CELE MAI NOI ARTICOLE

Şedinţa de bilanţ al MApN, cu uşile închise. Băsescu a plecat fără a face declaraţii

Şedinţa de prezentare a bilanţului MApN pe anul 2012 a avut loc, luni, cu uşile închise, presa fiind primită doar pentru scurt timp la începutul reuniunii, iar la final preşedintele Băsescu a plecat fără a face declaraţii.
Şedinţa de bilanţ al MApN, cu uşile închise. Băsescu a plecat fără a face declaraţii

Administraţia Obama cere Curţii Supreme să legalizeze căsătoria persoanelor de acelaşi sex

Administraţia preşedintelui american Barack Obama a cerut oficial, vineri, Curţii Supreme să abroge o lege, intrată în vigoare în anii '90, care defineşte, la nivel federal, căsătoria drept uniunea între un bărbat şi o femeie, potrivit unui document obţinut de AFP.
Administraţia Obama cere Curţii Supreme să legalizeze căsătoria persoanelor de acelaşi sex

Ponta: Ministrul Apărării are mandat CSAT să încheie în următoarele luni negocierile pentru avioane

Ministrul Apărării a primit mandat din partea CSAT ca în următoarele luni să încheie negocierile privind achiziţionarea unor avioane multirol aflate deja în uz, a declarat premierul Victor Ponta, după ce a participat la prezentarea raportului de activitate pe 2012 al Ministerului Apărării Naţionale.
Ponta: Ministrul Apărării are mandat CSAT să încheie în următoarele luni negocierile pentru avioane

Petre Grigoraş a plecat de la Oţelul Galaţi

Antrenorul Petre Grigoraş a părăsit echipa Oţelul Galaţi din cauza disensiunilor dintre Primăria municipiului şi acţionariatul majoritar, Dan Adamescu.
Petre Grigoraş a plecat de la Oţelul Galaţi

Tiamat – o nouă trupă confirmată pentru B’estfest 2013 – VIDEO

Tiamat este cea de-a doua trupă rock, după Soilwork, confirmată în programul festivalului B'estfest din acest an, ce va avea loc în perioada 5-7 iulie, în B'estfest Park - Tunari, informează organizatorii, Emagic.
Tiamat - o nouă trupă confirmată pentru B'estfest 2013 - VIDEO

Ponta asigură militarii că nu va recalcula toate pensiile, ci va găsi o soluţie pentru pensii tăiate

Guvernul nu va recalcula din nou toate pensiile speciale, în condiţiile în care peste 90% dintre pensionarii militari au câştigat în urma acestui proces, ci va căuta o "soluţie echitabilă" în cazuri punctuale, pentru acei pensionari care au avut de pierdut, i-a asigurat premierul Ponta pe militari.
Ponta asigură militarii că nu va recalcula toate pensiile, ci va găsi o soluţie pentru pensii tăiate

Australia se pregăteşte de ciclon: Porturile de expediere a minereului de fier, închise

Principalele porturi de expediere a minereului de fier din Australia au fost închise luni, ca măsură de precauţie faţă de apropierea ciclonului Rusty, care ameninţă vestul insulei, unde operează giganţii minieri BHP Billiton şi Rio Tinto.
Australia se pregăteşte de ciclon: Porturile de expediere a minereului de fier, închise

Filme distinse cu premii BAFTA, proiectate la „British Documentary”, la Târgu Mureş

Filme nominalizate sau câştigătoare ale premiilor acordate la Festivalul de film documentar Grierson din Marea Britanie, dintre care unele au câştigat şi premii BAFTA, vor fi proiectate, în perioada 2-24 martie, la evenimentul "British Documentary" de la Târgu Mureş, intrarea fiind liberă.
Filme distinse cu premii BAFTA, proiectate la

