CELE MAI NOI ARTICOLE

STARE DE URGENŢĂ în Egipt, timp de o lună

Preşedinţia egipteană a anunţat, miercuri, instaurarea stării de urgenţă pentru o lună în această ţară, relatează AFP.
STARE DE URGENŢĂ în Egipt, timp de o lună

PREMIERĂ ştiinţifică: Cercetătorii au realizat ochi artificiali de insectă. Cum vor putea fi folosiţi – VIDEO

Cercetători elveţieni, francezi şi germani au realizat primii ochi de insectă artificiali în miniatură, care ar putea contribui la prevenirea accidentelor, proiectul denumit "Curvace" primind două milioane de euro din fonduri UE, informează Comisia Europeană.
PREMIERĂ ştiinţifică: Cercetătorii au realizat ochi artificiali de insectă. Cum vor putea fi folosiţi - VIDEO

Etapa a şaptea a Ligii I a fost amânată la solicitarea lui Victor Piţurcă

Comitetul Executiv al FRF întrunit, miercuri, la Casa Fotbalului, a aprobat solicitarea selecţionerului Victor Piţurcă de amânare a meciurilor din cadrul etapei a şaptea, programate la 31 august, pentru pregătirea partidelor echipei naţionale cu Ungaria şi Turcia din preliminariile CM-2014.
Etapa a şaptea a Ligii I a fost amânată la solicitarea lui Victor Piţurcă

Sântămaria Mare, una dintre marile sărbători ale bisericii creştine şi Ziua Marinei

Adormirea Maicii Domnului sau Sântămaria Mare, una dintre marile sărbători ale bisericii creştine, prăznuită în 15 august, marchează trecerea de la vară la toamnă şi este, totodată, Ziua Marinei, Sfânta Maria fiind ocrotitoarea marinarilor.
Sântămaria Mare, una dintre marile sărbători ale bisericii creştine şi Ziua Marinei

Copiii romi au risc de şase ori mai mare decât ceilalţi să abandoneze şcoala

Copiii de etnie romă au risc de şase ori mai mare decât ceilalţi să abandoneze şcoala, iar percepţia şcolii ca un mediu neprietenos sau nefamiliar este cel mai puternic indicator care explică abandonul, rezultă din studiul "Părăsirea timpurie a şcolii - cauze şi efecte", prezentat miercuri.
Copiii romi au risc de şase ori mai mare decât ceilalţi să abandoneze şcoala

Ce avere are directorul general adjunct APIA, reţinut pentru fapte de corupţie

Directorul general adjunct APIA, Aurel Pană, reţinut pentru fapte de corupţie, nu are o locuinţă în proprietate, însă deţine trei terenuri agricole, cel mai mare de 66.365 metri pătraţi, şi a luat subvenţii de 9.523,77 lei de la APIA, potrivit declaraţiilor de avere din 2012 şi 2013.
Ce avere are directorul general adjunct APIA, reţinut pentru fapte de corupţie

Igor Dodon susţine că mulţi români se declară moldoveni pentru a fi respectaţi în UE

Tot mai mulţi români care pleacă peste hotare la muncă, se declară moldoveni, pentru a fi respectaţi, a declarat marţi liderul Partidului Socialiştilor din R.Moldova (PSRM), Igor Dodon, referitor la declaraţiile de luni ale preşedintelui român Traian Băsescu, relatează Regnum, în pagina electronică.
Igor Dodon susţine că mulţi români se declară moldoveni pentru a fi respectaţi în UE

Tarom a depus singura ofertă pentru transportul aerian internaţional al trimiterilor Poştei Române

Operatorul aerian Tarom a depus singura ofertă în cadrul licitaţiei organizată de Poşta Română pentru achiziţionarea de servicii de transport aerian al trimiterilor poştale internaţionale, valoarea estimată a contractului fiind de 1,43 milioane de euro (inclusiv TVA) pentru 12 luni.
Tarom a depus singura ofertă pentru transportul aerian internaţional al trimiterilor Poştei Române

