CELE MAI NOI ARTICOLE

REZULTATE la alegerile parlamentare: USL are 58,61% din voturi la Camera Deputaţilor şi 60,07% la Senat

USL a câştigat 58,61%% din voturile pentru Camera Deputaţilor şi 60,07% la Senat, după numărarea voturilor din 99,56% din secţii, ARD având 16,52% la Cameră şi 16,72% din voturi, potrivit BEC.
REZULTATE la alegerile parlamentare: USL are 58,61% din voturi la Camera Deputaţilor şi 60,07% la Senat

Băncile cu active de peste 30 miliarde euro vor fi supravegheate direct de BCE, potrivit unui proiect

Băncile cu active mai mari de 30 miliarde euro şi cele ale căror active totale depăşesc 20% din Produsul Intern Brut (PIB) al ţării de origine vor fi supravegheate direct de către Banca Centrală Europeană (BCE).
Băncile cu active de peste 30 miliarde euro vor fi supravegheate direct de BCE, potrivit unui proiect

Erste: Leul s-ar putea deprecia la peste 4,6 unităţi/euro, dacă negocierile pentru Guvern vor dura

Leul s-ar putea deprecia la peste 4,6 unităţi pentru un euro, în cazul în care negocierile pentru formarea noului Guvern se vor prelungi, a declarat luni pentru MEDIAFAX Eugen Şinca, analist la grupul bancar Erste.
Erste: Leul s-ar putea deprecia la peste 4,6 unităţi/euro, dacă negocierile pentru Guvern vor dura

Regina Elizabeth a II-a face istorie în televiziune, cu un discurs de Crăciun difuzat în 3D

Regina Elizabeth a II-a a Marii Britanii va face istorie în industria de televiziune, atunci când discursul ei de Crăciun, adresat tuturor supuşilor britanici, va fi difuzat de posturile britanice de televiziune în format 3D.
Regina Elizabeth a II-a face istorie în televiziune, cu un discurs de Crăciun difuzat în 3D

Circulaţia pe autostrada Timişoara-Arad a fost reluată

Circulaţia pe autostrada Timişoara-Arad, închisă de sâmbătă seară din cauza vremii nefavorabile, a fost reluată luni după-amiază, informează Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR).
Circulaţia pe autostrada Timişoara-Arad a fost reluată

Sandu: Deficitul bugetar al FRF pe anul 2012 este de 3 milioane de euro, iar în 2013 de 4 milioane

Preşedintele FRF, Mircea Sandu, a anunţat, luni, într-o conferinţă de presă, că instituţia pe care o conduce înregistrează pe anul 2012 un deficit bugetar de 3 milioane de euro, iar pe 2013 estimează că va ajunge la 4 miloane, dar susţine că aceste sume vor fi acoperite din rezervele federaţiei.
Sandu: Deficitul bugetar al FRF pe anul 2012 este de 3 milioane de euro, iar în 2013 de 4 milioane

Neti Sandu: În 2013, tuturor o să ne fie bine, indiferent dacă suntem sau nu zodie de apă

Neti Sandu vorbeşte, într-un interviu acordat ProTV Magazin, despre zodiile norocoase în 2013, precizând că tuturor le va fi bine, indiferent dacă sunt sau nu zodie de apă, iar din iunie 2013 până în iulie 2014 va fi anul norocos al Racului.
Neti Sandu: În 2013, tuturor o să ne fie bine, indiferent dacă suntem sau nu zodie de apă

Ponta, întrebat dacă i-a telefonat Băsescu după alegeri: Nu. Doar în America sunt oameni politicoşi

Premierul Victor Ponta a fost întrebat, luni, dacă a primit vreun telefon de la preşedintele Traian Băsescu după anunţarea rezultatelor de la scrutinul de duminică, el răspunzând negativ şi adăugând că "doar în America sunt oamenii politicoşi".
Ponta, întrebat dacă i-a telefonat Băsescu după alegeri: Nu. Doar în America sunt oameni politicoşi

Guvernul vrea să evalueze rezervele geologice de ape subterane din toată ţara

Guvernul intenţionează să deruleze în perioada 2013-2016 un program la nivel naţional de cercetare geologică a resurselor de ape subterane potabile şi industriale, cu scopul utilizării "raţionale" a zăcămintelor.
Guvernul vrea să evalueze rezervele geologice de ape subterane din toată ţara

Lana Del Rey, pe coperta noului număr GQ

Noul număr al revistei GQ o are pe copertă pe Lana Del Rey, un star pop care reînvie o perioadă în care vedetele se numeau dive, iar cultivarea misterului era obligatorie. Povestea ei a început în urmă cu 15 luni, când lumea a căzut secerată la picioarele Lanei şi s-a îndrăgostit iremediabil de „Video Games”, o piesă enigmatică.
Lana Del Rey, pe coperta noului număr GQ

Premieră după Al Doilea Război Mondial pentru producătorii auto germani: Opel va opri din 2016 fabricarea de maşini la Bochum

Opel, divizia germană a General Motors, va opri în 2016 producţia de maşini la fabrica din Bochum şi se va concentra pe fabricarea componentelor, din cauza contracţiei pieţei europene, aceasta fiind prima astfel de măsură a unui producător auto din Germania după Al Doilea Război Mondial.
Premieră după Al Doilea Război Mondial pentru producătorii auto germani: Opel va opri din 2016 fabricarea de maşini la Bochum

BBC: Clivajul politic din România ţine mai mult de vanitatea facţiunilor decât de diferenţe politice

Coaliţia de centru-stânga a câştigat detaşat scrutinul parlamentar din România, subliniind că disputele politice ţin, cel mai adesea, de vanitatea principalilor interlocutori, mai degrabă decât de diferenţele politice, notează BBC.
BBC: Clivajul politic din România ţine mai mult de vanitatea facţiunilor decât de diferenţe politice

ARD s-a desfiinţat după alegeri

Alianţa România Dreaptă a încetat, din punct de vedere juridic, după 9 decembrie, aceasta fiind constituită doar pentru alegeri. Practic, liderii celor trei partide, plus Noua Republică, se declară rezervaţi în privinţa continuării proiectului politic pe viitor.
ARD s-a desfiinţat după alegeri

Antonescu: Cum ar putea regina Angliei să spună că nu-l pune premier pe Cameron pentru că e porc?

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a comentat, luni, absurditatea conturării unui protret robot al viitorul premier de către preşedintele Traian Băsescu, făcând referire la situaţia în care regina Angliei ar refuza desemnarea lui David Cameron pentru că "e porc" şi nu-l poate "înghiţi".
Antonescu: Cum ar putea regina Angliei să spună că nu-l pune premier pe Cameron pentru că e porc?

Ponta: Voi solicita CNA, ca deputat, să aplice legea pentru toate televiziunile

Premierul Victor Ponta a declarat, luni, că, în calitate de deputat, va solicita CNA să aplice legea pentru toate televiziunile, el arătând că încălcarea tuturor regulilor de către o singură televiziune, în condiţiile în care celelalte le respectă, denotă existenţa unui regim discreţionar.
Ponta: Voi solicita CNA, ca deputat, să aplice legea pentru toate televiziunile

SFÂRŞITUL LUMII, încă din zorii civilizaţiei: Potop, foc universal, iarna veşnică, printre temerile oamenilor din toate timpurile

Potop, foc universal, furtună de nisip, plante devoratoare, crepuscul al zeilor - de multe milenii, ideea că lumea se va sfârşi îi îngrozeşte pe oameni, împrumutând forme diverse, în funcţie de civilizaţii, epoci şi descoperirile ştiinţifice ale vremurilor.
SFÂRŞITUL LUMII, încă din zorii civilizaţiei: Potop, foc universal, iarna veşnică, printre temerile oamenilor din toate timpurile

Paleologu: Liderii PDL nu ar trebui să se grăbească să-şi dea demisiile

Secretarul executiv al PDL, Theodor Paleologu, a declarat, luni, că este de părere că liderii partidului nu trebuie să se grăbească să-şi dea demisiile după rezultatul alegerilor, arătând că astfel de decizii nu trebuie luate la cald.
Paleologu: Liderii PDL nu ar trebui să se grăbească să-şi dea demisiile

Antonescu: Nu am de gând să-l propun pe Tăriceanu ministru. Nu e exclus să apară discuţia în PNL

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, luni, că nu are în vedere propunerea fostului premier Călin Popescu Tăriceanu pentru vreo funcţie ministerială, precizând însă că nu exclude ca o astfel de propunere să apară în discuţiile din interiorul PNL pe subiectul desemnării viitorilor miniştri.
Antonescu: Nu am de gând să-l propun pe Tăriceanu ministru. Nu e exclus să apară discuţia în PNL

Situaţie critică pentru fotbalul românesc: Şapte echipe din Liga I, printre care Dinamo şi Rapid, în pericol să nu înceapă următorul sezon

FC Rapid, Dinamo, Gloria Bistriţa, U. Cluj, FC Braşov, CS Turnu Severin şi Gaz Metan Mediaş sunt cele şapte echipe din Liga I care sunt în pericol de a nu putea începe sezonul 2013-2014, conform unui raport prezentat de preşedintele LPF, Dumitru Dragomir, în cadrul C.Ex. al FRF.
Situaţie critică pentru fotbalul românesc: Şapte echipe din Liga I, printre care Dinamo şi Rapid, în pericol să nu înceapă următorul sezon

12/12/12, ultima dată repetitivă pe care o vom trăi. Sute de cupluri vor să se căsătorească în această zi

Hong Kong şi Singapore se pregătesc pentru o veritabilă frenezie nupţială pe 12 decembrie 2012 (12/12/12), o dată considerată de experţii chinezi în feng shui ca fiind extrem de norocoasă.
12/12/12, ultima dată repetitivă pe care o vom trăi. Sute de cupluri vor să se căsătorească în această zi

Ponta: Cei care anunţă fraudarea alegerilor înainte de scrutin trebuie sancţionaţi de Codul electoral

Premierul Victor Ponta a declarat, luni, că în viitorul Cod electoral trebuie incluse sancţiuni pentru politicienii care anunţă fraudarea alegerilor înainte ca scrutinul să aibă loc, afectând astfel imaginea României ca ţară democratică.
Ponta: Cei care anunţă fraudarea alegerilor înainte de scrutin trebuie sancţionaţi de Codul electoral

Petre Roman câştigă mandatul de deputat, dar cu unul dintre cele mai slabe rezultate USL la Braşov

Fostul premier Petre Roman a câştigat un mandat de parlamentar în Braşov, cu un procent de 54,7 la sută, fiind însă unul dintre cele mai slabe rezultate obţinute de candidaţii USL în judeţ, potrivit rezultatelor finale prezentate de Biroul Electoral Judeţean.
Petre Roman câştigă mandatul de deputat, dar cu unul dintre cele mai slabe rezultate USL la Braşov

Guvernul desfiinţează CNVM, CSA ŞI CSSPP şi constituie o instituţie unică de supraveghere

Guvernul va desfiinţa autorităţile de supraveghere din domeniul financiar, cu excepţia celor care ţin de BNR, astfel că atribuţiile şi tot personalul CNVM, CSA şi CSSPP vor fi preluate până cel târziu în luna martie a anului viitor de către o nouă instituţie - Autoritatea de Supraveghere Financiară.
Guvernul desfiinţează CNVM, CSA ŞI CSSPP şi constituie o instituţie unică de supraveghere

Rusia vrea să înfiinţeze o structură de apărare de elită: Poliţia militară

Poliţia militară, o nouă structură de securitate, a fost înfiinţată în Rusia, sub tutela Ministerului Apărării, structură care va fi condusă de adjunctul ministrului Apărării, generalul Arkadi Bahin.
Rusia vrea să înfiinţeze o structură de apărare de elită: Poliţia militară

Preşedintele Băsescu, pe lista invitaţilor de la Summit-ul PPE din 13 decembrie

Preşedintele Traian Băsescu a fost invitat de către preşedintele popularilor europeni, Wilfried Martens, să participe la Summit-ul PPE de la Bruxelles care va avea loc joi, 13 decembrie, înainte de Consiliul European de iarnă.
Preşedintele Băsescu, pe lista invitaţilor de la Summit-ul PPE din 13 decembrie

Zece persoane au murit din cauza frigului în nord-vestul Poloniei

Zece persoane au murit din cauza frigului în nord-vestul Poloniei, în contextul în care temperaturile au coborât sub minus 12 grade Celsius pe timp de noapte.
Zece persoane au murit din cauza frigului în nord-vestul Poloniei

Becali: Copos s-a dat modern, a dat buget pe mâna altora şi acum nu are nici bani, nici echipă

Finanţatorul FC Steaua, Gigi Becali, a declarat, luni, că acţionarul majoritar al FC Rapid, George Copos, a greşit atunci când a lăsat bugetul pe mâna altor oameni, deoarece acum s-a trezit şi fără bani, dar şi fără echipă.
Becali: Copos s-a dat modern, a dat buget pe mâna altora şi acum nu are nici bani, nici echipă

Antonescu: De UDMR nu avem nevoie pentru votarea Guvernului sau pentru Constituţie

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, luni, că USL nu are nevoie de UDMR pentru învestirea noului Guvern în Parlament, sau chiar pentru modificarea Constituţiei, ci este vorba despre "un alt tip de abordare, o deschidere responsabilă".
Antonescu: De UDMR nu avem nevoie pentru votarea Guvernului sau pentru Constituţie

ANALIZĂ: Noii parlamentari se pot întruni în 20 decembrie.Guvernul se poate instala înainte de Crăciun

Senatorii şi deputaţi aleşi la alegerile de duminică se pot întruni la Parlament cel mai devreme în 20 decembrie, întrucât mandatul actualului Legislativ se încheie în 19 decembrie, însă până atunci poate fi desemnat premierul care să finalizeze şi echipa şi programul de guvernare.
ANALIZĂ: Noii parlamentari se pot întruni în 20 decembrie.Guvernul se poate instala înainte de Crăciun

Comisia Europeană: În raportul MCV se va da importanţă etapei următoare alegerilor de duminică

Raportul MCV va acorda importanţă etapei următoare alegerilor legislative de duminică, iar momentul publicării acestuia va fi decis de către Comisia Europeană în funcţie de evoluţiile post-alegeri, a declarat, luni, un purtător de cuvânt al organismului de la Bruxelles.
Comisia Europeană: În raportul MCV se va da importanţă etapei următoare alegerilor de duminică

Şcoli închise în 12 judeţe din cauza căderilor de zăpadă

Activitatea instructiv-educativă a fost suspendată sau afectată de căderile de zăpadă în 1.486 unităţi de învăţământ din 12 judeţe, numărul de elevi şi preşcolari afectaţi fiind de peste 200.000, informează, luni, Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului (MECTS).
Şcoli închise în 12 judeţe din cauza căderilor de zăpadă

Gigi Becali nu vrea amânarea etapei a XX-a

Finanţatorul FC Steaua, Gigi Becali, a declarat, luni, că nu îşi doreşte amânarea etapei a XX-a a Ligii I, deoarece adversarul de vineri, Universitatea Cluj, s-ar putea întări până la reunirea campionatului.
Gigi Becali nu vrea amânarea etapei a XX-a

Cupa României: Semifinalele se vor disputa la 17 aprilie şi 22 mai 2013

Preşedintele FRF, Mircea Sandu, a declarat, luni, că membrii Comitetului Executiv al FRF au aprobat ca ambele manşe ale semifinalelor Cupei României să se dispute în 2013, la solicitarea cluburilor Oţelul şi CFR Cluj.
Cupa României: Semifinalele se vor disputa la 17 aprilie şi 22 mai 2013

