CELE MAI NOI ARTICOLE

Geoană: De când a fost preluată de un liberal, colectarea taxelor este dezastruoasă

Senatorul PSD Mircea Geoană a declarat, sâmbătă, la Buzău, că, de când a fos preluată de un liberal, colectarea taxelor a ajuns "dezastruoasă", iar dacă taxele vor fi colectate mai bine, din 2014 s-ar putea introduce cote regresivă de impozitare.
Geoană: De când a fost preluată de un liberal, colectarea taxelor este dezastruoasă

Frunda: Nu cred că vom câştiga cu iniţiativa cetăţenească la tribunalul de la Luxemburg

Liderul UDMR Gyorgy Frunda nu crede că reprezentanţii Uniunii vor avea câştig de cauză la Curtea Europeană de Justiţie de la Luxemburg, la care vor să conteste respingerea de către Comisia Europeană a Iniţiativei Cetăţeneşti Europene (ICE) pentru protecţia minorităţilor naţionale.
Frunda: Nu cred că vom câştiga cu iniţiativa cetăţenească la tribunalul de la Luxemburg

Geoană către PNL: Cei ce nu înţeleg să respecte aliaţii nu merită respectul nostru. Trebuie spus clar

Senatorul PSD Mircea Geoană afirmă că liberalii ar trebui să meargă singuri în alegeri, ci nu alături de social-democraţi, pentru a-şi da seama de valoarea lor reală şi că "aceia care nu înţeleg să îşi respecte aliaţii de bună-credinţă nu merită respectul PSD", iar acest lucru trebuie spus mai clar.
Geoană către PNL: Cei ce nu înţeleg să respecte aliaţii nu merită respectul nostru. Trebuie spus clar

Consumul exagerat de alcool dăunează căsniciei dacă doar unul dintre parteneri obişnuieşte să bea

Consumul exagerat de alcool dăunează căsniciei dacă doar unul dintre parteneri obişnuieşte să bea, însă nu afectează relaţia în cazul în care ambii parteneri de viaţă sunt consumatori de băuturi alcoolice, potrivit unui studiu realizat de cercetătorii americani.
Consumul exagerat de alcool dăunează căsniciei dacă doar unul dintre parteneri obişnuieşte să bea

Ştrandul cu apă sărată din Praid, investiţie de 1,55 milioane euro, va fi funcţional în aprilie 2014

Cel mai mare ştrand cu apă sărată din Transilvania, cu o suprafaţă de aproximativ 5.600 de metri pătraţi, se construieşte la Praid, investiţia de 1,55 milioane de euro, realizată din fondurile salinei din staţiune, urmând să fie predată la cheie la sfârşitul lunii aprilie 2014.
Ştrandul cu apă sărată din Praid, investiţie de 1,55 milioane euro, va fi funcţional în aprilie 2014

Letonia, în doliu naţional după catastrofa de la Riga

Letonia era în doliu sâmbătă, după surparea unui supermarket la Riga care s-a soldat cu peste 50 de morţi, cea mai gravă catastrofă care a avut loc în această mică ţară baltică de la redobândirea independenţei în 1991, cauzele dramei rămânând necunoscute pentru moment.
Letonia, în doliu naţional după catastrofa de la Riga

Topul celor mai triste filme din istorie: „Titanic”, pe primul loc. Ce pelicule completează podiumul

Filmul "Titanic", regizat de James Cameron, care a fost lansat în urmă cu 16 ani, s-a situat pe primul loc în topul celor mai triste producţii hollywoodiene din toate timpurile.
Topul celor mai triste filme din istorie:

Un celebru producător de la Hollywood spune că a făcut spionaj şi trafic de arme pentru Israel

Magnatul Arnon Milchan, care deţine compania New Regency Film şi a produs pelicule precum "Frumuşica" şi "Fight Cub", a mărturisit într-un interviu televizat că a dus o viaţă dublă, în anii 1970, făcând trafic de arme şi lucrând pentru serviciile de spionaj ale Israelului.
Un celebru producător de la Hollywood spune că a făcut spionaj şi trafic de arme pentru Israel

Kelemen: Trebuie să ne împrietenim din nou cu metodele democratice ale opoziţiei politice

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, afirmă că reprezentanţii Uniunii trebuie să se "împrietenească din nou cu metodele democratice ale opoziţiei politice", pentru că folosirea acestor instrumente nu va însemna o altă direcţie în politica lor, el apreciind că "nu e tragedie să fii în opoziţie".
Kelemen: Trebuie să ne împrietenim din nou cu metodele democratice ale opoziţiei politice

