CELE MAI NOI ARTICOLE

Hidroelectrica va scoate la vânzare, din iunie, 88 de microhidrocentrale

Producătorul de energie Hidroelectrica, deţinut de stat, va scoate la vânzare, începând cu luna iunie, 88 de microhidrocentrale, din cele aproape 160 de unităţi pe care le mai are.
Hidroelectrica va scoate la vânzare, din iunie, 88 de microhidrocentrale

Preşedintele CJ Harghita: Reţinerea mea e o înscenare, am vrut doar să asfaltez drumurile din judeţ

Preşedintele Consiliului Judeţean Harghita, Borboly Csaba, a declarat, marţi, la intrarea la Curtea de Apel Târgu Mureş, care va judeca propunerea de arestare preventivă a sa pentru fapte de corupţie, că reţinerea sa reprezintă o înscenare şi că a a vrut doar să asfalteze drumurile din judeţ.
Preşedintele CJ Harghita: Reţinerea mea e o înscenare, am vrut doar să asfaltez drumurile din judeţ

PROTESTELE LA POŞTĂ continuă: 20 de oficii din Bucureşti şi Centrul de Tranzit sunt închise. Şi poştaşii din Cluj au întrerupt lucrul, în prima zi de plată a pensiilor

Angajaţii oficiilor poştale din Capitală continuă protestele începute în urmă cu o zi, *numărul oficiilor închise fiind extins la 20 şi incluzând şi şi Centrul de tranzit, locul în care ajunge toată corespondenţa şi de unde se distribuie către unităţi*, a declarat marţi, pentru MEDIAFAX, liderul filialei Bucureşti a Sindicatului Lucrătorilor din Poşta Română, Marian Ciubeică. Protestele s-au extins şi în ţară, în Cluj numărul manifestanţilor ajungând la 200. *Aproximativ 3,7 milioane de pensionari primesc pensia prin Poştă*, formalităţile şi documentele de plată fiind deja transmise de către Casa Naţională de Pensii Publice, a declarat marţi, pentru MEDIAFAX, directorul de comunicare al instituţiei, Angelica Mihail.
PROTESTELE LA POŞTĂ continuă: 20 de oficii din Bucureşti şi Centrul de Tranzit sunt închise. Şi poştaşii din Cluj au întrerupt lucrul, în prima zi de plată a pensiilor

Percheziţii la membrii grupărilor Caran, Duduianu şi Vancică, suspectaţi de cămătărie şi şantaj

Poliţiştii şi procurorii fac, marţi, 40 de percheziţii în Bucureşti şi trei judeţe, la membrii grupărilor Caran, Duduianu şi Vancică, suspectaţi de cămătărie şi şantaj după ce au dat sute de mii de euro unor persoane care practicau jocuri de noroc la cazinouri, dobânzile depăşind sumele împrumutate.
Percheziţii la membrii grupărilor Caran, Duduianu şi Vancică, suspectaţi de cămătărie şi şantaj

Regizorul Viorel Branea a murit în urma unui infarct. A lucrat alături de Albulescu sau Caramitru

Regizorul şi actorul Viorel Branea, care a jucat alături de artişti precum Mircea Albulescu, Ion Caramitru şi Ştefan Bănică, a murit luni, în urma unui infarct, informează un comunicat remis MEDIAFAX.
Regizorul Viorel Branea a murit în urma unui infarct. A lucrat alături de Albulescu sau Caramitru

Vânzările şi profitul Petrom au scăzut la trei luni cu 4%, la 5,78 mld. lei, respectiv 1,3 mld. lei

Vânzările OMV Petrom (SNP) au scăzut în primul trimestru cu 4%, la 5,78 miliarde lei, iar profitul net s-a redus cu acelaşi ritm, la 1,33 miliarde lei, a anunţat marţi compania.
Vânzările şi profitul Petrom au scăzut la trei luni cu 4%, la 5,78 mld. lei, respectiv 1,3 mld. lei

