CELE MAI NOI ARTICOLE

Un turist a fost tâlhărit de 2.500 de lei într-un club din Mamaia

Doi tineri din Constanţa au fost reţinuţi după ce au tâlhărit un turist într-un club situat pe o plajă din staţiunea Mamaia, cei doi, care au pretins că sunt poliţişti, luându-i turistului 2.500 de lei.
Un turist a fost tâlhărit de 2.500 de lei într-un club din Mamaia

Masa de PAŞTE: Cum să slăbeşti eficient după sărbători. Sfaturi şi sugestii de la experţi

Mesele de sărbători, prilej de voie bună alături de cei dragi şi de feluri delicioase de mâncare, au uneori şi efecte mai puţin plăcute: kilogramele în plus. Lista următoare conţine sfaturi şi sugestii de la experţi pentru a slăbi eficient după întâlnirea tradiţională de Paşte cu drobul, carnea, ouăle şi cozonacul cărora cu greu le putem rezista.
Masa de PAŞTE: Cum să slăbeşti eficient după sărbători. Sfaturi şi sugestii de la experţi

Bistriţa: Peste două mii de persoane au participat la Marşul Învierii, având pancate şi steaguri – FOTO

Peste două mii de persoane, majoritatea aparţinând cultelor penticostal şi baptist, au participat sâmbătă, în municipiul Bistriţa, la Marşul Învierii, eveniment ajuns la a cincea ediţie.
Bistriţa: Peste două mii de persoane au participat la Marşul Învierii, având pancate şi steaguri - FOTO

ACCIDENTUL de tren din Belgia: Doi morţi şi 14 răniţi. Incendiu în trei cisterne care transportau o substanţă toxică – VIDEO, FOTO

Două persoane au murit şi alte 14 au fost rănite, sâmbătă, în accidentul unui tren care transporta produse chimice în apropiere de Gand, în Belgia, au anunţat autorităţile.
ACCIDENTUL de tren din Belgia: Doi morţi şi 14 răniţi. Incendiu în trei cisterne care transportau o substanţă toxică - VIDEO, FOTO

Astra Giurgiu – Oţelul Galaţi, scor 0-0, în Liga I

Echipa Astra Giurgiu a încheiat la egalitate, scor 0-0, meciul susţinut, sâmbătă, pe teren propriu, în compania echipei Oţelul Galaţi, în etapa a XXIX-a a Ligii I.
Astra Giurgiu - Oţelul Galaţi, scor 0-0, în Liga I

Bruno Madeira de la FC Braşov a ajuns la spital în timpul meciului cu Rapid. Fortbalistul a suferit o contuzie toracică

Fotbalistul formaţiei FC Braşov, Bruno Madeira, a fost transportat la spital, după ce i s-a făcut rău şi a căzut pe teren în minutul 51 al meciului cu Rapid.
Bruno Madeira de la FC Braşov a ajuns la spital în timpul meciului cu Rapid. Fortbalistul a suferit o contuzie toracică

Trei noi cazuri de infectare cu coronavirusul înrudit cu SARS, în Arabia Saudită

Noul coronavirus înrudit cu SARS a fost identificat la trei noi persoane în Arabia Saudită, a anunţat vineri Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS).
Trei noi cazuri de infectare cu coronavirusul înrudit cu SARS, în Arabia Saudită

Fostul director al OTV Doru Iuga, condamnat cu suspendare pentru act sexual cu un minor

Fostul director al postului OTV Doru Iuga a fost condamnat de Judecătoria Sectorului 2 la doi ani de închisoare cu suspendare pentru act sexual cu un minor, în timp ce restul inculpaţilor din dosar au primit pedepse cu executare între trei şi nouă ani de detenţie.
Fostul director al OTV Doru Iuga, condamnat cu suspendare pentru act sexual cu un minor

Raidul israelian ar fi vizat rachete furnizate de Rusia, pe aeroportul din Damasc

Raidul aerian efectuat de Israel în Siria ar fi vizat rachete sol-aer furnizate recent de Rusia şi aflate pe aeroportul din Damasc, potrivit unei surse diplomatice libaneze.
Raidul israelian ar fi vizat rachete furnizate de Rusia, pe aeroportul din Damasc

Extrema dreaptă din Ungaria protestează înaintea Congresului Evreiesc

Partidul de extremă dreapta Jobbik a organizat o manifestaţie antisionistă sâmbătă dimineaţa la Budapesta, cu o zi înaintea Congresului Evreiesc Mondial, în pofida premierului conservator Viktor Orban, care voia să interzică manifestaţia.
Extrema dreaptă din Ungaria protestează înaintea Congresului Evreiesc