Urme ale unui continent străvechi au fost descoperite pe fundul Oceanului Indian

Fragmente ale unui continent străvechi au fost găsite pe fundul Oceanului Indian, cercetătorii care au făcut descoperirea susţinând că această bucată de uscat ar fi existat cu cel puţin 85 de milioane de ani în urmă.
Urme ale unui continent străvechi au fost descoperite pe fundul Oceanului Indian

ANALIZĂ: Italia îşi schimbă, până în luna mai, Parlamentul, Guvernul şi preşedintele

Italia va avea în următoarele trei luni, începând de duminică şi până în mai, un nou Parlament, un nou Guvern şi un nou preşedinte al Republicii, în urma unor proceduri electorale diverse şi complicate.
ANALIZĂ: Italia îşi schimbă, până în luna mai, Parlamentul, Guvernul şi preşedintele

Samsung va lansa Galaxy S IV în Statele Unite. Ce specificaţii va avea terminalul aflat în competiţie cu iPhone

Compania sud-coreeană Samsung va lansa Galaxy S IV pe 14 martie, la New York, mutând pe terenul Apple războiul pentru supremaţie pe piaţa smartphone-urilor.
Samsung va lansa Galaxy S IV în Statele Unite. Ce specificaţii va avea terminalul aflat în competiţie cu iPhone

Coplata în sectorul sanitar: Ce cred românii despre introducerea acestui sistem

Peste jumătate dintre români nu sunt de acord cu introducerea sistemului de coplată în sectorul sanitar, măsura care urmează a fi aplicată din martie presupunând introducerea unei sume fixe de maximum 10 lei, potrivit unui studiu comandat de Institutul Aspen România.
Coplata în sectorul sanitar: Ce cred românii despre introducerea acestui sistem

Sorana Cîrstea se menţine pe locul 30 în clasamentul WTA. Pe ce poziţii se află alte jucătoare din România

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea se menţine pe locul 30, cu 1.565 de puncte, în clasamentul WTA dat publicităţii luni, fiind sportiva din România cea mai bine clasată, informează site-ul oficial al WTA.
Sorana Cîrstea se menţine pe locul 30 în clasamentul WTA. Pe ce poziţii se află alte jucătoare din România

Nokia a lansat telefoane cu Windows mai ieftine pentru a-şi creşte vânzările

Compania finlandeză Nokia a lansat luni la Mobile World Congress, în desfăşurare la Barcelona, două noi smartphone-uri pe segmentele de preţ mediu şi redus, parte a unei strategii de a-şi creşte vânzările, în timp ce concurenţii introduc modele mai scumpe
Nokia a lansat telefoane cu Windows mai ieftine pentru a-şi creşte vânzările

GNM aşteaptă mandat pentru a intra pe proprietatea lui Nuţu Cămătaru, unde sunt lei, urşi şi cerbi

Reprezentanţii Gărzii Naţionale de Mediu (GNM) au declarat luni, pentru MEDIAFAX, că aşteaptă să le fie eliberat un mandat pentru a putea intra pe proprietatea lui Nuţu Cămătaru, unde ar fi patru lei, doi urşi, un cerb şi o căprioară, dar şi păsări exotice.
GNM aşteaptă mandat pentru a intra pe proprietatea lui Nuţu Cămătaru, unde sunt lei, urşi şi cerbi

Norman Manea şi Andrei Pleşu vor primi indemnizaţii de merit pe viaţă de la Uniunea Scriitorilor

Scriitorii Norman Manea şi Andrei Pleşu vor primi indemnizaţii de merit pe viaţă de la Uniunea Scriitorilor din România (USR), în valoare de aproximativ 2.000 de lei fiecare, lunar, a declarat luni, pentru MEDIAFAX, Nicolae Manolescu, preşedintele USR.
Norman Manea şi Andrei Pleşu vor primi indemnizaţii de merit pe viaţă de la Uniunea Scriitorilor

Tokes: Ceauşescu a fost mai generos decât Ponta, a permis o oarecare autonomie a maghiarilor

