CELE MAI NOI ARTICOLE

Băsescu: Am putea ca până la vacanţa de vară să avem Legea sănătăţii adoptată

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, că vrea să creadă că proiectul Legii Sănătăţii poate să fie adoptat în această sesiune legislativă, precizând că nu-şi doreşte o asumare a răspunderii guvernamentale în acest sens.
Băsescu: Am putea ca până la vacanţa de vară să avem Legea sănătăţii adoptată

PROCUROR ÎMPUŞCAT de inculpat, în timpul PROCESULUI

Un inculpat l-a împuşcat pe un procuror în cursul unui proces, într-un tribunal din oraşul Dachau, în sudul Germaniei, anunţă Ministerul Justiţiei din landul Bavaria.
PROCUROR ÎMPUŞCAT de inculpat, în timpul PROCESULUI

Băsescu a decorat, pentru profesionalism, o jurnalistă din Braşov care a murit marţi

Preşedintele Traian Băsescu a semnat, miercuri, decretul privind conferirea post-mortem a Ordinului Naţional "Serviciul Credincios" în grad de cavaler jurnalistei Maria Petraşcu, care a murit marţi, distincţia fiind acordată pentru obiectivitate şi profesionalism.
Băsescu a decorat, pentru profesionalism, o jurnalistă din Braşov care a murit marţi

Oltchim, prima victorie oficială în 2012

Campioana la handbal feminin Oltchim Râmnicu Vâlcea a învins miercuri, în deplasare, formaţia Dunărea Brăila, scor 33-30 (16-10), în meci restant din etapa a VIII-a a Ligii Naţionale.
Oltchim, prima victorie oficială în 2012

Aproape 80 de copii au fost abandonaţi la stat de către părinţi în 2011 din cauza sărăciei

Un număr de 77 de copii din judeţul Vaslui au fost abandonaţi la stat pe parcursul anului trecut de către părinţi, care au invocat sărăcia în cererile de încredinţare către Direcţia pentru Protecţia Copilului Vaslui, fiindu-le imposibilă creşterea şi îngrijirea corespunzătoare a micuţilor.
Aproape 80 de copii au fost abandonaţi la stat de către părinţi în 2011 din cauza sărăciei

Tribunalul Bucureşti a decis arestarea preventivă a încă 14 poliţişti de la secţiile 1 şi 3

Tribunalul Bucureşti a decis, miercuri, arestarea preventivă şi a celorlaţi 14 poliţişti de la secţiile 1 şi 3 din Bucureşti, după ce anterior fuseseră emise mandate de arestare preventivă pentru 15 colegi ai lor.
Tribunalul Bucureşti a decis arestarea preventivă a încă 14 poliţişti de la secţiile 1 şi 3

TAXA AUTO 2012: Normele pentru noua taxă au fost aprobate de Guvern. De când se aplică şi cine o plăteşte

Normele de aplicare a noului sistem privind taxa de poluare auto au fost aprobate, miercuri, de Guvern prin hotărâre, în condiţiile în care proiectul de act normativ a fost lansat în dezbatere publică abia la începutul acestei săptămâni şi ar fi trebuit să rămână în discuţie până la 19 ianuarie.
TAXA AUTO 2012: Normele pentru noua taxă au fost aprobate de Guvern. De când se aplică şi cine o plăteşte

Băsescu: Sunt interese gigantice pentru neadoptarea Legii sănătăţii

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, că există interese gigantice pentru neadoptarea Legii sănătăţii, el menţionând că nu doreşte să dea nume, dar îi vizează pe cei prin mânile cărora trec "milioane" fără ca aceşti bani să se regăsească în modernizarea sistemului.
Băsescu: Sunt interese gigantice pentru neadoptarea Legii sănătăţii

Andrei Georgescu, subsecretar de stat la Ministerul Sănătăţii. Boc a semnat decizia de numire

