CELE MAI NOI ARTICOLE

Raport al Curţii de Conturi privind nereguli la ANI, transmis spre analiză comisiilor din Senat

Curtea de Conturi a descoperit, în urma unor controale, nereguli la Agenţia Naţională de Integritate, iar prejudiciul total pentru perioada 2008-2010 ar fi de peste 500.000 lei, conducerea Senatului sesizând trei comisii permanente pentru analizarea raportului.
Raport al Curţii de Conturi privind nereguli la ANI, transmis spre analiză comisiilor din Senat

Mel Gibson are o nouă iubită, cu 30 de ani mai tânără decât el

Mel Gibson are o relaţie cu Stella Mouzi, un fotomodel de origine greacă care este cu 30 de ani mai tânără decât actorul australian.
Mel Gibson are o nouă iubită, cu 30 de ani mai tânără decât el

Fostul preşedinte egiptean Hosni Mubarak are cancer de stomac

Fostul preşedinte egiptean Hosni Mubarak, al cărui proces pentru uciderea unor manifestanţi şi corupţie urmează să înceapă în august, are cancer de stomac, a declarat luni avocatul său Farid al-Dib.
Fostul preşedinte egiptean Hosni Mubarak are cancer de stomac

Bătrân fără adăpost, ucis de un brăilean

Un brăilean a fost arestat pentru uciderea unui bătrân cu care obişnuia să consume băuturi alcoolice şi pe care îl mai adăpostea în garsoniera sa, victima, un bărbat de 60-70 de ani, fiind o persoană cu identitate necunoscută.
Bătrân fără adăpost, ucis de un brăilean

SNPPC cere premierului acordarea de drepturi compensatorii personalului MAI care se va pensiona

Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual – MAI a cerut premierului, printr-o scrisoare oficială, acordarea drepturilor compensatorii personalului din MAI (poliţişti, jandarmi, pompieri) care se va pensiona în acest an, informează, luni, CNS "Cartel Alfa".
SNPPC cere premierului acordarea de drepturi compensatorii personalului MAI care se va pensiona

Marius Petcu, eliberat din arest preventiv

Liderul de sindicat Marius Petcu va fi eliberat din arest preventiv, luni seara, ca urmare a deciziei definitive a Curţii de Apel Bucureşti, care a admis cererea de eliberare provizorie sub control judiciar a sindicalistului.
Marius Petcu, eliberat din arest preventiv

Expoziţia „Rudolf Schweitzer-Cumpăna 125 de ani de la naştere”, vernisată joi la Muzeul Cotroceni

Expoziţia "Rudolf Schweitzer-Cumpăna 125 de ani de la naştere", ce numără peste 120 de lucrări, de la începuturile marelui artist şi până la ultima parte a creaţiei acestuia, va fi vernisată joi, de la ora 18.00, la Muzeul Naţional Cotroceni din Capitală, informează un comunicat.
Expoziţia

Hainele şi încălţămintea cerute de Banias, duse din magazia de confiscări acasă la fratele lui

Cele câteva mii de perechi de încălţări sport şi de seturi de bluze şi pantaloni de trening cerute de senatorul PDL Mircea Banias celor care lucrau în vama Agigea au fost duse din depozitul de bunuri confiscate al vămii direct la locuinţa fratelui parlamentarului, susţin procurorii.
Hainele şi încălţămintea cerute de Banias, duse din magazia de confiscări acasă la fratele lui

Firmele bulgare de transport rutier, verificate după gravul accident soldat cu opt morţi

Ministrul bulgar al Transporturilor, Ivailo Moskovski, a ordonat verificări la companiile de transport rutier din Bulgaria după accidentul produs pe 15 iunie pe autostrada Trakia, soldat cu moartea a opt persoane, informează ediţia online a Sofia Echo.
Firmele bulgare de transport rutier, verificate după gravul accident soldat cu opt morţi

Marius Petcu, eliberat din arest preventiv – 2 –

Liderul de sindicat Marius Petcu va fi eliberat din arest preventiv, luni seara, ca urmare a deciziei definitive a Curţii de Apel Bucureşti, care a admis cererea de eliberare provizorie sub control judiciar a sindicalistului.
Marius Petcu, eliberat din arest preventiv - 2 -

Voinescu: Există o voinţă clară a membrilor coaliţiei de a continua guvernarea şi de a găsi soluţii

Purtătorul de cuvânt al PDL, Sever Voinescu, a declarat, luni, după şedinţa BPN, că există o voinţă clară a membrilor coaliţiei de a continua guvernarea, de a păstra alianţa "coerentă şi solidă" şi de a găsi soluţii la problemele care apar.
Voinescu: Există o voinţă clară a membrilor coaliţiei de a continua guvernarea şi de a găsi soluţii

