CELE MAI NOI ARTICOLE

Bugetarii vor primi salariile pentru luna aprilie până la sfârşitul lunii, nu în mai

Angajaţii din sectorul public vor primi salariile aferente lunii aprilie 2013 până la sfârşitul acestei luni, nu în prima parte a lunii mai, cum ar trebui în mod normal, potrivit unui proiect de ordonanţă de urgenţă aflat pe agenda şedinţei de marţi a Guvernului.
Bugetarii vor primi salariile pentru luna aprilie până la sfârşitul lunii, nu în mai

Vânzările de bere au crescut anul trecut

Vânzările de bere au crescut anul trecut cu 7%, la 18,2 milioane hectolitri, consumul pe cap de locuitor ajungând la 90 de litri, potrivit Asociaţiei Berarii României.
Vânzările de bere au crescut anul trecut

Un nou AVERTISMENT al Coreei de Nord. Coreea de Sud: Este regretabil că regimul este iritat de informaţii de presă

Seulul a calificat drept "regretabil" un ultimatum lansat marţi de către Phenian, care a ameninţat că atacă ţara în cazul în care aceasta nu îşi cere scuze pentru manifestaţii ostile faţă de regimul stalinist, în contextul în care Statele Unite s-au declarat pregătite să negocieze.
Un nou AVERTISMENT al Coreei de Nord. Coreea de Sud: Este regretabil că regimul este iritat de informaţii de presă

Cristian Balaj a arbitrat meciul cu numărul 250 în Liga I

Arbitrul băimărean Cristian Balaj s-a aflat la al 250-lea său meci la centru în primul eşalon, la partida de luni dintre CSMS Iaşi şi Viitorul Constanţa, din cadrul etapei a XXVI-a a Ligii I, conform Comisiei de Statistică şi Istorie a FRF.
Cristian Balaj a arbitrat meciul cu numărul 250 în Liga I

Cetăţenii români constituie a treia comunitate din închisorile belgiene

Administraţia penitenciară belgiană a constatat o creştere cu 70-80 la sută, în ultimii doi-trei ani, a numărului deţinuţilor provenind din România, aceştia constituind a treia comunitate după marocani şi francezi.
Cetăţenii români constituie a treia comunitate din închisorile belgiene

PREMIILE PULITZER 2013: Câştigătorii celor mai prestigioase distincţii din jurnalismul american

Publicaţia Sun Sentinel din Fort Lauderdale, un oraş din statul american Florida, a câştigat, luni, prestigiosul premiu Pulitzer pentru servicii publice pe 2013, pentru o anchetă despre poliţiştii aflaţi în afara orelor de serviciu care pun în pericol vieţile cetăţenilor.
PREMIILE PULITZER 2013: Câştigătorii celor mai prestigioase distincţii din jurnalismul american

Bashar al-Assad decretează o nouă amnistie

Şeful statului sirian Bashar al-Assad a promulgat o nouă amnistie pentru infracţiuni comise până marţi, cu excepţia contrabandei, nesupunerii şi folosirii stupefiantelor, a anunţat agenţia oficială Sana.
Bashar al-Assad decretează o nouă amnistie

IKEA ar putea scoate la vânzare chiftele cu carne de cal

Retailerul suedez IKEA ar putea introduce în restaurantele sale celebrele chifteluţe, dar cu componenţă de carne de cal. Conform unui purtător de cuvânt al companiei, alimentele care până nu de mult au scandalizat întreaga opinie publică au toate şansele să fie introduse din nou pe piaţă.
IKEA ar putea scoate la vânzare chiftele cu carne de cal

Lista invitaţilor la funeraliile lui Margaret Thatcher. Ce personalităţi vor fi prezente

Peste 2.000 de personalităţi politice internaţionale, celebrităţi şi chiar foşti adversari politici ai lui Margaret Thatcher au primit invitaţia de a participa la funeraliile ei care vor avea loc miercuri la Catedrala Sfântul Paul din Londra.
Lista invitaţilor la funeraliile lui Margaret Thatcher. Ce personalităţi vor fi prezente