Preşedintele CNMT, Laszlo Tokes, susţine că Nicolae Ceauşescu a fost "mai generos" decât Victor Ponta, deoarece a permis "o oarecare autonomie a maghiarilor", în timp ce premierul nu permite constituirea unei regiuni care să corespundă cu Ţinutul Secuiesc.
Tokes: Ceauşescu a fost mai generos decât Ponta, a permis o oarecare autonomie a maghiarilor

Concertul The Animals&The Troggs din 26 februarie, reprogramat în show-uri distincte – VIDEO

Concertul pe care trupele The Animals şi The Troggs urmau să-l susţină pe 26 februarie, în Hard Rock Cafe din Bucureşti, a fost reprogramat sub forma a două spectacole distincte, pe 12 şi 23 mai, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.
Concertul The Animals&The Troggs din 26 februarie, reprogramat în show-uri distincte - VIDEO

Suceava: O fetiţă de un an a murit strangulată cu şnurul de la suzetă

O fetiţă în vârstă de un an dintr-o localitate suceveană a murit strangulată cu şnurul de la suzetă, ea fiind dusă la spital în stop cardio-respirator, iar Poliţia şi Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Suceava au declanşat anchete în acest caz.
Suceava: O fetiţă de un an a murit strangulată cu şnurul de la suzetă

Park Geun-Hye a devenit prima femeie preşedinte în Coreea de Sud

Noua preşedintă a Coreei de Sud, Park Geun-Hye, prima femeie care ocupă acest post, a avertizat luni că nu va mai tolera provocarea Nordului, promiţând să ducă o politică a paşilor mici faţă de vecinul şi fratele inamic, aşa cum a anunţat în timpul campaniei.
Park Geun-Hye a devenit prima femeie preşedinte în Coreea de Sud

Neofit, fost mitropolit la Ruse, ales noul patriarh al Bisericii Ortodoxe Bulgare

Biserica Ortodoxă Bulgară l-a ales duminică patriarh pe Neofit, în vârstă de 67 de ani, în locul lui Maxim, decedat în noiembrie la vârsta de 98 de ani.
Neofit, fost mitropolit la Ruse, ales noul patriarh al Bisericii Ortodoxe Bulgare

TRAMVAI DERAIAT la Arad. Trei persoane au fost rănite. Accidentul s-a produs după cedarea terasamentului

Trei persoane au fost rănite, luni, după ce un tramvai care circula pe un pod din Arad a deraiat. Tramvaiul a deraiat la coborârea de pe pod, în sensul de mers spre centrul oraşului. Reprezentanţii Companiei de Transport Public Arad afirmă că din primele cercetări făcute în cazul tramvaiului deraiat, luni, reiese că incidentul s-a produs după ce a cedat terasamentul liniei de pe podul pe care trecea şi care se află în reabilitare
TRAMVAI DERAIAT la Arad. Trei persoane au fost rănite. Accidentul s-a produs după cedarea terasamentului

COD GALBEN DE PLOI ŞI VÂNT, marţi şi miercuri. HARTA zonelor afectate

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare cod galben de ploi şi intensificări ale vântului, valabilă de marţi de la ora 02:00 până miercuri la ora 15:00 *în Bucureşti şi 22 de judeţe din ţară*. În regiunile sudice va ploua pe arii extinse, cantităţile de apă vor depăşi 20 - 25 de litri pe metru pătrat, iar în vestul Olteniei şi în sudul Banatului izolat se vor cumula peste 40 - 50 de litri pe metru pătrat.
COD GALBEN DE PLOI ŞI VÂNT, marţi şi miercuri. HARTA zonelor afectate

Vot de protest şi participare scăzută în alegerile din Italia

Alegerile legislative se încheie luni, în Italia, unde creşte îngrijorarea atât cu privire la degajarea unei majorităţi stabile, cât şi faţă de un risc de instabilitate, în contextul unui probabil avans al votului de protest faţă de auteritatea şi recesiunea din ţară.
Vot de protest şi participare scăzută în alegerile din Italia

