CELE MAI NOI ARTICOLE

Antonescu: Miniştrii vor comunica mai intens. Chiţoiu şi-a îndeplinit misiunea ca vicepremier

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, vineri, la finalul Delegaţiei Permanente a partidului de la Mamaia că miniştrii PNL vor avea o comunicare mai intensă în perioada următoare, precizând că în cazul funcţiei de vicepremier Daniel Chiţoiu şi-a îndeplinit misiunea politică.
Antonescu: Miniştrii vor comunica mai intens. Chiţoiu şi-a îndeplinit misiunea ca vicepremier

Condescu: Orice se poate întâmpla, nu avem o istorie de apărat

Preşedintele clubului Pandurii Târgu Jiu, Marin Condescu, a declarat, vineri, că echipa sa nu are o istorie de apărat în grupele Ligii Europa, aflându-se la prima participare în cupele europene şi fiind oarecum avantajată de această postură.
Condescu: Orice se poate întâmpla, nu avem o istorie de apărat

Alegeri la Tineretul Social Democrat: Mihai Sturzu, ales preşedinte. Noul preşedinte executiv şi noul secretar general

Contracandidaţii la preşedinţia Tineretului Social Democrat Mihai Sturzu, Ioana Pop şi Gabriel Petrea au decis, vineri, la Mamaia, să meargă în echipă la Congresul TSD, Sturzu urmând să preia preşedinţia organizaţiei, în timp ce Pop va fi preşedinte executiv, iar Gabriel Petre - secretar general.
Alegeri la Tineretul Social Democrat: Mihai Sturzu, ales preşedinte. Noul preşedinte executiv şi noul secretar general

Predoiu: Dacă vom merge la discuţii cu guvernul o facem ca să ne luptăm pentru soluţiile noastre

PDL se va "lupta" pentru soluţii sale de relansare economică într-o eventuală discuţie cu reprezentanţii guvernului, una dintre acestea fiind micşorarea CAS-ului, aşa cum democrat-liberalii cer "de mult timp", a declarat, vineri, pentru MEDIAFAX, prim-vicepreşedintele PDL Cătălin Predoiu.
Predoiu: Dacă vom merge la discuţii cu guvernul o facem ca să ne luptăm pentru soluţiile noastre

Campion olimpic la înot considerat liderul unei grupări de trafic de droguri, REŢINUT la Piteşti

Un campion olimpic la înot a fost reţinut, vineri, alături de alte două persoane, cei trei fiind consideraţi lideri ai unei grupări specializate în trafic de droguri, iar la locuinţele lor din Piteşti anchetatorii au găsit peste jumătate de kilogram de substanţe etnobotanice şi 30 de grame de canabis.
Campion olimpic la înot considerat liderul unei grupări de trafic de droguri, REŢINUT la Piteşti

Antonescu: Primul tur al prezidenţialelor e potrivit pentru referendumul de revizuire a Constituţiei

Primul tur al alegerilor prezidenţiale ar fi o dată potrivită pentru organizarea referendumului de revizuire a Constituţiei, în contextul deciziei pronunţate de Curtea Constituţională, a declarat, vineri, preşedintele PNL Crin Antonescu, la finalul şedinţei Delegaţiei Permanente a PNL.
Antonescu: Primul tur al prezidenţialelor e potrivit pentru referendumul de revizuire a Constituţiei

Antonescu: Echipa guvernamentală a primit un vot de încredere din partea Delegaţiei Permanente a PNL

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat vineri, la finalul Delegaţiei Permanente a partidului, că miniştri din partea PNL au primit un vot de încredere, după o serie de discuţii care au vizat activitatea guvernamentală.
Antonescu: Echipa guvernamentală a primit un vot de încredere din partea Delegaţiei Permanente a PNL

Eric de Oliveira: Mă bucur că vom întâlni echipe puternice, aşa ne putem arăta valoarea

Mijlocaşul brazilian Eric de Oliveira a declarat, vineri, că se bucură că echipa sa va avea adversari valoroşi în grupa E a Ligii Europa, Pandurii Târgu Jiu având posibilitatea de a demonstra că e o formaţie puternică.
Eric de Oliveira: Mă bucur că vom întâlni echipe puternice, aşa ne putem arăta valoarea

Licitaţia pentru vânzarea Cantonului Jepi din Bucegi a fost amânată

Licitaţia organizată, vineri, de Primăria Buşteni, pentru vânzarea Cantonului Jepi din Bucegi şi a terenului aferent, de 500 de metri pătraţi, cu preţ de pornire de 22.000 de euro şi la care s-au prezentat şapte ofertanţi a fost amânată din cauza unor "neconcordanţe în documentele cadastrale".
Licitaţia pentru vânzarea Cantonului Jepi din Bucegi a fost amânată

Bebeluşul regal britanic va avea şase naşi de botez

Prinţul George de Cambridge, primul copil al prinţului William şi al soţiei sale, ducesa Catherine, va avea şase naşi de botez.
Bebeluşul regal britanic va avea şase naşi de botez

Tribunalul Bucureşti menţine măsura arestării lui Omar Hayssam, în dosarul de înşelăciune

Tribunalul Bucureşti a decis, vineri, menţinerea măsurii arestării preventive în cazul lui Omar Hayssam, în dosarul în care procurorii DIICOT îl acuză de înşelăciune şi delapidare.
Tribunalul Bucureşti menţine măsura arestării lui Omar Hayssam, în dosarul de înşelăciune

Ponta: România a ezitat „prea mult” în a spune că Siria are „regim ilegitim, criminal de mult timp”

Premierul Victor Ponta a declarat, vineri, că, în opinia sa, România a ezitat prea mult în a spune că Siria are regim ilegitim şi criminal, susţinând că "poate au fost alte interese" care au determinat această ezitare, pe care nu le cunoaşte.
Ponta: România a ezitat

Preşedintele Băsescu a transmis condoleanţe familiilor victimelor accidentului din Ungaria

Preşedintele Traian Băsescu a transmis vineri un mesaj de condoleanţe şi susţinere pentru familiile victimelor accidentului rutier din Ungaria, conform site-ului Preşedinţiei.
Preşedintele Băsescu a transmis condoleanţe familiilor victimelor accidentului din Ungaria

Liga Europa: Pandurii va juca în grupa E, cu Fiorentina, Dnepr şi Pacos Ferreira. Prezentarea adversarelor şi programul meciurilor. Componenţa tuturor grupelor

Formaţia Pandurii Târgu Jiu va evolua în grupa E a Ligii Europa, alături de echipele Fiorentina (Italia), Dnepr Dnepropetrovsk (Ucraina) şi Pacos Ferreira (Portugalia), s-a stabilit, vineri, la tragerea la sorţi de la Monaco.
Liga Europa: Pandurii va juca în grupa E, cu Fiorentina, Dnepr şi Pacos Ferreira. Prezentarea adversarelor şi programul meciurilor. Componenţa tuturor grupelor

Ioan Oltean: La europarlamentare PDL va fi singur pe liste, cu sigla şi vechea culoare

Vicepreşedintele PDL Ioan Oltean a declarat, vineri, la Bistriţa, că la alegerile europarlamentare PDL va merge singur pe liste, cu sigla şi vechea culoare, iar dintre actualii europarlamentari vor mai fi susţinuţi să candideze "cel puţin trei-patru, inclusiv Monica Macovei".
Ioan Oltean: La europarlamentare PDL va fi singur pe liste, cu sigla şi vechea culoare

Michael Douglas spune că o iubeşte pe Catherine Zeta Jones, dar aceasta are propriile ei probleme

Actorul Michael Douglas spune că o iubeşte pe soţia lui, Catherine Zeta Jones, dar aceasta are "propriile ei probleme", au declarat surse apropiate artistului.
Michael Douglas spune că o iubeşte pe Catherine Zeta Jones, dar aceasta are propriile ei probleme