Ponta: Sunt dispus să-mi asum răspunderea pentru suspendarea plăţii pensiilor torţionarilor comunişti

Premierul Victor Ponta a declarat, miercuri, că este dispus să-şi asume răspunderea pentru suspendarea plăţii pensiilor torţionarilor comunişti, dacă Parchetul începe o acţiune penală împotriva acestora, şi i-a cerut ministrului Justiţiei să găsească o soluţie juridică pentru rezolvarea problemei.
Ponta: Sunt dispus să-mi asum răspunderea pentru suspendarea plăţii pensiilor torţionarilor comunişti

Tramvaiele 41 din Bucureşti nu vor circula în acest weekend

Tramvaiele liniei 41 din Capitală, care fac legătura între cartierul Ghencea şi Piaţa Presei Libere, nu vor circula sâmbătă, 17 august, şi duminică, 18 august, din cauza unor lucrări la calea de rulare, călătorii având la dispoziţie în schimb, pe acelaşi traseu, linia navetă de autobuze 641.
Tramvaiele 41 din Bucureşti nu vor circula în acest weekend

UEFA a închis o peluză a stadionului echipei Legia Varşovia pentru meciul cu Steaua

Comisia de Disciplină a UEFA a decis închiderea peluzei pe care o ocupă galeria formaţiei Legia Varşovia la meciurile de pe teren propriu, pentru partida cu Steaua, din returul play-off-ului Ligii Campionilor, din cauza incidentelor produse de fani, a anunţat gruparea poloneză pe site-ul oficial.
UEFA a închis o peluză a stadionului echipei Legia Varşovia pentru meciul cu Steaua

Geri Halliwell, surprinsă de fotografi pe străzile Londrei – FOTO

Cântăreaţa Geri Halliwell, în vârstă de 41 de ani, a fost surprinsă având un aspect obosit în timpul unei plimbări prin Londra.
Geri Halliwell, surprinsă de fotografi pe străzile Londrei - FOTO

Cazanciuc: Anularea pensiei speciale a magistraţilor condamnaţi pentru corupţie, discutată la CSM

Legea prin care se va anula pensia specială a magistraţilor condamnaţi definitiv pentru fapte de corupţie va fi discutată în şedinţa de săptămâna viitoare a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), a anunţat miercuri, în şedinţa Guvernului, ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc.
Cazanciuc: Anularea pensiei speciale a magistraţilor condamnaţi pentru corupţie, discutată la CSM

China va plăti Hollywoodului câteva zeci de milioane de dolari

China va plăti studiourilor hollywoodiene datoria de câteva zeci de milioane de dolari aferentă încasărilor locale generate de filmele americane, întrucât cele două tabere au ajuns la un nou acord care prevede plata unei noi taxe, au anunţat, marţi, reprezentanţii studiourilor din Los Angeles.
China va plăti Hollywoodului câteva zeci de milioane de dolari

Documentarul „Steve Jobs: Hipiotul milionar în dolari”, luni, la BBC Knowledge

Documentarul biografic "Steve Jobs: Hipiotul milionar în dolari" va fi difuzat, luni, de la ora 22.00, la BBC Knowledge, anunţă postul de televiziune, într-un comunicat remis MEDIAFAX.
Documentarul

Magazin care vinde en-gros etnobotanice şi manuale pentru creşterea marijuanei, deschis pe internet

Un adevărat magazin pentru vânzarea en-gros de etnobotanice către dealerii de droguri din România, seminţe pentru cultivarea canabisului şi a ciupercilor cu efect halucinogen, precum şi manuale pentru creşterea marijuanei, a fost deschis online şi îşi face reclamă de site-uri de socializare.
Magazin care vinde en-gros etnobotanice şi manuale pentru creşterea marijuanei, deschis pe internet

