CELE MAI NOI ARTICOLE

Depresia se tratează şi se vindecă, însă este necesară o schimbare de mentalitate

Depresia se tratează şi se vindecă, însă este necesară o schimbare de mentalitate, în schimb, netratată corect, boala evoluează către cronicizare, cu deteriorarea importantă a calităţii vieţii persoanei, la care se pot adăuga complicaţii, precum suicid sau consum de substanţe, spun medicii.
Depresia se tratează şi se vindecă, însă este necesară o schimbare de mentalitate

Moldovan despre Roberta Anastase: Nu cred că un astfel de exemplar reprezintă femeile

Purtătorul de cuvânt al PSD Radu Moldovan afirmă că ideea preşedintelui Camerei, Roberta Anastase, de a monta plastic în zonele unde are acces publicul e un "cretinism", adăugând, atunci când i s-a spus că face declaraţia de Ziua Femeii, că nu crede că "un astfel de exemplar" reprezintă femeile.
Moldovan despre Roberta Anastase: Nu cred că un astfel de exemplar reprezintă femeile

Nicoleta Grasu, campioană naţională la aruncarea discului

Sportiva Nicoleta Grasu, legitimată la CS Dinamo Bucureşti, a câştigat, marţi, pe Stadionul Iolanda Balaş Soter, titlul naţional la proba de aruncare a discului, rezultatul ei fiind de 60,18 metri.
Nicoleta Grasu, campioană naţională la aruncarea discului

Peste 600 de sindicalişti au protestat la Vaslui, faţă de Codul Muncii

Peste 600 de sindicalişti din sistemul bugetar şi cel privat al judeţului Vaslui au mărşăluit, marţi după-amiază, pe artera principală din Vaslui, şi, în final, au protestat, timp de o oră, în Piaţa Civică a municipiului reşedinţă, nemulţumiţi de prevederile noului Cod al Muncii.
Peste 600 de sindicalişti au protestat la Vaslui, faţă de Codul Muncii

Cârţu: Nu mi-e teamă să antrenez Steaua

Tehnicianul Sorin Cârţu a declarat, marţi, la sosirea în România, că trebuie să vorbească faţă în faţă cu finanţatorul Gigi Becali înainte de deveni antrenor principal la Steaua şi a precizat că nu se teme să antreneze formaţia bucureşteană.
Cârţu: Nu mi-e teamă să antrenez Steaua

Mii de femei au protestat în Turcia, denunţând practica „crimelor de onoare” şi violenţele

Mii de femei turce au manifestat cu ocazia Zilei Internaţionale a Femeii, denunţând "crimele de onoare" şi violenţele la care sunt supuse în Turcia, o ţară musulmană care speră să devină membră a Uniunii Europene, informează AFP.
Mii de femei au protestat în Turcia, denunţând practica

Incendiu la Liceul de Muzică „Ion Vidu” din Timişoara. Elevii şi profesorii au fost evacuaţi

Un incendiu a izbucnit, marţi după-amiază, în sala de concerte a Liceului de Muzică "Ion Vidu" din Timişoara, elevii şi personalul fiind evacuaţi, fără ca vreo persoană să fie rănită.
Incendiu la Liceul de Muzică

Intercontinental va împrumuta 15 milioane euro pentru achitarea unei datorii şi renovarea hotelului

Compania Hotelieră Intercontinental România (RCHI) va împrumuta 15 milioane euro de la UniCredit Ţiriac Bank, pentru restituirea unei datorii de 13,5 milioane euro către acţionarul principal, RHIC Holding, şi pentru investiţii în renovarea hotelului Intercontinental din Bucureşti.
Intercontinental va împrumuta 15 milioane euro pentru achitarea unei datorii şi renovarea hotelului

PPE: Martens invită la reuniuni preşedinţi şi premieri din PPE care participă la Consiliul European

Preşedintele PPE, Wilfried Martens, invită la summiturile PPE şefii de stat şi de guvern care participă la reuniunile Consiliului European precum şi preşedinţii principalelor instituţii UE, toţi cei de origine din PPE, a declarat purtătorul de cuvânt al Popularilor Europeni, Kostas Sasmatzoglou.
PPE: Martens invită la reuniuni preşedinţi şi premieri din PPE care participă la Consiliul European

Liderii sindicali „Pro Lex” şi-ar fi însuşit aproximativ 1.200.000 lei

Liderii sindicali "Pro Lex", Vasile Lincu şi Florin Ilie Vîlnei", cu ajutorul trezorierului sindicatului Negoiţă Voinea, şi-ar fi însuşit 1,2 milioane de lei (285.000 de euro), urmărirea penală împotriva lor fiind începută de Poliţia Română, încă de anul trecut, marţi având loc percheziţiile în caz.
Liderii sindicali

Angela Gheorghiu s-a retras din spectacolul „Faust” de la Metropolitan Opera

Angela Gheorghiu s-a retras din distribuţia spectacolului "Faust" de la Metropolitan Opera din New York, din "motive artistice", a anunţat, luni, instituţia americană, citată de New York Times.
Angela Gheorghiu s-a retras din spectacolul

Anchetă a Gărzii de Mediu privind transformarea în piaţetă a Parcului Custozza din Alba Iulia

Garda de Mediu Alba a deschis o anchetă şi verifică autorizaţiile proiectului prin care Parcul Custozza din Alba Iulia va fi transformat într-o piaţetă medievală, iar copacii vechi de peste o sută de ani ar urma să fie tăiaţi sau scoşi din rădăcini, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Anchetă a Gărzii de Mediu privind transformarea în piaţetă a Parcului Custozza din Alba Iulia

Cum glumesc „mascatii”: Au descins în Vama Stânca Costeşti şi au oferit flori angajatelor – VIDEO

Persoanele care s-au aflat, marţi, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca - Costeşti au fost surprinse de descinderea unor poliţişti cu cagule, coborâţi dintr-o maşină, care au oferit flori angajatelor din punctul de frontieră, dar şi femeilor care treceau graniţa.
Cum glumesc

CJ Dolj transferă 7 hectare de teren la Ministerul Sănătăţii pentru construirea Spitalului Regional

Consiliul Judeţean (CJ) Dolj va transfera cele şapte hectare pe care le-a primit în urma donaţiei unui craiovean pentru construcţia Spitalului Regional către Ministerul Sănătăţii, pentru ca această instituţie să poată intra într-un parteneriat public privat pentru ridicarea unei unităţi noi.
CJ Dolj transferă 7 hectare de teren la Ministerul Sănătăţii pentru construirea Spitalului Regional

Florin Răducioiu: Cu tot respectul pentru suporterii Romei, în această seară voi ţine cu Şahtior

Fostul internaţional român Florin Răducioiu a declarat, marţi, pentru postul Sky Sport, că în această seară va ţine cu Şahtior Doneţk, deşi are un mare respect pentru suporterii formaţiei AS Roma, informează site-ul romagiallorossa.it.
Florin Răducioiu: Cu tot respectul pentru suporterii Romei, în această seară voi ţine cu Şahtior

Doi reprezentanţi ai opoziţiei libiene, invitaţi în Parlamentul European

Doi reprezentanţi ai Consiliului Naţional de tranziţie, constituit de opoziţia din Libia, au fost invitaţi, marţi, în Parlamentul European (PE), la Strasbourg, pentru a informa Uniunea asupra evoluţiilor din ţara lor, a anunţat preşedintele grupului liberal, Guy Verhofstadt, citat de AFP.
Doi reprezentanţi ai opoziţiei libiene, invitaţi în Parlamentul European

Foşti directori ai Petrotrans şi Oil Terminal Constanţa, arestaţi pentru fapte de corupţie

Foştii directori ai SC Petrotrans, Octavian Natu, şi SC Oil Terminal Constanţa, Ştefan Ene, alături de alte două persoane, au fost arestaţi preventiv, marţi, în baza unor mandate emise pe numele lor de Tribunalul Constanţa, pentru fapte de corupţie.
Foşti directori ai Petrotrans şi Oil Terminal Constanţa, arestaţi pentru fapte de corupţie

Ascultă aici „Imnul vameşului – Nu ne place”, lansat de Serviciul Român de Comedie – VIDEO

"Serviciul Român de Comedie" a lansat clipul parodie "Imnul vameşului - Nu ne place", care poate fi urmărit pe www.protv.ro, informează Pro TV.
Ascultă aici „Imnul vameşului – Nu ne place”, lansat de Serviciul Român de Comedie - VIDEO

Leul a fost singura valută din regiune care s-a apreciat, iar cursul oscila aproape de 4,19 lei/euro

Moneda naţională şi-a menţinut câştigul din prima parte a sesiunii interbancare de marţi, iar cotaţiile oscilau uşor sub 4,19 lei/euro la finalul zilei de tranzacţionare, fiind singura valută din regiune care a rămas în creştere uşoară în raport cu euro.
Leul a fost singura valută din regiune care s-a apreciat, iar cursul oscila aproape de 4,19 lei/euro

Parchetul Capitalei: 44 de persoane acuzate în dosarul permiselor auto, trimise în judecată

Procurorii bucureşteni au trimis în judecată 44 de persoane acuzate în dosarul obţinerii frauduloase de permise auto în Capitală, printre care patru subofiţeri de poliţie, instructori auto şi candidaţi.
Parchetul Capitalei: 44 de persoane acuzate în dosarul permiselor auto, trimise în judecată

Pepe şi Oana Zăvoranu divorţează

Oana Zăvoranu şi Ionuţ Pascu (Pepe) au decis să divorţeze, cei doi cântăreţi, care sunt împreună de opt ani, declarând pentru MEDIAFAX că nu există şanse să se împace. Oana Zăvoranu a declarat că acţiunea de divorţ nu a fost încă depusă, însă decizia de separare a fost luată de comun acord.
Pepe şi Oana Zăvoranu divorţează

Un deputat francez propune respingerea imigranţilor care vin pe Marea Mediterană

Un deputat din cadrul partidului preşedintelui francez Nicolas Sarkozy a sugerat "retrimiterea cu bărcile" în ţările de origine a imigranţilor care vin pe Mediterană, pentru a li se oferi garanţii francezilor, după ce sondajele au arătat că extrema-dreaptă este pe primul loc în opţiunile de vot.
Un deputat francez propune respingerea imigranţilor care vin pe Marea Mediterană

Sindicaliştii pot asista miercuri la citirea moţiunii dacă fac cerere la Secretariatul Camerei

Liderii confederaţiilor sindicale şi patronale vor putea asista, miercuri, de la balcoanele sălii de plen, la citirea moţiunii de cenzură, dacă vor depune o cererere în acest sens la Secretariatul General al Camerei Deputaţilor, au decis, marţi, Birourile permanente reunite.
Sindicaliştii pot asista miercuri la citirea moţiunii dacă fac cerere la Secretariatul Camerei

Andone crede că Sorin Cârţu ar putea duce Steaua între primele trei echipe din Liga I

Antrenorul formaţiei Dinamo, Ioan Andone, a declarat, marţi, că numirea lui Sorin Cârţu la conducerea tehnică a Stelei ar putea conduce la clasarea echipei din Bulevardul Ghencea între primele trei formaţii din Liga I la finalul campionatului.
Andone crede că Sorin Cârţu ar putea duce Steaua între primele trei echipe din Liga I

UPDATE: Bursa a stagnat marţi, pe un rulaj în scădere

(adaugă informaţii, în paragrafele 16 - 19)
UPDATE: Bursa a stagnat marţi, pe un rulaj în scădere

Dan C. Mihăilescu îşi lansează volumul „Şi aşa mai departe? ” pe 15 martie

Criticul Dan C. Mihăilescu va lansa volumul "Şi aşa mai departe?" pe 15 martie, la Librăria Humanitas-Kretzulescu din Bucureşti, evenimentul fiind urmat de o sesiune de autografe, informează editura Humanitas.
Dan C. Mihăilescu îşi lansează volumul

Aproximativ 1,5 milioane de euro, furaţi dintr-o mănăstire din Spania

Poliţiştii spanioli au anunţat, marţi, că persoane necunoscute au furat 1,5 milioane de euro, păstraţi în saci din plastic, dintr-o mănăstire din Zaragoza, transmite AFP.
Aproximativ 1,5 milioane de euro, furaţi dintr-o mănăstire din Spania

ANAF rambursează în martie TVA de 1,4 miliarde lei

ANAF va rambursa în luna martie TVA în cuantum de 1,4 miliarde de lei, din care va restitui efectiv 1,16 miliarde de lei şi va compensa diferenţa, potrivit instituţiei.
ANAF rambursează în martie TVA de 1,4 miliarde lei

Primele reclame şi reviste pentru femei de la sfârşitul secolului 19, la fel de actuale şi azi

"La joc noroc, dar la ciorapul Ady 75 siguranţă", aşa suna un slogan publicitar la ciorapi de damă în jurul anului 1900, în timp ce prima revistă autohtonă pentru femei decreta:"Luxul şi moda bântuiesc lumea mai mult decât ciuma". Deşi par vintage, mesajele pentru femei din secolul 19 rămân actuale.
Primele reclame şi reviste pentru femei de la sfârşitul secolului 19, la fel de actuale şi azi

Bursa a stagnat marţi, pe un rulaj în scădere

Bursa a stagnat marţi, într-o piaţă în care prudenţa celor mai mulţi investitori a limitat lichiditatea la 32,1 milioane lei, sumă în scădere faţă de rulajul din sesiunea anterioară şi asigurat în proporţie de 64% de acţiunile Fondului Proprietatea (FP), SIF Moldova (SIF2) şi SIF Oltenia (SIF5).
Bursa a stagnat marţi, pe un rulaj în scădere

Ministerul ungar al Apărării propune construirea unui al treilea radar NATO în sudul ţării

Ministerul ungar al Apărării a propus marţi o unitate din sudul Ungariei pentru a găzdui al treilea radar 3D NATO din această ţară, relatează agenţia MTI.
Ministerul ungar al Apărării propune construirea unui al treilea radar NATO în sudul ţării

Banca centrală germană a îmbunătăţit prognoza de creştere economică a ţării cu 0,5 puncte, la 2,5%

Bundesbank, banca centrală a Germaniei, a îmbunătăţit prognoza de creştere economică a ţării cu 0,5 puncte, la 2,5%, a declarat, marţi, preşedintele instituţiei, Axel Weber, transmite AFP.
Banca centrală germană a îmbunătăţit prognoza de creştere economică a ţării cu 0,5 puncte, la 2,5%

Moldovan: În Bistriţa-Năsăud nici muştele nu zboară fără autorizaţie de la Ioan Oltean

Preşedintele PSD Bistriţa-Năsăud, Radu Moldovan, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă la Bistriţa, că vicepreşedintele PDL Ioan Oltean este "stăpânul judeţului" şi că nici măcar "muştele nu zboară fără autorizaţia" acestuia, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Moldovan: În Bistriţa-Năsăud nici muştele nu zboară fără autorizaţie de la Ioan Oltean

Oana Zăvoranu şi Ionuţ Pascu (Pepe) au decis să divorţeze după o relaţie de opt ani

Oana Zăvoranu şi Ionuţ Pascu (Pepe) au decis să divorţeze, cei doi cântăreţi, care sunt împreună de opt ani, declarând pentru MEDIAFAX că nu există şanse să se împace.
Oana Zăvoranu şi Ionuţ Pascu (Pepe) au decis să divorţeze după o relaţie de opt ani

Doi reprezentanţi ai Finanţelor, Dan Lazăr şi Dragoş Bănescu, au fost numiţi în CA al CEC Bank

Secretarul de stat în Ministerul Finanţelor Publice Dan Lazăr şi secretarul general al instituţiei, Dragoş Bănescu, au fost numiţi membri în Consiliul de Administraţie al CEC Bank.
Doi reprezentanţi ai Finanţelor, Dan Lazăr şi Dragoş Bănescu, au fost numiţi în CA al CEC Bank

Andone spune că îi vrea pe Găman şi Bărboianu, dar nu ştie ce pretenţii au

Antrenorul Ioan Andone şi-a rafirmat dorinţa ca Valerică Găman şi Ştefan Bărboianu să ajungă la Dinamo din postura de jucători liberi, dar a precizat că nu cunoaşte pretenţiile financiare ale celor doi fotbalişti.
Andone spune că îi vrea pe Găman şi Bărboianu, dar nu ştie ce pretenţii au

Sex-tape cu Jennifer Aniston. Cum promovează actriţa o marcă de apă – VIDEO

Actriţa Jennifer Aniston apare într-un videoclip intitulat "Jen Aniston's Sex Tape", în care face reclamă la o marcă de apă minerală, informează dailymail.co.uk.
Sex-tape cu Jennifer Aniston. Cum promovează actriţa o marcă de apă - VIDEO

Jucătorii echipei FC Timişoara au oferit cadouri femeilor dintr-un centru comercial

Jucătorii echipei FC Timişoara au oferit, marţi, cu ocazia Zilei Internaţionale a Femeii, cadouri doamnelor şi domnişoarelor prezente într-un centru comercial, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Jucătorii echipei FC Timişoara au oferit cadouri femeilor dintr-un centru comercial

Ziua Femeii: o multitudine de iniţiative, organizate pe plan mondial de 8 Martie

Schimbarea numelui unor străzi în Franţa şi proteste de tipul "sit-in" în Argentina reprezintă câteva dintre iniţiativele prevăzute pentru a marca Ziua Internaţională a Femeii, celebrată de un secol, potrivit AFP.
Ziua Femeii: o multitudine de iniţiative, organizate pe plan mondial de 8 Martie

UPDATE: Băsescu: România, ţară cu excepţional potenţial agricol; Aici verdele e de la Dumnezeu

(adaugă declaraţii ale preşedintelui Traian Băsescu)
UPDATE: Băsescu: România, ţară cu excepţional potenţial agricol; Aici verdele e de la Dumnezeu