Rusia promite "sprijin deplin" în ancheta privind prăbuşirea avionului malaysian în Ucraina. Putin: "Ni se cere să facem presiuni asupra rebelilor. Vom face tot ce putem"

Rusia şi-a exprimat marţi disponibilitatea să ofere "sprijin deplin" în ancheta privind prăbuşirea zborului MH17 în estul Ucrainei, inclusiv prin trimiterea unor experţi, şi a salutat rezoluţia ONU care solicită acces liber la locul catastrofei.

380 afișări
Imaginea articolului Rusia promite "sprijin deplin" în ancheta privind prăbuşirea avionului malaysian în Ucraina. Putin: "Ni se cere să facem presiuni asupra rebelilor. Vom face tot ce putem"

Rusia promite "sprijin deplin" în ancheta privind prăbuşirea avionului malaysian în Ucraina (Imagine: AFP/ Mediafax Foto)

UPDATE 15:08 Rusia va face presiuni asupra rebelilor pentru a ajuta ancheta în cazul tragediei aviatice

Preşedintele rus, Vladimir Putin, a dat asigurări marţi că Moscova va face tot posibilul, inclusiv folosirea influenţei sale asupra separatiştilor, pentru a ajuta la ancheta privind prăbuşirea avionului malaysian în estul Ucrainei, îndemnând totodată Kievul înceteze luptele, relatează AFP.

"Rusia va face tot ce-i stă în putere pentru o anchetă completă, implicând toate părţile, în profunzime şi transparentă", a declarat Putin, citat de agenţiile de presă ruseşti, în cadrul unei reuniuni a Consiliului de Securitate rus.

"Ni se cere să exercităm presiuni asupra rebeliunii. Vom face desigur tot ce stă în puterea noastră, repet, dar acest lucru nu va fi suficient", a adăugat el.

Preşedintele rus a citat un atac cu blindate al forţelor ucrainene la Doneţk, capitala regiunii industriale Donbass unde s-au repliat rebelii. "Trebuie să le cerem autorităţilor ucrainene să respecte normele elementare de decenţă şi să aplice un armistiţiu fie şi numai pe perioada anchetei", a subliniat Putin.

Preşedintele ucrainean, Petro Poroşenko, le-a cerut luni forţelor sale să îşi întrerupă operaţiunile pe o rază de 40 de kilometri în jurul locului prăbuşirii avionului MH17, zonă care nu cuprinde şi Doneţk.

Într-un comunicat, Ministerul rus de Externe s-a declarat "convins că încetarea acţiunilor militare în zona prăbuşirii (avionului malaysian), dar şi pe întregul teritoriu din estul Ucrainei, va constitui o garanţie că o asemenea tragedie nu se va repeta".

În plus, Putin a avertizat că Moscova va reacţiona "în mod proporţional faţă de apropierea infrastructurilor NATO" de frontierele ruseşti.

"Vedem bine ceea ce se întâmplă. Forţele NATO se consolidează în mod ostentativ în ţările Europei de Est, inclusiv în apele Mării Negre şi Mării Baltice", a subliniat el.

"Este indispensabil să fie aplicate în totalitate şi în termenele anunţate măsurile prevăzute în vederea consolidării capacităţii de apărare a ţării, inclusiv în Crimeea şi la Sevastopol", a adăugat şeful statului rus.

Cel mai puternic om de la Kremlin i-a atacat din nou pe occidentali, pe care-i acuză de încurajarea unor "revoluţii colorate" ca cea din Georgia, în 2003, şi din Ucraina, în 2004, "sau, pentru a spune lucrurilor pe nume, lovituri de stat provocate şi finanţate din exterior".

În contextul în care în Rusia intră în vigoare noi sancţiuni care reprimă dur organizarea unor manifestaţii neautorizate sau în care ONG-uri sunt înregistrate ca "agenţi străini", el a dat asigurări că un scenariu similar celui care a condus la schimbarea puterii în Ucraina nu va avea loc în Rusia, spre deosebire de ceea ce se întâmplă în "ţări slabe".

El s-a apărat totodată de acuzaţii potrivit cărora ar vrea să "strângă şurubul" în societatea rusă.

În opinia politologului Aleksei Makarin, Putin caută un "echilibru între Occident, pe de o parte, şi reprezentanţi ai serviciilor de securitate şi opiniei publice ruse, de cealaltă" parte.

"Marja manevrelor sale s-a redus după prăbuşirea Boeingului, iar acest lucru se resimte în declaraţiile" pe care Putin le-a făcut marţi, a apreciat expertul.

"Rusia este dispusă să ofere sprijin deplin în desfăşurarea anchetei, inclusiv prin mobilizarea unor specialişti", a anunţat, într-un comunicat, Ministerul rus de Externe.

"Considerăm că o asemenea catastrofă trebuie să fie elucidată cu participarea activă a experţilor din cadrul Organizaţiei internaţionale pentru aviaţia civilă", aflată în subordinea ONU, adaugă Ministerul rus de Externe.

De asemenea, Moscova a salutat rezoluţia adoptată în noaptea de luni spre marţi de Consiliul de Securitate, inclusiv de Rusia, care condamnă atacul asupra zborului MH17 şi solicită acces liber şi asigurarea măsurilor de securitate pentru experţi la locul catastrofei.

"În urma consultărilor, rezoluţia a fost adoptată şi evidenţiază necesitatea unei anchete internaţionale cu adevărat independentă şi imparţială având la bază principiile aviaţiei internaţionale", adaugă comunicatul diplomaţiei de la Moscova.

Este important că rezoluţia "solicită, totodată, părţilor aflate în conflict o încetare a luptelor în zona incidentului şi să asigure accesul la locul catastrofei organizaţiilor participante la anchetă, printre care misiunea de observatori a OSCE şi alte organizaţii internaţionale", adaugă ministerul rus.

De altfel, preşedintele rus Vladimir Putin a salutat adoptarea rezoluţiei în noaptea de luni spre marţi, într-o discuţie la telefon cu premierul olandez Mark Rutte. Cei doi lideri au menţionat, de asemenea, necesitatea "accesului direct şi total" la locul catastrofei şi necesitatea unei încetări a focului, a precizat Kremlinul, într-un comunicat.

Separatiştii proruşi au anunţat în noaptea de luni spre marţi o încetare a focului într-un perimetru de 10 kilometri în apropiere de locul prăbuşirii avionului Malaysia Airlines.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici