CELE MAI NOI ARTICOLE

Câteva sute de persoane aşteaptă punerea în vânzare a biletelor la finala Cupei României

Câteva sute de persoane aşteaptă, luni, în faţa Stadionului Tineretului din Braşov şi la magazinul clubului FC Braşov punerea în vânzare a biletelor pentru finala Cupei României, dintre Steaua şi Dinamo, casele urmând sã se deschidă la ora 14.30, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Câteva sute de persoane aşteaptă punerea în vânzare a biletelor la finala Cupei României

Dominique Strauss-Kahn ar fi invitat în apartament două angajate ale hotelului, care l-ar fi refuzat

Fostul director al Fondului Monetar Internaţional (FMI) a căutat compania a două angajate ale hotelului Sofitel din Manhattan, cu o zi înainte de presupusa tentativă de viol asupra unei cameriste, potrivit unei surse din poliţie apropiată anchetei, relatează CNN.
Dominique Strauss-Kahn ar fi invitat în apartament două angajate ale hotelului, care l-ar fi refuzat

Opoziţia georgiană protestează pentru a treia zi la Tbilisi

Câteva sute de militanţi ai opoziţiei georgiene s-au adunat, luni, la Tbilisi, în a treia zi de proteste, pentru a cere demisia preşedintelui Mihail Saakaşvili, relatează AFP.
Opoziţia georgiană protestează pentru a treia zi la Tbilisi

Senatorul PDL Mircea Banias, cercetat oficial pentru trafic de influenţă

Senatorul PDL Mircea Banias a declarat, luni, la ieşirea de la DNA, că a fost pus sub urmărire penală de procurorii anticorupţie, pentru trafic de influenţă.
Senatorul PDL Mircea Banias, cercetat oficial pentru trafic de influenţă

PSD Cluj îi cere lui Boc să explice de ce nu s-a finalizat centura de nord a oraşului Cluj-Napoca

Reprezentanţii PSD Cluj îi cer premierului Emil Boc să explice de ce nu este încă finalizată centura de nord a municipiului Cluj-Napoca, afirmând că şi acest proiect " se transformă într-o poveste fără sfârşit, în care cei de la guvernare acţionează haotic şi inconsecvent".
PSD Cluj îi cere lui Boc să explice de ce nu s-a finalizat centura de nord a oraşului Cluj-Napoca

Calciomercato: Chivu a început timid, dar a fost periculos în repriza a doua

Site-ul calciomercato.it a scris că fundaşul Cristian Chivu a început timid, dar a fost periculos în repriza a doua a meciului pe care echipa Internazionale Milano l-a câştigat, duminică, pe teren propriu, scor 3-1, în faţa formaţiei Catania, în etapa a XXXVIII-a, ultima a campionatului Italiei.
Calciomercato: Chivu a început timid, dar a fost periculos în repriza a doua

UPDATE2: Talibanii afgani dezmint informaţiile apărute în presă privind moartea mollahului Omar

(Adaugă detalii despre informaţiile vehiculate despre moartea mollahului Omar)
UPDATE2: Talibanii afgani dezmint informaţiile apărute în presă privind moartea mollahului Omar

Eva Mendes devine Maria Callas pe marile ecrane

Actriţa americană de origine cubaneză Eva Mendes va interpreta rolul principal într-un lungmetraj biografic inspirat din relaţia furtunoasă a celebrei soprane Maria Callas cu armatorul grec Aristotel Onassis.
Eva Mendes devine Maria Callas pe marile ecrane

Igaş a fost chemat la Guvern de Boc, după începerea percheziţiilor care îl vizează şi pe Mironescu

Ministrul Administraţiei şi Internelor, Traian Igaş, a fost convocat la sediul Guvernului de către premierul Emil Boc, după începerea percheziţiilor care vizează inclusiv casa secretarului general al ministerului, au declarat agenţiei MEDIAFAX surse oficiale.
Igaş a fost chemat la Guvern de Boc, după începerea percheziţiilor care îl vizează şi pe Mironescu

Cristian Preda: Dacă se poate munci de la 16 ani, de ce să nu se poată şi vota de la aceeaşi vârstă?

Cristian Preda susţine că a propus diminuarea vârstei de vot la 16 ani, dar propunerea sa "a fost primită cu răceală", el apreciind că, în contextul discuţiilor privind revizuirea Constituţiei, poate ar fi nimerit să se facă studii despre vârsta la care tinerii îşi asumă o condiţie politică.
Cristian Preda: Dacă se poate munci de la 16 ani, de ce să nu se poată şi vota de la aceeaşi vârstă?

