CELE MAI NOI ARTICOLE

UE a obţinut statut special în cadrul Adunării Generale a ONU

Uniunea Europeană a obţinut, marţi, un statut special la ONU, care îi asigură drepturi suplimentare în privinţa luărilor de cuvânt în Adunarea Generală a Naţiunilor Unite, după ce a reuşit să depăşească obiecţiile statelor mici, îngrijorate că influenţa lor se va reduce, relatează AFP.
UE a obţinut statut special în cadrul Adunării Generale a ONU

Firma Energy Rose construieşte primul său parc eolian în România, investiţie de 10 milioane euro

Firma Energy Rose, controlată de investitori israilieni, construieşte primul său parc eolian în România, în urma unei investiţii de 10 milioane euro.
Firma Energy Rose construieşte primul său parc eolian în România, investiţie de 10 milioane euro

Dinu Gheorghe: Suporterii rapidişti şi-au cumpărat 600 de bilete la meciul cu Steaua

Preşedintele FC Rapid, Dinu Gheorghe, a declarat, miercuri, la postul Sport.ro, că suporterii giuleşteni şi-au achiziţionat 600 de bilete la partida din deplasare cu Steaua deoarece gruparea din Bulevardul Ghencea nu a dorit să acorde galeriei tichete de intrare conform acordului de reciprocitate.
Dinu Gheorghe: Suporterii rapidişti şi-au cumpărat 600 de bilete la meciul cu Steaua

Eurovision 2011: Google a făcut topul celor mai populari concurenţi – Hotel FM, pe locul 8

Google a creat un site unde fanii pot urmări evoluţia popularităţii concurenţilor în căutările online, prin intermediul unui grafic temporar şi al unui clasament al celor mai căutaţi concurenţi în mediul online, informează un comunicat.
Eurovision 2011: Google a făcut topul celor mai populari concurenţi - Hotel FM, pe locul 8

Argeş: Un bărbat a fost împuşcat cu un pistol cu gaze la o vulcanizare

Un bărbat în vârstă de 61 de ani din localitatea Poiana Lacului, judeţul Argeş, a fost rănit, miercuri la prânz, fiind împuşcat cu un pistol cu gaze, în urma unui conflict pe care l-a avut cu un bărbat într-o vulcanizare din zonă.
Argeş: Un bărbat a fost împuşcat cu un pistol cu gaze la o vulcanizare

Dinamo oferă două bilete pentru unul cumpărat la meciul cu Gloria Bistriţa

FC Dinamo a anunţat pe site-ul oficial că suporterii care şi-au achiziţionat bilete la partida cu Gloria Bistriţa, disputat cu porţile închise, le pot schimba cu două tichete la unul dintre următoarele meciuri disputate pe teren propriu sau pot opta pentru restituirea contravalorii.
Dinamo oferă două bilete pentru unul cumpărat la meciul cu Gloria Bistriţa

PSD Cluj le face cadou o mască de gaze lui Boc şi Apostu, atrăgând atenţia asupra poluării oraşului

Reprezentanţii PSD Cluj le vor face cadou primarului din Cluj-Napoca, Sorin Apostu, şi premierului Emil Boc o mască de gaze, pentru a le atrage atenţia asupra poluării municipiului, din cauza nefinalizării centurii de ocolire a oraşului pe relaţia Vâlcele-Apahida, transmite corespondentul MEDIAFAX.
PSD Cluj le face cadou o mască de gaze lui Boc şi Apostu, atrăgând atenţia asupra poluării oraşului

Holrom estimează că în această lună va finaliza parcul eolian din localitatea Baia, judeţul Tulcea

Compania Holrom Renewable Energy va finaliza în această lună un parc eolian în localitatea Baia, din judeţul Tulcea, proiect în valoare de 21 milioane euro.
Holrom estimează că în această lună va finaliza parcul eolian din localitatea Baia, judeţul Tulcea

O sculptură de Gauguin, vândută la licitaţie cu 11,2 milioane de dolari

Una dintre puţinele sculpturi realizate de Paul Gauguin, un bust din lemn, a fost vândută, marţi, pentru 11,2 milioane de dolari în cadrul unei licitaţii ce a fost organizată de casa Sotheby's la New York, un record de preţ pentru sculpturile acestui artist, informează AFP.
O sculptură de Gauguin, vândută la licitaţie cu 11,2 milioane de dolari

Administratorul unei firme din Deva, cercetat pentru o evaziune fiscală de peste 570.000 de lei

Administratorul unei societăţi comerciale din Deva este cercetat pentru o evaziune fiscală de peste 570.000 de lei, după ce poliţiştii au stabilit că, timp de un an, acesta a făcut achiziţii fictive de cereale, în valoare de peste trei milioane de lei, pentru care a dedus ilegal TVA.
Administratorul unei firme din Deva, cercetat pentru o evaziune fiscală de peste 570.000 de lei

Un studiu din 2008 arăta că există o probabilitate mare ca Osama ben Laden să se afle la Abbottabad

Un studiu din 2008, efectuat de profesori universitari americani arăta că există o probabilitate foarte mare ca Osama ben Laden să se afle în oraşul unde a fost omorât în noaptea de duminică spre luni de un comando american, relatează BBC News Online.
Un studiu din 2008 arăta că există o probabilitate mare ca Osama ben Laden să se afle la Abbottabad

Pregătiri pentru concetul Shakira de la Bucureşti: Mobilier lucrat manual, răcoritoare dietetice şi bere românească

Shakira va avea mobilier de colecţie, platouri cu fructe, ceaiuri, dar şi bere românească în cabina din culisele concertului pe care îl va susţine sâmbătă în Piaţa Constituţiei din Bucureşti, informează organizatorii, Emagic.
Pregătiri pentru concetul Shakira de la Bucureşti: Mobilier lucrat manual, răcoritoare dietetice şi bere românească

Profitul AB InBev s-a dublat în primul trimestru, la 964 milioane dolari

Profitul net al Anheuser-Busch InBev (AB InBev), cel mai mare producător de bere din lume, s-a dublat în primul trimestru la 964 milioane dolari, iar veniturile au avansat cu 5,6%, creşterea preţurilor contrabalansând rezultatele slabe din SUA şi Brazilia.
Profitul AB InBev s-a dublat în primul trimestru, la 964 milioane dolari

Twitter şi site-ul New York Times, câştigători ai Webby Awards 2011. Vezi care sunt laureaţii „Oscarurilor internetului”

Actorii Zach Galifianakis şi Jim Carey, platforma de microblogging Twitter şi site-ul New York Times se numără printre laureaţii celei de-a 15-a ediţii a Webby Awards, considerate Oscarurile internetului.
Twitter şi site-ul New York Times, câştigători ai Webby Awards 2011. Vezi care sunt laureaţii

Fetiţa de 12 ani a lui ben Laden: Osama a fost capturat viu şi apoi împuşcat în faţa membrilor familiei

Fiica lui Osama ben Laden susţine că tatăl ei a fost capturat viu şi împuşcat mortal de forţele speciale americane în primele minute ale operaţiunii de la complexul din Abbottabad, au declarat oficiali din cadrul serviciilor de securitate pakistaneze, citaţi de Al-Arabiya, în pagina electronică.
Fetiţa de 12 ani a lui ben Laden: Osama a fost capturat viu şi apoi împuşcat în faţa membrilor familiei

Proprietarul terenului unde se afla reşedinţa lui Osama ben Laden, arestat în Pakistan – Sky News

Proprietarul terenului din Abbottabad unde se afla complexul lui Osama ben Laden a fost arestat, au declarat surse pakistaneze, citate de Sky News.
Proprietarul terenului unde se afla reşedinţa lui Osama ben Laden, arestat în Pakistan - Sky News

