CELE MAI NOI ARTICOLE

Min. Apărării discută oportunităţi de colaborare cu companii din industria de apărare din Coreea

România şi Coreea discută la Romaero Băneasa cele mai recente evoluţii privind cooperarea tehnico-militară, programele de înzestrare ale Armatei României, precum şi oportunităţile de colaborare între companiile din industria de apărare din România şi cele din Coreea.
Min. Apărării discută oportunităţi de colaborare cu companii din industria de apărare din Coreea

Oficial britanic: Ţările neutre ar trebui să se alăture NATO dacă doresc protecţie

Ministrul britanic al Apărării, Grant Shapps, a declarat în cadrul unei conferinţe la Londra că ţările europene care nu sunt membre NATO, precum Irlanda, Malta, Austria şi Elveţia, care s-au declarat neutre de mai mult timp, ar trebui să adereze la Alianţa Nord-Atlantică. Acesta a afirmat că Marea Britanie va face mai multe propuneri pentru […]
Oficial britanic: Ţările neutre ar trebui să se alăture NATO dacă doresc protecţie

Măsuri la frontierele comune dintre Bulgaria şi România pentru sezonul estival

Secretarul de stat pentru ordine şi siguranţă publică, chestor general de poliţie Bogdan Despescu, a avut o întrevedere de lucru la Ruse, în Bulgaria, cu secretarul general al Ministerului de Interne bulgar, Dimitar Kandaldzhiev. S-au discutat şi măsuri în contextul sezonului estival.
Măsuri la frontierele comune dintre Bulgaria şi România pentru sezonul estival

Budapesta va găzdui finala Ligii Campionilor din 2026

Arena Puskas din Budapesta va găzdui finala Ligii Campionilor din 2026, a confirmat miercuri UEFA.
Budapesta va găzdui finala Ligii Campionilor din 2026

Atac rusesc într-o cafenea din Harkov: 10 răniţi

Un atac aerian rusesc asupra oraşului Harkov, situat în nord-estul Ucrainei, a distrus miercuri o cafenea, a avariat o clădire rezidenţială din apropiere şi a incendiat o benzinărie, iar oficialii locali au declarat că zece persoane au fost rănite, dintre care cel puţin una este în stare gravă.
Atac rusesc într-o cafenea din Harkov: 10 răniţi

Amenzi de zeci de mii de lei pentru distribuitorii şi comercianţii care lucrează cu furnizori de produse ambalate care nu respectă legea

Reprezentanţii Administraţiei Fondului pentru Mediu pot solicita societăţilor economice care distribuie bunuri sau le comercializează să ofere informaţii cu privire la lista furnizorilor cu care colaborează. Scopul solicitării este ca autorităţile să verifice dacă aceşti din urmă agenţi economici, care funcţionează drept furnizori de produse ambalate, îşi îndeplinesc obligaţiile de întocmire a declaraţiilor pentru ambalajele […]
Amenzi de zeci de mii de lei pentru distribuitorii şi comercianţii care lucrează cu furnizori de produse ambalate care nu respectă legea

Comisia Europeană: Culoarele de solidaritate create în urmă cu 2 ani au apropiat Ucraina şi Moldova de UE

Comisia Europeană transmite miercuri că se împlinesc doi ani de când a creat coridoarele de solidaritate, în colaborare cu Ucraina şi cu Republica Moldova, pentru a îmbunătăţi rutele de transport dintre UE, Ucraina şi Republica Moldova.
Comisia Europeană: Culoarele de solidaritate create în urmă cu 2 ani au apropiat Ucraina şi Moldova de UE

Tehnologiile agricole avansate contribuie la protecţia biodiversităţii

Tehnologiile agricole avansate contribuie la protecţia biodiversităţii
Tehnologiile agricole avansate contribuie la protecţia biodiversităţii

Ciucă: România nu poate fi intimidată de nimeni, având umbrela de securitate a NATO

„România nu poate fi intimidată de nimeni, având umbrela de securitate a NATO. Însă, apărarea începe acasă”, afirmă Nicolae Ciucă.
Ciucă: România nu poate fi intimidată de nimeni, având umbrela de securitate a NATO

Agenţia Naţiunilor Unite pentru refugiaţi palestinieni: 75% din populaţia din Gaza, strămutată forţat

Agenţia Naţiunilor Unite pentru refugiaţi palestinieni (UNRWA) a precizat miercuri într-o postare pe X că 75% din populaţia din Gaza a fost strămutată cu forţa, iar mulţi dintre cei din Gaza au fost strămutaţi de până la patru sau cinci ori, potrivit Al Jazeera.
Agenţia Naţiunilor Unite pentru refugiaţi palestinieni: 75% din populaţia din Gaza, strămutată forţat

Premierul slovac Robert Fico se află într-o stare „stabilă”, dar „gravă”

Premierul slovac Robert Fico se află într-o stare „stabilă", dar „gravă", a declarat miercuri adjunctul său, la o săptămână după ce a fost împuşcat de patru ori într-o tentativă de asasinat care a zguduit ţara.
Premierul slovac Robert Fico se află într-o stare „stabilă

Grupare de infractori care recruta tinere pentru prostituţie în România şi Germania, destructurată

Mai multe persoane care administrau locuinţe în Iaşi, acuzate că recrutau tinere pentru prostituţie, apoi le puneau la dispoziţie imobile şi le promovau pe site-uri de profil, iar pe unele dintre fete chiar le obligau să se prostitueze în ţară şi în Germania, au fost arestate preventiv.
Grupare de infractori care recruta tinere pentru prostituţie în România şi Germania, destructurată

Franţa afirmă că nu există condiţiile necesare pentru recunoaşterea statului palestinian

Franţa spune că nu există condiţiile necesare pentru recunoaşterea statul Palestina şi că o astfel de decizie trebuie să fie mai mult decât o simplă manifestare simbolică sau politică.
Franţa afirmă că nu există condiţiile necesare pentru recunoaşterea statului palestinian

China, din nou în vizorul acuzaţiilor. Marea Britanie afirmă că Beijingul a oferit Rusiei ,,ajutor letal” pentru invazia din Ucraina

Ministrul britanic al Apărării, Grant Shapps, a acuzat China că a furnizat sau se pregăteşte să furnizeze Rusiei ,,ajutor letal” pentru a fi folosit de Moscova în războiul împotriva Ucrainei, scriu publicaţiile Reuters şi Financial Times. În timpul unei conferinţe pe teme de apărare care a avut loc miercuri la Londra, ministrul britanic a declarat […]
China, din nou în vizorul acuzaţiilor. Marea Britanie afirmă că Beijingul a oferit Rusiei ,,ajutor letal” pentru invazia din Ucraina

Evenimentul de ştiinţă al anului 2024

Evenimentul de ştiinţă al anului 2024: The Future of Humanity cu Prof. Michio Kaku - pentru prima dată în România
Evenimentul de ştiinţă al anului 2024

În Mexic este atât de cald încât maimuţele urlătoare cad moarte din copaci

Cel puţin 83 de maimuţe cunoscute pentru strigătele lor răguşite au fost găsite moarte în statul Tabasco, situat pe coasta Golfului Mexic, unde se estimează că temperaturile vor depăşi 45°C în această săptămână.
În Mexic este atât de cald încât maimuţele urlătoare cad moarte din copaci

RO-WINE Festival deschide o ediţie de primăvară spumoasă 24-26 mai, Fratelli Studios, Bucureşti

Şampanii de colecţie şi vinuri de 100 de puncte la RO-Wine Vineri, în intervalul 14:00 – 20:00, dar şi sâmbătă şi duminică, în intervalul 12:00 – 20:00, personalităţi consacrate în lumea vinului vor prezenta vizitatorilor etichete de referinţă ale unor vinuri ce au acumulat, de-a lungul anilor, aprecierile juriilor de specialitate, dar şi ale publicului […]
RO-WINE Festival deschide o ediţie de primăvară spumoasă 24-26 mai, Fratelli Studios, Bucureşti

Un tratament al măduvei spinării redă funcţia motorie pacienţilor paralizaţi, în cadrul unui studiu

Este vorba despre o stimulare electrică neinvazivă a măduvei spinării cu ajutorul ARC-EX, după care cercetătorii au măsurat siguranţa şi eficienţa sistemului, menţionează Fox News. 90% dintre pacienţii paralizaţi şi-au recăpătat forţa sau funcţia la nivelul braţelor după ce au făcut terapia. Bolnavii au înregistrat o „îmbunătăţire semnificativă” a funcţiei mâinilor şi braţelor, potrivit unui […]
Un tratament al măduvei spinării redă funcţia motorie pacienţilor paralizaţi, în cadrul unui studiu

Când ar putea UE să înceapă oficial negocierile de aderare a Ucrainei şi Republicii Moldova? Pasul ar putea întâlni obstacole după preluarea preşedinţiei UE de către Budapesta

În luna decembrie 2023, UE a luat decizia de a deschide negocierile de aderare cu Ucraina şi Republica Moldova la blocul comunitar. Din acel moment, ambele ţări au început procesele de examinare pentru a evalua ce legislaţii naţionale trebuie aliniate la legislaţia actuală a blocului, notează Euractiv. Pentru ca aceste negocieri să înceapă oficial, statele […]
Când ar putea UE să înceapă oficial negocierile de aderare a Ucrainei şi Republicii Moldova? Pasul ar putea întâlni obstacole după preluarea preşedinţiei UE de către Budapesta

Generaţia de Aur, pregătiri pentru meciul de adio. Alarmă în tabăra tricolorilor: Răducioiu, accidentat!

Meciul de adio al celei mai de succes naţionale de fotbal din istoria României, locul 5 la Cupa Mondială din SUA 1994, este programat sâmbătă seară, pe Arena Naţională, de la ora 20.30, urmând să se dispute cu 55.000 de oameni în tribune.
Generaţia de Aur, pregătiri pentru meciul de adio. Alarmă în tabăra tricolorilor: Răducioiu, accidentat!

Universitatea Cluj învinge Universitatea Craiova la penalty-uri în finala Ligii Elitelor U16

După o primă repriză echilibrată, încheiată la egalitate, 0-0, Universitatea Craiova a deschis scorul în startul părţii secunde prin reuşita „decarului” Eric Călugărescu. În ultimul minut al timpului regulmantar, Cristian Bota a egalat pentru clujeni de la punctul cu var şi a trimis meciul la loviturile de departajare. Mitaru, Ristoiu şi Ninaci au înscris pentru […]
Universitatea Cluj învinge Universitatea Craiova la penalty-uri în finala Ligii Elitelor U16

STB: Liniile 93 şi 105 vor funcţiona de sâmbătă pe trasee modificate

Liniile 93 şi 105 vor funcţiona de sâmbătă pe trasee modificate, a anunţat miercuri Societatea de Transport Bucureşti (STB).
STB: Liniile 93 şi 105 vor funcţiona de sâmbătă pe trasee modificate

Inteligenţa artificială domină evenimentul anual VivaTech de la Paris

Pe parcursul a patru zile, evenimentul, aflat la cea de-a opta ediţie, va găzdui peste 150.000 de invitaţi, 11.000 de startup-uri şi 450 de vorbitori, potrivit organizatorilor. Vedetele vor urca pe scenă joi – se aşteaptă ca fostul emisar pentru climă şi secretar de stat al SUA, John Kerry, să militeze pentru o revoluţie tehnologică […]
Inteligenţa artificială domină evenimentul anual VivaTech de la Paris

Un copil de 2 ani a murit de rujeolă

Un copil de 2 ani din Buzău a murit de rujeolă. De la începutul anului, aproape 16.000 de români s-au îmbolnăvit. Dintre aceştia, 16 au murit.
Un copil de 2 ani a murit de rujeolă