Moneda euro şi bursele europene scad cu peste 1%, din cauza temerilor privind criza datoriilor

Temerile privind criza datoriilor de stat au afectat luni pieţele europene, determinând deprecierea monedei euro şi a acţiunilor cu circa 1%, iar impactul a fost resimţit şi pe bursele globale, cu o corecţie de 2% pe pieţele emergente, transmite Reuters.
Moneda euro şi bursele europene scad cu peste 1%, din cauza temerilor privind criza datoriilor

Adjunctul şefului Grupului Nave al Poliţiei de Frontieră Constanţa, adus de Poliţie la DNA – 2

Directorul general adjunt al Grupului Nave al Poliţiei de Frontieră Constanţa, Adrian Pătraşcu, a fost adus de Poliţie la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA), pentru a fi audiat în dosarul în care luni au fost făcute zeci de percheziţii privind infracţiuni de contrabandă şi evaziune fiscală.
Adjunctul şefului Grupului Nave al Poliţiei de Frontieră Constanţa, adus de Poliţie la DNA - 2

Alexandra Dulgheru a coborât şapte poziţii şi ocupă locul 35 în clasamentul WTA

Jucătoarea de tenis Alexandra Dulgheru a coborât şapte poziţii şi ocupă locul 35, cu 1.515 puncte, în ierarhia WTA dată publicităţii luni, în timp ce Monica Niculescu a urcat o poziţie, până pe 44, cu 1.178 de puncte, informează site-ul wtatennis.com.
Alexandra Dulgheru a coborât şapte poziţii şi ocupă locul 35 în clasamentul WTA

Sondajul Markit PMI pentru mai indică încetinirea creşterii economice în zona euro în trimestrul doi

Activitatea economică din sectorul serviciilor din zona euro a încetinit peste estimări în luna mai, indicând o creştere economică mai modestă în trimestrul al doilea, în timp ce industria a frânat producţia din cauza scăderii comenzilor noi, potrivit unor sondaje PMI prezentate luni de Markit.
Sondajul Markit PMI pentru mai indică încetinirea creşterii economice în zona euro în trimestrul doi

Berlusconi, apărat de Mafie. Cât a plătit premierul italian pentru protecţie

Premierul italian Silvio Berlusconi i-ar fi plătit unui cap mafiot 345.000 de euro pe an pentru protecţie, susţine un fost membru al Mafiei.
Berlusconi, apărat de Mafie. Cât a plătit premierul italian pentru protecţie

Unele zboruri vor fi anulate, atunci când cenuşa vulcanului islandez va ajunge în Europa – oficial

Unele zboruri vor fi anulate atunci când Europa va fi afectată de norul de cenuşă provenind de la erupţia vulcanului islandez Grimsvoetn, a anunţat luni secretarul de stat francez pentru Transporturi, Thierry Mariani, citat de AFP.
Unele zboruri vor fi anulate, atunci când cenuşa vulcanului islandez va ajunge în Europa - oficial

Directorul general adjunct al Grupului Nave al Poliţiei de Frontieră Constanţa, adus la DNA

Directorul general adjunct al Grupului Nave al Poliţiei de Frontieră Constanţa, Adrian Pătraşcu, a fost adus de poliţie la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA), pentru a fi audiat în dosarul în care luni au fost făcute zeci de percheziţii privind infracţiuni de contrabandă şi evaziune fiscală.
Directorul general adjunct al Grupului Nave al Poliţiei de Frontieră Constanţa, adus la DNA

Au început înscrierile pentru bacalaureat. Vezi calendarul examenului

Elevii din clasele a XII-a şi a XIII-a se pot înscrie, de luni până vineri, la examenul de bacalaureat sesiunea de vară, care va începe în 6 iunie cu probele orale.
Au început înscrierile pentru bacalaureat. Vezi calendarul examenului

Anticorruption Authorities Raid SE Romanian Customs Point

Romanian authorities on Monday morning raided the Agigea Sud customs in southeastern Romania and checked local freight transport firm Romtrans, people familiar with the matter told MEDIAFAX.
Anticorruption Authorities Raid SE Romanian Customs Point

Mediafax Monitorizare: Emil Boc şi Elena Udrea, cei mai vizibili politicieni pe Facebook

Emil Boc a fost cel mai vizibil politician pe Facebook în decursul ultimei luni, el fiind urmat de Elena Udrea, pe locul al doilea, şi de Crin Antonescu şi Victor Ponta, la egalitate pe locul al treilea, conform unei analize Mediafax Monitorizare.
Mediafax Monitorizare: Emil Boc şi Elena Udrea, cei mai vizibili politicieni pe Facebook

Cântăreaţa Sandra şi concurentul de la „Românii au talent” Narcis Ianău, la Zilele Târgumureşene

Cântăreaţa Sandra şi Narcis Ianău, care a devenit cunoscut după participarea la concursul "Românii au talent", vor concerta, duminică, în cadrul Zilelor Târgumureşene, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Cântăreaţa Sandra şi concurentul de la

