatul Relu Fenechiu, condamnat la cinci ani de închisoare, şi-a dat demisia din PNL.
Relu Fenechiu a demisionat din PNL

Cazanciuc, despre noile coduri: Voi redacta un proiect de act normativ. Guvernul va decide forma acestuia. Nu va exista un capitol pentru interceptări

Ministrul Justiţiei Robert Cazanciuc a declarat joi că va redacta un proiect de act normativ, pe care îl va înainta "de îndată" Guvernului, care va decide dacă va fi proiect de lege sau OUG, precizând că nu vor fi propuneri de modificare a Codului penal, ci referitoare la Codul de procedură penală.
Cazanciuc, despre noile coduri: Voi redacta un proiect de act normativ. Guvernul va decide forma acestuia. Nu va exista un capitol pentru interceptări

Leonardo DiCaprio va produce un film horror

Actorul american Leonardo DiCaprio s-a asociat cu doi producători specializaţi în filme horror pentru a produce un lungmetraj ce aparţine acestui gen cinematografic, informează site-ul publicaţiei Le Nouvel Observateur.
Leonardo DiCaprio va produce un film horror

Ambasada SUA: Ne aşteptăm ca excelenta noastră colaborare privind aplicarea legii să continue

Ambasada SUA se aşteaptă ca "excelenta colaborare" dintre SUA şi România privind aplicarea legii să continue, a precizat, la solicitarea MEDIAFAX, misiunea diplomatică, în contextul disputelor privind modificarea Noului Codului penal şi a Codului de procedură penală.
Ambasada SUA: Ne aşteptăm ca excelenta noastră colaborare privind aplicarea legii să continue

STUDIU: Cum poate influenţa planul urbanistic al oraşului SILUETA şi starea de sănătate a locuitorilor

Un studiu realizat de Institutul Regal al Arhitecţilor Britanici (RIBA) a încercat să stabilească dacă există o legătura între starea de sănătate a oamenilor şi planul urbanistic al oraşului în care aceştia locuiesc.
STUDIU: Cum poate influenţa planul urbanistic al oraşului SILUETA şi starea de sănătate a locuitorilor

Şeful MI6: Parteneriatul cu comunitatea de informaţii din România, dintre cele mai bune

Preşedintele Traian Băsescu l-a primit, joi, la Palatul Cotroceni, pe John Sawers, şeful Serviciului de Informaţii Externe al Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord - MI6, care a apreciat excelenta colaborare dintre structurile de securitate din România şi Marea Britanie.
Şeful MI6: Parteneriatul cu comunitatea de informaţii din România, dintre cele mai bune

Relu Fenechiu, condamnat definitiv la 5 ani de închisoare CU EXECUTARE. El s-a predat Poliţiei Judeţene Iaşi

Fostul ministru al Transporturilor Relu Fenechiu a fost condamnat definitiv, joi, la cinci ani de închisoare cu executare, iar fratele acestuia, Lucian Fenehiu, a primit o pedeapsă tot de cinci ani de închisoare cu executare, în dosarul "Transformatorul".
Relu Fenechiu, condamnat definitiv la 5 ani de închisoare CU EXECUTARE. El s-a predat Poliţiei Judeţene Iaşi

ICCJ: Modificările propuse pentru noile coduri să fie făcute înaintea intrării în vigoare a acestora

Modificările şi completările propuse de ICCJ şi de celelalte instituţii implicate în aplicarea noilor coduri penal şi de procedură penală trebuie realizate înainte de data stabilită pentru intrarea în vigoare a acestor acte normative, a declarat joi preşedintele instanţei supreme, Livia Stanciu.
ICCJ: Modificările propuse pentru noile coduri să fie făcute înaintea intrării în vigoare a acestora

„Nymphomaniac 2” poate fi proiectat în cinematografele din România. Kogălniceanu: „Cât timp voi fi director CNC, nu voi permite cenzura”

Mihai Kogălniceanu, directorul general al Centrului Naţional al Cinematografiei (CNC), a declarat pentru MEDIAFAX că nu va exista "cenzură" în timpul mandatului său, precizând că filmul "Nymphomaniac 2" a primit clasificarea "I.M.- 18" (interzis minorilor) din partea Comisiei de specialitate a CNC.

Prefectul judeţului Brăila, Gheorghi Obreja, a reuşit să plece din localitatea Gemenele

Prefectul judeţului Brăila, Gheorghi Obreja, a reuşit să plece din localitatea Gemenele, unde era blocat de miercuri de la prânz, din cauza zăpezii şi viscolului, primarul comunei susţinând că Obreja "se simţea cam prost" când a ajuns în comună şi l-a dus la dispensar, dar "a plecat roşu-n obraji".
Prefectul judeţului Brăila, Gheorghi Obreja, a reuşit să plece din localitatea Gemenele

O zonă a creierului care împiedică oamenii să ia decizii greşite a fost descoperită de cercetători

O regiune a creierului care îi ajută pe oameni să evite luarea deciziilor greşite, funcţionând ca o formă de conştiinţă, a fost descoperită de cercetătorii britanici, care au denumit acest ghem de neuroni "polul frontal lateral".
O zonă a creierului care împiedică oamenii să ia decizii greşite a fost descoperită de cercetători