Cotaţia aurului îşi revine uşor, după cea mai mare scădere începând din anii ’80

Preţul unciei de aur şi-a revenit uşor în tranzacţiile electronice derulate marţi, după scăderea puternică înregistrată luni, de 9,3%, cel mai puternic declin pe parcursul unei zile începând cel puţin din anii '80, potrivit portalului MarketWatch.
Cotaţia aurului îşi revine uşor, după cea mai mare scădere începând din anii '80

Talibanii pakistanezi neagă orice implicare în exploziile de la Boston

Talibanii pakistanezi, implicaţi în atentatul eşuat cu maşină-capcană din Times Square, în mai 2010, au negat marţi orice implicare în cele două explozii sângeroase care au avut loc luni în timpul maratonului de la Boston.
Talibanii pakistanezi neagă orice implicare în exploziile de la Boston

Corneliu Dobriţoiu, audiat la DNA în dosarul privind atribuirea ilegală a unor locuinţe de serviciu

Fostul ministru al Apărării Corneliu Dobriţoiu a venit, marţi dimineaţă, la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) pentru a fi audiat în dosarul în care sunt cercetate mai multe cadre militare, printre care şi generali, în legătură cu modul de atribuire a unor locuinţe de serviciu.
Corneliu Dobriţoiu, audiat la DNA în dosarul privind atribuirea ilegală a unor locuinţe de serviciu

PROTEST faţă de alegerea lui Maduro la preşedinţia Venezuelei: Mii de persoane au invadat străzile din Caracas, strigând: „Fraude, fraude!” – GALERIE FOTO

Mii de susţinători ai opoziţiei au invadat, luni seara, străzile din Caracas pentru a protesta faţă de proclamarea lui Nicolas Maduro drept preşedinte, în urma unor alegeri contestate de adversarul său Hernique Capriles.
PROTEST faţă de alegerea lui Maduro la preşedinţia Venezuelei: Mii de persoane au invadat străzile din Caracas, strigând:

EXPLOZIILE de la Boston: Atacul terorist din Statele Unite în imagini – GALERIE FOTO

Două explozii puternice au avut loc în Statele Unite ale Americii la maratonul de la Boston, rănind 144 de oameni şi ucigând alţi trei. Exploziile, catalogate de autorităţile americane drept consecinţa unui atac terorist, s-au produs simultan în apropierea liniei de sosire a competiţiei sportive care se desfăşoară anual în Boston.
EXPLOZIILE de la Boston: Atacul terorist din Statele Unite în imagini - GALERIE FOTO

Niciun fost preşedinte american nu va participa la funeraliile lui Margaret Thatcher

Delegaţia americană care va merge la funeraliile lui Margaret Thatcher nu va include niciun fost preşedinte al Statelor Unite chiar dacă toţi cei care sunt în viaţă au fost invitaţi, a anunţat Casa Albă luni.
Niciun fost preşedinte american nu va participa la funeraliile lui Margaret Thatcher

Cezar Preda: Curtoazia lui Băsescu faţă de Guvernul Ponta este marca Traian Băsescu

Vicepreşedintele PDL Cezar Preda a declarat marţi pentru MEDIAFAX că, în opinia sa, "curtoazia" pe care şeful statului o manifestă faţă de Guvernul Ponta este "marca Traian Băsescu", spunând că preşedintele i-a apreciat ani la rând şi pe democrat-liberali, apoi s-a săturat de ei.
Cezar Preda: Curtoazia lui Băsescu faţă de Guvernul Ponta este marca Traian Băsescu

MAE: Printre victimele exploziilor de la Boston nu au fost identificaţi cetăţeni români