Premierul Emil Boc a semnat decizia de numire a medicului Andrei Georgescu în postul de subsecretar de stat în minister, rămas vacant după demisia lui Raed Arafat.
Andrei Georgescu, subsecretar de stat la Ministerul Sănătăţii. Boc a semnat decizia de numire

Băsescu: CNAS este un dezastru din punct de vedere al cheltuielilor

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, că trebuie rezolvată problema monopolului Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, care este "un dezastru" din punctul de vedere al cheltuielilor.
Băsescu: CNAS este un dezastru din punct de vedere al cheltuielilor

Aproape 170 de romi repatriaţi de autorităţile franceze au ajuns pe Aeroportul din Timişoara

Un număr de 164 de romi, printre care opt copii cu vârste sub doi ani, repatriaţi de autorităţile franceze, au ajuns, miercuri, cu o cursă charter, pe Aeroportul Internaţional Timişoara, ei primind 300 de euro pentru fiecare adult şi 100 de euro pentru fiecare copil pentru a se întoarce în România.
Aproape 170 de romi repatriaţi de autorităţile franceze au ajuns pe Aeroportul din Timişoara

TVR a stabilit un buget de 200.000 de euro pentru participarea la Eurovision 2012

TVR a stabilit un buget de circa 200.000 de euro pentru participarea României la Eurovision 2012, suma urmând să fie supusă aprobării membrilor Consiliului de Administraţie al Televiziunii Române, care se vor întâlni în şedinţă în jur de 20 ianuarie, au declarat pentru MEDIAFAX surse din TVR.
TVR a stabilit un buget de 200.000 de euro pentru participarea la Eurovision 2012

566 joburi în Germania: Salarii de până la 6.000 euro pe lună

Mai multe firme din Germania caută să angajeze, prin Agenţia de Şomaj Vaslui, peste 560 de specialişti în diverse domenii, de la mecanici industriali şi sudori calificaţi, plătiţi cu 2.800 euro pe lună, până la asistenţi medicali şi medici, aceştia din urmă putând câştiga până la 6.000 euro pe lună.
566 joburi în Germania: Salarii de până la 6.000 euro pe lună

Băsescu le-a pus la dispoziţie jurnaliştilor textul privind urgenţele din proiectul Legii Sănătăţii

Şeful statului a venit, miercuri, la Cotroceni, la declaraţia de presă, cu un dosar conţinând copii ale capitolului privind urgenţele din proiectul Legii Sănătăţii, menţionând că speră ca acestea să ajungă în redacţii, pentru ca cei care comentează subiectul să o facă în cunoştinţă de cauză.
Băsescu le-a pus la dispoziţie jurnaliştilor textul  privind urgenţele din proiectul Legii Sănătăţii

Băsescu: SMURD nu a fost creat de un om, abordarea din ultimele zile este deplasată – DECLARAŢIILE PREŞEDINTELUI

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, că SMURD nu a fost creat de un om, statul făcând eforturi uriaşe pentru acest sistem, şeful statului menţionând că, în acest context, abordarea din ultimele zile i se pare "deplasată".
Băsescu: SMURD nu a fost creat de un om, abordarea din ultimele zile este deplasată - DECLARAŢIILE PREŞEDINTELUI

Merkel: Germania ar putea avea o contribuţie mai mare la fondul permanent de ajutor al zonei euro

Germania ar putea avea o contribuţie mai mare la Mecanismul European de Stabilitate (ESM), fondul permanent de ajutor financiar al zonei euro, dacă şi alte state vor proceda la fel, a declarat, miercuri, cancelarul german Angela Merkel.
Merkel: Germania ar putea avea o contribuţie mai mare la fondul permanent de ajutor al zonei euro

Gigi Becali: Argăseală îl va înlocui pe Cristian Borcea în Comitetul Executiv al FRF