Procesul fostului preşedinte francez Jacques Chirac va avea loc între 5 şi 23 septembrie

Procesul fostului preşedinte francez Jacques Chirac, într-un caz de angajări fictive, care a fost suspendat în martie, se va desfăşura între 5 şi 23 septembrie, la tribunalul corecţional din Paris, a anunţat luni preşedintele Camerei a XI-a, Dominique Pauthe, citat de AFP.
Procesul fostului preşedinte francez Jacques Chirac va avea loc între 5 şi 23 septembrie

Kelemen: Noi suntem pentru o abordare calmă, profundă, foarte detaliată privind regiunile

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, luni, înainte de şedinţa grupurilor reunite ale Uniunii, că reorganizarea administrativ-teritorială în opt judeţe "mamut" ar presupune costuri uriaşe, iar consecinţa ar fi că România nu s-ar putea încadra în deficitul bugetar preconizat.
Kelemen: Noi suntem pentru o abordare calmă, profundă, foarte detaliată privind regiunile

Dumitru Costin şi Marius Stan vor contesta în instanţă decizia Comitetului Executiv al FRF

Preşedintele Asociaţiei Fotbaliştilor Amatori şi Nonamatori (AFAN), Dumitru Costin, a declarat, luni, agenţiei MEDIAFAX, că va contesta în instanţă, împreună cu preşedintele grupării Oţelul Galaţi decizia Comitetului Executiv, conform căreia FC Timişoara şi Gloria Bistriţa vor continua în Liga I.
Dumitru Costin şi Marius Stan vor contesta în instanţă decizia Comitetului Executiv al FRF

Oprescu s-a mândrit cu Pasajul Basarab şi a respins acuzaţiile privind lipsa unor teste

Primarul general, Sorin Oprescu, a făcut referire încă o dată, luni, la şedinţa de bilanţ după trei ani de activitate, la finalizarea Pasajului Basarab şi la legătura Splaiul Independenţei - Ciurel - A1, pe care a numit-o următorul mare obiectiv de infrastructură a Capitalei.
Oprescu s-a mândrit cu Pasajul Basarab şi a respins acuzaţiile privind lipsa unor teste

Kelemen:Câte trei reprezentanţi ai partidelor din coaliţie vor discuta despre Statutul minorităţilor

Câte trei reprezentanţi din partea formaţiunilor din arcul guvernamental se vor întâlni, în cursul zilei de luni, pentru a discuta pe tema proiectului Statului minorităţilor naţionale, a declarat, preşedintele UDMR, Kelemen Hunor.
Kelemen:Câte trei reprezentanţi ai partidelor din coaliţie vor discuta despre Statutul minorităţilor

PDL îl propune preşedinte CSA pe Cristian Constantinescu, şef UNSAR şi fost director Allianz-Ţiriac

PDL îl propune pe Cristian Constantinescu, preşedintele UNSAR şi fost director general la Allianz-Ţiriac Asigurări, pentru funcţia de preşedinte al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (CSA), mandatul Angelei Toncescu la conducerea Comisiei urmând să expire în luna iunie.
PDL îl propune preşedinte CSA pe Cristian Constantinescu, şef UNSAR şi fost director Allianz-Ţiriac

Patinatorul Jian Tong şi-a cerut partenera Qing Pang, în căsătorie, pe gheaţă – VIDEO

Sportivul chinez Jian Tong şi-a cerut în căsătorie partenera Qing Pang, alături de care a câştigat medalia de argint la perechi, la Jocurile Olimpice din 2010, duminică, pe patinoarul din Shanghai, în cadrul unei gale demonstrative.
Patinatorul Jian Tong şi-a cerut partenera Qing Pang, în căsătorie, pe gheaţă - VIDEO

DNA despre dosarul Portul Constanţa: Toţi inculpaţii au dat declaraţii profund nesincere

Direcţia Naţională Anticorupţie afirmă că pe parcursul întregii urmăriri penale desfăşurată până în prezent, în cazul privind afacerile din Portul Constanţa, absolut toţi inculpaţii - care nu au uzat de dreptul de tăcere - au dat declaraţii profund nesincere, fabricând explicaţii neverosimile.
DNA despre dosarul Portul Constanţa: Toţi inculpaţii au dat declaraţii profund nesincere

Inspectorii UE şi FMI fac o vizită neaşteptată la Atena

O delegaţie de inspectori ai Uniunii Europene (UE) şi ai Fondului Monetar Internaţional (FMI) vor efectua marţi şi miercuri o vizită neaşteptată la Atena, după ce statele din zona euro au amplificat presiunile asupra Greciei pentru continuarea reformelor, transmite Reuters.
Inspectorii UE şi FMI fac o vizită neaşteptată la Atena