PDL a sesizat Curtea Constituţională în privinţa legii descentralizării

PDL a sesizat Curtea Constituţională în privinţa legii descentralizării şi a notificat Camerei Deputaţilor acest demers, conform unui comunicat al partidului remis, sâmbătă, agenţiei MEDIAFAX.
PDL a sesizat Curtea Constituţională în privinţa legii descentralizării

Sanitas: Greva de avertisment va fi organizată luni. Nicolăescu: Cred că medicii vor fi la serviciu

Federaţia Sanitas a anunţat, sâmbătă, în urma unei noi runde de negocieri la Ministerul Sănătăţii, că greva de avertisment anunţată pentru luni va avea loc, între orele 8.00 şi 10.00, ministrul Eugen Nicolăescu considerând că medicii sunt în afara acestui protest şi vor fi la serviciu.
Sanitas: Greva de avertisment va fi organizată luni. Nicolăescu: Cred că medicii vor fi la serviciu

Stoican: Dacă va pleca Piţurcă, cel mai potrivit pentru funcţie ar fi antrenorul de pe locul 1

Tehnicianul echipei Dinamo, Flavius Stoican, a declarat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă, că dacă tehnicianul Victor Piţurcă ar pleca de la echipa naţională, cel mai potrivit pentru a-i succede ar fi antrenorul de pe primul loc în Liga I, şi anume Laurenţiu Reghecampf.
Stoican: Dacă va pleca Piţurcă, cel mai potrivit pentru funcţie ar fi antrenorul de pe locul 1

Un aparat de fotografiat Leica extrem de rar, vândut la licitaţie cu 460.000 de euro

Un aparat de fotografiat Leica extrem de rar a fost vândut la o licitaţie organizată de casa Bonhams în Hong Kong, pentru suma de 460.000 de euro.
Un aparat de fotografiat Leica extrem de rar, vândut la licitaţie cu 460.000 de euro

Egiptul l-a expulzat pe ambasadorul Turciei. Turcia promite măsuri de reciprocitate

Egiptul l-a expulzat sâmbătă pe ambasadorul Turciei, în urma unor declaraţii ale premierului turc Recep Tayip Erdogan, care a condamnat reprimarea islamiştilor de către noile autorităţi egiptene, a anunţat Ministerul de Externe.
Egiptul l-a expulzat pe ambasadorul Turciei. Turcia promite măsuri de reciprocitate

Mii de persoane au participat la deschiderea Târgului de Crăciun de la Sibiu

Câteva mii de persoane au participat, vineri seară, la deschiderea celei de-a şaptea ediţii a Târgului de Crăciun de la Sibiu şi au urmărit un concert susţinut de Monica Anghel, după ce primarul Klaus Iohannis a pornit iluminatul festiv din Piaţa Mare.
Mii de persoane au participat la deschiderea Târgului de Crăciun de la Sibiu

Medicul pakistanez care a ajutat CIA să îl găsească pe Osama ben Laden, inculpat pentru crimă

Medicul care a ajutat CIA să-l găsească pe Osama ben Laden în 2011 a fost inculpat, în nord-vestul Pakistanului, pentru crimă şi fraudă, a anunţat sâmbătă o sursă oficială.
Medicul pakistanez care a ajutat CIA să îl găsească pe Osama ben Laden, inculpat pentru crimă

Programul meciurilor din etapa a cincea a grupelor Ligii Campionilor

Programul meciurilor care se vor disputa, marţi şi miercuri, de la ora 21.45, în etapa a cincea a grupelor Ligii Campionilor:
Programul meciurilor din etapa a cincea a grupelor Ligii Campionilor

Kelemen: Trebuie să ne păstrăm reprezentarea în Parlamentul European. Nu ne lăsăm şantajaţi

Liderul UDMR, Kelemen Hunor, afirmă că scopul Uniunii este să-şi păstreze reprezentarea în Parlamentul European, pentru că altfel nimeni nu îi va putea apăra interesele, neexcluzând colaborarea cu alte formaţiuni politice, dar precizând că nu va fi oferit loc celor care au abuzat de încrederea UDMR.
Kelemen: Trebuie să ne păstrăm reprezentarea în Parlamentul European. Nu ne lăsăm şantajaţi

