CELE MAI NOI ARTICOLE

Trei eurodeputaţi conservatori salută măsurile anticorupţie anunţate de Comisia Europeană

Trei membri conservatori ai Parlamentului European, printre care Monica Macovei, salută măsurile anticorupţie anunţate de Comisia Europeană, informează un comunicat al grupului PPE.
Trei eurodeputaţi conservatori salută măsurile anticorupţie anunţate de Comisia Europeană

Simona Halep, calificată în turul doi la Copenhaga

Jucătoarea Simona Halep, locul 60 WTA, a câştigat, marţi, cu scorul de 6-7 (5), 7-6 (4), 6-0, meciul disputat cu sportiva letonă Anastasija Sevastova, locul 54 WTA şi a şasea favorită, din cadrul primei manşe a turneului de la Copenhaga, cu premii în valoare de 220.000 de dolari.
Simona Halep, calificată în turul doi la Copenhaga

Avocată dâmboviţeană deferită justiţiei de DNA pentru 45 de fapte de corupţie

O avocată din Baroul Dâmboviţa şi complicea sa au fost deferite justiţiei de procurorii anticorupţie care le acuză de 45, respectiv 44 de fapte de trafic de influenţă după ce au cerut şi primit de la tot atâtea persoane bani cu promisiunea exercitării de influenţă asupra unor funcţionari ANL.
Avocată dâmboviţeană deferită justiţiei de DNA pentru 45 de fapte de corupţie

EXCLUSIV: Curtea de Apel Piteşti a tranşat definitiv un litigiu invocând un act normativ abrogat de opt ani

Un complet al Curţii de Apel Piteşti a tranşat definitiv şi irevocabil, în aprilie 2011, un litigiu de muncă de la Inspectoratul Judeţean în Construcţii Argeş vizând perioada 2006-2009, bazându-şi decizia pe un act normativ din 2001 care însă a fost abrogat doi ani mai târziu, în 2003.
EXCLUSIV: Curtea de Apel Piteşti a tranşat definitiv un litigiu invocând un act normativ abrogat de opt ani

Predoiu: Avem un stat de drept, iar justiţia funcţionează dincolo de dificultăţi

Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, afirmă că avem un stat de drept, iar justiţia română funcţionează dincolo de dificultăţi care se regăsesc şi-n alte sisteme judiciare, iar România se aşteaptă ca atât Olanda, cât şi celelelate state membre să aibă o poziţie corectă.
Predoiu: Avem un stat de drept, iar justiţia funcţionează dincolo de dificultăţi

Submarine iraniene, trimise în Marea Roşie pentru a colecta date despre navele altor ţări

Submarine iraniene au fost trimise în Marea Roşie pentru a colecta "informaţii despre navele de război ale altor ţări", a anunţat marţi agenţia semioficială iraniană Fars, citată de AFP.
Submarine iraniene, trimise în Marea Roşie pentru a colecta date despre navele altor ţări

Prima spălătorie socială din ţară, inaugurată la Bucureşti. Cine poate beneficia gratuit de serviciile acesteia

Persoanele cu venituri mici vor putea să-şi spele gratuit hainele sau să primească sfaturi în legătură cu igiena personală, la Spălătoria Socială inaugurată marţi, în Bucuresti, proiectul fiind o premieră la nivel naţional.
Prima spălătorie socială din ţară, inaugurată la Bucureşti. Cine poate beneficia gratuit de serviciile acesteia

Acţiunile Oltchim şi Rompetrol au urcat cu încă 15%, iar lichiditatea bursei a trecut de 50 mil. lei

Bursa a avansat marţi cu 1,05%, într-o piaţă în care speculatorii au continuat să vizeze acţiunile Oltchim (OLT) şi Rompetrol Rafinare (RRC), care au urcat cu 15%, iar titlurile Fondului Proprietatea (FP) au asigurat peste jumătate din lichiditatea de 51,7 milioane lei.
Acţiunile Oltchim şi Rompetrol au urcat cu încă 15%, iar lichiditatea bursei a trecut de 50 mil. lei

Doctor FC Utrecht: Starea lui Neşu se îmbunătăţeşte, dar nu se ştie dacă recuperarea lui va fi totală

Doctorul echipei FC Utrecht, Frank Hellemondt, a declarat că starea internaţionalului român Mihai Neşu se îmbunătăţeşte, urmând ca acesta să facă recuperarea la un centru specializat, dar nu se ştie dacă recuperarea lui va fi totală, informează site-ul oficial al clubului batav.
Doctor FC Utrecht: Starea lui Neşu se îmbunătăţeşte, dar nu se ştie dacă recuperarea lui va fi totală