Precizările Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu Jiu despre bebeluşul mort

Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu Jiu face noi precizări despre bebeluşul de o lună care a murit la spital: familia fusese cu el la spital cu o zi mai devreme şi a fost consultat.
Precizările Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu Jiu despre bebeluşul mort

Guvernul britanic vrea să construiască următoarea mare centrală nucleară în nordul Ţării Galilor

Guvernul britanic intenţionează să construiască o mare centrală nucleară în nordul Ţării Galilor, în încercarea de a stimula această sursă de energie electrică stabilă şi cu emisii reduse de dioxid de carbon, alături de parcurile eoliene, pentru a-şi atinge obiectivele climatice, scrie Bloomberg.
Guvernul britanic vrea să construiască următoarea mare centrală nucleară în nordul Ţării Galilor

Cum să alegi anvelopele de vară pentru autoturismul tău (P)

Să vorbim deschis: când vine vorba de alegerea anvelopelor de vară, mulţi dintre noi amânăm decizia ca şi cum am amâna începerea dietei până luni. Dar haideţi să fim sinceri: alegerea potrivită a anvelopelor nu doar că poate face diferenţa între o experienţă plăcută la volan şi una de coşmar, ci chiar poate salva vieţi.
Cum să alegi anvelopele de vară pentru autoturismul tău (P)

Un virus de plante demonstrează eficacitate în combaterea cancerelor metastatice la şoareci

Cercetătorii de la Universitatea din San Diego California au descoperit că un virus care infectează plantele de fasole chinezească arată promisiuni semnificative în combaterea diferitelor tipuri de cancere metastatice la şoareci, scrie Science Alert. Ei au observat cum nanoparticulele derivate din virusul mozaic de la fasolea chinezească măresc ratele de supravieţuire şi suprimă sistemic creşterea […]
Un virus de plante demonstrează eficacitate în combaterea cancerelor metastatice la şoareci

Iohannis: Discuţiile despre funcţia de secretar general al NATO sunt în toi

„Discuţiile despre funcţia de secretar general al NATO sunt în toi”, spune preşedintele Iohannis, întrebat despre candidatura sa. Şeful statului afirmă că nu au loc discuţii în paralel pentru ocuparea unei alte funcţii.
Iohannis: Discuţiile despre funcţia de secretar general al NATO sunt în toi

Iohannis, despre bătaia din Parlament: „Avem evenimente nedorite, din păcate, Made in Romania, este incalificabil”

Preşedintele Klaus Iohannis susţine că incidentul de marţi din Parlament, în care au fost implicaţi deputaţii Florin Roman şi Dan Vîlceanu, este incalificabil.
Iohannis, despre bătaia din Parlament: „Avem evenimente nedorite, din păcate, Made in Romania, este incalificabil

Reacţia lui Iohannis după ce şeful Armatei a avertizat că există riscul escaladării conflictului din Ucraina şi că România trebuie să se pregătească

Preşedintele Klaus Iohannis susţine că nu există nicio ameninţare directă la adresa securităţii României, dar că militarii se pregătesc pentru orice situaţie.
Reacţia lui Iohannis după ce şeful Armatei a avertizat că există riscul escaladării conflictului din Ucraina şi că România trebuie să se pregătească

Iohannis, despre sistemul Patriot: Să nu ne imaginăm că vorbim aici de o remorcă cu trei aparate

În măsura în care în final se cedează ceva, trebuie România să primească altceva, spune preşedintele Klaus Iohannis despre discuţiile privind trimiterea unui sistem Patriot în Ucraina. El afirmă că „nu este simplu, să nu ne imaginăm că vorbim aici de o remorcă cu trei aparate”.
Iohannis, despre sistemul Patriot: Să nu ne imaginăm că vorbim aici de o remorcă cu trei aparate

Forţele Israelului avansează în Rafah. Ultimele ore sunt cele mai intense: „Nu s-a oprit focul israelian toată noaptea, de la drone, elicoptere, avioane de război şi tancuri”