Finanţatorul FC Seaua, Gigi Becali, a declarat, miercuri, într-o emisiune televizată, că preşedintele Consiliului de Administraţie al grupării "roş-albastre", Valeriu Argăseală, îl va înlocui în Comitetul Executiv al FRF pe preşedintele executiv al FC Dinamo, Cristian Borcea.
Gigi Becali: Argăseală îl va înlocui pe Cristian Borcea în Comitetul Executiv al FRF

Un hacker israelian a divulgat detaliile a 217 carduri de credit saudite

Un hacker israelian a divulgat pe Internet detaliile a 217 carduri de credit aparţinând unor persoane de origine saudită, în replică la recenta publicare a datelor a 20.000 de carduri de credit israeliene.
Un hacker israelian a divulgat detaliile a 217 carduri de credit saudite

Angela Merkel îşi exprimă aprecierea faţă de reformele fiscale din Italia

Cancelarul german, Angela Merkel, şi-a exprimat miercuri, la Berlin, "respectul" pentru conţinutul şi rapiditatea reformelor din Italia.
Angela Merkel îşi exprimă aprecierea faţă de reformele fiscale din Italia

Placido Domingo, recompensat cu Wolf Prize pentru artă pe 2011

Tenorul spaniol Placido Domingo a primit Wolf Prize pentru artă pe 2011, devenind primul cântăreţ de operă care a fost recompensat cu această distincţie prestigioasă acordată de statul Israel, informează femalefirst.co.uk.
Placido Domingo, recompensat cu Wolf Prize pentru artă pe 2011

Halle Berry şi Olivier Martinez s-au logodit

Actriţa americană Halle Berry s-a logodit în timpul sărbătorilor de iarnă cu iubitul ei, actorul francez Olivier Martinez, potrivit declaraţiilor făcute de mai multe surse, citate de presa americană, informează accesshollywood.com.
Halle Berry şi Olivier Martinez s-au logodit

Un jurnalist occidental a fost ucis într-un atac cu obuze produs în Siria

Un jurnalist străin, cel mai probabil occidental, a fost ucis miercuri într-un atac cu obuze produs în oraşul sirian Homs, bastionul mişcării de protest faţă de regimul Bashar al-Assad, afirmă martori care susţin că alţi jurnalişti au fost răniţi în incident.
Un jurnalist occidental a fost ucis într-un atac cu obuze produs în Siria

Angela Gheorghiu, din nou pe scenă alături de soţul ei, Roberto Alagna, în spectacolul „La Boheme”

Soprana română Angela Gheorghiu va evolua alături de soţul ei, tenorul Roberto Alagna, pe scena Royal Opera House din Londra, în spectacolul "La Boheme" de Giacomo Puccini, care va avea două reprezentaţii, pe 19 şi 23 iunie, potrivit unui anunţ al instituţiei de spectacole.
Angela Gheorghiu, din nou pe scenă alături de soţul ei, Roberto Alagna, în spectacolul

Becali: Latovlevici nu mai pleacă pentru că impresarii cer 400.000 de euro comision

Finanţatorul FC Steaua, Gigi Becali, a declarat, miercuri, că transferul fundaşului Iasmin Latovlevici la formaţia Saint-Etienne nu se va mai realiza deoarece impresarii jucătorului au cerut 400.000 de euro comision, sumă neacceptată de francezi.
Becali: Latovlevici nu mai pleacă pentru că impresarii cer 400.000 de euro comision

Lider PNL: Alungarea lui Raed Arafat de la Ministerul Sănătăţii face parte din şirul marilor erori făcute de Băsescu

Liderul PNL Sfântu Gheorghe, Mădălin Guruianu, declară că "alungarea" lui Raed Arafat de la Ministerul Sănătăţii face parte "din şirul marilor erori făcute de preşedintele Traian Băsescu", acuzaţia conform căreia Arafat nu ar înţelege reforma fiind "o impertinenţă".
Lider PNL: Alungarea lui Raed Arafat de la Ministerul Sănătăţii face parte din şirul marilor erori făcute de Băsescu

