CELE MAI NOI ARTICOLE

Ungureanu: Prin decretarea stării de alertă, Ponta mai bagă un ban în buzunar baronilor locali

Instituirea stării de alertă înseamnă câştig pentru firmele angajate în deszăpeziri, undă verde dată achiziţiilor fără licitaţie şi afaceri derulate în favoarea baronilor locali, susţine preşedintele Forţei Civice, Mihai Răzvan Ungureanu.
Ungureanu: Prin decretarea stării de alertă, Ponta mai bagă un ban în buzunar baronilor locali

Valeriu Zgonea şi Bogdan Ciucă, la „Mediafax Talks about Lobby” într-o dezbatere publică despre lege

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, preşedintele Comisiei juridice a Camerei, Bogdan Ciucă, europarlamentarul Adina Vălean, senatorul Mircea Geoană, experţi, avocaţi şi cei implicaţi direct în activitatea de lobby vor participa, marţi, la conferinţa "Mediafax Talks about Lobby".
Valeriu Zgonea şi Bogdan Ciucă, la

MEDIAFAX ZOOM: Mândrie şi beton – GALERIE FOTO

Mândrie şi Beton este un proiect despre transformările recente petrecute în satele tradiţionale din România, în mod special în cele din Ţara Oaşului şi Maramureş, în urma plecării oamenilor la muncă în străinătate.
MEDIAFAX ZOOM: Mândrie şi beton - GALERIE FOTO

Predoiu: Guvernul a comis patru greşeli în cazul zăpezilor, a făcut o „jonglerie” cu codurile

Prim-vicepreşedintele PDL Cătălin Predoiu a susţinut, luni, într-o conferinţă de presă, că Guvernul a comis patru greşeli în cazul situaţiei privind înzăpezirile, el spunând că a fost o "jonglerie" cu codurile meteorologice, iar starea de alertă a fost instituită prea târziu.
Predoiu: Guvernul a comis patru greşeli în cazul zăpezilor, a făcut o

Google finanţează proiecte de promovare a ştiinţelor informatice în licee şi şcoli

Google anunţă, într-un comunicat remis luni MEDIAFAX, începerea perioadei de înscriere în programul Google CS4HS 2014 (Computer Science for High School), menit să promoveze ştiinţele informatice (computer science) în rândul elevilor de liceu şi gimnaziu.
Google finanţează proiecte de promovare a ştiinţelor informatice în licee şi şcoli

Topul deputaţilor cu prezenţă redusă la vot în 2013

Deputaţii Oana Mizil, Bogdan Niculescu Duvăz, Sebastian Ghiţă (PSD), Relu Fenechiu (PNL) şi Elena Udrea (PDL) se află în topul deputaţilor cu cea mai scăzută prezenţă la voturile finale electronice date de Cameră pe parcursul anului 2013, potrivit unui studiu dat publicităţii luni de IPP.
Topul deputaţilor cu prezenţă redusă la vot în 2013

Primari din localităţile izolate: Mulţi oameni sunt baricadaţi în case, cu zăpada până la acoperişuri

Mulţi locuitori din comunele buzoiene izolate sunt "baricadaţi" în case, cu zăpada până la acoperiş, unii dintre ei rămânând fără alimente şi apă, iar primarii spun că nu fac faţă troienelor, care ating şi trei metri înălţime şi că sunt asaltaţi de telefoane ale rudelor celor blocaţi în case.
Primari din localităţile izolate: Mulţi oameni sunt baricadaţi în case, cu zăpada până la acoperişuri

COD PORTOCALIU de viscol prelungit în opt judeţe, COD GALBEN în alte trei judeţe. STARE DE ALERTĂ în Buzău, Brăila şi Vrancea

Codul portocaliu de viscol a fost prelungit luni, până la ora 23.00, în judeţele Constanţa, Tulcea, Brăila, Călăraşi, Ialomiţa, Buzău, Vrancea şi Galaţi, iar judeţele Bacău, Vaslui şi Iaşi au fost atenţionate cu cod galben. Membrii comandamentului de urgenţă au decis să declare starea de alertă în judeţele Buzău, Brăila şi Vrancea, care au fost timp de şase ore sub cod roşu de viscol, au declarat surse oficiale.
COD PORTOCALIU de viscol prelungit în opt judeţe, COD GALBEN în alte trei judeţe. STARE DE ALERTĂ în Buzău, Brăila şi Vrancea

Moment celebru din „Titanic”, recreat de Leonardo DiCaprio şi Jonah Hill – VIDEO

Actorul Jonah Hill a fost însoţit, în timpul monologului interpetat în emisiunea "Saturday Night Live" (SNL) de intervenţia celebrului actor şi colegului său de film Leonardo DiCaprio, care a recreat o scenă faimoasă din filmul "Titanic".
Moment celebru din