Femeile, interesate de cursuri în domeniul comunicării şi organizarea de evenimente – studiu

Româncele sunt interesate în special de domeniul comunicării şi organizării de evenimente, majoritatea celor care au făcut astfel de cursuri, în perioada ianuarie 2010 - martie 2011, având vârste între 21 şi 35 de ani şi activând deja în domeniu, rezultă dintr-un studiu remis, miercuri, MEDIAFAX.
Femeile, interesate de cursuri în domeniul comunicării şi organizarea de evenimente - studiu

Corlăţean: Parlamentarii români nu au exprimat îngrijorări sau îndoieli în discuţia cu Tauscher

Preşedintele Comisiei de politică externă din Senat, Titus Corlăţean, a declarat, miercuri, că, în discuţia cu subsecretarul de stat al SUA Ellen Tauscher privind scutul antirachetă, parlamentarii români nu au exprimat îngrijorări sau îndoieli privind amplasarea acestuia pe teritoriul român.
Corlăţean: Parlamentarii români nu au exprimat îngrijorări sau îndoieli în discuţia cu Tauscher

Tentativă de jaf la sediul unei primării din Argeş. Unul dintre suspecţi este poliţist

Mai mulţi bărbaţi cu feţele acoperite cu cagule au intrat, miercuri dimineaţă, în sediul Primăriei comunei argeşene Recea, unde l-au bătut pe paznic şi au încercat să fure bani, aceştia fugind în momentul în care au văzut o patrulă de jandarmi şi poliţişti.
Tentativă de jaf la sediul unei primării din Argeş. Unul dintre suspecţi este poliţist

Aurora boreală, văzută din nordul Statelor Unite, după ce un vânt solar a lovit câmpul magnetic al Pământului

Un curent de vânt solar care a lovit câmpul magnetic al Pământului şi a stârnit o furtună geomagnetică a făcut ca aurora boreală să se poată observa până dincolo de graniţa Canadei, în nordul Statelor Unite.
Aurora boreală, văzută din nordul Statelor Unite, după ce un vânt solar a lovit câmpul magnetic al Pământului

Obama s-a gândit 16 ore înainte să ia decizia declanşării misiunii contra lui Osama ben Laden

Barack Obama i-a lăsat pe comandanţii militari să aştepte, în tensiune, declarând că are nevoie să reflecteze la operaţiune, acordându-şi 16 ore de gândire înainte să dea undă verde pentru efectuarea raidului împotriva complexului lui Osama ben Laden, relatează Daily Mail în ediţia electronică.
Obama s-a gândit 16 ore înainte să ia decizia declanşării misiunii contra lui Osama ben Laden

Alba: Traficul pe DN 7, blocat din cauza unui accident soldat cu cinci morţi, a fost reluat

Traficul pe Drumul Naţional 7, blocat, miercuri dimineaţă, în zona localităţii Blandiana din judeţul Alba, din cauza unui accident soldat cu cinci morţi, a fost reluat după aproximativ patru ore, în zonă formându-se cozi de maşini pe o distanţă de câţiva kilometri.
Alba: Traficul pe DN 7, blocat din cauza unui accident soldat cu cinci morţi, a fost reluat

Tauscher: Scutul NATO va proteja şi Rusia, dacă alege să lucreze în mod cooperant cu noi

Subsecretarul de stat al SUA, Ellen Tauscher, a declarat, miercuri, la Palatul Parlamentului, că sistemul antirachetă este unul defensiv, care nu va subcota sau destabiliza sistemul strategic al Rusiei, subliniind că sistemul NATO va proteja şi Rusia dacă alege să lucreze cooperant.
Tauscher: Scutul NATO va proteja şi Rusia, dacă alege să lucreze în mod cooperant cu noi

Comoţiile cerebrale, pericol pentru hocheişti (studiu)