Conflict între foştii membri Oasis: Fraţii Gallagher, în dispută din cauza repertoriului trupei

Liam Gallagher este foarte supărat pe fratele său Noel pentru că acesta continuă să cânte, fără acordul său, piese din repertoriul trupei Oasis, înfiinţată de ei şi destrămată în august 2009.
Conflict între foştii membri Oasis: Fraţii Gallagher, în dispută din cauza repertoriului trupei

FC Braşov – Rapid, scor 2-0, în Liga I

Formaţia FC Braşov a învins, sâmbătă, pe teren propriu, cu scorul de 2-0 (1-0), echipa Rapid, într-un meci contând pentru etapa a XXIX-a a Ligii I, golurile fiind marcate de Mugurel Buga, în minutul 8, şi Paul Batin, în minutul 90+1.
FC Braşov - Rapid, scor 2-0, în Liga I

Trupul bărbatului care s-a răsturnat cu barca pe Dunăre, găsit după o săptămână. Nepotul lui este căutat în continuare

Poliţiştii constănţeni au găsit, sâmbătă, trupul bărbatului dispărut în urmă cu o săptămână după ce ambarcaţiunea cu care se plimba pe Dunăre, împreună cu nepotul său de patru ani, s-a răsturnat în apropiere de Cernavodă, corpul copilului nefiind descoperit până în prezent.
Trupul bărbatului care s-a răsturnat cu barca pe Dunăre, găsit după o săptămână. Nepotul lui este căutat în continuare

Rezultatele autopsiei lui Tamerlan Ţarnaev: Care a fost cauza morţii suspectului în cazul ATENTATULUI din BOSTON

Rezultatele autopsiei, făcute publice de presa din Statele Unite, arată cauza decesului lui Tamerlan Ţarnaev, suspectat că ar fi organizat dublul atentat de la maratonul din Boston, soldat cu trei morţi şi peste 260 de răniţi la 15 aprilie.
Rezultatele autopsiei lui Tamerlan Ţarnaev: Care a fost cauza morţii suspectului în cazul ATENTATULUI din BOSTON

Castelul Peleş, descris de Le Figaro: Este spectaculos. Care este punctul forte al castelului

Publicaţia Le Figaro apreciază că Peleşul este un loc "spectaculos", într-un material dedicat vechilor reşedinţe regale care sunt deschise publicului şi care reunesc domenii din Marea Britanie, Portugalia şi Ungaria.
Castelul Peleş, descris de Le Figaro: Este spectaculos. Care este punctul forte al castelului

Catherine Ashton şi Stefan Fule, îngrijoraţi de evoluţia situaţiei politice din Republica Moldova

Înaltul reprezentant UE pentru Afaceri Externe, Catherine Ashton, şi comisarul european pentru Extindere şi Politica de Vecinătate, Stefan Fule, şi-au arătat îngrijorarea, vineri, faţă de evoluţia situaţiei politice din Republica Moldova.
Catherine Ashton şi Stefan Fule, îngrijoraţi de evoluţia situaţiei politice din Republica Moldova

Cum vor circula autobuzele şi metroul în Capitală de Înviere

Metroul va circula la un interval de circa 10 de minute, între orele 23.00 - 1.00, şi la un interval de 20 de minute, între orele 1.00 - 5.00, iar autobuzele RATB de pe liniile de noapte se vor succeda la intervale de 40 de minute, în noaptea de Înviere, în Capitală.
Cum vor circula autobuzele şi metroul în Capitală de Înviere

INCENDIUL din California s-a extins: Mii de locuinţe sunt ameninţate, iar 4.000 de hectare de vegetaţie au fost devastate – VIDEO

Un important incendiu aproape că şi-a triplat extinderea, vineri, la nord-vest de Los Angeles, în California (vestul Statelor Unite), ameninţând mii de locuinţe, dar pompierii au asigurat că îl controlează mai bine.
INCENDIUL din California s-a extins: Mii de locuinţe sunt ameninţate, iar 4.000 de hectare de vegetaţie au fost devastate - VIDEO

Daniel Radcliffe, mândru să joace într-un nou thriller: „Este cel mai bun scenariu de la Potter încoace”

Actorul Daniel Radcliffe, celebru pentru rolul Harry Potter din seria cu acelaşi nume, se declară mândru de faptul că a fost distribuit în cel mai nou thriller semnat de Alexandre Aja, "Horns", despre al cărui scenariu ieşit din tipare spune că va câştiga imediat publicul.
Daniel Radcliffe, mândru să joace într-un nou thriller:

Alfredo Di Stefano, în vârstă de 86 de ani, se căsătoreşte cu secretara lui, mai tânără cu 50 de ani

Fostul fotbalist Alfredo Di Stefano, preşedinte de onoare la Real Madrid, în vârstă de 86 de ani, se va căsători cu Gina González, secretara lui, cu 50 de ani mai tânără, informează cotidianul El Mundo.
Alfredo Di Stefano, în vârstă de 86 de ani, se căsătoreşte cu secretara lui, mai tânără cu 50 de ani

Vivienne Westwood a creat uniforme noi pentru o linie aeriană, folosind materiale reciclate

Vivienne Westwood a creat uniforme noi pentru linia aeriană Virgin Atlantic, deţinută de celebrul milionar Sir Richard Branson.
Vivienne Westwood a creat uniforme noi pentru o linie aeriană, folosind materiale reciclate

Autoarea celebrului roman “Să ucizi o pasăre cântătoare” şi-a dat în judecată agentul literar

Harper Lee, autoarea romanului “Să ucizi o pasăre cântătoare”, în vârstă de 87 de ani, şi-a dat în judecată agentul, pe Simon Pinkus, pe motiv că acesta ar fi profitat de vederea şi auzul ei slabe şi a înşelat-o să îi cedeze drepturile asupra volumului.
Autoarea celebrului roman “Să ucizi o pasăre cântătoare” şi-a dat în judecată agentul literar

Simon din „Al şaptelea cer”, la 28 de ani: David Gallagher lucrează la un nou thriller american – FOTO, VIDEO

Cunoscut mai ales pentru rolul lui Simon, unul dintre băieţii soţilor Camden din iubitul serial "Al şaptelea cer", dar şi pentru interpretarea lui Mikey Ubriacco din "Uite cine vorbeşte acum", actorul David Gallagher şi-a continuat cariera în televiziune cu roluri în seriale americane celebre.
Simon din

Ajutoare de Paşte pentru sinistraţii din Suceava: Pască, ouă roşii şi câte o sticlă de vin

Sinistraţii din localitatea suceveană Liteni, afectată de inundaţii cu trei zile în urmă, au primit, sâmbătă, alimente specifice sărbătorilor de Paşte şi câte o sticlă cu vin, ajutoarele fiind distribuite de către autorităţile judeţene.
Ajutoare de Paşte pentru sinistraţii din Suceava: Pască, ouă roşii şi câte o sticlă de vin

Ciocnitul ouălor de Paşte. Ce simbolizează şi care sunt regulile

De Paşte, pe lângă mersul la biserică şi prepararea produselor din carne de miel sau coacerea cozonacului, printre tradiţiile de bază se află şi ciocnitul ouălor! Dar e şi asta o "artă", nu se face, aşa, oricum!
Ciocnitul ouălor de Paşte. Ce simbolizează şi care sunt regulile

Proces fără precedent în Germania, împotriva neonaziştilor. Cotroversele procesului care începe luni

Unul dintre cele mai mari procese ale neonaziştilor de după război, amânat din cauza unei polemici, se va deschide luni la Munchen (sud), pentru a judeca o serie de nouă crime cu caracter xenofob, calificate de Angela Merkel drept "ruşionase" pentru Germania.
Proces fără precedent în Germania, împotriva neonaziştilor. Cotroversele procesului care începe luni

Legenda ABBA, Agnetha Faltskog: Îmi este milă de starurile pop din prezent. Dezvăluirile artistei despre partenera sa de scenă

Legenda ABBA, Agnetha Faltskog, spune că îi este milă de starurile pop din prezent, deoarece industria muzicală actuală este "un loc dur pentru tinerii artişti".
Legenda ABBA, Agnetha Faltskog: Îmi este milă de starurile pop din prezent. Dezvăluirile artistei despre partenera sa de scenă

Ortodocşii din Siria sărbătoresc Paştele cu teama de bombardamente

Creştinii ortodocşi din Siria sărbătoresc Paştele cu teama atentatelor şi bombardamentelor, după doi ani de conflict şi în timp ce îngrijorarea creşte în ceea ce priveşte soarta a doi episcopi, răpiţi la 22 aprilie în nordul ţării.
Ortodocşii din Siria sărbătoresc Paştele cu teama de bombardamente

ROMÂNII AU TALENT: Care sunt cei 15 finalişti şi numerele câştigătoare – VIDEO

Ultima semifinală a celui de-a treilea sezon "Românii au talent", difuzată vineri seară, la Pro TV, a întregit echipa concurenţilor care vor participa la finala concursului ce va avea loc pe 10 mai, informează postul de televiziune.
ROMÂNII AU TALENT: Care sunt cei 15 finalişti şi numerele câştigătoare - VIDEO