OSCAR 2013: Cea mai bună actriţă, incident stânjenitor la primirea trofeului. A ridicat sala în picioare – VIDEO

Jennifer Lawrence, câştigătoarea premiului OSCAR la categoria "Cea mai bună actriţă într-un rol principal" pentru prestaţia din "Silver Linings Playbook", s-a împiedicat în timp ce urca scările pentru a-i fi înmânat trofeul la cea de-a 85-a ediţie a premiilor Academiei.
OSCAR 2013: Cea mai bună actriţă, incident stânjenitor la primirea trofeului. A ridicat sala în picioare - VIDEO

Blaga: Cred că va fi şi a patra moţiune pentru şefia PDL

Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat, luni, că el crede că va fi şi a patra moţiune în PDL pentru şefia partidului.
Blaga: Cred că va fi şi a patra moţiune pentru şefia PDL

Creditul pentru firme şi populaţie a scăzut în ianuarie cu 1,1%, la 223,38 miliarde lei

Soldul creditului neguvernamental a scăzut în ianuarie cu 1,1% faţă de luna decembrie a anului trecut, la 223,38 miliarde lei, ca urmare a reducerii împrumuturilor în lei şi valută, potrivit datelor anunţate luni de Banca Naţională a României (BNR).
Creditul pentru firme şi populaţie a scăzut în ianuarie cu 1,1%, la 223,38 miliarde lei

Blaga: Salut moţiunea Monicăi Macovei, dar ar trebui să fie mai atentă la exprimări

Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat, luni, că salută moţiunea Monicăi Macovei pentru şefia PDL, dar a arătat că europarlamentarul ar trebui "să fie mai atentă la exprimări", menţionând că "acei FSN-işti" au susţinut-o pe ea şi pe Cristian Preda să intre în Parlamentul European.
Blaga: Salut moţiunea Monicăi Macovei, dar ar trebui să fie mai atentă la exprimări

Jumătate dintre greci fac evaziune fiscală. În top se află doctorii, liber-profesioniştii şi avocaţii

Cel puţin jumătate dintre greci nu plătesc către stat toate taxele pe care le datorează, în topul listei evazioniştilor aflându-se doctorii, urmaţi de comercianţi şi firme de avocatură şi notariat, potrivit unui studiu al Confederaţiei Naţionale de Retail din Grecia, citat de Kathimerini.
Jumătate dintre greci fac evaziune fiscală. În top se află doctorii, liber-profesioniştii şi avocaţii

Comedia „Hoaţa de identitate/ Identity thief”, pe primul loc în box office-ul nord-american. Ce filme mai sunt în top – VIDEO

Comedia "Hoaţa de identitate/ Identity thief" s-a situat, la sfârşitul săptămânii trecute, în fruntea box office-ului nord-american, cu încasări de 14,06 milioane de dolari.
Comedia

Brăila: Anchetă în cazul unui tânăr de 18 ani, campion la înot, care a murit la o petrecere

Un tânăr de 18 ani din Brăila, campion balcanic la înot, a murit, duminică seară, la o petrecere organizată de un prieten, Poliţia declanşând o anchetă în acest caz.
Brăila: Anchetă în cazul unui tânăr de 18 ani, campion la înot, care a murit la o petrecere

Christina Applegate s-a căsătorit. Rochia de mireasă a fost o creaţie Maria Lucia Hohan

Actriţa Christina Applegate s-a căsătorit, sâmbătă, cu muzicianul Martyn LeNoble, alegând să poarte la nuntă o ţinută creată de designerul român Maria Lucia Hohan
Christina Applegate s-a căsătorit. Rochia de mireasă a fost o creaţie Maria Lucia Hohan

Cristian Preda: Ar fi bine ca Băsescu să facă publică scrisoarea către Ponta şi Antonescu