Proteste ale angajaţilor de la Divizia Petrochimică Bradu a Oltchim

Peste 300 de salariaţi ai Diviziei Petrochmice Bradu de lângă Piteşti, aparţinând Oltchim, au protestat marţi dimineaţă, timp de trei ore, în faţa sediului unităţii, nemulţumiţi de disponibilizările anunţate.
Proteste ale angajaţilor de la Divizia Petrochimică Bradu a Oltchim

Angelina Jolie a suferit o dublă mastectomie: Când am aflat care este situaţia, am decis să iau măsuri pentru a minimaliza riscurile

Angelina Jolie a dezvăluit, marţi, că a suferit o dublă mastectomie pentru a preveni un risc de cancer. Într-un articol intitulat "Opţiunea mea medicală", publicat în New York Times, actriţa americană a scris că a suferit această operaţie deoarece este purtătoare a unei gene "defectuoase" care îi creşte riscul de cancer ovarian şi de sân.
Angelina Jolie a suferit o dublă mastectomie: Când am aflat care este situaţia, am decis să iau măsuri pentru a minimaliza riscurile

Agenţia americană AP denunţă o „intruziune masivă” a administraţiei SUA

Agenţia de presă americană Associated Press (AP) a denunţat luni o "intruziune masivă şi fără precedent" a Departamentului Justiţiei din Statele Unite, care ar fi confiscat în secret, de două luni, desfăşurătoarele telefonice ale agenţiei şi ale unor jurnalişti.
Agenţia americană AP denunţă o

Roberto Mancini a fost demis de la Manchester City

Antrenorul Roberto Mancini a fost demis de la Manchester City, a anunţat, luni seară, clubul englez.
Roberto Mancini a fost demis de la Manchester City

”Îngerii” de la Victoria’s Secret au desemnat cele mai sexy vedete – VIDEO

Nimeni nu ştie ce e mai sexy decât ele. ”Îngerii” de la Victoria's Secret au desemnat cele mai sexy personalităţi din show-biz în gala anuală ”Ce este sexy” (n.r. - What is sexy).
”Îngerii” de la Victoria's Secret au desemnat cele mai sexy vedete - VIDEO

Polonia încearcă să identifice victimele din perioada comunistă

Lucrările de exhumare au fost reluate luni la cimitirul militar Powazki din Varşovia, pentru identificarea celor 200 de victime ale regimului comunist, între care şi Witold Pilecki, care a intrat voluntar în lagărul de la Auschwitz, pentru a oferi lumii o mărturie despre Holocaust.
Polonia încearcă să identifice victimele din perioada comunistă

Petrecere pentru Manchester United. Zeci de mii de fani au sărbătorit câştigarea titlului în Anglia

Zeci de mii de fani ai echipei Manchester United au sărbătorit, luni, alături de formaţia pregătită de Alex Ferguson, câştigarea titlului naţional, eveniment marcat şi de retragerea legendarului tehnician scoţian din activitate, informează presa engleză.
Petrecere pentru Manchester United. Zeci de mii de fani au sărbătorit câştigarea titlului în Anglia

GALA UNITER: „Călătoriile lui Gulliver”, de Purcărete – premiul pentru cel mai bun spectacol. LISTA CÂŞTIGĂTORILOR

"Călătoriile lui Gulliver", montat de Silviu Purcărete la Teatrul "Radu Stanca" din Sibiu, a câştigat premiul pentru cel mai bun spectacol, iar Alexandru Dabija a fost desemnat cel mai bun regizor, pentru "Două loturi", montat la TNB, luni seară, la cea de-a XXI-a gală a premiilor UNITER.
GALA UNITER:

Manea: Sperăm să rămânem în Liga I/Hagi: Trei echipe n-au luat licenţa, asta înseamnă că retrogradează doar una