Preşedintele Băsescu participă la Congresul Curţilor Constituţionale Europene

Preşedintele Traian Băsescu a sosit luni la Congresul Curţilor Constituţionale Europene, organizat la Bucureşti. Curtea Constituţională a României găzduieşte, între 23 şi 25 mai, lucrările celui de-al XV-lea Congres al Conferinţei Curţilor Constituţionale Europene, eveniment cu ample semnificaţii pentru activitatea lor, în asigurarea supremaţiei principiilor constituţionale.
Preşedintele Băsescu participă la Congresul Curţilor Constituţionale Europene

Câştigul participanţilor la fondurile de pensii a ajuns la 756,8 milioane lei în ultimii trei ani

Câştigul celor peste cinci milioane de participanţi la fondurile de pensii private obligatorii (Pilonul II) însumează 756,8 milioane de lei, cifra reprezentând diferenţa între activul net al industriei şi suma contribuţiilor virate în perioada 20 mai 2008-20 aprilie 2011, potrivit datelor APAPR.
Câştigul participanţilor la fondurile de pensii a ajuns la 756,8 milioane lei în ultimii trei ani

Bogdan Lobonţ: La Roma nu există problema portarilor, dar toţi am greşit

Românul Bogdan Lobonţ a declarat, duminică seară, după victoria din meciul cu Sampdoria Genova, scor 3-1, că la echipa AS Roma nu există o problemă a portarilor, dar a precizat că toţi au greşit în acest sezon, informează forzaroma.info.
Bogdan Lobonţ: La Roma nu există problema portarilor, dar toţi am greşit

Monarhiile din Golf îşi suspendă medierea în criza din Yemen – oficial

Monarhiile din Golf au anunţat duminică "suspendarea" medierii lor în criza din Yemen, după refuzul preşedintelui Ali Abdallah Saleh de a semna planul lor de ieşire din criză, relatează AFP.
Monarhiile din Golf îşi suspendă medierea în criza din Yemen - oficial

Banias şi Mironescu, suspectaţi într-un caz privind evaziune fiscală cu produse petroliere – surse

Mircea Banias şi Laurenţiu Mironescu sunt suspectaţi într-un caz de evaziune fiscală cu produse petrolier aduse în Portul Constanţa, cercetarea fiind începută de Parchetul Capitalei şi declinată DNA din cauza prejudiciului, care în două luni a atins un milion de euro, potrivit unor surse judiciare.
Banias şi Mironescu, suspectaţi într-un caz privind evaziune fiscală cu produse petroliere  - surse

Timiş: Fata a cărei familie acuza un medic că i-a administrat greşit o injecţie a murit la spital

Adolescenta de 14 ani din Timiş, care era internată în moarte cerebrală la Spitalul Judeţean din Timişoara şi a cărei familie acuza medicul dispensarului din localitatea Liebling că i-a administrat o injecţie în urma căreia i s-a făcut rău, a murit, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Timiş: Fata a cărei familie acuza un medic că i-a administrat greşit o injecţie a murit la spital

Arad: Peste 600 de grame de bijuterii, găsite ascunse într-un bidon de ulei, în Vama Nădlac

Peste 600 de grame de bijuterii au fost găsite, în vama arădeană Nădlac, asupra unor români care reveneau din Spania cu un microbuz, bijuteriile fiind ascunse într-un bidon de ulei pentru maşină, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Arad: Peste 600 de grame de bijuterii, găsite ascunse într-un bidon de ulei, în Vama Nădlac

Timiş: Trei răniţi într-un accident provocat de un şofer băut care a încercat apoi să fugă

Trei persoane au fost rănite, duminică seară, după ce maşina în care se aflau, condusă de un tânăr în stare de ebrietate, s-a răsturnat în afara carosabilului, pe DJ 592, între localităţile timişene Moşniţa şi Albina, în timp ce era urmărită de poliţişti, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Timiş: Trei răniţi într-un accident provocat de un şofer băut care a încercat apoi să fugă

Banias, în echipa Blaga la alegerile din PDL, are trei terenuri,două apartamente şi o casă pe faleză

Senatorul Mircea Banias, susţinător al lui Vasile Blaga la şefia PDL şi candidat la un post de vicepreşedinte al partidului, are, conform declaraţiei de avere, trei terenuri, două apartamente, o casă de locuit pe faleza nord din Constanţa, precum şi peste 480.000 de lei în conturi.
Banias, în echipa Blaga la alegerile din PDL, are trei terenuri,două apartamente şi o casă pe faleză

Zone aeriene afectate din cauza norului de cenuşă de la vulcanul islandez

Zborurile între Norvegia continentală şi arhipelagul Svalbard (Spitzberg), în Arctica, urmează să fie suspendate, iar o mică parte din spaţiul aerian al Groenlandei, teritoriu autonom al Danemarcei, va fi închisă până luni, ora 14.00 (15.00 ora României) din cauza norului de cenuşă provenind de la vulcanul islandez Grimsvotn.
Zone aeriene afectate din cauza norului de cenuşă de la vulcanul islandez