Festivalul InnerSound International New Arts, între 26 şi 31 august, în Capitală

Cea de-a doua ediţie a Festivalului Internaţional de Arte Noi InnerSound, care propune un traseu situat la confluenţa artelor, va avea loc în perioada 26 - 31 august, în Capitală, tema evenimentul fiind misterul, potrivit site-ului Muzeului Naţional al Ţăranului Român din Bucureşti.
Festivalul InnerSound International New Arts, între 26 şi 31 august, în Capitală

Radu Mazăre va propune PSD „amnistierea” aleşilor locali aflaţi în incompatibilitate

Preşedintele PSD Constanţa, Radu Mazăre, a declarat că va propune în cadrul Comitetului Executiv al PSD, programat peste două săptămâni, anularea din Legea 161/2003 a punctelor privind incompatibilităţile şi o amnistie pentru aleşii locali aflaţi deja în stare de incompatibilitate.
Radu Mazăre va propune PSD

PDL: Vacanţa Ponta-Antonescu a luat sfârşit, înseamnă că economia românească e în pericol

Europarlamentarul PDL Traian Ungureanu a declarat că Victor Ponta "a reuşit cum a pus piciorul în ţară să facă un nou gest în care se amestecă iresponsabilitatea şi băşcălia" şi a arătat că premierul s-a supărat pe Consiliul Fiscal deoarece analiza consiliului arăta că bugetul "e slab susţinut".
PDL: Vacanţa Ponta-Antonescu a luat sfârşit, înseamnă că economia românească e în pericol

Cele două echipe din Craiova au fost primite în Liga a II-a

FC Universitatea Craiova şi CS Universitatea Craiova au fost primite în Liga a II-a, în urma şedinţei de miercuri a Comitetului Executiv al FRF, a anunţat preşedintele clubului Gaz Metan Mediaş, Ioan Horoba, care a adăugat că FC Rapid va evolua probabil în Seria I a eşalonului secund.
Cele două echipe din Craiova au fost primite în Liga a II-a

Avocaţii au cerut eliberarea lui Becali pentru a rezolva problemele echipei Steaua şi ale firmelor sale

Avocaţii au cerut miercuri instanţei să îl elibereze pe Gigi Becali pentru a rezolva problemele FC Steaua şi ale firmelor sale, printre acestea fiind şi Uzina Mecanică Drăgăşani, unde prezenţa lui Becali este necesară întrucât trebuie semnate documente clasificate, care nu pot fi duse în penitenciar.
Avocaţii au cerut eliberarea lui Becali pentru a rezolva problemele echipei Steaua şi ale firmelor sale

Primul discurs de campanie al lui Antonescu, în 31 august, la Constanţa

O manifestare la care este anunţată prezenţa a aproximativ 2.500 de persoane şi la care urmează ca liderul PNL Crin Antonescu să lanseze primele mesaje de campanie va fi organizată în 31 august, la Constanţa, la eveniment urmând să participe şi Victor Ponta şi Daniel Constantin.
Primul discurs de campanie al lui Antonescu, în 31 august, la Constanţa

Mega Image deschide un Shop&Go în Bucureşti şi un Mega Image în oraşul Pantelimon

Mega Image deschide joi două magazine noi, un magazin de proximitate Shop&Go în Bucureşti şi un supermarket Mega Image în oraşul Pantelimon din judeţul Ilfov, a anunţat retailerul.
Mega Image deschide un Shop&Go în Bucureşti şi un Mega Image în oraşul Pantelimon

Dumitru Costin a demisionat din Comitetul Executiv al FRF: Am demisionat pentru că propunerea mea de disputare a barajului a afectat imaginea FRF