Antrenorul echipei Gloria Bistriţa, Nicolae Manea, a declarat, luni, după înfrângerea din meciul cu Viitorul Constanţa, scor 0-2, şi retrogradarea în divizia secundă, că speră ca formaţia sa să rămână în Liga I, deoarece a primit licenţa pentru sezonul viitor.
Manea: Sperăm să rămânem în Liga I/Hagi: Trei echipe n-au luat licenţa, asta înseamnă că retrogradează doar una

Ponta, despre supraimpozitarea bugetarilor: Şi oamenii de dreapta pun taxe. Cota unică e fetişizată

Premierul Ponta consideră că neconstituţionalitatea supraimpozitării bugetarilor reprezintă doar un pretext şi apreciază că, probabil, liberalii s-au speriat de criticile publice privind o nouă taxă, arătând însă că şi oamenii de dreapta pun taxe, iar "povestea cu cota unică e un pic fetişizată".
Ponta, despre supraimpozitarea bugetarilor: Şi oamenii de dreapta pun taxe. Cota unică e fetişizată

Gloria Bistriţa a retrogradat din Liga I

Echipa Gloria Bistriţa a retrogradat matematic în divizia secundă, după ce a fost învinsă, luni seară, în deplasare, cu scorul de 2-0 (1-0), de formaţia Viitorul Constanţa, în ultimul meci al etapei a XXXI-a a Ligii I.
Gloria Bistriţa a retrogradat din Liga I

Antonescu: PSD nu şi-ar dori un PNL în opoziţie

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, luni, că PSD nu şi-ar dori ca premierul Victor Ponta să aibă parte de o opoziţie parlamentară din partea liberalilor, afirmând totodată că nu crede în ideea că prim-ministrul ar încerca să îşi asigure o eventuală altă majoritate cu voturi de la PPDD.
Antonescu: PSD nu şi-ar dori un PNL în opoziţie

Ponta consideră că salariile nu mai trebuie indexate într-o proporţie egală pentru toţi bugetarii

Salariile nu ar mai trebui indexate în viitor într-o proporţie egală pentru toţi bugetarii, ci pe baza unui sistem de indexare diferenţiată pe categorii de venituri şi profesii, deoarece o astfel de măsură aplicată similar măreşte decalajul între salariaţi, consideră premierul Victor Ponta.
Ponta consideră că salariile nu mai trebuie indexate într-o proporţie egală pentru toţi bugetarii

Minicroaziera pe Sena a echipei PSG a fost anulată

Clubul Paris Saint-Germain şi sponsorul Nike au anulat, din motive de securitate, minicroaziera pe Sena a echipei pariziene, în timpul căreia jucătorii ar fi urmat să îi salute pe fani şi să le arate trofeul de campioni, informează AFP.
Minicroaziera pe Sena a echipei PSG a fost anulată

Actriţa Anamaria Marinca începe filmările pentru „Invisible”, în august

Actriţa Anamaria Marinca a declarat luni seară, la gala premiilor Uniunii Teatrale din România (UNITER), că va începe filmările pentru proiectul "Invisible", în care joacă alături de actorul irlandez Cillian Murphy, în august.
Actriţa Anamaria Marinca începe filmările pentru

Daniel Fenechiu este noul lider al grupului PPDD din Camera Deputaţilor

Deputatul Daniel Fenechiu este noul lider al grupului parlamentar PPDD din Camera Deputaţilor, după excluderea fostului lider Radu Popa din partid, a anunţat, luni, Dan Diaconescu.
Daniel Fenechiu este noul lider al grupului PPDD din Camera Deputaţilor

Peste 5.000 de cereri în etapa a doua de înscriere în clasa pregătitoare, până luni la 20.00

Peste 5.000 de cereri au fost depuse până luni la ora 20.00, în etapa a doua de înscriere în clasa pregătitoare, majoritatea fiind pentru copii care vor împlini 6 ani până la 1 septembrie 2013, potrivit datelor centralizate de Ministerul Educaţiei.
Peste 5.000 de cereri în etapa a doua de înscriere în clasa pregătitoare, până luni la 20.00