Primăria Sectorului 3 vrea să dea până la 43 mil.euro pentru reparaţii la clădirile din administrare

Primăria Sectorului 3 vrea să dea până la 43 de milioane de euro pentru proiectarea şi execuţia lucrărilor de reparaţii la unităţile şcolare, dar şi la toate clădirile pe care le are în administrare, potrivit unui anunţ de participare la licitaţie.
Primăria Sectorului 3 vrea să dea până la 43 mil.euro pentru reparaţii la clădirile din administrare

Şeful de misiune al delegaţiei României la Jocurile Olimpice: Ruşii au făcut totul la o dimensiune colosală, JO de la Soci vor fi greu de egalat

Alexandru Epuran, şeful de misiune al delegaţiei României la JO de la Soci, a declarat, luni, agenţiei MEDIAFAX, că actuala ediţie va fi greu de egalat de ţările care vor primi de acum înainte organizarea jocurilor de iarnă, deoarece "ruşii au făcut totul la o dimensiune colosală".
Şeful de misiune al delegaţiei României la Jocurile Olimpice: Ruşii au făcut totul la o dimensiune colosală, JO de la Soci vor fi greu de egalat

Cum arată cel mai înalt tobogan cu apă din lume – VIDEO

Un parc de distracţii din Kansas City anunţă că va inaugura cel mai înalt tobogan cu apă din lume, Verruckt.
Cum arată cel mai înalt tobogan cu apă din lume - VIDEO

Bundesbank: Statele aproape de faliment ar trebui să taxeze averea propriilor cetăţeni

Statele aflate aproape de faliment ar trebui să folosească averea propriilor cetăţeni pentru a evita colapsul, aplicând o taxă excepţională pe capital, înainte de a cere ajutorul altor ţări, potrivit unui raport al băncii centrale din Germania, Bundesbank.
Bundesbank: Statele aproape de faliment ar trebui să taxeze averea propriilor cetăţeni

OSCE se oferă să medieze un dialog între puterea şi opoziţia din Ucraina

Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa s-a oferit să medieze un dialog între puterea şi opoziţia din Ucraina, a declarat, luni, Didier Burkhalter, preşedintele Elveţiei, care asigură preşedinţia prin rotaţie a OSCE.
OSCE se oferă să medieze un dialog între puterea şi opoziţia din Ucraina

Stare de urgenţă pe Insula greacă Cefalonia după seismul de 5,8 grade

Autorităţile elene au decretat starea de urgenţă pe Insula Cefalonia, după seismul de 5,8 produs duminică în această zonă din Marea Ionică, anunţă Protecţia civilă greacă.
Stare de urgenţă pe Insula greacă Cefalonia după seismul de 5,8 grade

Un sfert dintre copiii japonezi afectaţi de tsunami, în 2011, necesită îngrijiri psihologice

Un sfert dintre copiii afectaţi de tsunamiul care a avut loc în Japonia în martie 2011 au nevoie de asistenţă psihologică, arată un studiu realizat de cercertători de la Universitatea Tohoku, care cere autorităţilor si ia măsuri urgente.
Un sfert dintre copiii japonezi afectaţi de tsunami, în 2011, necesită îngrijiri psihologice

ANALIZĂ: Şomajul record din zona euro omite câteva milioane de oameni care au renunţat să-şi mai caute un job

Milioane de oameni din zona euro au renunţat să-şi mai caute de muncă şi îngroaşă rândurile şomerilor fără să apară în statisticile oficiale, care deşi indică un şomaj record nu reflectă în totalitate gravitatea consecinţelor sociale ale crizei datoriilor de stat, potrivit unei analize Bloomberg.
ANALIZĂ: Şomajul record din zona euro omite câteva milioane de oameni care au renunţat să-şi mai caute un job

Timmermans, despre MCV: Suntem priviţi cu încruntare pentru că suntem stricţi, dar suntem şi corecţi

Autorităţile de la Haga sunt stricte şi ştiu că uneori sunt privite cu încruntare din această cauză, dar în acelaşi timp sunt şi corecte, a declarat, luni, la Bucureşti, ministrul olandez de Externe, Frans Timmermans, referindu-se la raportul MCV pentru România.
Timmermans, despre MCV: Suntem priviţi cu încruntare pentru că suntem stricţi, dar suntem şi corecţi

PREMIILE GRAMMY 2014 – gala care a celebrat principiul „căsătoriei pentru toţi”

Gala Grammy Awards a celebrat duminică seară, la Los Angeles, principiul "căsătoriei pentru toţi" printr-o ceremonie inedită, care a unit destinele a 34 de cupluri - homosexuale şi heterosexuale -, patronată de cântăreaţa Madonna.
PREMIILE GRAMMY 2014 - gala care a celebrat principiul