Record doborât în campionatul Spaniei: Falcao, primul după Morientes care reuşeşte să înscrie cinci goluri într-un meci – VIDEO

Fotbalistul echipei Atletico Madrid, Radamel Falcao, a înscris cinci goluri în meciul cu Deportivo La Coruna, scor 6-0, performanţă ce nu s-a mai înregistrat în campionatul Spaniei din 2002, când Fernando Morientes a marcat de cinci ori pentru Real Madrid într-o partidă cu Las Palmas.
Record doborât în campionatul Spaniei: Falcao, primul după Morientes care reuşeşte să înscrie cinci goluri într-un meci - VIDEO

Igaş: PDL ar fi câştigat procente în plus cu vechile însemne. ARD e bună pe termen lung

Vicepreşedintele PDL Traian Igaş, fost ministru de Interne, afirmă că PDL ar fi câştigat procente în plus dacă participa singur la alegerile parlamentare şi cu vechile însemne, însă ARD este o construcţie binevenită pe termen lung pentru că va consolida forţele de dreapta.
Igaş: PDL ar fi câştigat procente în plus cu vechile însemne. ARD e bună pe termen lung

Becali: Îmi doresc să nu picăm cu echipe din Anglia

Finanţatorul FC Steaua, Gigi Becali, a declarat, luni, că pentru 16-imile de finală ale Ligii Europa îşi doreşte să evite echipele din Anglia, însă le-ar prefera pe cele din Italia, deoarece acestea practică un fotbal mai lent decât al grupării pe care o conduce.
Becali: Îmi doresc să nu picăm cu echipe din Anglia

Fitch: După alegerile din România, deciziile vor fi luate mai uşor. În schimb, noul guvern ar putea lua decizii majore fără o consultare largă

Rezultatul alegerilor ar putea conduce la un proces mai eficient de luare a deciziilor, dar şi la o oarecare rezistenţă faţă de reformele structurale şi privatizări, precum şi la situaţia în care Guvernul să ia hotărâri importante fără o consultare largă, afirmă Matteo Napolitano, analist Fitch.
Fitch: După alegerile din România, deciziile vor fi luate mai uşor. În schimb, noul guvern ar putea lua decizii majore fără o consultare largă

Pakistanezii reţinuţi pentru terorism au intrat în România cu vize de studii acordate legal

Ministerul de Externe precizează că pakistanezii Ramzan Muhammad şi Adeel Muhammad, reţinuţi săptămâna trecută pentru pregătirea unei acţiuni teroriste, au intrat pe teritoriul României cu vize de lungă şedere pentru studii, ei îndeplinind condiţiile legale.
Pakistanezii reţinuţi pentru terorism au intrat în România cu vize de studii acordate legal

Gigi Becali: Bourceanu va pleca dacă voi primi o ofertă de cinci milioane de euro

Finanţatorul FC Steaua, Gigi Becali, a declarat, luni, că niciun jucător nu va fi cedat în această iarnă, singurul care ar putea să plece fiind căpitanul Alexandru Bourceanu, însă numai în schimbul a cinci milioane de euro.
Gigi Becali: Bourceanu va pleca dacă voi primi o ofertă de cinci milioane de euro

PNL Covasna: Ne este teamă că se va lua o decizie peste capul nostru în ceea ce priveşte UDMR

Liderul PNL Covasna, Marius Obreja, felicită UDMR pentru că a intrat în Parlament, însă susţine că organizaţia pe care o conduce se teme că se va lua o decizie în privinţa guvernării cu Uniunea fără să fie consultată, cu toate că reprezentanţii ei sunt cei care trăiesc şi muncesc alături de maghiari.
PNL Covasna: Ne este teamă că se va lua o decizie peste capul nostru în ceea ce priveşte UDMR