Liga I: FC Braşov – CFR Cluj, scor 0-0

Echipa FC Braşov a terminat la egalitate, luni, pe teren propriu, scor 0-0, cu formaţia CFR Cluj, într-un meci din etapa a XXXI-a a Ligii I.
Liga I: FC Braşov - CFR Cluj, scor 0-0

PF Daniel şi ministrul Daniel Constantin au semnat protocolul privind sprijinirea agriculturii

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, PF Daniel, şi ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, au semnat luni seară, la reşedinţa patriarhală, protocolul de colaborare privind promovarea la sate a măsurilor de sprijinire a agriculturii, prin intermediul preoţilor.
PF Daniel şi ministrul Daniel Constantin au semnat protocolul privind sprijinirea agriculturii

Avocatul lui Borboly: Clientul meu este foarte supărat şi şocat. E vorba de fapte din 2010

Preşedintele Consiliului Judeţean Harghita, Borboly Csaba, este "foarte supărat şi şocat" în legătură cu reţinerea sa, declară avocatul Sergiu Bogdan, potrivit căruia acuzaţiile se referă la fapte din 2010, fiind "greu de imaginat" că abia acum, după trei ani, "se justifică măsura reţinerii".
Avocatul lui Borboly: Clientul meu este foarte supărat şi şocat. E vorba de fapte din 2010

Universitatea Cluj – CSMS Iaşi, scor 0-2, în Liga I

Formaţia Universitatea Cluj a fost învinsă, luni, pe teren propriu, cu scorul de 2-0 (2-0), de echipa CSMS Iaşi, într-un meci din etapa a XXXI-a a Ligii I, în care oaspeţii au jucat în inferioritate numerică din minutul 52.
Universitatea Cluj - CSMS Iaşi, scor 0-2, în Liga I

DNA: Borboly dispunea decontări ilegale către constructori şi cerea 10% din bani

Preşedintele CJ Harghita, Borboly Csaba, reţinut luni pentru fapte de corupţie, este cercetat după ce ar fi decontat ilegal, în favoarea unor firme de construcţii, aproximativ trei milioane de lei, cerând de la una dintre acestea să primească înapoi 10%, sub formă de sponsorizare, potrivit DNA.
DNA: Borboly dispunea decontări ilegale către constructori şi cerea 10% din bani

Numărul românilor din Spania în scădere faţă de 2012

Populaţia română din Spania era estimată, la 1 ianuarie, la 868.635, fiind în continuare cea mai numeroasă a străinilor din această ţară, în ciuda scăderii de 3,2% faţă de ianuarie 2012, arată datele provizorii ale unui recensământ, publicitate de Institutul Naţional de Statistică iberic
Numărul românilor din Spania în scădere faţă de 2012

De ce nu sunt autostrăzi în România. Dezbatere Gândul LIVE

Gândul LIVE este platforma video online care găzduieşte transmisii în timp real ale celor mai importante ştiri, dezbătute, explicate şi puse în perspective surprinzătoare şi relevante.
De ce nu sunt autostrăzi în România. Dezbatere Gândul LIVE

Antonescu: Dacă există voinţă politică, poate fi modificat articolul care prevede limitele revizuirii

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, luni, că în situaţia în care există "voinţă politică" şi o majoritate favorabilă, pot fi operate modificări inclusiv în cazul articolului din Constituţie care stabileşte limitele revizuirii legii fundamentale.
Antonescu: Dacă există voinţă politică, poate fi modificat articolul care prevede limitele revizuirii

GOOGLE şi APPLE, vizate în procesul introducerii unei noi taxe pe smartphone-uri şi tablete în Franţa

Guvernul de la Paris analizează introducerea unei noi taxe, pe smartphone-uri şi tablete, pentru a obţine venituri de milioane de euro destinate susţinerii culturii franceze în mediul digital.
GOOGLE şi APPLE, vizate în procesul introducerii unei noi taxe pe smartphone-uri şi tablete în Franţa