Ilie Dumitrescu Jr., elev al TV & Film Academy by Ruxandra Ion

Ilie Dumitrescu, fostul jucător al echipei naţionale de fotbal a României şi unul dintre cei mai buni fotbalişti români, şi-a înscris fiul, care îi poartă numele, la TV & Film Academy by Ruxandra Ion, informează un comunicat remis MEDIAFAX.
Ilie Dumitrescu Jr., elev al TV & Film Academy by Ruxandra Ion

Italia: o fiolă conţinând sânge al fostului papă Ioan Paul al II-lea a fost furată

O relicvă religioasă - o fiolă conţinând sânge al fostului papă Ioan Paul al II-lea - a fost furată dintr-o biserică din centrul Italiei, iar 50 de carabinieri cercetează zona pentru a o recupera, a anunţat luni presa italiană.
Italia: o fiolă conţinând sânge al fostului papă Ioan Paul al II-lea a fost furată

Corlăţean: Sperăm într-o decizie pe Schengen până la sfârşitul anului. Nu vedem legătura cu MCV

România a îndeplinit condiţiile de aderare la Spaţiul Schengen şi speră într-o decizie până la sfârşitul anului, a declarat, luni, ministrul de Externe, Titus Corlăţean, care i-a transmis omologului olandez, Frans Timmermans, că Bucureştiul nu vede legătura între acest dosar şi MCV.
Corlăţean: Sperăm într-o decizie pe Schengen până la sfârşitul anului. Nu vedem legătura cu MCV

Alexandra Dulgheru s-a calificat pe tabloul principal la Pattaya

Jucătoarea de tenis Alexandra Dulgheru, locul 157 WTA, s-a calificat, luni, pe tabloul principal al turneului de la Pattaya (Thailanda), dotat cu premii în valoare totală de 250.000 de dolari, informează site-ul oficial al competiţiei.
Alexandra Dulgheru s-a calificat pe tabloul principal la Pattaya

Banca Barclays ar putea renunţa la sponsorizarea Premier League

Sponsorul principal al campionatului englez, Banca Barclays, ia în calcul posibilitatea de a nu îşi prelungi parteneriatul cu Premier League, scadent la finalul sezonului 2015/2016 şi care data din 2001.
Banca Barclays ar putea renunţa la sponsorizarea Premier League

Actriţa Natalia Tena din franciza „Harry Potter” va veni în România, la evenimentul Comic Con 2014

Actriţa Natalia Tena, care a interpretat rolul Nymphadorei Tonks în franciza "Harry Potter", va participa la cea de-a doua ediţie a East European Comic Con, un eveniment care se va desfăşura în perioada 9-11 mai, în Bucureşti.
Actriţa Natalia Tena din franciza

Un istoric româno-american a returnat o distincţie Ungariei, acuzată de falsificarea istoriei

Randolph L. Braham, un cercetător american de origine română asupra Holocaustului, a returnat Ungariei o înaltă distincţie, în semn de protest faţă de ceea ce el a numit o "campanie care falsifică istoria şi are scopul să exonereze regimul Horty".
Un istoric româno-american a returnat o distincţie Ungariei, acuzată de falsificarea istoriei

FC Rapid a renunţat la jucătorii Florin Lazea şi Costin Gheorghe

Conducerea FC Rapid a anunţat, luni, pe contul oficial de Facebook, că a renunţat la serviciile a doi jucători, mijlocaşul Florin Lazea şi atacantul Costin Gheorghe, fotbalişti care nu au făcut deplasarea cu lotul condus de Viorel Moldovan în stagiul de pregătire din Antalya.
FC Rapid a renunţat la jucătorii Florin Lazea şi Costin Gheorghe

Palatul Buckingham caută guvernantă

Palatul Buckingham recrutează un guvernant sau o guvernantă, care se va ocupa, printre altele, de pregătirea băii şi de întreţinerea mobilierului, persoana respectivă trebuind, în acelaşi timp, să aibă un simţ ascuţit al "confidenţialităţii".
Palatul Buckingham caută guvernantă

Antonescu, de Ziua Holocaustului: Să luptăm pentru ca această pagină a istoriei să nu fie rescrisă

Preşedintele Senatului, Crin Antonescu, a transmis un mesaj cu prilejul Zilei de Comemorare a Victimelor Holocaustului, în care afirmă că este necesară lupta împotriva oricăror "atitudini xenofobe, de ură rasială sau religioasă" pentru ca această pagină a istoriei umanităţii să nu fie rescrisă.
Antonescu, de Ziua Holocaustului: Să luptăm pentru ca această pagină a istoriei să nu fie rescrisă

Scrisori ale fostului lider SS Heinrich Himmler, publicate într-un ziar central din Germania