Bărbatul împuşcat vineri seară în Capitală este un om de afaceri croat

Bărbatul împuşcat, vineri seară, în cartierul Băneasa din Capitală este un om de afaceri croat, căsătorit cu o româncă şi are doi copii mici, el fiind atacat când ieşea de la firma sa de pe Bulevardul Aerogării, au declarat pentru MEDIAFAX surse din rândul anchetatorilor.
Bărbatul împuşcat vineri seară în Capitală este un om de afaceri croat

Programul meciurilor din etapa a cincea a grupelor Ligii Europa

Programul meciurilor care se vor disputa, joi, în etapa a cincea a grupelor Ligii Europa:
Programul meciurilor din etapa a cincea a grupelor Ligii Europa

Josh Brolin s-a internat într-o clinică de dezintoxicare

Actorul american Josh Brolin s-a internat într-o clinică de dezintoxicare din nordul Californiei, pentru a-şi trata problemele legate de abuzul de alcool, informează contactmusic.com.
Josh Brolin s-a internat într-o clinică de dezintoxicare

GAUDEAMUS 2013: Peste 40.000 de vizitatori în primele trei zile, la târgul de carte

Târgul Internaţional Gaudeamus din Bucureşti a fost vizitat în primele trei zile de peste 40.000 de persoane, atrase de evenimentele adresate atât publicului larg, cât şi profesioniştilor, dar şi de noutăţile editoriale cu care s-au prezentat expozanţii în acest an, informează organizatorii.
GAUDEAMUS 2013: Peste 40.000 de vizitatori în primele trei zile, la târgul de carte

Coreea de Nord a recunoscut că deţine un american, a anunţat Washingtonul

Coreea de Nord a recunoscut că deţine un cetăţean american în vârstă de 85 de ani, dar la care diplomaţii occidentali nu au acces, a anunţat Departamentul de Stat.
Coreea de Nord a recunoscut că deţine un american, a anunţat Washingtonul

China a creat o zonă de apărare aeriană care include insulele disputate cu Japonia

Beijingul a anunţat sâmbătă crearea unei "zone de identificare şi apărare aeriene" în Marea Chinei de Est, care include insulele aflate sub controlul Japoniei dar care sunt revendicate de China, provocând un protest puternic din partea autorităţilor de la Tokyo.
China a creat o zonă de apărare aeriană care include insulele disputate cu Japonia

Distincţia „Bradul de argint” din partea UDMR, pentru 26 de personalităţi maghiare din Transilvania

Un număr de 26 de personalităţi maghiare din Transilvania şi Corul Maghiar Braşovean au primit, sâmbătă, înaintea şedinţei Consiliului Reprezentanţilor Unionali UDMR de la Târgu Mureş, distincţia "Bradul de argint", ce recompensează "eforturile de păstrare şi conservare a valorilor pământului natal".
Distincţia

Tragedie la o nuntă: Cel puţin trei persoane au murit după ce au fost împuşcate în timp ce dansau pe melodia „Gangnam Style” – VIDEO

Cel puţin trei persoane au fost împuşcate mortal la o nuntă în timp ce dansau pe melodia rapperului sud-coreean Psy, "Gangnam Style".
Tragedie la o nuntă: Cel puţin trei persoane au murit după ce au fost împuşcate în timp ce dansau pe melodia

Cutremure cu o magnitudine maximă de 5,5 în nord-estul Chinei

Mai multe cutremure au avut loc sâmbătă în nord-estul Chinei, potrivit Institutului american de geofizică USGS, cu o magnitudine maximă de 5,5, provocând pagube grave unor locuinţe.
Cutremure cu o magnitudine maximă de 5,5 în nord-estul Chinei

Fostul deputat Mihail Boldea a fost pus în libertate

Fostul deputat Mihail Boldea, judecat pentru fraude imobiliare în valoare de aproximativ un milion de euro şi arestat în martie 2012, a fost pus în libertate, în noaptea de vineri spre sâmbătă el fiind eliberat din Penitenciarul Galaţi.
Fostul deputat Mihail Boldea a fost pus în libertate

Abdelhakim Dekhar, presupusul atacator de la Paris, a fost pus sub acuzare

Abdelhakim Dekhar, suspectul arestat în cazul atacurilor armate comise la redacţii şi la sediul unei bănci din Paris, a fost pus sub acuzare în noaptea de vineri spre sâmbătă, anunţă Parchetul din capitala Franţei, citat de AFP.
Abdelhakim Dekhar, presupusul atacator de la Paris, a fost pus sub acuzare