Agenţii de la Ordine Publică aveau ca surse taximetrişti, care îi anunţau când apăreau prostituatele

Unii din agenţii de la Ordine Publică, duşi la instanţă cu propunere de arestare, aveau ca informatori taximetrişti care îi anunţau când lăsau prostituatele la hoteluri, pentru ca agenţii să poată veni să le ceară taxele de protecţie, potrivit declaraţiei unui martor cu identitate protejată.
Agenţii de la Ordine Publică aveau ca surse taximetrişti, care îi anunţau când apăreau prostituatele

SCANDALUL POLIŢIŞTILOR CORUPŢI: 15 agenţi de la secţiile 1 şi 3 au fost arestaţi preventiv

Tribunalul Bucureşti a decis, miercuri, arestarea preventivă pentru 29 de zile a 15 poliţişti de la secţiile 1 şi 3 din Bucureşti, decizia fiind luată într-unul dintre cele două dosare aflate la această instanţă.
SCANDALUL POLIŢIŞTILOR CORUPŢI: 15 agenţi de la secţiile 1 şi 3 au fost arestaţi preventiv

Ministerul Sănătăţii ar putea avea trei secretari de stat. Unul s-ar putea ocupa de promovarea noii legi a sănătăţii

Ministerul Sănătăţii ar putea avea trei secretari de stat, faţă de situaţia din prezent când funcţiile sunt deţinute de Adrian Streinu-Cercel şi Cristian Irimie, un al treilea secretar de stat urmând să se ocupe de promovarea noii legi a sănătăţii.
Ministerul Sănătăţii ar putea avea trei secretari de stat. Unul s-ar putea ocupa de promovarea noii legi a sănătăţii

Poliţiştii de la secţiile 1 şi 3 erau ascultaţi cu microfoane montate în maşinile de serviciu

Anchetatorii au montat tehnică audio-video în maşinile de serviciu ale agenţilor de la secţiile 1 şi 3 din Capitală pentru a putea surprinde momentele în care aceştia luau bani pentru a nu-şi exercita atribuţiile, toate acestea devenind probe la dosarul de corupţie.
Poliţiştii de la secţiile 1 şi 3 erau ascultaţi cu microfoane montate în maşinile de serviciu

Raiffeisen Viena acordă un împrumut de 95,5 milioane euro pentru construcţia Promenada Mall din Floreasca

Raiffeisen Bank International finanţează cu 95,5 milioane de euro construcţia centrului comercial Promenada Mall dezvoltat în zona Floreasca de compania Raiffeisen evolution (RE), de la care banca austriacă a preluat în noiembrie 2011 două clădiri de birouri, inclusiv proiectul Sky Tower.
Raiffeisen Viena acordă un împrumut de 95,5 milioane euro pentru construcţia Promenada Mall din Floreasca

Fekete: Nu ştiu de la cine a primit putere Ciuhodaru să-şi facă echipă la Ministerul Sănătăţii

Liderul senatorilor UDMR, Fekete Andras Levente, califică drept "puţin interesant" şi "nu prea uzual" gestul consilierului onorific Tudor Ciuhodaru de a-i prezenta premierului Emil Boc, în absenţa ministrului Sănătăţii, Ladislau Ritli, doi medici pe care îi doreşte în Ministerul Sănătăţii.
Fekete: Nu ştiu de la cine a primit putere Ciuhodaru să-şi facă echipă la Ministerul Sănătăţii

Băsescu şi-a pus şorţ de bucătărie şi a participat la un moment gastronomic la Ambasada Chinei – GALERIE FOTO

Preşedintele Traian Băsescu şi-a pus, marţi seară, la ambasada Chinei, un şorţ de bucătărie şi a participat, alături de ambasadorul acestei ţări la Bucureşti, la prepararea unor produse tradiţionale chinezeşti.
Băsescu şi-a pus şorţ de bucătărie şi a participat la un moment gastronomic la Ambasada Chinei - GALERIE FOTO

Mihai Eminescu, omagiat în Parlamentul European cu promovarea de produse „bio” din Bucovina

Poetul Mihai Eminescu a fost omagiat, marţi, în Parlamentul Euroean, la 162 de ani de la naştere, în urma unei acţiuni organizate de europarlamentarul Petru Luhan, printr-un recital de poezie, un concert de pian şi vioară, în partea a doua a evenimentului fiind promovate produse "bio" din Bucovina.
Mihai Eminescu, omagiat în Parlamentul European cu promovarea de produse

Sonda rusească Phobos-Grunt va cădea în Oceanul Indian pe 15 ianuarie

Fragmente din sonda spaţială rusă Phobos-Grunt, care a rămas după lansare pe orbita terestră în loc să se îndrepte spre Marte, urmează să cadă în Oceanul Indian, pe 15 ianuarie, a anunţat miercuri agenţia spaţială Roskosmos.
Sonda rusească Phobos-Grunt va cădea în Oceanul Indian pe 15 ianuarie

Consilierul local PSD Carmen Musceleanu este noul viceprimar al Sectorului 1

Carmen Musceleanu, consilier local din partea Partidului Social Democrat, a fost desemnată, miercuri, în funcţia de viceprimar al Sectorului 1.
Consilierul local PSD Carmen Musceleanu este noul viceprimar al Sectorului 1

Staţiuni montane din Europa, îngropate sub zăpadă. Mii de turişti, izolaţi din cauza ninsorilor

Mai multe staţiuni turistice de schi din Europa sunt izolate din cauza ninsorilor abundente care au făcut impracticabile drumurile, căile ferate şi aeroporturile.
Staţiuni montane din Europa, îngropate sub zăpadă. Mii de turişti, izolaţi din cauza ninsorilor

Poliţist de la Secţia 3, către un investigator sub acoperire: Îţi trag o bucată de cazi în cap aici

Doi poliţişti de la Secţia 3 de Poliţie au supus o femeie, investigator sub acoperire, la violenţe fizice şi psihice "extrem de crunte şi grave", pentru a o determina să declare că practică prostituţia şi pentru că a refuzat să le dea mită, spunându-i: "Îţi trag o bucată de cazi în cap aici".
Poliţist de la Secţia 3, către un investigator sub acoperire: Îţi trag o bucată de cazi în cap aici

Peste 300 de persoane, la un marş de protest faţă de amenajarea unui crematoriu uman la Cluj-Napoca

Peste 300 de persoane au participat, miercuri, la un marş al tăcerii prin centrului municipiului Cluj-Napoca, protestând astfel faţă de asocierea Primăriei cu o firmă care vrea să amenajeze un crematoriu uman în cartierul Mănăştur.
Peste 300 de persoane, la un marş de protest faţă de amenajarea unui crematoriu uman la Cluj-Napoca

Legea răspunderii magistraţilor, cea mai mare victorie a ministrului Justiţiei

Independenţa prost înţeleasă de unii magistraţui şi absenţa unor pedepse persuasive în cazul judecătorilor şi procurorilor care au derapat de la rolul lor a condus la promovarea şi adoptarea unor modificări legislative privind răspunderea magistraţilor, validate, miercuri, de Curtea Constituţională.
Legea răspunderii magistraţilor, cea mai mare victorie a ministrului Justiţiei

Atănăsoaei: Aştept motivarea Curţii Constituţionale, nu cred că deschiderea şampaniei e bună cât avem câini pe stradă

Prefectul Capitalei, Cristian Atănăsoaei, a declarat miercuri, pentru MEDIAFAX, că a primit decizia Curţii Constituţionale cu rezerve şi aşteaptă motivarea acesteia, edilul precizând că deschiderea şampaniei de către ONG-uri nu e bună atâta timp cât câinii rămân tot în stradă.
Atănăsoaei: Aştept motivarea Curţii Constituţionale, nu cred că deschiderea şampaniei e bună cât avem câini pe stradă