Extrase din mai multe scrisori inedite, atribuite fostului lider SS Heinrich Himmler şi însoţite de fotografii de familie ale acestuia, au fost publicate în ediţia de duminică a ziarului Die Welt, Welt am Sonntag.
Scrisori ale fostului lider SS Heinrich Himmler, publicate într-un ziar central din Germania

Operaţiunile prin carduri Visa în România au crescut anul trecut cu 10,7% la 19,3 miliarde euro

Tranzacţiile şi retragerile de pe carduri emise sub sigla Visa au crescut în anul fiscal încheiat în septembrie 2013 cu 10,7%, la 19,3 miliarde euro, în condiţiile în care numărul tranzacţiilor la comercianţi a urcat cu 20,7%, iar valoarea acestora cu 16,2%, a anunţat luni compania.
Operaţiunile prin carduri Visa în România au crescut anul trecut cu 10,7% la 19,3 miliarde euro

Ponta asigură că echipamentele şi carburantul pentru judeţele în alertă vor fi scoase din rezervă

Echipamentele de intervenţie şi motorina aferentă pentru deblocarea drumurilor în judeţele pentru care a fost declarată starea de alertă vor fi asigurate de la rezerva de stat şi armată, a afirmat premierul Victor Ponta.
Ponta asigură că echipamentele şi carburantul pentru judeţele în alertă vor fi scoase din rezervă

Hamza a primit acordul de a negocia un transfer la Botev Plovdiv

Atacantul tunisian Younes Hamza a primit acordul de a negocia un transfer la gruparea bulgară Botev Plovdiv, fotbalistul precizând pentru postul TV al FC Petrolul că a primit o ofertă pe care nu o poate refuza.
Hamza a primit acordul de a negocia un transfer la Botev Plovdiv

Jose Mourinho: A fost foarte greu să-l las pe Mata să plece la Manchester United

Managerul grupării Chelsea, Jose Mourinho, a declarat că i-a fost extrem de greu să-l lase pe mijlocaşul spaniol Juan Mata să plece la Manchester United.
Jose Mourinho: A fost foarte greu să-l las pe Mata să plece la Manchester United

Judecarea dosarului Transformatorul, amânată pentru că Fenechiu nu a putut ajunge din cauza vremii

Completul de cinci judecători al instanţei supreme a amânat pentru marţi judecarea dosarului "Transformatorul", după ce avocaţii lui Relu şi Lucian Fenechiu au arătat că aceştia nu au putut să se prezinte luni, din cauza vremii.
Judecarea dosarului Transformatorul, amânată pentru că Fenechiu nu a putut ajunge din cauza vremii

Trei nave chineze au intrat în apele teritoriale disputate de China şi Japonia

Trei nave aparţinând Pazei de Coastă chineze au pătruns pentru scurt timp luni în apele teritoriale ale insulelor Insulele Senkaku, disputate de China şi Japonia, a doua incursiune de acest fel de la începutul anului, a anunţat Paza de Coastă japoneză.
Trei nave chineze au intrat în apele teritoriale disputate de China şi Japonia

Bruce Springsteen i-a adus un omagiu lui Mandela în timpul primului său concert în Africa de Sud

Cântăreţul Bruce Springsteen, care s-a angajat în lupta anti-apartheid în anii '80, i-a adus un omagiu vibrant liderului sud-african Nelson Mandela, duminică seară, la Cape Town, în timpul primului concert susţinut de artistul american în Africa de Sud.
Bruce Springsteen i-a adus un omagiu lui Mandela în timpul primului său concert în Africa de Sud

Carrefour a adăugat încă un magazin la reţeaua Express, în Bucureşti

Grupul Carrefour România a adăugat un nou magazin de proximitate operat în regim de franciză în reţeaua Express, în Bucureşti.
Carrefour a adăugat încă un magazin la reţeaua Express, în Bucureşti

Poetul Jose Emilio Pacheco, laureat al premiului Cervantes pe 2009, a murit la vârsta de 74 de ani

Poetul mexican Jose Emilio Pacheco, laureat al premiului Cervantes pe anul 2009, a murit duminică la vârsta de 74 de ani într-un spital din oraşul Ciudad de Mexico, a anunţat Consiliul naţional pentru cultură şi arte (CONACULTA).
Poetul Jose Emilio Pacheco, laureat al premiului Cervantes pe 2009, a murit la vârsta de 74 de ani

Cameron afirmă că nivelul migrării din România şi Bulgaria este „rezonabil” – presă

Premierul britanic David Cameron a declarat luni că nivelul migrării din România şi Bulgaria, de la începutul anului şi până în prezent, a fost "rezonabil", refuzând noi măsuri în domeniul imigraţiei, solicitate de parlamentari conservatori, relatează Daily Mail în pagina electronică.
Cameron afirmă că nivelul migrării din România şi Bulgaria este