Roşca i-a reproşat lui Chiţoiu probleme de comunicare ca vicepremier şi a cerut înlocuirea – surse

Liderul PNL Prahova, Mircea Roşca, i-a reproşat vicepremierului, ministru de Finanţe, Daniel Chiţoiu, problemele de comunicare în ceea ce priveşte măsurile economice din poziţia ocupată ca vicepremier, invocând varianta înlocuirii sale, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse liberale.
Roşca i-a reproşat lui Chiţoiu probleme de comunicare ca vicepremier şi a cerut înlocuirea – surse

Roberta Anastase: Crin Antonescu este un analfabet politic. România nu poate să aibă, la 23 de ani de la Revoluţie, un preşedinte precum Antonescu

Vicepreşedintele PDL Roberta Anastase a declarat, vineri, la Şcoala de vară a TDL, că liderul PNL Crin Antonescu este un "analfabet politic".
Roberta Anastase: Crin Antonescu este un analfabet politic. România nu poate să aibă, la 23 de ani de la Revoluţie, un preşedinte precum Antonescu

Poetul irlandez Seamus Heaney, laureat al premiului Nobel pentru literatură, a murit

Poetul irlandez Seamus Heaney, laureat al premiului Nobel pentru literatură pe 1995, a murit la vârsta de 74 de ani, din cauza unei boli neprecizate, a anunţat, vineri, familia sa, citată de AFP.
Poetul irlandez Seamus Heaney, laureat al premiului Nobel pentru literatură, a murit

Oltean despre MFP: Sunt perfecţionaţi în hoţie, au furat 120 de milioane de euro în nici şase minute

Vicepreşedintele PDL Ioan Oltean declară că depunerea proiectelor pentru ajutorul de minimis a fost "o mascaradă premeditată de guvernare şi de conducerea Ministerului de Finanţe", iar reprezentanţii puterii sunt "perfecţionaţi în hoţie", furând 120 milioane de euro în cinci minute şi 41 de secunde.
Oltean despre MFP: Sunt perfecţionaţi în hoţie, au furat 120 de milioane de euro în nici şase minute

Anastase vrea să-l ajute pe Şova la „Treasure Hunt” ca ministrul să găsească contractul Bechtel

Vicepreşedintele PDL Roberta Anastase s-a oferit, vineri, la şcoala de vară a TDL, să îl ajute pe ministrul Dan Şova, care a anunţat că nu găseşte contractul Bechtel, să joace "Treasure Hunt", iar Traian Ungureanu a anunţat că documentul a fost găsit, după ce Crin Antonescu "dormise" pe el.
Anastase vrea să-l ajute pe Şova la

Platini despre transferuri: Trebuie să ne gândim la ceva mai sănătos în fotbal

Preşedintele UEFA, Michel Platini, vrea ca lumea fotbalului să se gândească la "ceva mai sănătos" pentru a evita sumele prea mari pe piaţa transferurile şi transformarea jucătorilor în "produse".
Platini despre transferuri: Trebuie să ne gândim la ceva mai sănătos în fotbal

Beşiktaş Istanbul a fost exclusă din cupele europene. Turcii sunt înlocuiţi de formaţia Tromso

Echipa norvegiană Tromso va înlocui formaţia Beşiktaş Istanbul în grupele Ligii Europa, după ce Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) a respins apelul clubului turc la decizia UEFA de interzicere a participării în cupele europene.
Beşiktaş Istanbul a fost exclusă din cupele europene. Turcii sunt înlocuiţi de formaţia Tromso

REPORTAJ: Restaurantul suspendat – o atracţie pentru românii pasionaţi de experienţe gastronomice extreme – GALERIE FOTO