Tancurile israeliene au avansat miercuri până la marginea unui cartier aglomerat din inima oraşului Rafah, în timpul uneia dintre cele mai intense nopţi de bombardamente asupra oraşului din sudul Fâşiei Gaza de când Israelul şi-a lansat ofensiva în această lună, relatează Reuters.
Forţele Israelului avansează în Rafah. Ultimele ore sunt cele mai intense: „Nu s-a oprit focul israelian toată noaptea, de la drone, elicoptere, avioane de război şi tancuri”

Matthew Perry, nouă anchetă în cazul morţii actorului

Poliţia din Los Angeles investighează cauza morţii actorului Matthew Perry, starul din serialul de succes Friends, care a fost găsit inconştient în piscina din locuinţa sa. Medicii declaraseră că decesul său a fost cauzat de ketamină, dar ceva pare să fie în neregulă.
Matthew Perry, nouă anchetă în cazul morţii actorului

Alpinistul român Gabriel Tabără a murit pe Everest

Alpinistul român Gabriel Tabără a fost găsit mort în cortul în care se odihnea în Tabăra III, aflată la 7.470 de metri altitudine. Românul intenţiona să urce pe vârful Lhotse, vecin cu Everestul, fără să folosească oxigen suplimentar.
Alpinistul român Gabriel Tabără a murit pe Everest

Concurs inedit în Belgia: celebrează frumuseţea interioară şi pozitivitatea

Pe parcursul a nouă luni, participantele au urmat un program de descoperire şi acceptare de sine, dar şi unul de styling şi răsfăţ. „Adevărata frumuseţe nu vine dintr-un corp perfect, ci dintr-un corp care spune o poveste”, a declarat Nathalie De Reuck, fondatoarea Top Women. Ea a subliniat că programul a fost creat ca o […]
Concurs inedit în Belgia: celebrează frumuseţea interioară şi pozitivitatea

Risc de viituri în 17 judeţe

Începând de miercuri, de la ora 12.00, până vineri la ora 10.00, va fi în vigoare Cod galben care va afecta râuri din bazinele hidrografice Crasna, Barcău, Someşul Mic, Crişul Repede, Crişul Negru, Crişul Alb, Mureş, Bega, Timiş, Bârzava, Caraş, Nera, Cerna, afluenţii mici ai Dunării amonte confluenţă cu râul Desnăţui, Desnăţui, Jiu, Olt, Călmăţui. […]
Risc de viituri în 17 judeţe

Avarie la o conductă de gaze în judeţul Vâlcea

Pompierii din Vâlcea intervin miercuri după ce a fost semnalată o varie la o conductă de gaze în localitatea Mihăeşti.
Avarie la o conductă de gaze în judeţul Vâlcea

Rază de speranţă în lupta cu HIV. Un nou vaccin experimental are rezultate promiţătoare

Cercetătorii de la Duke Human Vaccine Institute au reuşit să inducă formarea de anticorpi speciali, cunoscuţi sub numele de anticorpi neutralizanţi cu spectru larg sau bnAbs. Aceşti anticorpi au capacitatea de a recunoaşte şi neutraliza numeroase tulpini de HIV, ceea ce ar putea deveni cheia unui viitor vaccin eficient. Până acum, generarea bnAbs la oameni […]
Rază de speranţă în lupta cu HIV. Un nou vaccin experimental are rezultate promiţătoare

Venus Williams, printre figurile sportive care vor primi propria păpuşă Barbie

Mattel a dezvăluit miercuri păpuşile, fiecare cu accesoriile sale personalizate. Păpuşa lui Fowler poartă mănuşi şi ţine în mână o minge de fotbal, în timp ce păpuşa lui Williams, îmbrăcată într-o rochie de tenis albă, cu vizieră şi cercei, vine cu o rachetă în miniatură. Fostul număr unu mondial a declarat că speră ca prin […]
Venus Williams, printre figurile sportive care vor primi propria păpuşă Barbie