Cercetătorii canadieni au studiat comoţiile cerebrale suferite de jucătorii din liga profesionistă nord-americană de hochei pe gheaţă (NHL) în timpul a şapte sezoane şi au avertizat în privinţa riscurilor cu care se confruntă sportivii dacă îşi continuă activitatea după o asemenea lovitură.
Comoţiile cerebrale, pericol pentru hocheişti (studiu)

Aurescu: Riscurile scutului antirachetă, cu mult mai mici decât avantajele

Secretarul de stat în MAE Bogdan Aurescu a declarat, la RFI, că baza de la Deveselu din judeţul Olt va deveni bază NATO după 2015 şi că îngrijorările Moscovei faţă de scutul antirachetă vor fi discutate în Consiliul NATO-Rusia, el subliniind că acest sistem este unul strict defensiv.
Aurescu: Riscurile scutului antirachetă, cu mult mai mici decât avantajele

Unul din cei patru suspecţi prinşi în cazul tentativei de jaf de la o primărie din Argeş e poliţist

Unul dintre cei patru suspecţi prinşi de poliţişti în cazul tentativei de jaf de la sediul Primăriei din Recea (Argeş) este agent la Poliţia Locală a sectorului 6 din municipiul Bucureşti, iar ceilalţi trei tineri, cu vârste cuprinse între 23 şi 24 de ani, fără ocupaţie, sunt tot din Capitală.
Unul din cei patru suspecţi prinşi în cazul tentativei de jaf de la o primărie din Argeş e poliţist

Boc a avut o nouă întâlnire cu delegaţia FMI, pentru a discuta despre politica fiscală şi restructurarea companiilor de stat

Premierul Emil Boc a avut, miercuri, o nouă întâlnire cu reprezentanţii Fondului Monetar Internaţional (FMI), la care au participat mai mulţi miniştri şi în care s-a discutat despre politica fiscală şi restructurarea companiilor de stat, au declarat agenţiei MEDIAFAX surse oficiale.
Boc a avut o nouă întâlnire cu delegaţia FMI, pentru a discuta despre politica fiscală şi restructurarea companiilor de stat

Fmr Customs Chief In NE Romania To Be Investigated At Large For Corruption

The High Court of Justice on Tuesday ruled that Aurel Anea, former chief of the Siret crossing point in northeastern Romania, and 44 border police officers indicted for corruption will be investigated at large.
Fmr Customs Chief In NE Romania To Be Investigated At Large For Corruption

Liderul organizaţiei de tineret a PDL Buhuşi a murit la scurt timp după ce a plecat de la spital – VIDEO

Liderul organizaţiei de tineret a PDL Buhuşi, Radu Coriolan Mărginean, în vârstă de 29 de ani, a murit marţi, la scurt timp după ce a plecat de la spital unde a ajuns întrucât se simţea rău, fiindu-i administrate două injecţii.
Liderul organizaţiei de tineret a PDL Buhuşi a murit la scurt timp după ce a plecat de la spital - VIDEO

Cseke Attila cere CNAS să verifice situaţia deconturilor la furnizoriii de asistenţă medicală

Ministrul Sănătăţii, Cseke Attila, a cerut CNAS demararea unor controale la furnizorii de asistenţă medicală aflaţi în relaţie contractuală cu casele de asigurări, pentru a se verifica dacă solicitările pentru decontare sunt conform cifrelor reale.
Cseke Attila cere CNAS să verifice situaţia deconturilor la furnizoriii de asistenţă medicală

Oxford Economics a urcat estimarea privind creşterea economică a României în 2011 de la 0,1% la 1,2%

Oxford Economics a modificat în sens pozitiv estimarea privind creşterea economică a României în acest an, de la 0,1% la 1,2%, în principal datorită exporturilor şi industriei, dar şi în urma unor semnale încurajatoare din celelalte sectoare ale economiei.
Oxford Economics a urcat estimarea privind creşterea economică a României în 2011 de la 0,1% la 1,2%