Preşedintele Asociaţiei Fotbaliştilor Amatori şi Nonamatori, Dumitru Costin, a demisionat din funcţia de membru al Comitetului Executiv al FRF, a declarat la finalul şedinţei de miercuri, de la Casa Fotbalului, preşedintele clubului Gaz Metan Mediaş, Ioan Horoba.
Dumitru Costin a demisionat din Comitetul Executiv al FRF: Am demisionat pentru că propunerea mea de disputare a barajului a afectat imaginea FRF

Ponta: De Ziua Marinei, transmit felicitări tuturor marinarilor pe care încă nu i-a vândut Băsescu

Premierul Victor Ponta a ţinut să transmită, miercuri, un mesaj de felicitare tuturor marinarilor pe care "încă nu i-a vândut" preşedintele Băsescu, urarea fiind ocazionată de faptul că pe 15 august se sărbătoreşte Ziua Marinei.
Ponta: De Ziua Marinei, transmit felicitări tuturor marinarilor pe care încă nu i-a vândut Băsescu

Băsescu a început cursurile la CERONAV pentru reconfirmarea brevetului de comandant de navă

Preşedintele Traian Băsescu a început cursurile de reconfirmare a brevetului de comandant de navă ale Centrului Român pentru Pregătirea şi Perfecţionarea Personalului din Transporturi Navale (CERONAV), pregătirea, care se va încheia săptămâna viitoare, făcându-se la vila de protocol de la Neptun.
Băsescu a început cursurile la CERONAV pentru reconfirmarea brevetului de comandant de navă

Dragoş Bucur este un „sexolog golan” în filmul „Love Building” – VIDEO

Dragoş Bucur revine pe marile ecrane, în septembrie, în filmul "Love Building", regizat de Iulia Rugină, un proiect pe care actorul îl consideră ca fiind unul de suflet şi în care interpretează rolul unui terapeut sexolog, informează MediaPro Distribution.
Dragoş Bucur este un

La prima şedinţă de Guvern după vacanţă, 15 miniştri lipsesc. Ponta, către cei prezenţi: „Noi cu pâinea, domnul preşedinte, cu circul”

Prima şedinţa săptămânală a Executivului după zece zile de vacanţă guvernamentală s-a desfăşurat în absenţa a cincisprezece miniştri, iar la începutul reuniunii premierul Victor Ponta le-a spus celor prezenţi că programul care urmează este foarte simplu: "Noi cu pâinea, domnul preşedinte, cu circul".
La prima şedinţă de Guvern după vacanţă, 15 miniştri lipsesc. Ponta, către cei prezenţi:

Cluj: Troleibuze de 2 milioane de lei bucata, cu aer condiţionat şi camere video, puse în circulaţie – FOTO

Primăria Cluj-Napoca a pus în circulaţie, miercuri, primele patru troleibuze noi, dintr-un lot de zece, acestea fiind dotate cu camere de luat vederi, aer condiţionat şi computer de bord, precum şi cu rampă pentru persoanele cu dizabilităţi.
Cluj: Troleibuze de 2 milioane de lei bucata, cu aer condiţionat şi camere video, puse în circulaţie - FOTO

Câţi români îşi serbează onomastica de Sfânta Maria

Peste 2,2 milioane de români îşi serbează onomastica joi, de sărbătoarea Sfintei Maria, aproximativ 1,8 milioane dintre aceştia fiind femei, informează Ministerul Afacerilor Interne (MAI).
Câţi români îşi serbează onomastica de Sfânta Maria

Variety: Cel mai nou film al lui Corneliu Porumboiu este atât de intelectualizat încât este sufocat

Noul lungmetraj al lui Corneliu Porumboiu, "Când se lasă seara peste Bucureşti sau metabolism", inclus în competiţia Festivalului de la Locarno, ce se încheie duminică, a fost descris de publicaţia Variety drept "cel mai celebral film" al autorului, dar atât de intelectualizat încât este sufocat.
Variety: Cel mai nou film al lui Corneliu Porumboiu este atât de intelectualizat încât este sufocat

