CELE MAI NOI ARTICOLE

Roxana Cocoş vrea aurul în 2016. „Nu am cum să mă retrag, trebuie să-mi iau revanşa la Rio”

Sportiva Roxana Cocoş, medaliată cu argint în concursul de haltere de la JO de la Londra, a declarat, luni, la revenirea în ţară, că nu se poate gândi la retragerea din activitate pentru că are de luat o revanşă la următoarea ediţie a JO, cea de la Rio de Janeiro.
Roxana Cocoş vrea aurul în 2016.

Administrator Hidroelectrica: Orice atac al băncilor asupra companiei este un atac asupra statului

Băncile au câştigat "sute de milioane de euro" din finanţarea Hidroelectrica, iar orice atac al instituţiilor de credit la adresa companiei este privit ca un atac asupra statului român, a declarat luni Remus Borza, reprezentantul Euro Insol, administratorul judiciar al Hidroelectrica.
Administrator Hidroelectrica: Orice atac al băncilor asupra companiei este un atac asupra statului

Un român şi un cetăţean din Republica Moldova s-au înecat într-o staţiune de pe litoralul italian

Un român şi un cetăţean din R.Moldova s-au înecat duminică într-o staţiune de pe litoralul italian, în contextul în care valurile erau foarte mari şi intrarea în apă era interzisă.
Un român şi un cetăţean din Republica Moldova s-au înecat într-o staţiune de pe litoralul italian

Alin Moldoveanu: Am muncit 16 ani pentru acest titlu

Tiristul Alin Moldoveanu, campion olimpic la Londra, a declarat, luni, la revenirea la Bucureşti, că a muncit 16 ani pentru medalia de aur câştigată la cea de-a XXX-a ediţiei a JO.
Alin Moldoveanu: Am muncit 16 ani pentru acest titlu

Chitila Film Fest se desfăşoară între 31 august şi 2 septembrie

Chitila Film Fest va avea loc între 31 august şi 2 septembrie, iar preselecţia pentru filmele care vor fi incluse în competiţie se va încheia pe 15 august, informează un comunicat al organizatorilor.
Chitila Film Fest se desfăşoară între 31 august şi 2 septembrie

Peste 11.500 de poliţişti asigură ordinea la manifestările organizate de Sfânta Maria

Peste 11.500 de poliţişti asigură ordinea la cele peste 150 de manifestări religioase, culturale şi artistice organizate cu ocazia sărbătorii Adormirii Maicii Domnului, în Bucureşti şi în 38 de judeţe, potrivit Poliţiei Române.
Peste 11.500 de poliţişti asigură ordinea la manifestările organizate de Sfânta Maria

Câte locuri libere sunt în Capitală în clasele I şi pregătitoare. Zece dintre ele sunt la Colegiul German Goethe, unde au fost foarte multe cereri

Şcolile bucureştene aveau, la începutul lunii august, peste 2.100 de locuri libere în clasele I şi pregătitoare, în cele cu predare în limbile minorităţilor fiind în total 84 de locuri, dintre care zece la Colegiul German Goethe, unde au fost foarte multe cereri, potrivit ISMB.
Câte locuri libere sunt în Capitală în clasele I şi pregătitoare. Zece dintre ele sunt la Colegiul German Goethe, unde au fost foarte multe cereri

Flutur: Facem apel la USL să pună capăt crizei politice. Prognoza de creştere economică este sumbră

Secretarul general al PDL, Gheorghe Flutur, a declarat, luni, după şedinţa Biroului Permanent Naţional, că democrat-liberalii fac un apel la Uniunea Social Liberală să pună capăt crizei politice, prognoza de creştere economică fiind una sumbră, de 0.8% pentru luna septembrie.
Flutur: Facem apel la USL să pună capăt crizei politice. Prognoza de creştere economică este sumbră

Duşa şi Stroe spun că este posibil ca şi lor să le fie interceptate convorbirile

Ministrul Administraţiei şi Internelor, Mircea Duşa, şi ministrul delegat al Administraţiei, Radu Stroe, au declarat, întrebaţi dacă se aşteaptă ca şi lor să le fie interceptate convorbile ca foştilor miniştrii Ioan Rus şi Victor Paul Dobre, că "este posibil", dar să se facă însă "în cadru legal".
Duşa şi Stroe spun că este posibil ca şi lor să le fie interceptate convorbirile

Euro Insol: Unii trâmbiţează triumfalist ieşirea Hidroelectrica din insolvenţă, dar încă nu este posibil

Ieşirea din insolvenţă a Hidroelectrica în această toamnă, aşa cum unii "trâmbiţează triumfalist", nu este posibilă, un termen realist fiind luna iunie 2013, potrivit reprezentantului administratorului judiciar al companiei, Remus Borza.
Euro Insol: Unii trâmbiţează triumfalist ieşirea Hidroelectrica din insolvenţă, dar încă nu este posibil

Un număr de 15 bănci au împrumutat luni 5 miliarde de lei de la BNR

Banca Naţională a României (BNR) a împrumuta luni 15 bănci comerciale cu 5 miliarde lei, pentru o săptămână, cererea instituţiilor de credit fiind de peste trei ori mai mare, de 18 miliarde lei.
Un număr de 15 bănci au împrumutat luni 5 miliarde de lei de la BNR

„Sezonul de vânătoare a băieţilor deştepţi” s-a încheiat. Urmează un raport al cauzelor intrării în insolvenţă a Hidroelectrica

"Sezonul de vânătoare a băieţilor deştepţi" s-a încheiat, prin încheierea unui acord cu Alro, dar contractele bilaterale reprezintă doar "vârful icebergului", iar săptămâna viitoare administratorul judiciar al companiei va prezenta un raport privind cauzele intrării în insolvenţă a Hidroelectrica.

Andra şi Cătălin Măruţă şi-au petrecut vacanţa la Saint Tropez

Andra şi Cătălin Măruţă au decis ca, după un an de muncă şi plin de concerte, să se relaxeze împreună cu prietenii la Saint Tropez, după care şi-au continuat vacanţa pe litoralul românesc.
Andra şi Cătălin Măruţă şi-au petrecut vacanţa la Saint Tropez

Ce spune Vanessa Paradis despre despărţirea de Johnny Depp

Cântăreaţa şi actriţa franceză Vanessa Paradis a vorbit în premieră despre despărţirea de Johnny Depp - partenerul ei de viaţă din ultimii 14 ani -, într-un interviu acordat recent publicaţiei Elle.
Ce spune Vanessa Paradis despre despărţirea de Johnny Depp

Filmul „Rocker” de Marian Crişan, prezentat în premieră mondială la San Sebastian

Filmul "Rocker", de Marian Crişan, va fi prezentat în premieră mondială la Festivalul Internaţional de Film de la San Sebastian (21 - 29 septembrie), în secţiunea New Directors.
Filmul

Furtul de documente de la Vatican: Asistentul personal al Papei şi un complice al acestuia vor fi judecaţi

Asistentul personal al Papei Benedict al XVI-lea, Paolo Gabriele, acuzat de furt de documente confidenţiale, şi un complice al acestuia, Claudio Sciarpelletti, informatician la Secretariatul de Stat, vor fi judecaţi de o instanţă a Vaticanului.
Furtul de documente de la Vatican: Asistentul personal al Papei şi un complice al acestuia vor fi judecaţi

Temeri privind apariţia unor epidemii în Filipine în urma inundaţiilor

Autorităţile filipineze şi-au exprimat duminică temerea cu privire la apariţia unor epidemii în urma inundaţiilor soldate cu morţi şi care au sinistrat aproximativ 2,5 milioane de persoane la Manila, dintre care 400.000 erau adăpostite în continuare în condiţii de igienă deplorabile.
Temeri privind apariţia unor epidemii în Filipine în urma inundaţiilor

Cum să scapi de 15 probleme enervante ale corpului. Remedii pentru sughiţ, apă în urechi sau balonare

Nu sunt probleme atât de grave încât să pericliteze viaţa, dar de multe ori sughiţul, un coş apărut pe faţă, balonarea sau buzele crăpate pot fi o sursă de nervi, un mod de a te face să te simţi ruşinat sau un lucru care îţi provoacă durere.
Cum să scapi de 15 probleme enervante ale corpului. Remedii pentru sughiţ, apă în urechi sau balonare

Google combate pirateria online. Cum va descuraja compania conţinuturile ilegale

Google a anunţat, la sfârşitul săptămânii trecute, că va modifica algoritmul motorului său de căutare pentru a da prioritate conţinuturilor legale. Modificarea va fi aplicată începând de săptămâna aceasta, a anunţat pe blogul Google - o companie cu sediul în Mountain View, California - vicepreşedintele Amit Singhal.
Google combate pirateria online. Cum va descuraja compania conţinuturile ilegale

Efectele economice ale dezastrului de la Fukushima: Pierderi de 46 de miliarde de dolari pentru industria energiei nucleare din Japonia

Industria energiei nucleare din Japonia a pierdut 46 miliarde de dolari după dezastrul de anul trecut de la Fukushima, sumă care reprezintă profitul pe ultimii şapte ani, iar guvernul pregăteşte măsuri fără precedent de reorganizare a sectorului.
Efectele economice ale dezastrului de la Fukushima: Pierderi de 46 de miliarde de dolari pentru industria energiei nucleare din Japonia

Actorul John Cleese s-a căsătorit pentru a patra oară

John Cleese, în vârstă de 72 de ani, s-a căsătorit cu fostul model în vârstă de 41 de ani Jennifer Wade, în cadrul unei ceremonii ce a fost organizată într-o reşedinţă privată de pe insula Mustique din Caraibe.
Actorul John Cleese s-a căsătorit pentru a patra oară

Lady Gaga la Bucureşti: Ce le-a cerut cântăreaţa organizatorilor concertului

Lady Gaga a avut o cerinţă specială pentru organizatorii concertului pe care cântăreaţa americană îl va susţine la Bucureşti. Show-ul din Bucureşti este primul concert al artistei organizat în aer liber din cadrul turneului său european, susţin organizatorii, Emagic.
Lady Gaga la Bucureşti: Ce le-a cerut cântăreaţa organizatorilor concertului

Antonescu îi decorează pe sportivii români medaliaţi la Jocurile Olimpice

Preşedintele interimar, Crin Antonescu, îi va decora, luni, la ora 20.00, pe sportivii români medaliaţi la Jocurile Olimpice de la Londra.
Antonescu îi decorează pe sportivii români medaliaţi la Jocurile Olimpice

Delegaţia României de la JOCURILE OLIMPICE de la Londra a revenit la Bucureşti

Sportivii români participanţi la Jocurile Olimpice de la Londra au revenit la Bucureşti, luni, după două săptămâni de competiţie în care au reuşit să obţină nouă medalii, din care două de aur.
Delegaţia României de la JOCURILE OLIMPICE de la Londra a revenit la Bucureşti

Reprezentanţii PDL s-au întâlnit cu delegaţia FMI, CE, BM. Videanu: Am agreat ca la fiecare misiune de evaluare să avem o întrevedere

Preşedintele interimar al PDL Bucureşti, Adriean Videanu, a declarat luni, după întâlnirea reprezentanţilor partidului cu delegaţia FMI, CE şi BM, că a fost agreat ca la fiecare misiune de evaluare să aibă loc şi întrevederi cu democrat-liberalii.
Reprezentanţii PDL s-au întâlnit cu delegaţia FMI, CE, BM. Videanu: Am agreat ca la fiecare misiune de evaluare să avem o întrevedere

NIVEL MINIM al ultimei luni pentru cursul BNR: 4,5307 lei/euro

Banca Naţională a României (BNR) a publicat luni un curs de referinţă în scădere cu 0,89 bani bani, la 4,5307 lei/euro, reprezentând nivelul minim din ultima lună. Un nivel mai redus a fost publicat de BNR la 12 iulie, când euro a fost cotat la 4,5252 lei.
NIVEL MINIM al ultimei luni pentru cursul BNR: 4,5307 lei/euro

Philip Gordon, trimisul SUA la Bucureşti, întâlnire cu Traian Băsescu, Crin Antonescu şi Victor Ponta: Guvernul SUA este preocupat de evoluţiile din România- VIDEO

Philip Gordon, asistent al secretarului de stat american, Hillary Clinton, a avut, luni, o întâlnire cu preşedintele suspendat Traian Băsescu. Ulterior Philip Gordon a fost primit la Cotroceni de către preşedintele interimar, Crin Antonescu, oficialul american spunându-i acestuia că Washingtonul este preocupat de evoluţiile politice din România.
Philip Gordon, trimisul SUA la Bucureşti, întâlnire cu Traian Băsescu, Crin Antonescu şi Victor Ponta: Guvernul SUA este preocupat de evoluţiile din România- VIDEO

BNR plafonează din nou suma cu care împrumută băncile, la 5 miliarde de lei

Banca Naţională a României (BNR) a plafonat din nou suma cu care împrumută băncile prin operaţiuni repo, de această dată la 5 miliarde lei (1,1 miliarde euro), după ce săptămâna trecută a introdus primul prag începând cu luna noiembrie 2008.
BNR plafonează din nou suma cu care împrumută băncile, la 5 miliarde de lei

Echipa României va lipsi de la Cupa Mondială de handbal din Danemarca

Forul naţional danez de handbal a anunţat că ediţia din 2012 a Cupei Mondiale de la Aarhus se va desfăşura cu doar patru echipe, printre care nu se numără şi cea a României, dublă câştigătoare a competiţiei.
Echipa României va lipsi de la Cupa Mondială de handbal din Danemarca

ARCEN: Desfiinţarea TVR Cultural ilustrează criza valorilor din societatea românească

Asociaţia Română pentru Cultură, Educaţie şi Normalitate - ARCEN protestează faţă de desfiinţarea TVR Cultural, precizând că aceasta nu este o soluţie pentru redresarea economică a Televiziunii Române, ci o eroare cu consecinţe grave asupra mediului cultural românesc.
ARCEN: Desfiinţarea TVR Cultural ilustrează criza valorilor din societatea românească

