CELE MAI NOI ARTICOLE

Hotărârea CJ Hunedoara privind organizarea unui referendum a fost atacată în instanţă de Prefectură

Hotărârea Consiliului Judeţean Hunedoara privind organizarea unui referendum în 24 iulie pe tema reorganizării administrativ-teritoriale a ţării a fost atacată în instanţă de către Prefectură, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Hotărârea CJ Hunedoara privind organizarea unui referendum a fost atacată în instanţă de Prefectură

În Cluj, USL continuă procedura de organizare a referendumului judeţean privind regionalizarea

USL Cluj continuă procedura de organizare a referendumului la nivel judeţean privind reorganizarea administrativ-teritorială a ţării, deşi partidele coaliţiei au decis amânarea acestui proces, transmite corespondentul MEDIAFAX.
În Cluj, USL continuă procedura de organizare a referendumului judeţean privind regionalizarea

Principesa Margareta şi Principele Radu vor participa la căsătoria prinţului Albert de Monaco

Principesa Margareta şi Principele Radu vor participa la toate ceremoniile prilejuite de căsătoria prinţului Albert al II-lea cu logodnica lui, Charlene, au declarat pentru MEDIAFAX reprezentanţii Casei Regale a României.
Principesa Margareta şi Principele Radu vor participa la căsătoria prinţului Albert de Monaco

Controlorii de trafic aerian participă la greva din Grecia; cursele, întrerupte în anumite intervale

MAE atenţionează cetăţenii români care doresc să călătorească în perioada următoare în Grecia că şi controlorii de trafic aerian au anunţat că vor participa la greva generală din perioada 28-29 iunie, cursele aeriene urmând să fie întrerupte, în cele două zile, în anumite intervalele de timp.
Controlorii de trafic aerian participă la greva din Grecia; cursele, întrerupte în anumite intervale

Parlamentarii USL, reuniţi în şedinţă comună în paralel cu discursul preşedintelui Traian Băsescu

Grupurile parlamentare ale USL s-au întrunit, luni, de la ora 15.00, la sala de grup a PSD din Camera Deputaţilor, într-o şedinţă la care presa are acces, care se desfăşoară în paralel cu discursul în faţa Parlamentului al preşedintelui Traian Băsescu.
Parlamentarii USL, reuniţi în şedinţă comună în paralel cu discursul preşedintelui Traian Băsescu

Miliardarul rus Mihail Prohorov ar putea cheltui 100 de milioane de dolari în campania electorală

Mihail Prohorov ar putea cheltui 100 de milioane de dolari pentru campania electorală a partidului său Cauza Dreaptă, au declarat surse din anturajul magnatului, citate de publicaţia rusă online The New Times, în ediţia de luni, relatează RIA Novosti în pagina electronică.
Miliardarul rus Mihail Prohorov ar putea cheltui 100 de milioane de dolari în campania electorală

Nikola Komazec (Petrolul): Execut foarte bine loviturile libere, idolul meu este Sinisa Mihajlovici

Atacantul Nikola Komazec, fotbalist transferar de echipa Petrolul Ploieşti în această vară, a declarat, luni, că execută foarte bine loviturile libere, precizând că idolul său este fostul internaţional sârb Sinisa Mihajlovici, informează site-ul oficial al prahovenilor.
Nikola Komazec (Petrolul): Execut foarte bine loviturile libere, idolul meu este Sinisa Mihajlovici

Accesul în zona de concert la Rock The City , permis, vineri, începând cu ora 16.00

Accesul în zona de concert Rock The City, festival care se desfăşoară între 1 şi 3 iulie, în Piaţa Constituţiei din Capitală, este permis vineri începând cu ora 16.00, urmând ca sâmbătă şi duminică publicul să poată intra începând cu ora 15.00, informează organizatorii, D&D East Entertainment.
Accesul în zona de concert la Rock The City , permis, vineri, începând cu ora 16.00

Bistriţa: Un băiat de 12 ani a murit după ce a fost lovit de un excavator

Un băiat de 12 ani a murit, luni, în urma unui accident petrecut în curtea unei hale de gatere din satul Bistriţa Bârgăului, judeţul Bistriţa-Năsăud, el fiind lovit de un excavator al cărui operator manevra utilajul cu spatele şi nu l-a observat pe copil, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Bistriţa: Un băiat de 12 ani a murit după ce a fost lovit de un excavator

Medien Holding anunţă că a preluat titlul „Academia Caţavencu”;noul număr al revistei apare miercuri

Medien Holding a anunţat luni, într-un comunicat, că a achiziţionat titlul "Academia Caţavencu", precizând că va asigura "suportul financiar şi logistic necesar sporirii calităţii revistei, asigurându-i totala independenţă editorială" şi că următorul număr al publicaţiei va apărea miercuri.
Medien Holding anunţă că a preluat titlul