Piept de pui caramelizat pe pat de ierburi, ouă de prepeliţă cu caviar, cartofi dulci cu coacăze, somon fume, şampanie fină şi o privelişte de la 50 de metri înălţime reprezintă o atracţie insolită pentru românii pasionaţi să încerce experienţe culinare noi, dar şi extreme.
REPORTAJ: Restaurantul suspendat - o atracţie pentru românii pasionaţi de experienţe gastronomice extreme - GALERIE FOTO

Ponta: Invit PDL şi UDMR la discuţii pe temele noului acord cu FMI şi bugetului pe 2014

Premierul Victor Ponta a declarat, vineri, că va trimite la începutul săptămânii viitoare o scrisoare conducerilor PDL şi UDMR pentru a-i invita la discuţii pe tema unui nou acord cu FMI, Banca Mondială şi Comisia Europeană, precum şi pe tema proiectului de buget pe 2014.
Ponta: Invit PDL şi UDMR la discuţii pe temele noului acord cu FMI şi bugetului pe 2014

Un grup de evrei germani vrea să boicoteze concertul lui Roger Waters de la Dusseldorf

Un grup de evrei germani intenţionează să boicoteze concertul pe care Roger Waters îl va susţine pe 6 septembrie, la Dusseldorf (Germania), după ce muzicianul a prezentat simbolul Steaua lui David pe un porc gonflabil în timpul unui show recent.
Un grup de evrei germani vrea să boicoteze concertul lui Roger Waters de la Dusseldorf

Ponta: Varianta PSD, cu 10 regiuni, trebuie discutată şi în USL. Vreau să discut cu UDMR, PPDD şi PDL

Premierul Victor Ponta a declarat, vineri, că în CExN al PSD s-a discutat varianta împărţirii României în zece regiuni, el arătând că această variantă trebuie discutată şi în cadrul USL şi că doreşte să aibă discuţii, pe de altă parte, şi cu UDMR, PPDD şi PDL pe această temă.
Ponta: Varianta PSD, cu 10 regiuni, trebuie discutată şi în USL. Vreau să discut cu UDMR, PPDD şi PDL

Ponta, despre propunerea PNL privind reducerea CAS: Chiţoiu şi Voinea să găsească soluţii

Premierul Victor Ponta a fost întrebat, vineri, dacă propunerea liberalilor de reducerea a CAS cu 3% e fezabilă, el precizând că diminuarea contribuţiilor reprezintă unul dintre obeictivele principale ale USL şi că miniştrii Chiţoiu şi Voinea trebuie să găsească soluţii pentru aplicarea măsurii.
Ponta, despre propunerea PNL privind reducerea CAS: Chiţoiu şi Voinea să găsească soluţii

Blaga: În unele filiale sunt de douăzeci de ani aceleaşi „băbăciuni”

Procentul de 17-19 la sută pe care PDL îl are în sondaje "nu e mult, nu e puţin" ci o "bază de pornire", a declarat, vineri, preşedintele PDL Vasile Blaga, criticând faptul că în diferite organizaţii locale ale partidului sunt de douăzeci de ani aceleaşi "băbăciuni".
Blaga:  În unele filiale sunt de douăzeci de ani aceleaşi

Sport.ro a fost, joi, cel mai citit site din online-ul românesc

Sport.ro a fost, joi, cel mai citit site din online-ul românesc, înregistrând 2.482.410 afişări şi 441.743 de vizitatori unici, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.
Sport.ro a fost, joi, cel mai citit site din online-ul românesc

Regizorul William Friedkin, recompensat cu un Leu de Aur onorific la Veneţia

Regizorul american William Friedkin, celebru pentru pelicule precum "Filiera franceză" şi "Exorcistul", a primit, joi, un premiu pentru întreaga carieră - Leu de Aur onorific - din partea organizatorilor Festivalului de Film de la Veneţia.
Regizorul William Friedkin, recompensat cu un Leu de Aur onorific la Veneţia

Ministrul Transporturilor: Firma care efectua deplasarea în Ungaria a îndeplinit toate condiţiile legale de transport. Firma are licenţă din 2011