Ministerul Afacerilor Externe a anunţat, marţi dimineaţă, că printre victimele exploziilor care au avut loc la maratonul de la Boston nu au fost identificaţi cetăţeni români.
MAE: Printre victimele exploziilor de la Boston nu au fost identificaţi cetăţeni români

Vodafone desfiinţează 500 de locuri de muncă în Germania şi mută operaţiuni în România şi India

Grupul britanic Vodafone va desfiinţa 500 de locuri de muncă la divizia din Germania, urmând să transfere părţi ale principalelor operaţiuni regionale în România şi operaţiuni de IT în India, potrivit unui document intern transmis angajaţilor germani.
Vodafone desfiinţează 500 de locuri de muncă în Germania şi mută operaţiuni în România şi India

Sunetul exploziilor din Boston, similar cu cel al dispozitivelor explozive improvizate – veteran

Un veteran care s-a întors recent din Afganistan şi a participat la maratonul din Boston, unde au avut loc luni două explozii soldate cu trei morţi, susţine că sunetul acestora a fost similar cu cel al dispozitivelor explozive improvizate (IED).
Sunetul exploziilor din Boston, similar cu cel al dispozitivelor explozive improvizate - veteran

Victor Rebengiuc şi Mircea Diaconu au primit premii de excelenţă la Festivalul Internaţional de Film Bucureşti

Actorii Victor Rebengiuc şi Mircea Diaconu au primit premii de excelenţă luni, la gala de deschidere a Festivalului Internaţional de Film Bucureşti (15 - 21 aprilie), care a avut loc la Cinema Studio.
Victor Rebengiuc şi Mircea Diaconu au primit premii de excelenţă la Festivalul Internaţional de Film Bucureşti

Nicolas Maduro a fost proclamat oficial preşedinte al Venezuelei

Nicolas Maduro a fost proclamat oficial, luni, preşedinte al Venezuelei de către Consiliul Naţional Electoral (CNE), la o zi după alegerile pe care le-a câştigat la limită cu un avans de aproximativ 265.000 de voturi în faţa reprezentantului opoziţiei Henrique Capriles, care contestă acest rezultat.
Nicolas Maduro a fost proclamat oficial preşedinte al Venezuelei

Un elicopter al armatei SUA s-a prăbuşit în apropierea frontierei dintre cele două Corei

Un elicopter al armatei americane s-a prăbuşit marţi în Coreea de Sud, în apropierea frontierei intercoreene, fără a provoca victime, a anunţat un purtător de cuvânt al Ministerului sud-coreean al Apărării.
Un elicopter al armatei SUA s-a prăbuşit în apropierea frontierei dintre cele două Corei

CRONOLOGIE: Principalele explozii mortale produse în SUA în ultimii 40 de ani

Mai multe explozii mortale au avut loc în Statele Unite în ultimii 40 de ani, dintre care cea care a provocat cele mai multe victime a fost atentatul din 11 septembrie 2011, relatează AFP, care prezintă o cronologie a acestora.
CRONOLOGIE: Principalele explozii mortale produse în SUA în ultimii 40 de ani

Cel puţin 17 persoane rănite în exploziile de la Boston sunt în stare critică

Cel puţin 17 dintre cele 144 de persoane rănite în exploziile produse luni la maratonul din Boston sunt în stare critică, iar 25 în stare gravă, în timp ce opt pacienţi sunt copii, potrivit datelor oferite de spitale.
Cel puţin 17 persoane rănite în exploziile de la Boston sunt în stare critică

Beyonce şi-a început turneul mondial cu o apariţie provocatoare, la Belgrad. Artista a dezvăluit şi campania în costum de baie – FOTO

Prima oprire în turneul mondial pe care Beyonce îl susţine anul acesta a fost la Belgrad, Serbia, iar artista americană s-a prezentat în faţa fanilor cu o formă de invidiat şi o costumaţie provocatoare.
Beyonce şi-a început turneul mondial cu o apariţie provocatoare, la Belgrad. Artista a dezvăluit şi campania în costum de baie - FOTO