Igaş despre Mironescu: Nu am avut informaţii care să ne ducă într-o zonă cu probleme

Ministrul Administraţiei şi Internelor, Traian Igaş, a declarat luni că verificările anterioare numirii lui Laurenţiu Mironescu în funcţia de secretar general al MAI nu au adus niciun fel de informaţii care să conducă într-o zonă cu probleme.
Igaş despre Mironescu: Nu am avut informaţii care să ne ducă într-o zonă cu probleme

Ce averi au senatorul PDL Mircea Banias şi secretarul general al MAI Laurenţiu Mironescu

Senatorul Mircea Banias, susţinător al lui Vasile Blaga la şefia PDL şi candidat la un post de vicepreşedinte al partidului, are, conform declaraţiei de avere, trei terenuri, două apartamente, o casă de locuit pe faleza nord din Constanţa, precum şi peste 480.000 de lei în conturi.
Ce averi au senatorul PDL Mircea Banias şi secretarul general al MAI Laurenţiu Mironescu

Cei doi tineri răniţi după ce au căzut cu parapantele, în Alba, duşi la un spital din Cluj

Cei doi tineri răniţi în accidentul de parapantă petrecut, duminică, în judeţul Alba, au fost transportaţi cu elicopterul SMURD Mureş la un spital din Cluj, mai aproape de locul accidentului, ei neavând probleme vitale, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Cei doi tineri răniţi după ce au căzut cu parapantele, în Alba, duşi la un spital din Cluj

Uşoară perturbare a traficului aerian norvegian, din cauza norului de cenuşă de la vulcanul islandez

Zborurile între Norvegia continentală şi arhipelagul Svalbard (Spitzberg), în Arctica, urmează să fie suspendate luni din cauza norului de cenuşă provenind de la vulcanul islandez Grimsvotn, a anunţat operatorul aeroporturilor norvegiene, Avinor, citat de AFP.
Uşoară perturbare a traficului aerian norvegian, din cauza norului de cenuşă de la vulcanul islandez

Filmul „Piraţii din Caraibe: Pe ape şi mai tulburi”, în fruntea box office-ului nord-american

Filmul "Piraţii din Caraibe: Pe ape şi mai tulburi/ Pirates of the Caribbean: On Stranger Tides", al patrulea lungmetraj din franciza "Piraţii din Caraibe", a debutat weekend-ul trecut pe prima poziţie în box office-ul nord-american, potrivit cifrelor furnizate de Exhibitor Relation, relatează AFP.
Filmul

Victor Hănescu a urcat nouă poziţii şi ocupă locul 60 în clasamentul ATP

Tenismanul Victor Hănescu a urcat nouă poziţii şi ocupă locul 60, cu 850 de puncte, în clasamentul ATP dat publicităţii luni, după ce săptămâna trecută a jucat finală în turneul de la Nisa, informează site-ul atpworldtour.com.
Victor Hănescu a urcat nouă poziţii şi ocupă locul 60 în clasamentul ATP

Aterizare de urgenţă pe aeroportul Ben Gurion a unui avion El Al, cu 276 de pasageri la bord

Un avion Boeing 777 al companiei israeliene El Al, cu 276 de pasageri la bord, s-a întors şi a aterizat în siguranţă, luni dimineaţa, pe Aeroportul Internaţional Ben Gurion, după ce s-a descoperit o defecţiune la o roată din stânga aeronavei, relatează Haaretz în ediţia electronică.
Aterizare de urgenţă pe aeroportul Ben Gurion a unui avion El Al, cu 276 de pasageri la bord

Leul s-a depreciat la începutul sesiunii de luni, iar cursul a urcat peste 4,1250 lei/euro

Moneda naţională s-a depreciat la deschiderea primei şedinţe din această săptămână, iar cotaţille au urcat cu circa un ban faţă de nivelul de vineri, la peste 4,1250 lei/euro, evoluţie corelată cu mişcarea valutelor din regiune.
Leul s-a depreciat la începutul sesiunii de luni, iar cursul a urcat peste 4,1250 lei/euro

Cum să te angajezi înr-un proiect european pe un salariu minim de 1.000 de euro

Febra proiectelor europene finanţate din fondurile pentru resurse umane a umplut site-urile de recrutare cu anunţuri de angajare pentru poziţii precum manager de proiect, expert implementare, responsabil financiar sau asistent de proiect în cadrul proiectelor finanţate prin programul de dezvoltare a resurselor umane POS DRU, care derulează în prezent peste 2.000 de proiecte în care sunt implicaţi 20.000 de oameni.
Cum să te angajezi înr-un proiect european pe un salariu minim de 1.000 de euro