Samsung, dată în judecată de Brazilia din cauza condiţiilor de muncă de la o fabrică

Brazilia a intentat un proces Samsung referitor la condiţiile dificile de muncă de la o fabrică operată de grupul sud-coreean în regiunea Amazonului şi cere daune de peste 100 de milioane de dolari, a anunţat Ministerul Muncii.
Samsung, dată în judecată de Brazilia din cauza condiţiilor de muncă de la o fabrică

Coreea de Nord şi Coreea de Sud au încheiat acordul pentru redeschiderea complexului Kaesong

Phenianul şi Seulul au încheiat un acord, miercuri, pentru redeschiderea complexului industrial intercoreean Kaesong, închis în aprilie din cauza tensiunilor din peninsulă, a anunţat Seulul.
Coreea de Nord şi Coreea de Sud au încheiat acordul pentru redeschiderea complexului Kaesong

Ponta: Doamna Udrea era îngrijorată că sunt obsedat de ea, mă confunda cu preşedintele Băsescu

Premierul Victor Ponta a declarat, miercuri, la începutul şedinţei de Guvern, că a observat că Elena Udrea s-a arătat îngrijorată că el ar fi obsedat de ea, Ponta apreciind că Udrea îl confundă cu preşedintele Traian Băsescu
Ponta: Doamna Udrea era îngrijorată că sunt obsedat de ea, mă confunda cu preşedintele Băsescu

Constantin Grecu a semnat pe trei ani cu FC Dinamo

Fundaşul Constantin Grecu, ultima dată la Petrolul Ploieşti, a semnat un contract pe trei ani cu FC Dinamo, a anunţat, miercuri, site-ul oficial al grupării din Şoseaua Ştefan cel Mare.
Constantin Grecu a semnat pe trei ani cu FC Dinamo

Le Monde elogiază Muzeul Ţăranului Român, de o „irezistibilă atracţie poetică”

Publicaţia franceză Le Monde dedică în ediţia sa de miercuri un articol elogios Muzeului Ţăranului Român din Bucureşti, material care face parte dintr-o serie intitulată "Improbables musées" ("Muzee improbabile").
Le Monde elogiază Muzeul Ţăranului Român, de o

TAIFUN la Hong Kong: Şcolile, birourile şi Bursa de Valori au fost închise – FOTO, VIDEO

Autorităţile chineze au ordonat închiderea birourilor, şcolilor şi a Bursei de Valori din Hong Kong din cauza taifunului Utor.
TAIFUN la Hong Kong: Şcolile, birourile şi Bursa de Valori au fost închise - FOTO, VIDEO

British Petroleum depune plângere împotriva EPA pentru excluderea de la contracte federale

Grupul petrolier britanic British Petroleum (BP) a depus o plângere împotriva Agenţiei americane pentru Protecţia Mediului (EPA), acuzând-o că l-a exclus abuziv de la atribuirea unor contracte federale după deversarea de petrol în Golful Mexic, în 2010.
British Petroleum depune plângere împotriva EPA pentru excluderea de la contracte federale

Sosirea tatălui lui Snowden va fi anunţată după întâlnirea acestuia cu fiul său – surse

Tatăl fugarului american Edward Snowden va sosi în Rusia în zilele următoare, dar venirea sa va fi anunţată abia după ce va avea loc întâlnirea cu fiul său, a declarat miercuri o sursă apropiată dosarului pentru agenţia Interfax.
Sosirea tatălui lui Snowden va fi anunţată după întâlnirea acestuia cu fiul său - surse

Sandra Oh, interpreta Christinei Yang în „Anatomia lui Grey”, părăseşte serialul

Actriţa Sandra Oh, interpreta personajului Cristina Yang din serialul "Anatomia lui Grey/ Grey's Anatomy", a anunţat că va părăsi seria TV la sfârşitul celui de-al 10-lea sezon.
Sandra Oh, interpreta Christinei Yang în