Trei morţi şi aproximativ 100 de răniţi în exploziile de la Boston

Trei persoane au fost ucise şi aproximativ 100 au fost rănite, luni, în două explozii violente care au avut loc la maratonul din Boston (nord-estul Statelor Unite), un carnagiu produs în plin centru al oraşului.
Trei morţi şi aproximativ 100 de răniţi în exploziile de la Boston

EXPLOZIILE de la Boston – Barack Obama: Autorii ATACURILOR din Boston vor fi aduşi în faţa justiţiei – VIDEO

Administraţia federală a Statelor Unite a mobilizat toate resursele necesare după atacurile din Boston, iar autorii vor fi aduşi în faţa justiţiei, afirmă preşedintele Barack Obama.
EXPLOZIILE de la Boston - Barack Obama: Autorii ATACURILOR din Boston vor fi aduşi în faţa justiţiei - VIDEO

EXPLOZIA de la Boston – Sportiv de origine română: Am ajuns la hotel şi am vazut explozia. Sunt şocat

Un sportiv de origine română participant la maratonul de la Boston, Andrei Flueraşu, a declarat pentru gandul.info că el terminase competiţia cu câteva ore înaintea exploziilor de la finişul cursei şi că a văzut incidentele după ce a ajuns la hotel, precizând că e şocat de "vestea îngrozitoare".
EXPLOZIA de la Boston - Sportiv de origine română: Am ajuns la hotel şi am vazut explozia. Sunt şocat

EXPLOZIE la Boston: Încă două dispozitive explozive, depistate şi dezamorsate

Încă două dispozitive explozive au fost depistate în Boston şi au fost dezamorsate, anunţă surse din cadrul serviciilor de intervenţie citate de CNN.
EXPLOZIE la Boston: Încă două dispozitive explozive, depistate şi dezamorsate

Joseph Biden: Exploziile din Boston, probabil atentat. Securitatea a fost sporită în SUA

Vicepreşedintele SUA, Joseph Biden, a declarat că este foarte probabil ca exploziile din Boston să fi fost un "atentat" terorist, securitatea fiind sporită în oraşele Boston, Washington DC şi New York în urma incidentului, relatează CNN.
Joseph Biden: Exploziile din Boston, probabil atentat. Securitatea a fost sporită în SUA

CSMS Iaşi – Viitorul Constanţa, scor 1-2, în Liga I

Formaţia Viitorul Constanţa a învins, luni, în deplasare, cu scorul de 2-1 (0-1), echipa CSMS Iaşi, în ultimul meci al etapei a XXVI-a a Ligii I, în care a înscris golul victoriei în condiţiile în care era în inferioritate numerică.
CSMS Iaşi - Viitorul Constanţa, scor 1-2, în Liga I

EXPLOZII la maratonul din BOSTON: Cel puţin trei morţi şi 144 de răniţi. FBI: Exploziile sunt ATACURI TERORISTE. Obama: Autorii ATACURILOR vor fi aduşi în faţa justiţiei – FOTO, VIDEO

Două EXPLOZII au avut loc în apropierea liniei de final a maratonului din BOSTON. Bilanţul preliminar al atentatelor din Boston este de cel puţin trei morţi şi 144 de răniţi, conform unor surse medicale şi poliţiei, relatează CNN. Cele două explozii s-au produs "simultan", în apropierea liniei de sosire, la aproximativ 50-100 de metri distanţă, potrivit şefului poliţiei din Boston Ed Davis, care în cursul serii a anunţat că bilanţul a crescut de la doi la trei morţi.
EXPLOZII la maratonul din BOSTON: Cel puţin trei morţi şi 144 de răniţi. FBI: Exploziile sunt ATACURI TERORISTE. Obama: Autorii ATACURILOR vor fi aduşi în faţa justiţiei - FOTO, VIDEO

Angela Merkel: Germania nu are forţa pentru ample programe de relansare economică

Germania "nu are forţa" de a elabora noi măsuri de relansare economică "fără a risca să îşi piardă credibilitatea" de care se bucură pe plan internaţional, avertizează cancelarul Angela Merkel.
Angela Merkel: Germania nu are forţa pentru ample programe de relansare economică

Ponta, întrebat dacă este rudă cu Cazanciuc: Prin alianţă, dar nu m-am gândit să îl pun să divorţeze

Premierul Victor Ponta a declarat că îl cunoaşte de mult timp pe noul ministru al Justiţiei, Robert Cazanciuc, cu care a fost coleg de facultate şi la Parchetul General, afirmând în acelaşi timp că acesta îi este şi rudă prin alianţă, dar că nu s-a gândit să îi ceară să divorţeze.
Ponta, întrebat dacă este rudă cu Cazanciuc: Prin alianţă, dar nu m-am gândit să îl pun să divorţeze

Ponta: Taxa de cogenerare va fi scoasă din factura la energie

Taxa de cogenerare va fi scoasă din factura la energie, a anunţat premierul Victor Ponta, precizând că a discutat deja în acest sens cu ministrul de resort.
Ponta: Taxa de cogenerare va fi scoasă din factura la energie

Beckham şi-a îmbunătăţit pronunţia: „A renunţat la pronunţia cockney”

Fotbalistul David Beckham şi-a îmbunătăţit pronunţia, aceasta devenind "mai elegantă", după ce a părăsit gruparea Real Madrid pentru a semna un contract cu Los Angeles Galaxy, în 2007, se arată într-un studiu realizat de studenţi de la Universitatea din Manchester.
Beckham şi-a îmbunătăţit pronunţia:

Flota Tarom va fi asigurată fără ca operatorul să mai deruleze proceduri de achiziţii publice

Flota Tarom va fi asigurată fără ca operatorul să mai deruleze proceduri de achiziţii publice, a declarat premierul Victor Ponta, după ce MEDIAFAX a anunţat,luni, că CNSC a suspendat licitaţia organizată de Tarom pentru asigurarea flotei, în urma unei contestaţii depuse de Astra, actualul asigurător.
Flota Tarom va fi asigurată fără ca operatorul să mai deruleze proceduri de achiziţii publice

Detenţie pe viaţă pentru trei români, în Italia

Procurorii italieni au cerut condamnarea la închisoare pe viaţă, respectiv la 20 de ani de detenţie, pentru patru români acuzaţi de uciderea unui bancher, în martie 2012, informează pagina online a agenţiei Adnkronos.
Detenţie pe viaţă pentru trei români, în Italia

RABLA 2013: Beneficiarii vor avea la dispoziţie 45 de zile pentru a contracta un automobil nou

Cei care şi-au dus automobilul vechi la casat pentru a-şi achiziţiona unul nou, cu reducere, prin Programul Rabla vor avea un termen de 45 de zile de la eliberarea tichetului, pentru a-l depune la dealer auto de la care doresc să-şi cumpere maşina nouă, potrivit proiectului lansat luni în dezbatere.
RABLA 2013: Beneficiarii vor avea la dispoziţie 45 de zile pentru a contracta un automobil nou

RABLA 2013: Bonus de 500 lei pentru achiziţia de maşini euro 6 sau cu emisii scăzute de CO2

Un eco-bonus de 500 de lei va fi acordat prin Programul Rabla la achiziţionarea unui autovehicul nou euro 6, a unuia care generează o cantitate de emisii de CO2 mai mică de 100 g/km sau a unuia cu sistem de propulsie hibrid, potrivit proiectului pus în dezbatere publică de Ministerul Mediului.
RABLA 2013: Bonus de 500 lei pentru achiziţia de maşini euro 6 sau cu emisii scăzute de CO2