Angelina Jolie şi Brad Pitt şi-au comandat verighete. Cât au costat acestea

Actorii americani Angelina Jolie şi Brad Pitt, despre care se zvoneşte că se vor căsători la sfârşitul acestei săptămâni, au comandat două verighete de la bijutierul Robert Procop. Robert Procop, fostul director al casei britanice Asprey & Garrard, a confecţionat cele două verighete în atelierul său din Cap Ferrat din sudul Franţei.
Angelina Jolie şi Brad Pitt şi-au comandat verighete. Cât au costat acestea

Blaga: Există posibilitatea convocării Parlamentului în sesiune extraordinară pentru Dobre

Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat, luni, înaintea şedinţei conducerii partidului, că există posibilitatea convocării unei sesiuni extraordinare a Parlamentului pentru ridicarea imunităţii lui Victor Paul Dobre, deşi PDL nu are majoritate în Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor.
Blaga: Există posibilitatea convocării Parlamentului în sesiune extraordinară pentru Dobre

Gabrielle Giffords, împuşcată la un eveniment politic în urmă cu 19 luni, s-a întors în oraşul natal

Fosta membră a Camerei Reprezentanţilor Gabrielle Giffords, care a fost împuşcată împreună cu alte 18 persoane - dintre care şase mortal - în cadrul unui eveniment politic, s-a întors duminică în statul natal, Arizona (sud), a anunţat soţul acesteia.
Gabrielle Giffords, împuşcată la un eveniment politic în urmă cu 19 luni, s-a întors în oraşul natal

Ramona Mănescu se declară dezamăgită de sesizarea CSM-ului şi acuză instituţia de rea credinţă

Ramona Mănescu, europarlamentar PNL, se declară "dezamăgită" de reacţia CSM la afirmaţiile sale şi acuză Consiliul Superior al Magistraturii de "rea credinţă".
Ramona Mănescu se declară dezamăgită de sesizarea CSM-ului şi acuză instituţia de rea credinţă

Huffington Post îşi lansează propriul post de televiziune online

Site-ul american de informaţii Huffington Post îşi lansează luni propriul post de televiziune online, HuffPost Live, a anunţat duminică fondatoarea grupului, Arianna Huffington, pe blogul ei.
Huffington Post îşi lansează propriul post de televiziune online

Investiţiile străine directe s-au diminuat cu aproape 30% în primul semestru, la 621 milioane euro

Investiţiile străine directe au totalizat în primele şase luni 621 milioane de euro, nivel în scădere cu 28,9% faţă de perioada similară a anului trecut, când fluxul de capital străin atras de România a fost de 874 milioane de euro, a anunţat Banca Naţională a României (BNR).
Investiţiile străine directe s-au diminuat cu aproape 30% în primul semestru, la 621 milioane euro

Mircea Sandu anunţă că nu va mai candida la alegerile din 2014 pentru şefia FRF

Preşedintele FRF, Mircea Sandu, a declarat luni, într-o conferinţă de presă, că în 2014 nu va mai candida pentru un nou mandat, deoarece nu mai are nicio motivaţie.
Mircea Sandu anunţă că nu va mai candida la alegerile din 2014 pentru şefia FRF

Ioan Rus, despre o posibilă revenire la MAI după alegerile parlamentare: „Iarna nu-i ca vara!”

Fostul ministru de Interne Ioan Rus a declarat, luni, răspunzând unei întrebări despre o posibilă revenire la conducerea Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI), după alegerile parlamentare, că "«Iarna nu-i ca vara!», după un clasic în viaţă".
Ioan Rus, despre o posibilă revenire la MAI după alegerile parlamentare:

Mediafax Group lansează Go Listen, prima aplicaţie Android care le citeşte utilizatorilor ştirile

Mediafax Group, compania care furnizează cel mai diversificat conţinut media din România, a lansat aplicaţia GoListen, prima aplicaţie Android care le citeşte utilizatorilor ştirile de pe internet.
Mediafax Group lansează Go Listen, prima aplicaţie Android care le citeşte utilizatorilor ştirile

Ioan Rus: Cred că oricum eram pe o stradă cu sens unic care ducea la Parchet

Fostul ministru de Interne Ioan Rus a declarat, luni, la ieşirea de la Parchetul instanţei supreme, că şi dacă MAI ar fi dat o cifră fixă cu alegătorii înscrişi pe listele electorale permanente, şi dacă au fost făcute precizări, crede că oricum "eram pe o stradă cu sens unic care ducea la Parchet".
Ioan Rus: Cred că oricum eram pe o stradă cu sens unic care ducea la Parchet