Trent Reznor, premiat de American Society of Composers Authors and Publishers

Trent Reznor, solistul trupei Nine Inch Nails, se numără printre muzicienii care vor fi premiaţi în 2011 de American Society of Composers Authors and Publishers (ASCAP), informează femalefirst.co.uk.
Trent Reznor, premiat de American Society of Composers Authors and Publishers

Duţă: Normele la contractul cadru aduc o creştere cu 10% a veniturilor în medicina primară, un efort

Normele la noul contract cadru pe 2011-2012 prevăd o creştere cu 10% a veniturilor asistenţei primare, alocarea banilor presupunând un efort financiar suplimentar întrucât statul nu are bani să aloce majorarea de 30% cerută de medicii de familei, a declarat, marţi, preşedintele CNAS, Lucian Duţă.
Duţă: Normele la contractul cadru aduc o creştere cu 10% a veniturilor în medicina primară, un efort

Medicii de familie cer în instanţă anularea actelor adiţionale emise de casele de asigurări

Medicii de familie cer în instanţă anularea actelor adiţionale emise de casele de asigurări susţinând că sunt ilegale şi că pentru semnarea acestora au fost făcute presiuni asupra lor, informează liderii Federaţiei Naţionale a Patronatelor Medicilor de Familie şi Societăţii de Medicina Familiei.
Medicii de familie cer în instanţă anularea actelor adiţionale emise de casele de asigurări

Chiliman îi cere lui Băsescu să nu promulge legea privind alegerea primarilor într-un tur

Preşedintele PNL Bucureşti, Andrei Chiliman, îi cere şefului statului să nu promulge legea privind alegerea primarilor într-un tur de scrutin, menţionând că dacă actul normativ ar fi fost în vigoare în Republica Moldova, Chişinăul ar fi avut, în prezent, un primar comunist.
Chiliman îi cere lui Băsescu să nu promulge legea privind alegerea primarilor într-un tur

Interpol concertează la Summer Well. Vezi cine mai cântă la festivalul ce se va desfăşura la Buftea – VIDEO

Trupa americană Interpol este ultima anunţată pe afişul Summer Well, care va avea loc pe 13 şi 14 august la Buftea şi unde vor cânta 10 formaţii, abonamentele pentru cele două zile de festival urmând să fie puse în vânzare miercuri, informează organizatorii.
Interpol concertează la Summer Well. Vezi cine mai cântă la festivalul ce se va desfăşura la Buftea - VIDEO

Rusia consideră că SUA, nu NATO, trebuie să ofere garanţii privind scutul antirachetă

Rusia consideră că Statele Unite, nu NATO, trebuie să garanteze că viitorul scut antirachetă din Europa nu va fi îndreptat împotriva capacităţilor strategice ruse, a declarat ambasadorul rus al NATO, Dmitri Rogozin, citat de pagina online a RIA Novosti.
Rusia consideră că SUA, nu NATO, trebuie să ofere garanţii privind scutul antirachetă

RADET face lucrări în zona Pantelimon, locatarii din 116 blocuri rămân fără apă caldă

Locatarii din 116 blocuri din zona Pantelimon, Bucureşti, vor rămâne fără apă caldă de marţi până vineri seară, întrucât în zonă se fac lucrări pentru înlocuirea de vane de mari dimensiuni în reţeaua primară de alimentare cu energie termică, informează RADET.
RADET face lucrări în zona Pantelimon, locatarii din 116 blocuri rămân fără apă caldă

Leul a evoluat diferit faţă de regiune şi s-a depreciat până la un curs de 4,1550 lei/euro

Moneda naţională s-a depreciat în şedinţa interbancară de marţi, contrar evoluţiei valutelor din regiune, care au consemnat câştiguri uşoare, iar paritatea oscila în jur de 4,1550 lei/euro la finele zilei de tranzacţionare.
Leul a evoluat diferit faţă de regiune şi s-a depreciat până la un curs de 4,1550 lei/euro

România, condamnată din nou de CEDO pentru trenarea unei anchete în cazul unui om mort în detenţie

România a fost din nou condamnată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului pentru încălcarea dreptului la viaţă şi pentru lipsa unei anchete eficiente, după ce un bărbat a reclamat că fiul său, în vârstă de 20 de ani, a murit în detenţie în condiţii neelucidate de stat timp de şapte ani.
România, condamnată din nou de CEDO pentru trenarea unei anchete în cazul unui om mort în detenţie

Ministerul Agriculturii anticipează creşterea producţiei de grâu cu 12% în acest an, la 6,4 mil tone