Europarlamentarul PDL Cristian Preda susţine, pe blog, că ar fi bine ca preşedintele Traian Băsescu să facă publică scrisoarea către premierul Victor Ponta şi preşedintele Senatului, Crin Antonescu, pe tema numirii procurorilor.
Cristian Preda: Ar fi bine ca Băsescu să facă publică scrisoarea către Ponta şi Antonescu

Iordănescu, Lucescu şi Piţurcă, în clasamentul celor mai buni antrenori în perioada 1996-2012

Tehnicienii Anghel Iordănescu, Mircea Lucescu şi Victor Piţurcă au fost incluşi în clasamentul celor mai buni antrenori în perioada 1996-2012, întocmit şi publicat, luni, de Federaţia Internaţională de Istorie şi Statistică a Fotbalului (IFFHS).
Iordănescu, Lucescu şi Piţurcă, în clasamentul celor mai buni antrenori în perioada 1996-2012

CNBC: Mobile World Congress pare să marcheze sfârşitul dominaţiei Apple

Reuniunea anuală Mobile World Congress, în desfăşurare în această săptămână la Barcelona, pare să marcheze mai mult ca oricare alt eveniment sfârşitul dominaţiei Apple pe piaţa mondială a smartphone-urilor şi tabletelor şi ascensiunea unor rivali cu sisteme de operare mai deschise.
CNBC: Mobile World Congress pare să marcheze sfârşitul dominaţiei Apple

Apple a pierdut o primă bătălie în instanţă cu acţionarii

Fondul de investiţii Greenlight Capital, controlat de miliardarul american David Einhorn, a câştigat o primă înfruntare cu Apple în instanţă, judecătorul blocând un vot programat de companie pentru adunarea acţionarilor din 27 februarie,.
Apple a pierdut o primă bătălie în instanţă cu acţionarii

Tribunalul Dâmboviţa a admis intrarea Mechel Târgovişte în insolvenţă

Tribunalul Dâmboviţa a admis vineri cererea Mechel Târgovişte (COS) şi a deschis procedura de insolvenţă a combinatului siderurgic, potrivit unui comunicat al companiei transmis Bursei.
Tribunalul Dâmboviţa a admis intrarea Mechel Târgovişte în insolvenţă

Cutremur în Japonia. Seismul a fost resimţit şi la Tokyo

Un cutremur cu magnitudine de 6,2 a avut loc luni după-amiază în centrul şi nordul insulei japoneze Honshu, resimţit în capitala Tokyo, a anunţat Agenţia japoneză pentru meteorologie. Magnitudinea a fost evaluată la 5,7 de Institutul american de geofizică USGS.
Cutremur în Japonia. Seismul a fost resimţit şi la Tokyo

Ponta îndeamnă Marea Britanie să nu se teamă de o „invazie” de imigranţi români: Vor fi prea ocupaţi cu dezvoltarea României

Premierul român Victor Ponta scrie, într-un material publicat în revista The Times, că Marea Britanie nu trebuie să se teamă de o "invazie" a imigranţilor din ţara sa, deoarece românii vor fi prea "ocupaţi cu dezvoltarea" României.
Ponta îndeamnă Marea Britanie să nu se teamă de o

Traian Remeş şi Ioan Avram Mureşan, CONDAMNAŢI DEFINITIV la trei ani de închisoare cu executare

Completul de cinci judecător al instanţei supreme a decis definitv, luni, condamnarea lui Decebal Traian Remeş şi Ioan Avram Mureşan la trei ani de închisoare cu executare în dosarul "Caltaboşul". Fostul ministru al Agriculturii Decebal Traian Remeş s-a predat la sediul Poliţiei Maramureş, iar Ioan Avram Mureşan se află în închisoare din mai 2012, după ce a fost condamnat definitiv într-un alt dosar.
Traian Remeş şi Ioan Avram Mureşan, CONDAMNAŢI DEFINITIV la trei ani de închisoare cu executare