Voinescu: Legea minorităţilor va fi adoptată cel mai probabil în „prima săptămână din toamnă”

Proiectul de lege privind statutul minorităţilor naţionale va fi adoptat în Parlament cel mai probabil în "prima săptămână din toamnă", deoarece mai sunt "câteva chestiuni de rezolvat" din text, a declarat, luni, purtătorul de cuvânt al PDL, Sever Voinescu.
Voinescu: Legea minorităţilor va fi adoptată cel mai probabil în

Băsescu: Prezenţa mea în Parlament e legată strict de revizuirea Constituţiei

Preşedintele Traian Băsescu a precizat, luni, că prezenţa sa în Legislativ este legată "strict" de propunerea de revizuire a Constituţiei, menţionând totodată că lasă Parlamentului libertatea de a face modificări în proiectul trimis de el.
Băsescu: Prezenţa mea în Parlament e legată strict de revizuirea Constituţiei

Muammar Kadhafi, acuzat de crime împotriva umanităţii. Curtea Penală Internaţională lansează mandat de arestare

Curtea Penală Internaţională (CPI) a anunţat luni lansarea unui mandat de arestare împotriva lui Muammar Kadhafi, pentru crime împotriva umanităţii comise în Libia începând de la 15 februarie.
Muammar Kadhafi, acuzat de crime împotriva umanităţii. Curtea Penală Internaţională lansează mandat de arestare

Lady Gaga, dată în judecată pentru că şi-ar fi însuşit bani dintr-o campanie caritabilă

Lady Gaga a fost dată în judecată pentru că şi-ar fi însuşit mai multe milioane de dolari obţinute în urma unei campanii caritabile pentru oamenii afectaţi de cutremurul din Japonia, din martie.
Lady Gaga, dată în judecată pentru că şi-ar fi însuşit bani dintr-o campanie caritabilă

MDRT: Proiect estimat la 27,3 mil.lei pentru construcţia de creşe şi grădiniţe la Brăila şi Galaţi

Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT) a lansat o licitaţie pentru proiectarea şi execuţia prin Programul Naţional de Dezvoltare a Infrastructurii (PNDI) a 28 de creşe/grădiniţe în judeţele Brăila şi Galaţi, cu o valoare totală estimată la 27,3 milioane lei fără TVA.
MDRT: Proiect estimat la 27,3 mil.lei pentru construcţia de creşe şi grădiniţe la Brăila şi Galaţi

BEI împumută Poloniei 800 milioane euro pentru construcţia de autostrăzi

Banca Europeană pentru Investiţii (BEI) a aprobat Poloniei un împrumut de 800 de milioane de euro pentru construcţia unor tronsoane de autostrăzi care fac parte din coridoarele prioritate de transport european.
BEI împumută Poloniei 800 milioane euro pentru construcţia de autostrăzi

Cinci elevi au fost eliminaţi de la examenul de bacalaureat, la Suceava, pentru fraudă

Cinci candidaţi la examenul de bacalaureat din Suceava au fost eliminaţi, luni, de la proba scrisă la limba şi literatura română, pentru fraudă, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Cinci elevi au fost eliminaţi de la examenul de bacalaureat, la Suceava, pentru fraudă

Băsescu: Prezenţa mea în Parlament e legată strict de revizuirea Constituţiei. Vezi declaraţiile preşedintelui în plenul Parlamentului

Preşedintele Traian Băsescu a precizat, luni, că prezenţa sa în Legislativ este legată "strict" de propunerea de revizuire a Constituţiei, menţionând totodată că lasă Parlamentului libertatea de a face modificări în proiectul trimis de el. Băsescu a adăugat că este "un gest obligatoriu" să se prezinte în Parlament pentru a prezenta câteva elemente ale proiectului de revizuire a legii fundamentale.
Băsescu: Prezenţa mea în Parlament e legată strict de revizuirea Constituţiei. Vezi declaraţiile preşedintelui în plenul Parlamentului

Peste 300 de studenţi sirieni arestaţi la Alep au fost deferiţi justiţiei

Peste 300 de studenţi, arestaţi la Alep (nord), al doilea oraş ca importanţă din Siria, au fost trimişi în faţa justiţiei, sub acuzaţia că au comis "acte de sabotaj" şi că au proferat "insulte împotriva preşedintelui", a anunţat luni un activist pentru drepturile omului, citat de AFP.
Peste 300 de studenţi sirieni arestaţi la Alep au fost deferiţi justiţiei

UPDATE: Deficitul bugetar a fost de 1,36% din PIB în mai, peste cel anunţat de ministrul Finanţelor

(adaugă informaţii privind execuţia bugetară din primele cinci luni, în paragrafele 4-12)
UPDATE: Deficitul bugetar a fost de 1,36% din PIB în mai, peste cel anunţat de ministrul Finanţelor