Producţia de grâu a României va creşte cu 12% în acest an, la 6,4 milioane de tone, datorită irigării mai bune a terenurilor, care va spori randamentele şi va compensa reducerea suprafeţelor cultivate, potrivit estimărilor Ministerului Agriculturii, citate de Reuters.
Ministerul Agriculturii anticipează creşterea producţiei de grâu cu 12% în acest an, la 6,4 mil tone

Tabloul „Fata cu mărgele roşii” de Grigorescu, expus la Muzeul Brukenthal din Sibiu

Tabloul "Fata cu mărgele roşii", de Nicolae Grigorescu, cea mai scumpă operă de pe piaţa de artă românească, a fost expus, marţi, la Muzeul Naţional Brukenthal din Sibiu, la cererea proprietarului, colecţionar privat din Bucureşti, opera putând fi văzută timp de cinci ani la acest muzeu.
Tabloul

Producătorul de film Cedomir Kolar: Noul val românesc de film este un tsunami ce nu poate fi oprit

Producătorul de film Cedomir Kolar, membru în juriul Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF) de la Cluj-Napoca, afirmă că noul val din cinematografia românească este "un tsunami ce nu poate fi oprit", transmite corespondentul MEDIAFAX.
Producătorul de film Cedomir Kolar: Noul val românesc de film este un tsunami ce nu poate fi oprit

Ce oraşe vor avea cei mai mulţi turişti în 2011 – GALERIE FOTO

Londra va fi în acest an cel mai vizitat oraş la nivel mondial, cu un număr de turişti estimat la 20,1 milioane, înaintea Parisului, în care sunt aşteptaţi 18,1 milioane, iar pe locul al treilea se va situa Bankok, cu 11,5 milioane turişti, potrivit unui studiu realizat de MasterCard.
Ce oraşe vor avea cei mai mulţi turişti în 2011 - GALERIE FOTO

Romanian Lower House Decides To Send Bill On Stray Dogs Back To Committee

The Romanian Chamber of Deputies on Tuesday decided to send the bill regarding stray dogs back to the administration committee.
Romanian Lower House Decides To Send Bill On Stray Dogs Back To Committee

Care sunt cei 600 de oameni care pot schimba România

Ideea că succesul este strâns legat de bani sau influenţă este, poate, una dintre cele mai prezente, dar şi greşite credinţe din mentalul colectiv românesc, iar tinerii care conduc sau care au înfiinţat afaceri de succes şi care sunt incluşi de şase ani în catalogul Tineri manageri de top al revistei Business Magazin sunt exemplele potrivite pentru a o demonta.
Care sunt cei 600 de oameni care pot schimba România

Predoiu: Suntem mult avansaţi faţă de nivelul evocat de declaraţia consilierului olandez de la UE

Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a susţinut că trebuie corectată percepţia după care declaraţia consilierului Reprezentanţei Permenente a Olandei la UE ar fi una de principiu, de la un nivel înalt al diplomaţiei olandeze şi care să pună în discuţie existenţa statului de drept în România.
Predoiu: Suntem mult avansaţi faţă de nivelul evocat de declaraţia consilierului olandez de la UE

Buzău: Un bărbat, condamnat în 2009 la închisoare pentru incest, şi-a violat din nou fiica

Un bărbat din localitatea buzoiană Cislău, eliberat condiţionat din închisoare în luna mai, unde fusese încarcerat, în anul 2009, fiind acuzat că a întreţinut relaţii sexuale cu fiicele sale, a fost reţinut de poliţişti după ce şi-a violat din nou una dintre fete, o adolescentă de 17 ani.
Buzău: Un bărbat, condamnat în 2009 la închisoare pentru incest, şi-a violat din nou fiica

Preşedintele Federaţiei Moldovene de Tenis a decedat în urma exploziei unei maşini

Preşedintele Federaţiei Moldovene de Tenis, Igor Ţurcan, a decedat, marţi, în urma exploziei unei maşini în capitala Republicii Moldova, au anunţat medicii moldoveni, citaţi de PRO TV Chişinău.
Preşedintele Federaţiei Moldovene de Tenis a decedat în urma exploziei unei maşini

Galaţi: Un tânăr de 17 ani, accidentat grav după ce s-a aruncat într-un bazin de înot

Un tânăr de 17 ani, din Galaţi, a ajuns la Spitalul Clinic de Urgenţă "Sfântul Andrei" cu fractură la coloana cervicală, după ce s-a aruncat într-un bazin de înot care era în curs de umplere, deşi fusese avertizat de către angajaţii complexului de agrement să nu se arunce în apă.
Galaţi: Un tânăr de 17 ani, accidentat grav după ce s-a aruncat într-un bazin de înot

