CELE MAI NOI ARTICOLE

Casa de Pensii a MAI primeşte în continuare adeverinţe, dar nu mai recalculează pensii

Casa de Pensii a MAI primeşte în continuare adeverinţe cu veniturile realizate de foştii angajaţi ai ministerului, însă nu mai recalculează nicio pensie până la apariţia noii HG privind procedura de punere în aplicare a Legii 119/2010.
Casa de Pensii a MAI primeşte în continuare adeverinţe, dar nu mai recalculează pensii

O persoană a aruncat cu zăpadă spre preşedinte, când acesta pleca de la manifestările de la Focşani

Preşedintele Traian Băsescu a plecat, în jurul orei 16.30, de la manifestările organizate la Focşani de Ziua Unirii Principatelor, iar când a urcat în maşină o persoană a aruncat spre acesta cu zăpadă, fără a-l lovi.
O persoană a aruncat cu zăpadă spre preşedinte, când acesta pleca de la manifestările de la Focşani

Autorităţile ruse caută trei persoane, suspectate de implicare în atentatul de la Moscova

Trei persoane, suspectate că ar fi implicate în atentatul sinucigaş comis luni la aeroportul Domodedovo din Moscova, sunt căutate de autorităţile ruse, a declarat o sursă din poliţie pentru agenţia Interfax.
Autorităţile ruse caută trei persoane, suspectate de implicare în atentatul de la Moscova

Boc discută cu Botiş, Igaş şi Ialomiţianu despre noua metodologie privind pensiile militare

Premierul Emil Boc discută, la Guvern, cu ministrul Muncii, Ioan Botiş, ministrul Finanţelor, Gheorghe Ialomiţianu, şi ministrul Internelor, Traian Igaş, după ce Coaliţia a decis, luni, ca termenul de recalculare a pensiilor militarilor să fie prelungit până la 31 decembrie 2011, pentru emiterea unui nou act privind aplicarea acestui proces.
Boc discută cu Botiş, Igaş şi Ialomiţianu despre noua metodologie privind pensiile militare

Vânzările Mega Image au crescut anul trecut cu 37%, la circa un miliard lei, după extinderea reţelei

Vânzările Mega Image au crescut anul trecut cu 37%, la circa un miliard de lei (inclusiv TVA), evoluţie susţinută, printre altele, de expansiune reţelei de magazine, valoarea investiţiilor realizate în 2010 în România depăşind 35 de milioane de euro.
Vânzările Mega Image au crescut anul trecut cu 37%, la circa un miliard lei, după extinderea reţelei

Alba:Fost funcţionar din cadrul Prefecturii Alba şi soţia sa, condamnaţi la închisoare cu suspendare

Un fost funcţionar din cadrul Prefecturii Alba, Nicolae Puiuleţ, şi soţia sa au fost condamnaţi, luni, de Tribunalul Alba, la patru ani de închisoare cu suspendare pentru trafic de influenţă, respectiv complicitate la trafic de influenţă, sentinţa nefiind definitivă.
Alba:Fost funcţionar din cadrul Prefecturii Alba şi soţia sa, condamnaţi la închisoare cu suspendare

Polonia nu poate risca temperarea economiei întrucât redresarea nu este suficient de solidă

Polonia nu poate risca măsuri de temperare a economiei întrucât ritmul redresării nu este suficient de solid, a declarat luni, într-un interviu, Zyta Gilowska, membru în consiliul de politică monetară al băncii centrale, transmite Reuters.
Polonia nu poate risca temperarea economiei întrucât redresarea nu este suficient de solidă

Aproape 40 de infecţii nosocomiale, descoperite în spitalele din judeţul Constanţa în 2010

Aproape 40 de infecţii nosocomiale au fost descoperite în cursul anului trecut în unităţile sanitare din judeţul Constanţa, cele mai multe dintre acestea fiind înregistrate la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Aproape 40 de infecţii nosocomiale, descoperite în spitalele din judeţul Constanţa în 2010

Maximilian Haas este ofertat de FC Middlesbrough

Fundaşul german al formaţiei Bayern München II (3.Bundesliga) Maximilian Haas este ofertat de clubul FC Middlesbrough, din eşalonul secund al Angliei, conform kicker.de.
Maximilian Haas este ofertat de FC Middlesbrough

Crescătorii de porci spun că vor pierde 100 milioane lei în trei luni dacă preţul cărnii nu creşte

Crescătorii de porci din România estimează că vor înregistra pierderi de circa 100 de milioane de lei în următoarele trei luni dacă preţul cărnii se va menţine la nivelul scăzut înregistrat în prezent şi cer sprijin din partea Ministerului Agriculturii.
Crescătorii de porci spun că vor pierde 100 milioane lei în trei luni dacă preţul cărnii nu creşte

ERATĂ: Ministerul Finanţelor a atras un miliard de lei prin vânzare de certificate la şapte luni

(corectează scadenţa titlurilor în primul paragraf, în loc de " cu scadenţa la un an" se va citi "cu scadenţa la şapte luni")
ERATĂ: Ministerul Finanţelor a atras un miliard de lei prin vânzare de certificate la şapte luni

Dmitri Medvedev cere „regim de securitate special” în gări şi aeroporturi, după atentatul de luni

Preşedintele rus, Dmitri Medvedev, a cerut luni instituirea unui "regim de securitate special" în gări şi aeroporturi, după atentatul sinucigaş comis la aeroportul Domodedovo din Moscova, soldat cu 31 de morţi şi peste 130 de răniţi, relatează AFP.
Dmitri Medvedev cere

Peste 1.400 de angajaţi din patru spitale vasluiene au câştigat în instanţă banii tăiaţi din salarii

Peste 1.400 de angajaţi din patru spitale vasluiene au câştigat în instanţă cei 25 la sută tăiaţi din salariu începând cu 1 iulie 2010, Sindicatul Judeţean "Sanitas" susţinând că Vaslui este primul judeţ din ţară care obţine o sentinţă favorabilă în acest sens împotriva Ministerului Sănătăţii.
Peste 1.400 de angajaţi din patru spitale vasluiene au câştigat în instanţă banii tăiaţi din salarii

INTERVIU: Predoiu: Prima cerinţă pentru noul CSM ar fi să arate că practică adevărul

Ministrul Justiţiei Cătălin Predoiu consideră că prima cerinţă pentru noul CSM ar fi să arate că practică adevărul, iar primul gest de curaj ar fi să admită deschis nivelul scăzut de profesionalism şi problemele de integritate în multe locuri din sistem.
INTERVIU: Predoiu: Prima cerinţă pentru noul CSM ar fi să arate că practică adevărul

Keanu Reeves a anunţat două noi proiecte din franciza „Matrix”

Keanu Reeves a făcut o serie de dezvăluiri privind realizarea a două noi filme în cadrul francizei "Matrix", acestea putând fi turnate în 3D, informează contactmusic.com.
Keanu Reeves a anunţat două noi proiecte din franciza

Avion de pasageri, escortat de aviaţia militară în M.Britanie, un bărbat fiind arestat la aterizare

Un bărbat a fost arestat după ce un avion de pasageri, care efectua o cursă între Abu Dhabi şi aeroportul Heathrow din Londra, a fost redirecţionat către aeroportul londonez Stansted, aeronava fiind escortată de aparate ale Forţelor Aeriene Regale, relatează Sky News.
Avion de pasageri, escortat de aviaţia militară în M.Britanie, un bărbat fiind arestat la aterizare

Sprijin pentru Mourinho „fabricat” de conducerea Realului

Publicaţia catalană El Mundo Deportivo scrie, luni, că oficialii clubului Real Madrid au "fabricat" un sprijin pentru tehnicianul Jose Mourinho, după ce au afişat un banner pe arena Santiago Bernabeu la meciul cu Real Mallorca.
Sprijin pentru Mourinho

Crescătorii de porci: Este posibil ca România să fi importat carne contaminată cu dioxină

Crescătorii de porci susţin că este posibil ca în România să fi ajuns carne de porc din Germania contaminată cu dioxină, un produs cancerigen, şi cer interzicerea importurilor din această ţară, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, Gheorghe Caruz, preşedintele patronatului din domeniu.
Crescătorii de porci: Este posibil ca România să fi importat carne contaminată cu dioxină

Iniţiativa votului prin corespondenţă, dezbătută de partidele politice, marţi, la TVR Internaţional

Proiectul de lege care prevede dreptul alegătorilor români din străinătate de a vota prin corespondenţă va fi dezbătut de reprezentanţi ai partidelor politice în emisiunea "Români despre români", transmisă de TVR Internaţional, marţi, de la ora 21.00, informează Televiziunea Publică.
Iniţiativa votului prin corespondenţă, dezbătută de partidele politice, marţi, la TVR Internaţional

Tăriceanu: PNL şi PSD trebuie să se alieze şi să modifice Constituţia

Fostul lider al PNL Călin Popescu Tăriceanu afirmă că PNL şi PSD trebuie să realizeze "o platformă" comună pentru a asigura revenirea României la statutul de ţară democratică, obiectiv pentru care este nevoie de înlăturarea prin alegeri a şefului statului şi a PDL, dar şi de modificarea Constituţiei
Tăriceanu: PNL şi PSD trebuie să se alieze şi să modifice Constituţia

O fiolă cu sângele papei Ioan Paul al II-lea, expusă într-o biserică din Cracovia

O fiolă cu sângele papei Ioan Paul al II-lea, recoltată cu puţin timp înainte de moartea fostului Suveran Pontif, va fi expusă începând din luna mai într-o biserică din Cracovia, aflată în prezent în construcţie, informează lavie.fr.
O fiolă cu sângele papei Ioan Paul al II-lea, expusă într-o biserică din Cracovia

UPDATE: Bursa a revenit pe creştere după două şedinţe de corecţii

(adaugă informaţii, în paragrafele 17 şi 20 - 21)
UPDATE: Bursa a revenit pe creştere după două şedinţe de corecţii

Boc discută cu Botiş şi Igaş, după ce Coaliţia a decis prelungirea recalculării pensiilor militare

Premierul Emil Boc discută, la Guvern, cu ministrul Muncii, Ioan Botiş, şi cu cel al Internelor, Traian Igaş, după ce Coaliţia a decis, luni, ca termenul de recalculare a pensiilor militarilor să fie prelungit până la 31 decembrie 2011, pentru emiterea unui nou act privind aplicarea acestui proces.
Boc discută cu Botiş şi Igaş, după ce Coaliţia a decis prelungirea recalculării pensiilor militare

S-a deschis cel mai înalt restaurant din lume

Cei care vor să ia masa la restaurantul "din cer" trebuie să meargă pana în Dubai şi să urce cu liftul până la etajul 122 al celei mai înalte clădiri din lume, Burj Khalifa. Restaurantul nu este recomandat sub nicio formă celor care au rău de înălţime pentru că este construit la 422 de metri de sol.
S-a deschis cel mai înalt restaurant din lume

Furtul de 1 milion de euro din Ploieşti: 4 persoane oprite în Vama Nădlac

Patru persoane au fost oprite de autorităţile din vama arădeană Nădlac, fiind suspecte într-un caz de furt din Prahova, iar surse judiciare spun că acestea au legătură cu reclamaţia privind dispariţia unui milion de euro din Ploieşti şi că o persoană era dată în urmărire generală în acest caz.
Furtul de 1 milion de euro din Ploieşti: 4 persoane oprite în Vama Nădlac

Intel a majorat cu 10 miliarde dolari, la 14,2 miliarde dolari, programul de răscumpărare de acţiuni

Intel, cel mai mare producător de microprocesoare din lume, a suplimentat cu zece miliarde de dolari, la 14,2 miliarde de dolari, programul de răscumpărare de acţiuni, fiind încurajat de creşterea veniturilor datorită cererii pentru tehnologie din partea companiilor.
Intel a majorat cu 10 miliarde dolari, la 14,2 miliarde dolari, programul de răscumpărare de acţiuni

Adjunctul Penitenciarului Galaţi şi alte 12 persoane, judecaţi pentru uciderea unui deţinut în iunie

Directorul adjunct al Penitenciarului Galaţi a fost trimis în judecată alături de alte 12 persoane - gardieni, cadre medicale, supraveghetori - în cazul uciderii unui deţinut, în iunie 2010, incident care a fost apoi ascuns.
Adjunctul Penitenciarului Galaţi şi alte 12 persoane, judecaţi pentru uciderea unui deţinut în iunie

UPDATE: Bilanţul atentatului de la aeroportul Domodedovo a ajuns la 31 de morţi şi 130 de răniţi

(Modifică bilanţul victimelor şi adaugă detalii)
UPDATE: Bilanţul atentatului de la aeroportul Domodedovo a ajuns la 31 de morţi şi 130 de răniţi

Bursa a revenit pe creştere după două şedinţe de corecţii, pe un rulaj susţinut de acţiuni Petrom

Bursa a crescut luni cu 0,26%, după două şedinţe de corecţii uşoare, iar tranzacţiile cu titlurile OMV Petrom (SNP) au asigurat o treime din lichiditatea pieţei acţiunilor, de 15,2 milioane lei.
Bursa a revenit pe creştere după două şedinţe de corecţii, pe un rulaj susţinut de acţiuni Petrom

Nicolas Sarkozy doreşte o mai mare implicare a europenilor în procesul de pace din Orientul Mijlociu

Preşedintele Franţei, Nicolas Sarkozy, a cerut o mai mare implicare a europenilor în procesul de pace israelo-palestinian, criticând implicit politica Statelor Unite, informează AFP.
Nicolas Sarkozy doreşte o mai mare implicare a europenilor în procesul de pace din Orientul Mijlociu

Leul a consemnat oscilaţii reduse, iar cursul a închis şedinţa sub 4,27 lei/euro

Cotaţiile monedei naţionale oscilau sub 4,27 lei/euro spre sfârşitul sesiunii de tranzacţionare de luni, deşi au fost momente când piaţă a încercat să spargă acest nivel, potrivit dealerilor, însă presiunea la vânzare de euro a întors paritatea spre 4,2670 lei/euro.
Leul a consemnat oscilaţii reduse, iar cursul a închis şedinţa sub 4,27 lei/euro

Guvernul a sesizat CNA cu privire la Antena3 care a informat eronat publicul privind bugetul lui Boc

Guvernul a sesizat CNA cu privire la Antena 3, din cauză că, în emisiunile "100 de Minute" şi "La Ordinea Zilei" din 13 ianuarie, moderatoarele Alesasandra Stoicescu şi Dana Grecu au "informat eronat" publicul referitor la bugetul guvernului din acest an.
Guvernul a sesizat CNA cu privire la Antena3 care a informat eronat publicul privind bugetul lui Boc

CFR Cluj a pierdut meciul amical cu Metalurg Doneţk, scor 2-4

Campioana României, CFR Cluj, a fost învinsă, luni, cu scorul de 4-2, de echipa ucraineană Metalurg Doneţk, în al doilea meci de pregătire al stagiului din Antalya.
CFR Cluj a pierdut meciul amical cu Metalurg Doneţk, scor 2-4

Băsescu: Şi la Iaşi şi la Focşani ştiam ce o să se întâmple

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni, că ştia ce urma să se întâmple atât la Iaşi, cât şi la Focşani, referindu-se la reacţiile participanţilor la manifestările dedicate Zilei Unirii.
Băsescu: Şi la Iaşi şi la Focşani ştiam ce o să se întâmple

Banca centrală a Ungariei a majorat dobânda cheie pentru a treia lună consecutiv

Banca centrală a Ungariei a majorat, luni, dobânda de politică monetară, a treia lună consecutiv, pentru a tempera inflaţia, în pofida guvernului care vrea reducerea costului împrumuturilor pentru susţinerea creşterii economice, transmite Bloomberg.
Banca centrală a Ungariei a majorat dobânda cheie pentru a treia lună consecutiv

Valer Marian îl interpelează pe ministrul Igaş,după ce acesta a anunţat că îl acţionează în judecată

Senatorul PSD Valer Marian i-a adresat o interpelare ministrului Internelor, Traian Igaş, cerându-i acestuia demisia şi întrebându-l dacă a fost sancţionat pentru proxenetism, dacă a avut dosar penal pentru furt de lemne şi de câte ori a fost sancţionat pentru schimb ilegal de valută.
Valer Marian îl interpelează pe ministrul Igaş,după ce acesta a anunţat că îl acţionează în judecată

Marilyn Monroe şi Elizabeth Taylor obişnuiau să îşi radă părul de pe faţă

Marilyn Monroe şi Elizabeth Taylor, două actriţe celebre de la Hollywood, foloseau în "lupta" lor cu nedoritul păr facial un instrument cât se poate de banal - lama de ras -, a declarat fosta esteticiană a celor două vedete, citată de hollywoodreporter.com.
Marilyn Monroe şi Elizabeth Taylor obişnuiau să îşi radă părul de pe faţă

Vlad Bujor vrea să ajute Universitatea Craiova să urce în clasament

Atacantul Vlad Bujor, care se pregăteşte cu echipa Universitatea Craiova, speră să fie păstrat în lot de antrenorul Nicolo Napoli şi să ajute formaţia olteană să urce în clasamentul Ligii I, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Vlad Bujor vrea să ajute Universitatea Craiova să urce în clasament

Denunţătorul adjunctului RAR Bihor a fost unul dintre intermediarii mitei, anchetat şi el de DNA

Persoana care l-a denunţat pe directorul adjunct al RAR Bihor Mihai Domocoş, arestat pentru luare de mită, a fost un orădean care intermedia mita între proprietarii autoturismelor şi funcţionari, bărbatul fiind anchetat şi el de DNA, pentru trafic de influenţă, potrivit reprezentanţilor DGA.
Denunţătorul adjunctului RAR Bihor a fost unul dintre intermediarii mitei, anchetat şi el de DNA