Programul spitalelor şi farmaciilor din Bucureşti de Paşte

Toate cele nouă spitale de urgenţă şi Serviciul de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov asigură, prin liniile de gardă, asistenţa medicală pe toată durata sărbătorilor de Paşti. 14 farmacii din toate sectoarele Capitalei vor avea program non-stop de Paşte, altele vor funcţiona între 8.00 şi 21.00, iar majoritatea vor fi închise, potrivit informaţiilor comunicate de Colegiul Farmaciştilor Bucureşti (CFB).
Programul spitalelor şi farmaciilor din Bucureşti de Paşte

Mesajul de Paşte al preşedintelui Traian Băsescu, adresat tuturor românilor

Preşedintele Traian Băsescu afirmă, în mesajul său adresat românilor cu prilejul Sărbătorii Sfintelor Paşti, că aceasta este o perioadă în care ar trebui să reflectăm mai mult asupra lucrurilor cu adevărat importante şi să ne gândim şi la cei care au nevoie de înţelegere şi solidaritate.
Mesajul de Paşte al preşedintelui Traian Băsescu, adresat tuturor românilor

Programul magazinelor de Paşte

Supermarketurile, hipermarketurile şi magazinele cash&carry vor avea program redus pe 4 şi 6 mai şi vor fi închise duminică, 5 mai, în ziua de Paşte, exceptând anumite unităţi din mari centre comerciale, potrivit anunţurilor retailerilor.
Programul magazinelor de Paşte

Rata sinuciderilor în SUA a crescut. Care este cea mai afectată generaţie

Rata sinuciderilor a crescut în Statele Unite în ultimii ani, a arătat joi un raport elaborat de autorităţile federale, un fenomen care coincide cu o perioadă marcată de cea mai gravă recesiune de după cea din anii '30.
Rata sinuciderilor în SUA a crescut. Care este cea mai afectată generaţie

Programul teatrelor în perioada 6 – 12 mai 2013

Programul principalelor instituţii de teatru din Bucureşti în perioada 6 - 12 mai 2013:
Programul teatrelor în perioada 6 - 12 mai 2013

Actriţa Carey Mulligan, păzită de bodyguard la filmările pentru „Marele Gatsby” – VIDEO

Actriţa Carey Mulligan a fost păzită de bodyguard pe durata filmărilor la lungmetrajul "Marele Gatsby" pentru "a nu fugi" cu bijuteriile de milioane de lire sterline pe care le-a purtat.
Actriţa Carey Mulligan, păzită de bodyguard la filmările pentru

ALARMĂ în lumea medicală: Un virus hibrid de gripă aviară creat în China poate suferi mutaţii şi contamina oamenii

Biologii s-au alarmat vineri din cauza activităţilor periculoase efectuate de cercetătorii chinezi, care au creat într-un laborator un virus hibrid al gripei aviare, care are potenţialul de a suferi mutaţii, fiind capabil să contamineze oamenii.
ALARMĂ în lumea medicală: Un virus hibrid de gripă aviară creat în China poate suferi mutaţii şi contamina oamenii

IGPR: 11.000 de poliţişti asigură ordinea şi liniştea publică în perioada Paştelui

Un număr de 11.000 de poliţişti sunt mobilizaţi să asigure ordinea şi liniştea publică în perioada Paştelui, 3.000 dintre aceştia urmând să se afle în apropierea lăcaşurilor de cult, în noaptea de Înviere, informează Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR).
IGPR: 11.000 de poliţişti asigură ordinea şi liniştea publică în perioada Paştelui

Paris Hilton vrea să se mărite cu iubitul său cu 11 ani mai tânăr

Paris Hilton, starleta în vârstă de 32 de ani moştenitoare a imperiului Hilton, a declarat, într-o emisiune de televiziune, că ar dori să îşi întemeieze o familie şi chiar să aibă copii împreună cu iubitul ei River Viiperi, în vârstă de 21 de ani.
Paris Hilton vrea să se mărite cu iubitul său cu 11 ani mai tânăr

Simulare inedită: Cum ar putea arăta prinţul William şi Catherine la 80 de ani – FOTO

Doi artişti au realizat o simulare a modului în care prinţul William şi soţia sa, ducesa de Cambridge, ar putea arăta peste 50 de ani.
Simulare inedită: Cum ar putea arăta prinţul William şi Catherine la 80 de ani - FOTO

Furturi de bagaje la Alitalia: 90 de angajaţi au fost arestaţi

Nouăzeci de angajaţi ai companiei aeriene italiene Alitalia şi alţi 37 care lucrau pentru subcontractanţi au fost arestaţi pentru furturi de bagaje, dintre care 19 au fost plasaţi în arest la domiciliu, a anunţat vineri poliţia italiană.
Furturi de bagaje la Alitalia: 90 de angajaţi au fost arestaţi