O nouă ediţie ShortsUP, pe 18 iunie, la Muzeul Naţional de Artă Contemporană

Noaptea Lungă a Filmelor Scurte ShortsUP aduce, pe 18 iunie, un maraton de scurtmetraje premiate, la Muzeul Naţional de Artă Contemporană (MNAC) din Capitală, informează un comunicat.
O nouă ediţie ShortsUP, pe 18 iunie, la Muzeul Naţional de Artă Contemporană

Romanian Highways To Be Subject To Toll

Romanian road authority CNADNR director Daniela Draghia on Tuesday said the country's entire highway network will be subject to a toll.
Romanian Highways To Be Subject To Toll

OTV, postul cu cele mai multe greşeli de folosire a limbii române

OTV, Antena 3 şi 10 TV au înregistrat cele mai multe greşeli de folosire a limbii române în emisiunile pe care le-au difuzat între 1 şi 31 martie 2011, tendinţa fiind una de scădere a numărului de erori la posturile TV şi radio, comparativ cu monitorizările precedente, din 2010, potrivit CNA.
OTV, postul cu cele mai multe greşeli de folosire a limbii române

Circulaţia pe toate autostrăzile va fi taxată

Directorul general al CNADNR, Daniela Drăghia, a declarat marţi că întreaga reţea de autostrăzi va fi taxată, menţionând că instituţia lucrează la stabilirea valorii şi a modului cum se vor colecta banii.
Circulaţia pe toate autostrăzile va fi taxată

SUA: Patru români puşi sub acuzare pentru fraudă bancară de 1,5 milioane de dolari

Patru români au fost puşi sub acuzare în Statele Unite ale Americii (SUA) pentru fraudă bancară prin skimming, în valoare totală de cel puţin 1,5 milioane de dolari, relatează Chicago Tribune.
SUA: Patru români puşi sub acuzare pentru fraudă bancară de 1,5 milioane de dolari

Încă două persoane au murit din cauza bacteriei E.coli. Bilanţul morţilor a ajuns la 25

Bacteria E.coli a făcut două noi victime în Germania, bilanţul total ajungând la 25 de morţi, dintre care 24 în această ţară, anunţă autorităţile sanitare din Saxonia Inferioară.
Încă două persoane au murit din cauza bacteriei E.coli. Bilanţul morţilor a ajuns la 25

Senat: Aplicarea efectivă a timbrului cultural pe produsele artistice, avizată la Comisia de cultură

Propunerea legislativă privind aplicarea efectivă a timbrului cultural pe fiecare tip de produs artistic- literar, cinematografic, teatral, muzical, de divertisment, arhitectural sau al artelor vizuale - a primit, marţi, raport de admitere din partea senatorilor din Comisia pentru cultură.
Senat: Aplicarea efectivă a timbrului cultural pe produsele artistice, avizată la Comisia de cultură

Senat: Aplicarea efectivă a timbrului cultural pe produsele artistice, aviztă la Comisia de cultură

Propunerea legislativă privind aplicarea efectivă a timbrului cultural pe fiecare tip de produs artistic- literar, cinematografic, teatral, muzical, de divertisment, arhitectural sau al artelor vizuale - a primit, marţi, raport de admitere din partea senatorilor din Comisia pentru cultură.
Senat: Aplicarea efectivă a timbrului cultural pe produsele artistice, aviztă la Comisia de cultură

Absolvenţi ai cursurilor de diplomaţie şi media ai şcolii Lauder-Reut, premiaţi la MAE

Elevii Liceului Lauder-Reut din Bucureşti, care au absolvit cursurile de diplomaţie şi media ale instituţiei, au primit, marţi, diplome în cadrul unei ceremonii desfăşurate la MAE, unde au simulat o dezbatere internaţională pe tema aderării Turciei la UE şi au prezentat un reportaj şi un vox pop.
Absolvenţi ai cursurilor de diplomaţie şi media ai şcolii Lauder-Reut, premiaţi la MAE

CJPC a dispus închiderea temporară a ştrandului din Oradea unde a murit o fetiţă

Conducerea Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Bihor a dispus închiderea, pe o perioadă de până la şase luni, a ştrandului Ioşia din Oradea, unde o fetiţă a fost aspirată de conducta de evacuare a apei şi a murit şi a amendat RAPAS cu 20.000 de lei, în urma unui control.
CJPC a dispus închiderea temporară a ştrandului din Oradea unde a murit o fetiţă

PCRM va solicita anularea scrutinului în unele secţii de votare din Chişinău

Partidul Comuniştilor din R.Moldova intenţionează să solicite anularea rezultatelor scrutinului local în unele secţii de votare din Chişinău, afirmând că există suficiente probe privind nereguli, informează pagina online a agenţiei Info-Prim Neo.
PCRM va solicita anularea scrutinului în unele secţii de votare din Chişinău