Registrations Of Renault, Dacia Cars In Germany Dn 6% In April, To 12,900 Units

Registrations of Renault and Dacia cars in Germany fell 6% in April, to 12,900 units, while the overall German car market increased by 2.6%, to 266,300 cars, according to data released by Germany's motor vehicle department KBA.
Registrations Of Renault, Dacia Cars In Germany Dn 6% In April, To 12,900 Units

Tauscher, impresionată de suportul manifestat de parlamentari pentru relaţia României cu SUA

Subsecretarul de stat al SUA, Ellen Tauscher, s-a declarat, miercuri, după întâlnirea avută la Parlament cu membrii comisiilor de apărare şi politică externă, impresionată de suportul puternic manifestat de parlamentarii români pentru relaţia României cu SUA.
Tauscher, impresionată de suportul manifestat de parlamentari pentru relaţia României cu SUA

Profitul net al Allianz a scăzut cu 43,8% în primul trimestru, la 900 milioane euro

Profitul net al Allianz a scăzut cu 43,8% în primul trimestru, la 900 milioane euro, iar veniturile s-au redus cu aproape 2%, potrivit unui raport preliminar al grupului german de asigurări.
Profitul net al Allianz a scăzut cu 43,8% în primul trimestru, la 900 milioane euro

Balkan Media Forum propune realizarea unei platforme comune a mass-media din regiune

Un studiu pentru realizarea unei platforme comune a mass-media din regiunea Balcanilor ar putea fi elaborat în viitorul apropiat, potrivit concluziilor Forumului Balkan Media, eveniment organizat de instituţii ale Guvernului de la Ankara, transmite corespondentul MEDIAFAX în Turcia.
Balkan Media Forum propune realizarea unei platforme comune a mass-media din regiune

Ploaie de meteoriţi din coada cometei Halley, în noaptea de 5 spre 6 mai – VIDEO

În fiecare primăvară, Pâmântul trece prin rămăşiţele de la coada cometei Halley, meteorii arzând în atmosferă şi aducând anual ploaia de meteoriţi eta-Aquaride. Anul acesta, perioada maximă va fi în noaptea de 5 spre 6 mai.
Ploaie de meteoriţi din coada cometei Halley, în noaptea de 5 spre 6 mai - VIDEO

Înmatriculările Renault şi Dacia în Germania au scăzut cu 6% în aprilie, în timp ce piaţa a crescut

Înmatriculările de autoturisme Renault şi Dacia în Germania au scăzut cu 6% în aprilie, la 12.900 de unităţi, în timp ce piaţa a crescut cu 2,6%, la 266.300, potrivit datelor anunţate de Oficiul de Înmatriculări Auto german KBA.
Înmatriculările Renault şi Dacia în Germania au scăzut cu 6% în aprilie, în timp ce piaţa a crescut

Profitabilitate record pentru BMW în primul trimestru, datorită cererii din China şi SUA

Bayerische Motoren Werke (BMW), cel mai mare producător de automobil de lux, a înregistrat o profitabilitate record în primul trimestru, datorită succesului unor noi modele şi cererii solide din China şi Statele Unite, transmite Bloomberg.
Profitabilitate record pentru BMW în primul trimestru, datorită cererii din China şi SUA

WikiLeaks: Trupele americane s-au aflat la câteva sute metri de casa lui Osama ben Laden în 2008

Forţele americane au fost staţionate la doar câteva sute de metri de complexul lui Osama ben Laden din Abbottabad în octombrie 2008, potrivit unor telegrame diplomatice, dezvăluite de WikiLeaks, relatează The Guardian în ediţia electronică.
WikiLeaks: Trupele americane s-au aflat la câteva sute metri de casa lui Osama ben Laden în 2008

Romania 1Q Tourist Arrivals Up 13.2% On Year

Tourist arrivals in Romania rose 13.2% in the first quarter compared with the year earlier period, while the number of tourists accommodated was up 12% on the year, the statistics institute INS said Wednesday.
Romania 1Q Tourist Arrivals Up 13.2% On Year