Vasile Gherasim, preşedinte interimar al PDL Sector 1

BPN al PDL a decis, luni, ca deputatul Vasile Gherasim să fie preşedintele interimar al organizaţiei PDL Sector 1 Bucureşti, a anunţat purtătorul de cuvânt al partidului Sever Voinescu.
Vasile Gherasim, preşedinte interimar al PDL Sector 1

Parlamentarii USL au şedinţă de la ora 15.00 şi vor participa la plen după discursul lui Băsescu

Vicepreşedintele PNL Mihai Voicu a declarat, luni, că parlamentarii USL vor participa la şedinţa de plen comun după discursul şefului statului, Traian Băsescu, pentru a dezbate celelalte puncte care figurează pe ordinea de zi.
Parlamentarii USL au şedinţă de la ora 15.00 şi vor participa la plen după discursul lui Băsescu

Voinescu: În coaliţie e unanimitate că trebuie reorganizare, dar sunt viziuni diferite pe redesenare

Purtătorul de cuvânt al PDL, Sever Voinescu, a declarat, luni, în legătură cu reorganizarea administrativ-teritorială, că există o părere unanimă în coaliţie că aceasta trebuie făcută, dar "există viziuni diferite în legătură cu modul în care se redesenează harta administrativă a României".
Voinescu: În coaliţie e unanimitate că trebuie reorganizare, dar sunt viziuni diferite pe redesenare

Preşedintele CNS: Toate proiectele de reorganizare sunt eronate, inclusiv cel al UDMR

Preşedintele Consiliului Naţional Secuiesc, Izsak Balazs, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, că toate proiectele de reorganizare propuse de mediul politic sunt eronate, inclusiv cel al UDMR, care prevede 16 regiuni, între care Ţinutul Secuiesc, compus din Mureş, Harghita şi Covasna.
Preşedintele CNS: Toate proiectele de reorganizare sunt eronate, inclusiv cel al UDMR

Sindicatele atacă în instanţă ordinul preşedintelui ANAF prin care 1.063 angajaţi au primit preaviz

Preşedintele Sindicatului Naţional al Funcţionarilor Publici (SNFP), Sebastian Oprescu, a declarat, luni, pentru MEDIAFAX, că a făcut o plângere prealabilă la ANAF urmând ca marţi să atace în instanţă ordinul lui Sorin Blejnar prin care 1.063 de angajaţi au primit preaviz.
Sindicatele atacă în instanţă ordinul preşedintelui ANAF prin care 1.063 angajaţi au primit preaviz

Băsescu a ajuns la Parlament, pentru şedinţa comună în care va rosti un mesaj de politică internă

Preşedintele Traian Băsescu a ajuns, luni, la Palatul Parlamentului, unde va rosti un mesaj în faţa Camerelor reunite, şedinţa comună, programată să înceapă la ora 15.00, urmând să se desfăşoare în absenţa reprezentanţilor USL.
Băsescu a ajuns la Parlament, pentru şedinţa comună în care va rosti un mesaj de politică internă

Mate: Până la toamnă încercăm să găsim o soluţie în comisia coaliţiei privind reorganizarea

Liderul deputaţilor UDMR, Mate Andras Levente, a declarat, luni, că din comisia coaliţiei care va dezbate până în toamnă problema reorganizării adminsitrativ-teritoariale vor face parte câte trei reprezentanţi de la fiecare formaţiune din arcul majoritar.
Mate: Până la toamnă încercăm să găsim o soluţie în comisia coaliţiei privind reorganizarea

Arad: Doi candidaţi au fost eliminaţi de la prima proba scrisă a bacalaureatului după ce au copiat

Doi candidaţi din Arad au fost eliminaţi de la prima probă scrisă a bacalaureatului, cea la Limba şi literatura română, care s-a desfăşurat luni, după ce au copiat în timpul examenului şi au fost prinşi de supraveghetori, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Arad: Doi candidaţi au fost eliminaţi de la prima proba scrisă a bacalaureatului după ce au copiat

Referendumul privind reorganizarea administrativ-teritorială a fost anulat la Sibiu

Preşedintele PNL Sibiu, deputatul Mircea Cazan, a declarat, luni, că referendumul care trebuia să aibă loc în 17 iulie în judeţul Sibiu pe tema reorganizării administrativ-teritoriale a ţării a fost anulat, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Referendumul privind reorganizarea administrativ-teritorială a fost anulat la Sibiu

Deficitul bugetar a fost de 1,36% din PIB în mai, peste cel anunţat de ministrul Finanţelor -2-

Bugetul general consolidat a înregistrat un deficit de 7,42 miliarde de lei la finele lunii mai, ceea ce reprezintă 1,36% din PIB, peste cel anunţat anterior de ministrul Finanţelor Publice, Gheorghe Ialomiţianu, de 1,2%.
Deficitul bugetar a fost de 1,36% din PIB în mai, peste cel anunţat de ministrul Finanţelor -2-