NATO neagă că ar fi efectuat un raid soldat cu moartea unor civili la Sorman

NATO "dezminte ferm" acuzaţiile potrivit cărora ar fi efectuat luni un raid la Sorman, la 70 de kilometri vest de Tripoli, unde, potrivit regimului libian, 15 persoane, între care trei copii, au murit într-un atac aerian, a declarat un oficial al Alianţei Nord-Atlantice, citat de AFP.
NATO neagă că ar fi efectuat un raid soldat cu moartea unor civili la Sorman

„Motor! ” pentru filmul „Toată lumea din familia noastră”, de Radu Jude

"Toată lumea din familia noastră", cel mai nou lungmetraj semnat de Radu Jude, cu Stela Popescu, Tamara Buciuceanu Botez şi Alexandru Arşinel, va intra în producţie la sfârşitul lunii iunie, informează un comunicat al HiFilm.

DNA: Toate bunurile date de vamă Asociaţiei Surzilor au fost duse de reprezentanţi ai PDL Constanţa

Procurorii DNA susţin că din demersurile Asociaţiei Naţionale a Surzilor a rezultat că absolut toate bunurile obţinute din partea organelor vamale, cu titlu gratuit, au fost aduse la sediul asociaţiei, de reprezentanţi ai PDL Constanţa, la repartizarea mărfurilor venind şi senatorul Mircea Banias.
DNA: Toate bunurile date de vamă Asociaţiei Surzilor au fost duse de reprezentanţi ai PDL Constanţa

Directorul ABADL contestă retragerea sprijinului politic de către PDL Constanţa

Directorul Administraţiei Bazinale de Apă Dobrogea Litoral, Marian Mitrea, contestă retragerea sprijinului politic de către Biroul Permanent Judeţean al PDL Constanţa şi susţine că funcţia sa în cadrul ABADL este executivă, neavând legătură cu activitatea politică.
Directorul ABADL contestă retragerea sprijinului politic de către PDL Constanţa

FOCUS: Carmen Amariei, la ultimul sezon din carieră

Handbalista Carmen Amariei a declarat, luni, pentru MEDIAFAX, că sezonul 2011-2012 va fi ultimul din cariera ei şi că cel mai frumos vis al său este să participe la Jocurile Olimpice de la Londra.
FOCUS: Carmen Amariei, la ultimul sezon din carieră

Mai mulţi stelişti s-au plâns că li s-au furat bani din camerele de hotel, în Austria (prosport.ro)

Mai mulţi membri ai delegaţiei steliste aflate în cantonament în Austria, la hotelul "Europaischer hof", au reclamat, conform ediţiei online a cotidianului ProSport, dispariţia unor sume de bani şi a altor bunuri din camerele lor.
Mai mulţi stelişti s-au plâns că li s-au furat bani din camerele de hotel, în Austria (prosport.ro)

Voinescu: Obiectivul coaliţiei rămâne adoptarea până la sfârşitul lunii iunie a legii minorităţilor

Purtătorul de cuvânt al PDL, Sever Voinescu, a declarat, luni, că obiectivul coaliţiei rămâne adoptarea până la sfârşitul lunii iunie a proiectului legii privind Statutul minorităţilor naţionale, precizând că nu s-a discutat despre angajarea răspunderii Guvernului pe acest proiect.
Voinescu: Obiectivul coaliţiei rămâne adoptarea până la sfârşitul lunii iunie a legii minorităţilor

Cum este afectată intersecţia B-dul. Nicolae Titulescu – B-dul. Banu Manta de pasajul Basarab

Cel mai mare, cel mai lung, cel mai înalt, cel mai controversat... Iată cam ce efecte are inaugurarea Pasajului Basarab asupra traficului rutier în zona intersecţiei B-dul. Nicolae Titulescu - B-dul. Banu Manta.
Cum este afectată intersecţia B-dul. Nicolae Titulescu - B-dul. Banu Manta de pasajul Basarab

Care sunt cele mai bune piese scoase în primii ani ai secolului XXI. „Crazy” de Gnarls Barkley, cea mai bună melodie – VIDEO

Melodia "Crazy", interpretată de Gnarls Barkley, a fost votată drept cea mai bună piesă din primul deceniu al secolului al XXI-lea într-un sondaj realizat de revista Rolling Stone
Care sunt cele mai bune piese scoase în primii ani ai secolului XXI.

Anchetă în poliţia rusă după rănirea lui Lazovici cu o armă cu electroşocuri

Comitetul de anchetă al Rusiei, care se ocupă de investigaţii criminale, a anunţat luni deschiderea unei anchete după ce clubul Zenit Sank Petersburg a acuzat un poliţist că l-a rănit cu o armă cu electroşocuri pe atacantul Danko Lazovici, informează AFP.
Anchetă în poliţia rusă după rănirea lui Lazovici cu o armă cu electroşocuri

Fotbaliştii de la Steaua, jefuiţi în cantonamentul din Austria. Ce spune Gigi Becali

Mai mulţi membri ai delegaţiei steliste aflate în cantonament în Austria, la hotelul "Europaischer hof", au reclamat dispariţia unor sume de bani şi a altor bunuri din camerele lor.
Fotbaliştii de la Steaua, jefuiţi în cantonamentul din Austria. Ce spune Gigi Becali

Benjamin Netanyahu: Unii lideri europeni îi tratează pe palestinieni ca pe „un copil răsfăţat”

Premierul Israelului, Benjamin Netanyahu, apreciază că unii lideri europeni îi tratează pe palestinieni ca pe "un copil răsfăţat" în loc să le spună adevărul, informează Jerusalem Post în ediţia electronică.
Benjamin Netanyahu: Unii lideri europeni îi tratează pe palestinieni ca pe

România-Portugalia, primul meci la CE feminin de handbal junioare

Naţionala de handbal feminin junioare a României va debuta, marţi, în grupa B a Campionatului European din Cehia, în compania reprezentativei Portugaliei.
România-Portugalia, primul meci la CE feminin de handbal junioare

MFP a atras 1,4 miliarde de lei prin titluri la un an, la un randament în urcare uşoară

Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a vândut luni certificate cu scadenţa la un an în valoare 1,4 miliarde de lei, exact cât valoarea programată, la un randament mediu de 6,65% pe an, puţin peste cel plătit la licitaţia anterioară, de 6,61%.
MFP a atras 1,4 miliarde de lei prin titluri la un an, la un randament în urcare uşoară

Igor Dodon refuză să-şi recunoască înfrângerea la alegerile pentru postul de primar al Chişinăului

Candidatul comunist la postul de primar al Chişinăului, Igor Dodon, a refuzat luni să-şi recunoască înfrângerea la alegeri, afirmând că rezultatele alegerilor au fost falsificate de către actuala guvernare prin diferite metode, relatează Jurnal de Chişinău, în ediţia electronică.
Igor Dodon refuză să-şi recunoască înfrângerea la alegerile pentru postul de primar al Chişinăului

Declaraţia de avere a lui Mircea Geoană: Ce bunuri a dobândit preşedintele Senatului în 2011

Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, a obţinut, prin succesiune, în anul 2011, obiecte de valoare estimate în total la 140.000 de lei, precum şi sumele de 105.854 euro şi 11.869 de lei, conform declaraţiei de avere actualizate.
Declaraţia de avere a lui Mircea Geoană: Ce bunuri a dobândit preşedintele Senatului în 2011

Copos: Mă surprinde decizia Comitetului Executiv al FRF

Acţionarul majoritar al FC Rapid, George Copos, a declarat, luni, agenţiei MEDIAFAX, că îl suprinde decizia Comitetului Executiv al FRF prin care FC Timişoara şi Gloria Bistriţa, cluburi care nu au primit licenţa pentru primul eşalon, vor evolua totuşi în Liga I în sezonul viitor.
Copos: Mă surprinde decizia Comitetului Executiv al FRF

Patti Smith a debutat ca actriţă într-un serial de televiziune

Cântăreaţa americană Patti Smith şi-a făcut debutul în calitate de actriţă în serialul "Lege şi ordine: Intenţii criminale", în care celebra artistă va interpreta rolul unei profesoare de mitologie, informează express.co.uk.
Patti Smith a debutat ca actriţă într-un serial de televiziune

Anton Corbijn va regiza o adaptare cinematografică a unui roman de John Le Carre

Anton Corbijn va regiza o adaptare cinematografică a romanului de spionaj "A Most Wanted Man", un bestseller scris de John Le Carre.
Anton Corbijn va regiza o adaptare cinematografică a unui roman de John Le Carre

Consiliul executiv al FMI va discuta vineri prima evaluare a noului acord cu România

Consiliul executiv al Fondului Monetar Internaţional (FMI) va discuta vineri prima evaluare a acordului stand-by de tip preventiv cu România şi solicitarea de modificare a unor criterii de performanţă, potrivit site-ului instituţiei financiare.
Consiliul executiv al FMI va discuta vineri prima evaluare a noului acord cu România