Firma care deţine autobuzul implicat în accidentul din Ungaria, în care trei români au murit şi 18 au fost răniţi, are licenţă din 2011, iar cei doi şoferi, în vârstă de 29 şi, respectiv, 45 de ani, au certificate profesionale de transport persoane, potrivit Ministerului Transporturilor.
Ministrul Transporturilor: Firma care efectua deplasarea în Ungaria a îndeplinit toate condiţiile legale de transport. Firma are licenţă din 2011

Consiliul Concurenţei analizează preluarea Petrom Distribuţie Gaze de către Ligatne

Consiliul Concurenţei analizează concentrarea economică care va fi realizată ca urmare a preluării Petrom Distribuţie Gaze de către Ligatne SRL, firmă deţinută de fondul ceh de investiţii PPF Investments.
Consiliul Concurenţei analizează preluarea Petrom Distribuţie Gaze de către Ligatne

PSD propune ca referendumul pentru Constituţie să fie organizat odată cu primul tur al prezidenţialelor

PSD va propune în USL ca referendumul pentru modificarea Constituţiei să fie organizat odată cu primul tur al alegerilor prezidenţiale, a precizat, vineri, premierul Victor Ponta, după şedinţa Comitetului Executiv Naţional (CExN).
PSD propune ca referendumul pentru Constituţie să fie organizat odată cu primul tur al prezidenţialelor

Tottenham Hotspur anunţă oficial transferul lui Chiricheş

Gruparea engleză Tottenham Hotspur a anunţat, vineri, pe site-ul oficial, transferul mijlocaşului Vlad Chiricheş de la Steaua Bucureşti.
Tottenham Hotspur anunţă oficial transferul lui Chiricheş

Ponta: Membrii PSD decoraţi cu „Steaua României” s-au asociat demersului Corinei Creţu

Premierul Victor Ponta a anunţat vineri, după şedinţa CExN a PSD, că toţi membrii conducerii PSD decoraţi cu "Steaua României" s-au asociat demersului europarlamentarului Corina Creţu privind solicitarea de retragere a distincţiei lui Laszlo Tokes.
Ponta: Membrii PSD decoraţi cu

Încrederea în economie a atins nivelul maxim al ultimilor 2 ani în Europa, cu efecte şi în România

Încrederea companiilor şi populaţiei în economie a variat nesemnificativ în România în august, cu evoluţii uşor pozitive în industrie şi servicii, dar negative în cazul consumatorilor casnici şi în sectorul retail, în timp ce indicii încrederii din zona euro au urcat la maximul ultimilor doi ani.
Încrederea în economie a atins nivelul maxim al ultimilor 2 ani în Europa, cu efecte şi în România

Berlinul exclude o participare germană la o intervenţie militară în Siria

Ministrul german de Externe Guido Westerwelle a exclus o participare germană la o intervenţie militară în Siria, într-un interviu de presă din care au fost publicate fragmente vineri.
Berlinul exclude o participare germană la o intervenţie militară în Siria

Solistul trupei Nazareth se retrage din muzică din cauza unor probleme medicale

Solistul trupei rock Nazareth, Dan McCafferty, a anunţat că se retrage din muzică din cauza unor probleme medicale, la câteva săptămâni după ce a leşinat pe scenă, în timpul unui concert susţinut în Canada.
Solistul trupei Nazareth se retrage din muzică din cauza unor probleme medicale

Orban i-a cerut lui Fenechiu să se autosuspende din PNL până la soluţionarea dosarului

Deputatul PNL, Ludovic Orban, i-a solicitat fostului ministru al Transporturilor Relu Fenechiu să se autosuspende din toate funcţiile deţinute în partid până la soluţionarea dosarului în care a fost condamnat, au declarat surse din PNL pentru MEDIAFAX.
Orban i-a cerut lui Fenechiu să se autosuspende din PNL până la soluţionarea dosarului