UDMR despre Borboly: Reluarea cercetărilor înaintea Congresului Uniunii nu este întâmplătoare

UDMR susţine, într-un comunicat transmis luni seara, referitor la reţinerea preşedintelui CJ Harghita, Borboly Csaba, de către DNA, că reluarea cercetărilor "într-un caz care datează de mai mulţi ani" cu doar două săptămâni înainte de Congresul Uniunii nu este întâmplătoare.
UDMR despre Borboly: Reluarea cercetărilor înaintea Congresului Uniunii nu este întâmplătoare

Directorul sportiv al PSG, Leonardo, se află în spital: „Dă totul pentru club, îşi dă inima, sănătatea”

Directorul sportiv al clubului Paris Saint-Germain, Leonardo, se află în spital după ce i s-a făcut rău, în noaptea de duminică spre luni, a anunţat preşedintele grupării franceze, Nasser al-Khelaifi, citat de cotidianul L'Equipe.
Directorul sportiv al PSG, Leonardo, se află în spital:

Silvio Berlusconi riscă şase ani de ÎNCHISOARE în dosarul „Ruby”

Procurorii cer condamnarea la şase ani de închisoare a fostului premier italian Silvio Berlusconi, judecat la Milano în procesul "Ruby".
Silvio Berlusconi riscă şase ani de ÎNCHISOARE în dosarul

NOI REGULI de la Primăria Capitalei: Fără culori stridente şi aparate de aer condiţionat pe faţada blocurilor. Amenzi de până la 8.000 lei pentru cei care nu îngrijesc faţadele imobilelor

Deţinătorii imobilelor din centrul Capitalei vor fi obligaţi să refacă şi să întreţină faţadele acestor clădiri, cei care nu vor face lucrările necesare urmând să fie amendaţi cu până la 8.000 de lei, potrivit unui proiect de hotărâre a CGMB pentru creşterea calităţii arhitecturale a clădirilor.
NOI REGULI de la Primăria Capitalei: Fără culori stridente şi aparate de aer condiţionat pe faţada blocurilor. Amenzi de până la 8.000 lei pentru cei care nu îngrijesc faţadele imobilelor

Şeful CJ Harghita deţine nouă terenuri şi două case. Firma tatălui său are contract cu DSVSA

Şeful CJ Harghita, Borboly Csaba, reţinut pentru corupţie, are, potrivit declaraţiei de avere, nouă terenuri şi două case de locuit, în timp ce în declaraţia de interese se menţionează că firma tatălui său are un contract cu DSVSA pentru servicii sanitar-veterinare încheiat în 1999 pe 15 ani.
Şeful CJ Harghita deţine nouă terenuri şi două case. Firma tatălui său are contract cu DSVSA

Statele Unite şi Marea Britanie vor intensifica presiunile asupra regimului Bashar al-Assad

Statele Unite şi Marea Britanie intenţionează să "intensifice presiunile" asupra regimului Bashar al-Assad în scopul obţinerii retragerii acestuia de la putere, a afirmat preşedintele SUA, Barack Obama, într-o conferinţă de presă comună cu premierul britanic David Cameron.
Statele Unite şi Marea Britanie vor intensifica presiunile asupra regimului Bashar al-Assad

Gimnasta Sandra Izbaşa, cel mai tânăr ofiţer al Armatei României

Gimnasta Sandra Izbaşa, legitimată la Clubul Sportiv al Armatei "Steaua" Bucureşti, a fost înaintată la gradul de locotenent, prin ordin al ministrului Apărării, Mircea Duşa.
Gimnasta Sandra Izbaşa, cel mai tânăr ofiţer al Armatei României

Iulia Motoc ar putea fi judecătorul României la CEDO

Iulia Motoc, actual judecător la Curtea Constituţională, este favorită pentru a ocupa funcţia de judecător la CEDO din partea României, au declarat pentru gândul surse din USL, Motoc refuzând să comenteze informaţia.
Iulia Motoc ar putea fi judecătorul României la CEDO