Dan Bălan, desemnat cel mai bun interpret la premiile Music Box din Rusia

Cântăreţul Dan Bălan a fost desemnat, marţi, la o gală organizată la palatul Kremlin din Moscova, învingător la categoria "cel mai bun interpret" a premiilor ruseşti Music Box, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.
Dan Bălan, desemnat cel mai bun interpret la premiile Music Box din Rusia

Ceapa şi beneficiile ei pentru sănătate

Ceapa, care face parte alături de usturoi din familia Allium, este bogată în sulf, responsabil pentru mirosul înţepător, dar are şi numeroase beneficii pentru sănătate, potrivit fitnea.com.
Ceapa şi beneficiile ei pentru sănătate

Barack Obama susţine că nu este obsedat de propria securitate

Preşedintele american Barack Obama a declarat că nu se gândeşte la propria securitate, potrivit unui interviu acordat vineri, la 50 de ani de la asasinarea predecesorului său John F. Kennedy.
Barack Obama susţine că nu este obsedat de propria securitate

Cum puteţi alunga stresul

Experţii au descoperit o metodă inedită de a alunga stresul.
Cum puteţi alunga stresul

OIAC solicită ajutorul companiilor private pentru distrugerea arsenalului chimic sirian

Organizaţia pentru Interzicerea Armelor Chimice (OIAC) a lansat un apel către companiile private în vederea distrugerii unei părţi a arsenalului chimic sirian, potrivit unui anunţ publicat pe site-ul organizaţiei.
OIAC solicită ajutorul companiilor private pentru distrugerea arsenalului chimic sirian

Robert De Niro şi Martin Scorsese se vor reuni pentru un nou film

Cineaştii Robert De Niro şi Martin Scorsese, care au lucrat împreună, printre altele, la "Crimele din mica Italie", "Băieţi buni şi "Casino", se vor reuni pentru un nou film cu gangsteri.
Robert De Niro şi Martin Scorsese se vor reuni pentru un nou film

O nouă formă de plictiseală, descoperită de cercetători

O nouă formă de plictiseală, denumită plictiseala apatică, a fost identificată de o echipă de cercetători din Germania, Statele Unite şi Canada.
O nouă formă de plictiseală, descoperită de cercetători

Israelul consideră că vor mai fi multe de făcut în cazul unui acord în dosarul nuclear iranian

Ministrul israelian al Apărării Moshe Yaalon a apreciat că, deşi Iranul şi marile puteri ar putea ajunge la un acord, "vor fi încă multe lucruri de făcut".
Israelul consideră că vor mai fi multe de făcut în cazul unui acord în dosarul nuclear iranian

DANSEZ PENTRU TINE, sezonul 14: Ruby şi Alexandru au părăsit competiţia, în timp ce Sore si Dark ocupă primul loc, după numărul de puncte

Pentru ediţia a 6-a a show-ului "Dansez pentru tine" membrii baletului coordonat de Edi Stancu au adus în scenă o coregrafie inspirată de filmul "Jocurile Foamei-Sfidarea". În ciuda eforturilor, Ruby şi Alexandru nu au reuşit să impresioneze publicul suficient de mult pentru a merge mai departe.
DANSEZ PENTRU TINE, sezonul 14: Ruby şi Alexandru au părăsit competiţia, în timp ce Sore si Dark ocupă primul loc, după numărul de puncte

Iranul şi marile puteri se apropie de un acord în negocierile de la Geneva

Iranul şi marile puteri se apropie de un acord asupra controversatului program nuclear al Teheranului, a afirmat vineri şeful negociatorilor iranieni, Abbas Araghchi.
Iranul şi marile puteri se apropie de un acord în negocierile de la Geneva

Senatorul Gavrilă Ghilea, fost lider PSD, votat preşedinte al PDL Bihor

Senatorul Gavrilă Ghilea, fost vicereşedinte al PSD Bihor şi fost prefect al judeţului, a fost ales, vineri seară, preşedinte al PDL Bihor, după ce a asigurat timp de un an şefia interimară a organizaţiei, fiind votat de 384 din cei 394 de delegaţi la lucrările Consiliului de Coordonare Judeţean.
Senatorul Gavrilă Ghilea, fost lider PSD, votat preşedinte al PDL Bihor