Mutu spune că nu este campion la box, dar câţiva ospătari tot a "pus"

Fotbalistul echipei Cesena, Adrian Mutu, a declarat, luni seară, după un antrenament al pugilistului Lucian Bute la finalul căruia a pozat împreună cu acesta, că nu este un campion la box, dar câţiva ospătari tot a "pus".

277 afișări
Imaginea articolului Mutu spune că nu este campion la box, dar câţiva ospătari tot a "pus"

Mutu spune că nu este campion la box, dar câţiva ospătari tot a "pus" (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Nu-s eu campion, dar câţiva ospătari tot am pus", a spus Mutu.

Adrian Mutu a asistat, luni, în Sala Dinamo, la un antrenament al lui Lucian Bute, care îşi va pune în joc pentru a opta oară centura mondială în faţa francezului Jean Paul Mendy, în data de 9 iulie.

Mutu a bătut un ospătar într-un local din centrul Florenţei, în data de 23 octombrie 2010, când era legitimat la Fiorentina. Kosovarul Berat Recaj, care a fost externat din spitalul Santa Maria Nouva la câteva ore după incident, a suferit "o traumă contuzivă cranio-facială cu multiple escoriaţii, contuzii la torace şi abdomen şi o fractură de piramidă nazală". De asemenea, în 2006 Mutu a fost acuzat că ar fi lovit un angajat al unui restaurant din Constanţa, incident care ar fi avut loc în camera fotbalistului. Adrian Mutu a negat acuzaţiile bărbatului respectiv.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici