CELE MAI NOI ARTICOLE

Mandorlini: Am crezut tot timpul că vom învinge

Antrenorul formaţiei CFR Cluj, Andrea Mandorlini, a declarat luni că a crezut tot timpul în victoria echipei sale în partida cu Universitatea Craiova, câştigată cu scorul de 3-2 (0-2), după ce ardelenii au evoluat cu un om mai puţin, de la scorul de 0-2.
Mandorlini: Am crezut tot timpul că vom învinge

Guvernul reduce numărul de paturi în spitale şi taie autorizaţii pentru minim 150 unităţi

Guvernul va reduce numărul de paturi în spitale cu 9.200 şi nu va reînnoi autorizaţiile pentru cel puţin 150 dintre cele mai ineficiente spitale, până la finele anului, se arată în scrisorea de intenţie convenită de Guvern cu FMI şi obţinută de MEDIAFAX.
Guvernul reduce numărul de paturi în spitale şi taie autorizaţii pentru minim 150 unităţi

Contribuţiile băncilor la Fondul de Garantare a Depozitelor vor creşte, începând din 2011

Fondul de Garantare a Depozitelor (FGD) îşi va întări finanţarea prin creşterea contribuţiilor băncilor participante, din 2011, şi va renunţa treptat la liniile de credit stand-by de la instituţiile de credit, potrivit memorandumului de înţelegere încheiat de România cu Uniunea Europeană.
Contribuţiile băncilor la Fondul de Garantare a Depozitelor vor creşte, începând din 2011

Încadrarea în „alte condiţii de muncă” dublează punctajul de pensionare

Senatorii au adoptat, luni, un amendament care prevede că punctajul lunar realizat în perioada în care beneficiarul a fost încadrat în "alte condiţii" decât cele speciale sau deosebite se majorează cu 100%.
Încadrarea în

Inscripţiile şi imaginile graffiti vor fi interzise pe clădirile din Bucureşti

Inscripţiile şi imaginile de tip graffiti vor fi interzise pe clădirile din Bucureşti fără acordul proprietarilor, iar administratorii parcurilor şi grădinilor publice vor fi obligaţi să amenajeze zone speciale pentru acestea.
Inscripţiile şi imaginile graffiti vor fi interzise pe clădirile din Bucureşti

Guvernul promite FMI că va tăia din alocaţia familiei monoparentale şi complementare pentru copii

Guvernul s-a angajat în scrisoarea suplimentară de intenţie cu FMI, obţinută de MEDIAFAX, că va reduce sau direcţiona "mai bine" alocaţia pentru familia monoparentală, precum şi alocaţia complementară pentru copii, în timp ce schema de venit minim garantat va fi exceptată de la reducerea de 15%.
Guvernul promite FMI că va tăia din alocaţia familiei monoparentale şi complementare pentru copii

Studiile cu diplomă – perioadă de cotizare în cazul pensiilor militare anticipate parţiale

Senatorii au adoptat, luni, un amendament la proiectul Legii pensiilor potrivit căruia se consideră stagiu de cotizare pentru militarii în retragere, în vederea pensionării anticipate parţiale, perioada de studii universitare, cu condiţia existenţei unei diplome de absolvire.
Studiile cu diplomă - perioadă de cotizare în cazul pensiilor militare anticipate parţiale

Vezi aici măsurile convenite de Guvern cu FMI şi CE

Fondul de salarii pentru sistemul bugetar va fi limitat anul viitor la 39 de miliarde lei, prin reducerea numărului total de angajaţi în sectorul public, potrivit potrivit Memoramdumului suplimentar de Înţelegere convenit de România cu FMI şi UE şi obţinut de MEDIAFAX.
Vezi aici măsurile convenite de Guvern cu FMI şi CE

Blaz Sliskovici: Sunt bucuros că am retrogradat cu capul sus

Antrenorul echipei Unirea Alba Iulia, Blaz Sliskovici, a declarat luni, după înfrângerea suferită pe teren propriu de formaţia sa, scor 1-2, cu Dinamo, că este bucuros că gruparea sa a retrogradat în Liga a II-a cu capul sus.
Blaz Sliskovici: Sunt bucuros că am retrogradat cu capul sus

Guvernul a promis FMI că AVAS va vinde 18 mici societăţi

Guvernul s-a angajat în scrisoarea suplimentară de intenţie cu FMI, obţinută de MEDIAFAX, că Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului va finaliza în 2010 vânzarea celor 18 companii mici aflate integral în portofoliu şi va ceda participaţiile minoritare deţinute în cel puţin 150 companii.
Guvernul a promis FMI că AVAS va vinde 18 mici societăţi

Datoriile firmelor către stat au crescut în primul trimestru la 18,7 miliarde de lei

Datoriile firmelor la bugetul general consolidat au urcat în primul trimestru cu 8,5% la 18,69 miliarde lei (circa 4,45 miliarde euro), cea mai mare parte a obligaţiilor neachitate fiind la bugetul de stat, potrivit scrisorii suplimentare de intenţie la acordul stand-by cu FMI, obţinută de MEDIAFAX.
Datoriile firmelor către stat au crescut în primul trimestru la 18,7 miliarde de lei

Romania To Limit 2011 Public Sector Wage Fund To RON39B

Romania will limit the public sector salary fund for next year to 39 billion lei (EUR1=RON4.1641) by reducing the number of employees in the public sector, according to the Memorandum of Understanding between Romania and the IMF and EU.
Romania To Limit 2011 Public Sector Wage Fund To RON39B

Şeitan: Am mers pe ideea să îngheţăm pensionările anticipate pentru 6 luni

Ministrul Muncii, Mihail Şeitan, a precizat, luni, la Senat, că în discuţiile cu FMI s-a mers pe ideea îngheţării pensionărilor anticipate pentru şase luni, până la sfârşitul acestui an, după aplicarea Legii sistemului unitar de pensii.
Şeitan: Am mers pe ideea să îngheţăm pensionările anticipate pentru 6 luni

Alice Preda respiră fără aparate pentru prima dată de la internarea în SUUB

Alice Preda respiră fără aparate pentru prima dată de la internarea ei în Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti (SUUB), unde a fost adusă în stare foarte gravă după ce a intrat în şoc septic în urma unui serclaj în Spitalul CF2, a declarat luni, agenţiei MEDIAFAX, medicul Bogdan Popescu.
Alice Preda respiră fără aparate pentru prima dată de la internarea în SUUB

FOCUS: Turoperatorii nu mai reduc tarifele, dar pregătesc oferte speciale pentru bugetari

Operatorii din turism afirmă că nu mai pot scădea preţurile pachetelor turistice pentru vacanţele din vară, însă vor lansa oferte speciale pentru a nu pierde bugetarii ale căror salarii urmează să fie reduse cu 25%.
FOCUS: Turoperatorii nu mai reduc tarifele, dar pregătesc oferte speciale pentru bugetari

O „taxă pe grăsime” ar putea fi introdusă în Marea Britanie

Alimentele grase (junk food) şi băuturile carbogazoase ar putea fi impozitate, în Marea Britanie, cu o taxă pe grăsime, care s-ar putea dovedi eficientă în lupta împotriva obezităţii şi ar putea genera venituri suplimentare pentru buget, informează dailymail.co.uk.
O

Guvernul s-a angajat în faţa FMI să impună coplata pentru servicii medicale, cu scutiri limitate

Guvernul s-a angajat în negocierile cu Fondul Monetar Internaţional şi Comisia Europeană să introducă sistemul de coplată pentru serviciile medicale, iar ponderea scutirilor de la obligaţia dea a efectua această plată să nu depăşească un nivel limitat, conform înţelegerii cu cele două instituţii.
Guvernul s-a angajat în faţa FMI să impună coplata pentru servicii medicale, cu scutiri limitate

CFR Cluj a învins-o pe Universitatea Craiova, scor 3-2, după ce a revenit de la 0-2

Formaţia CFR Cluj a învins, luni, în deplasare, cu scorul de 3-2 (0-2), echipa Universitatea Craiova, în etapa a XXXII-a a Ligii I, gruparea clujeană revenind de la 0-2, deşi a evoluat în inferioritate numerică din minutul 38 al meciului.
CFR Cluj a învins-o pe Universitatea Craiova, scor 3-2, după ce a revenit de la 0-2

Romania’s Child-Rearing Benefit To Return To Fixed Rate – Sources

Romania’s child-rearing benefit, currently set at 85% of the parent’s average income for the previous year, might return to a fixed rate, said sources who took part in talks with President Traian Basescu Monday.
Romania’s Child-Rearing Benefit To Return To Fixed Rate - Sources

Elevul din Timişoara care a înjunghiat doi colegi spune că a fost jignit şi umilit de aceştia

Elevul de clasa a XI-a de la Grupul Industrial de Transporturi Auto din Timişoara, care a înjunghiat luni, doi colegi le-a declarat poliţiştilor că a recurs la acest gest deoarece aceştia l-au umilit şi l-au jignit pentru că este oltean.
Elevul din Timişoara care a înjunghiat doi colegi spune că a fost jignit şi umilit de aceştia

BVB a urcat cu 9,7%, cel mai accelerat ritm din octombrie 2008

Bursa a crescut puternic luni, cu 9,7%, în cel mai alert ritm din octombrie 2008, şi a recuperat o mare parte din corecţia severă, de 13,3%, înregistrată în săptămâna anterioară, revenirea fiind influenţă de ascesiunea spectaculoasă a pieţelor externe.
BVB a urcat cu 9,7%, cel mai accelerat ritm din octombrie 2008

Romania Freezes Early Retirement, Limits Retirement For Incapacitated People

The Romanian Government will freeze early retirement starting June 1, 2010 until the country’s new pension law is enforced, and pensions for incapacitated people will be granted only if they were previously approved by Labor Ministry medical assessment teams.
Romania Freezes Early Retirement, Limits Retirement For Incapacitated People

Autorităţile române s-au angajat să nu promoveze legea insolvenţei personale

Autorităţile române s-au angajat să nu promoveze unele iniţiative legislative, precum proiectul legii insolvenţei personale, care ar submina disciplina în materie de creditare, pentru a consolida stabilitatea financiară, potrivit memorandumului de înţelegere încheiat cu FMI şi Uniunea Europeană.
Autorităţile române s-au angajat să nu promoveze legea insolvenţei personale

Băsescu şi-a amânat acţiunile externe pentru a se implica în implementarea măsurilor

Şeful statului le-a spus parlamentarilor că şi-a amânat toate acţiunile externe timp de 3 luni pentru a se implica în această perioadă de criză în implementarea măsurilor de reformă şi că îşi asumă responsabilitatea pentru aceste măsuri împreună cu Executivul, susţin surse participante la întâlnire.
Băsescu şi-a amânat acţiunile externe pentru a se implica în implementarea măsurilor

Guvernul vrea să introducă impozit pe cifra de afaceri pentru distribuitorii de medicamente

Guvernul se angajează, conform scrisorii obţinute de MEDIAFAX şi pe care urmează să o trimită conducerii FMI pentru eliberarea unei noi tranşe de împrumut, să introducă un impozit pe cifra de afaceri planificată pentru distribuitorii de medicamente.
Guvernul vrea să introducă impozit pe cifra de afaceri pentru distribuitorii de medicamente

Producătorii străini de software ar putea pleca din România, după eliminarea facilităţilor

Eliminarea de către Guvern a scutirii de la plata impozitului pe venit acordat programatorilor din domeniul IT ar putea determina producătorii străini de aplicaţii informatice să plece din România, apreciază directorul general al TotalSoft, Liviu Drăgan.
Producătorii străini de software ar putea pleca din România, după eliminarea facilităţilor

Fondul de salarii va fi limitat la 39 de miliarde lei în 2011, prin reducerea numărului de angajaţi

Fondul de salarii pentru sistemul bugetar va fi limitat anul viitor la 39 de miliarde lei, prin reducerea numărului total de angajaţi în sectorul public, potrivit potrivit Memoramdumului suplimentar de Înţelegere convenit de România cu FMI şi UE şi obţinut de MEDIAFAX.
Fondul de salarii va fi limitat la 39 de miliarde lei în 2011, prin reducerea numărului de angajaţi

Mai mulţi arheologi polonezi se vor deplasa la locul accidentului de la Smolensk

O echipă de arheologi polonezi se va deplasa în această săptămână la locul accidentului avionului prezidenţial al lui Lech Kaczynski, în Rusia, pentru a efectua investigaţii suplimentare, a anunţat luni Michal Boni, un colaborator apropiat al premierului Donald Tusk.
Mai mulţi arheologi polonezi se vor deplasa la locul accidentului de la Smolensk

Romania Scraps 13th Salary For Public Workers Amid Spending Cuts

Romania will not pay public sector employees a 13th monthly salary this year and the measure will be included in next year’s state budget, according to the Memorandum of Understanding between Romania and the IMF and EU.
Romania Scraps 13th Salary For Public Workers Amid Spending Cuts

Memorandumul cu FMI: Companiile monitorizate vor reduce arieratele cu 2,5%

Guvernul s-a angajat în negocierile cu Fondul Monetar Internaţional şi Comisia Europeană ca fiecare dintre cele zece companii monitorizate să reducă trimestrial arieratele cu 2,5%, diminuarea urmând să fie efectuată începând cu al treilea trimestru al acestui an.
Memorandumul cu FMI: Companiile monitorizate vor reduce arieratele cu 2,5%

Sondaj organizat de serviciul de ambulanţă britanic: „Cât de cool este Hitler?”

Directorii serviciului de ambulanţă britanic au cheltuit 10.000 de lire sterline (11.500 de euro) pentru un sondaj în rândul angajaţilor, cărora li s-a cerut să ierarhizeze o serie de personalităţi, printre care şi Hitler, în funcţie de cât de "cool" li se păreau acestea, relatează dailymail.co.uk.
Sondaj organizat de serviciul de ambulanţă britanic:

România are un stand propriu la piaţa de film de la Cannes

România va avea, pentru al cincilea an consecutiv, un pavilion individual în cadrul Festivalului Internaţional de Film de la Cannes, în Village International, la Marché du Film (12-21 mai), au declarat pentru MEDIAFAX reprezentanţii organizatorilor, Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc.
România are un stand propriu la piaţa de film de la Cannes

Romania To Tax Food Vouchers, Bank Deposit Interests

Romania’s government will tax food vouchers, capital gains--including interests on bank deposits--and severance payments, and will eliminate tax exemptions for IT programmers.
Romania To Tax Food Vouchers, Bank Deposit Interests

Guvernul s-a angajat să privatizeze sau să închidă Termoelectrica şi să privatizeze CFR Marfă

Guvernul s-a angajat în faţa FMI şi CE să înceapă procedurile de privatizare sau închidere pentru Termoelectrica şi să vândă pachetul majoritar de acţiuni la CFR Marfă, potrivit Memoramdumului suplimentar de Înţelegere convenit de România cu FMI şi UE şi obţinut de MEDIAFAX.
Guvernul s-a angajat să privatizeze sau să închidă Termoelectrica şi să privatizeze CFR Marfă

Arbitrul Marius Martiş rămâne în arest

Arbitrul focşănean Marius Martiş, arestat preventiv pentru complicitate la luare şi dare de mită, rămâne în arest după ce magistraţii Tribunalului Argeş au respins luni ca neîntemeiată cererea de eliberare provizorie sub control judiciar depusă de acesta la sfârşitul săptămânii trecute.
Arbitrul Marius Martiş rămâne în arest

Inspectorii fiscali vor primi „stimulente adecvate” pentru a reduce evaziunea fiscală

Inspectorii fiscali cu atribuţii în colectarea taxelor şi impozitelor vor primi "stimulente adecvate" pentru acţiunile desfăşurate în vederea diminuării evaziunii fiscale, măsura având ca principal scop creşterea veniturilor din accize cu două miliarde de lei faţă de nivelurile din 2009.
Inspectorii fiscali vor primi

Voicu, Locic, Costiniu şi Căşuneanu au studiat o parte din materialul de urmărire

Senatorul Cătălin Voicu, judecătorul Florin Costiniu, Marius Locic şi Costel Căşuneanu au studiat, luni, la DNA, o parte din materialul de urmărire penală din dosarul în care sunt acuzaţi de fapte de corupţie, aceştia precizând că vor reveni şi zilele următoare pentru a vedea probele procurorilor.
Voicu, Locic, Costiniu şi Căşuneanu au studiat o parte din materialul de urmărire

Guvernul va elimina cel de-al 13-lea salariu pentru angajaţii din sectorul public

Guvernul va elimina cel de-al 13-lea salariu aferent acestui an pentru angajaţii din sectorul public, măsură ce va fi prevăzută în bugetul pentru 2011 şi va conta pentru virarea celei de-a patra tranşe de la Comisia Europeană, potrivit Memoramdumului suplimentar de înţelegere convenit cu FMI şi UE.
Guvernul va elimina cel de-al 13-lea salariu pentru angajaţii din sectorul public

Guvernul îngheaţă pensionările anticipate de la 1 iunie şi limitează pensionările de invaliditate

Guvernul va îngheţa pensionările anticipate începând cu data de 1 iunie 2010 şi până la intrarea în vigoare a legii de reformă a sistemului de pensii, iar pensiile de invaliditate vor fi acordate numai dacă au fost aprobate în prealabil de echipe de evaluare medicală din Ministerul Muncii.
Guvernul îngheaţă pensionările anticipate de la 1 iunie şi limitează pensionările de invaliditate

Starea regelui Spaniei este foarte bună după extirparea unei tumori benigne

Regele Spaniei, Juan Carlos, în vârstă de 72 de ani, se simte "foarte bine" după operaţia pentru extirparea unei tumori pulmonare benigne, afirmă soţia sa, regina Sofia.
Starea regelui Spaniei este foarte bună după extirparea unei tumori benigne