RADET: Locatarii din mai multe blocuri din sectorul 6 rămân fără apă caldă, până joi

Locuitorii din 194 de blocuri din sectorul 6 al Capitalei vor rămâne, începând de marţi, fără apă caldă, din cauza unor lucrări complexe de reabilitare la nivelul reţelei primare aferente zonei Crivina, informează, luni, RADET Bucureşti.
RADET: Locatarii din mai multe blocuri din sectorul 6 rămân fără apă caldă, până joi

TEPCO a început să recicleze apa decontaminată în rectoarele de la Fukushima

Operatorul centralei nucleare de la Fukushima (nord-estul Japoniei) a început, luni, să recicleze apa poluată, tratată de o uzină de decontaminare, în circuitele de răcire a reactoarelor, relatează AFP.
TEPCO a început să recicleze apa decontaminată în rectoarele de la Fukushima

Peste o mie de angajaţi ai Gărzii Financiare au primt luni preaviz, urmând să fie examinaţi

Un număr de 1.063 de angajaţi ai Gărzii Financiare au primit luni preaviz şi vor fi examinaţi, iar în urma testărilor vor pleca din instituţie cel puţin 291 de salariaţi, reprezentând 21% din total, a declarat pentru MEDIAFAX preşedintele ANAF, Sorin Blejnar.
Peste o mie de angajaţi ai Gărzii Financiare au primt luni preaviz, urmând să fie examinaţi

Deficitul bugetar a fost de 1,36% din PIB în mai, peste cel anunţat de ministrul Finanţelor

Bugetul general consolidat a înregistrat un deficit de 7,42 miliarde de lei la finele lunii mai, ceea ce reprezintă 1,36% din PIB, peste cel anunţat anterior de ministrul Finanţelor Publice, Gheorghe Ialomiţianu, de 1,2%.
Deficitul bugetar a fost de 1,36% din PIB în mai, peste cel anunţat de ministrul Finanţelor

Funeriu: Constat că încrederea în corectitudinea bacalaureatului creşte

Ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, s-a declarat mulţumit de faptul că încrederea în corectitudinea examenului de bacalaureat a crescut, el exprimându-şi însă regretul că demersurile pentru a se ajunge aici nu au început în urmă cu 15-20 de ani.
Funeriu: Constat că încrederea în corectitudinea bacalaureatului creşte

Dragomir: LPF a acceptat oferta RCS&RDS pentru ultimele şase pachete de meciuri

Preşedintele LFP, Dumitru Dragomir, a declarat luni că Adunarea Generală a aprobat vânzarea celor 6 pachete disponibile de meciuri, pentru următoarele 3 sezoane, către RCS&RDS, precizând că drepturile TV ale partidelor din Liga I au fost cedate pentru o sumă totală de peste 100 de milioane de euro.
Dragomir: LPF a acceptat oferta RCS&RDS pentru ultimele şase pachete de meciuri

UPDATE: Băncile din Franţa şi Germania au acceptat să rostogolească datoriile Greciei

(adaugă informaţii despre rostogolirea datoriilor Greciei şi discuţiile cu băncile, în paragrafele 12-14)
UPDATE: Băncile din Franţa şi Germania au acceptat să rostogolească datoriile Greciei

Hunedoara: O elevă a fost eliminată de la examenul de bacalaureat după ce a fost prinsă copiind

O elevă din judeţul Hunedoara a fost eliminată, luni, de la proba scrisă la limba şi literatura română a examenului de bacalaureat, după ce a fost prinsă copiind din carte tipărită în format mic cumpărată de pe internet, acesta fiind cel de-al doilea caz de fraudă în judeţ.
Hunedoara: O elevă a fost eliminată de la examenul de bacalaureat după ce a fost prinsă copiind

Un fost ministru rwandez este prima femeie condamnată de tribunalul ONU pentru genocid

Fostul ministru rwandez Pauline Nyiramasuhuko este prima femeie condamnată de tribunalul pentru crime de război al ONU pentru genocid, sentinţa ei fiind închisoare pe viaţă în legătură cu uciderile în masă din sudul ţării în 1994, arată The Independent.
Un fost ministru rwandez este prima femeie condamnată de tribunalul ONU pentru genocid

Bogdan Olteanu: Cum ar putea bancherii salva o parte din economie, sub supravegherea băncii centrale

Bogdan Olteanu, viceguvernator BNR, a declarat răspuns într-un interviu pentru Gândul întrebărilor legate de mersul economiei, de acordul cu FMI şi de siguranţa băncilor româneşti cu capital elen.
Bogdan Olteanu: Cum ar putea bancherii salva o parte din economie, sub supravegherea băncii centrale