Vitalie Proca şi Ion Druţă, trimişi în judecată pentru atacul armat din cartierul bucureştean Vitan

Cetăţenii moldoveni Vitalie Proca şi Ion Druţă au fost trimişi în judecată pentru tentativă de omor, în dosarul privind atacul armat din 26 noiembrie 2012, care a avut loc pe o stradă din cartierul Vitan din Capitală.
Vitalie Proca şi Ion Druţă, trimişi în judecată pentru atacul armat din cartierul bucureştean Vitan

Fenechiu, despre cazul Gruia Stoica: Am avertizat asupra corupţiei în cazul CFR Marfă

Vicepreşedintele PNL Relu Fenechiu a susţinut joi, într-o declaraţie remisă presei cu aproximativ jumătate de oră înaintea pronunţării sentinţei în cazul său, că a avertizat asupra corupţiei privind CFR Marfă şi înţelegerile ministerului cu diferite companii.
Fenechiu, despre cazul Gruia Stoica: Am avertizat asupra corupţiei în cazul CFR Marfă

Singurul aparat foto utilizat în misiunile Apollo care a fost readus pe Terra, scos la licitaţie

Singurul aparat de fotografiat folosit în timpul misiunilor Apollo de pe Lună, între anii 1969 şi 1972, care a fost apoi readus de NASA pe Terra, va fi scos la licitaţie la Viena, pe 22 martie, au anunţat, joi, reprezentanţii galeriei Westlicht.
Singurul aparat foto utilizat în misiunile Apollo care a fost readus pe Terra, scos la licitaţie

Londra are în vederea retragerea naţionalităţii pentru suspecţii de terorism

Ministrul britanic de Interne, Theresa May, a introdus un amendament de ultim moment la proiectul de lege privind imigraţia dezbătut joi în Parlament, propunând retragerea cetăţeniei în cazul persoanelor suspectate de terorism.
Londra are în vederea retragerea naţionalităţii pentru suspecţii de terorism

Juninho Pernambucano s-a retras din activitate de ziua sa

Fostul fotbalist al echipei Olympique Lyon, brazilianul Juninho Pernambucano, care a împlinit joi 39 de ani, a decis să se retragă din activitate, ca urmare a unei accidentări, a anunţat clubul Vasco da Gama.
Juninho Pernambucano s-a retras din activitate de ziua sa

Unităţile de învăţământ preuniversitar din Bucureşti şi 14 judeţe rămân închise şi vineri

Toate şcolile şi grădiniţele din Bucureşti şi judeţele Argeş, Brăila, Buzău, Călăraşi, Constanţa, Galaţi,Giurgiu, Ialomiţa, Ilfov, Prahova, Tulcea, Teleorman, Vâlcea şi Vrancea rămân închise şi vineri, anunţă Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN).
Unităţile de învăţământ preuniversitar din Bucureşti şi 14 judeţe rămân închise şi vineri

Cornel Şfaiţer: Din respect pentru Dan Roman, nu mai facem recurs în cazul suspendării lui Dinu

Preşedintele FC Botoşani, Cornel Şfaiţer, a declarat joi, pentru MEDIAFAX, că gruparea botoşăneană a renunţat la intenţia de a mai face recurs în cazul suspendării lui Ciprian Dinu, din respect pentru jucătorul echipei Gaz Metan Mediaş, Dan Roman.
Cornel Şfaiţer: Din respect pentru Dan Roman, nu mai facem recurs în cazul suspendării lui Dinu

CUPA DAVIS: Schimbări în echipele României şi Ucrainei înaintea întâlnirii contând pentru Zona Euro-africană

Căpitanii nejucători ai echipelor de Cupa Davis ale Ucrainei şi României au anunţat tenismenii care se vor înfrunta în prima zi a întâlnirii contând pentru Zona Euro-africană, astfel că Serghei Stahovski a luat locul lui Vladislav Manafov, în timp ce Adrian Ungur i-a fost preferat lui Marius Copil.
CUPA DAVIS: Schimbări în echipele României şi Ucrainei înaintea întâlnirii contând pentru Zona Euro-africană

Atleta rusă Alexandra Guliaeva, depistată pozitiv

Atleta rusă Alexandra Guliaeva, în vârstă de 19 ani, una dintre cele mai promiţătoare alergătoare pe distanţele de 1.500 şi 3.000 de metri, a fost depistată pozitiv la un control doping efectuat la 22 decembrie, a anunţat Agenţia Rusă Antidoping (RUSADA).
Atleta rusă Alexandra Guliaeva, depistată pozitiv

Vânzări totale de aproximativ 250.000 de euro, la prima licitaţie din acest an a casei Artmark

Licitaţiile organizate de casa Artmark în Capitală au adus, la prima ediţie din acest an, vânzări totale de aproximativ 250.000 de euro, "vedetele" fiind tabloul "Prapor", de Georgeta Năpăruş, dar şi ceasuri bărbăteşti Patek Philippe şi Patek Genève.
Vânzări totale de aproximativ 250.000 de euro, la prima licitaţie din acest an a casei Artmark